agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-04-15 | |
Abia era trecut de jumătatea lui octombrie a acelui 1951 și ninsese la New York peste noapte. Zăpada luase prin surprindere totul, vegetație, oameni și clădiri, zeci de zgârie-nori părând ridicoli cu moțuri albe și strălucind sub soarele dimineții, încă puternic, departe de lipsa de personalitate din decembrie. Traficul de pe Fifth Avenue nu era decât un șarpe amorțit. Niciun claxon nu colora dimineața ca în orice altă oră de vârf a oricărei alte zile. Surpriza albă parcă liniștise totul. Polițistul din intersecția cu bulevardul Broadway uitase și el să fluiere, ținea fluierul în gură doar din obișnuință. Dirija fluxul anemic de mașini cu mișcări ample, parcă prezentând privitorilor de la volan cât de alb e totul în jur așa, tam-nesam. În acel tablou alb și ciudat de octombrie am văzut-o eu prima oară pe Marilyn. Abia parcasem și dădeam să plătesc la parchimetrul din fața lui Empire State când privirea mi-a fost atrasă de un Lincoln Continental roșu parcă scos din cutie. A parcat paralel cu Dodge-ul meu fără să țină cont de autobuze și de celelalte sute de mașini aflate în spatele lui. Lăsa un pasager, era clar. Unul cu ștaif, nu se opresc așa mașinile la New York dacă din ele nu coboară un superstar. Am înghețat cu moneda de douăzeci de cenți în mână, mizam pe apariția lui Frank Sinatra din bijuteria de Lincoln sau măcar pe a lui Rocky Marciano, știam că boxase în noaptea anterioară la Madison Square Garden. Un ditamai agentul de securitate a ieșit din Empire State Building și a deschis ușa Lincoln-ului pentru a o lăsa să coboare pe însăși Marilyn Monroe, mai albă decât zăpada și mai electrică decât toate reclamele luminoase din jur, probabil peste o mie. Strălucea. Zâmbetul ei eclipsa și rochia mulată de paiete lila dar și blana de cine-știe-ce animal scump de pe umeri. Pantofii de un roșu diabolic eclipsau însuși automobilul dumnezeiesc din care se scursese languros ca întotdeauna printre muritori de rând, pe marele bulevard. Nimic în afară de ea nu a mai mișcat în jur în următoarele douăzeci de secunde, atât cât i-a trebuit să ajungă sub acolada edificiului făcut celebru de King Kong. Lumea o admira fără reținere și fără să miște, eu chiar fermecat. Și atunci m-a văzut și ea pe mine: și-a făcut mâna streașină, i-a zăbovit căpșorul cu zulufi blonzi exact două secunde în direcția mea și m-a strigat. Nu-mi venea să cred. Mă cunoștea! A lăsat tot și a țopăit spre mine sprijinindu-se de brațul agentului de securitate ce o păzea. Eu încă trăiam congelat de uimire și admirație lângă parchimetru, cu moneda de douăzeci de cenți între degete. M-a îmbrățișat călduros, m-a sărutat pe ambii obraji și m-a luat de mână trăgându-mă în cafeneaua de alături, spre disperarea bodyguard-ului. În jumătatea de oră în care am stat la cafea eu nu am scos un cuvânt. Doar am privit-o. I-a turuit gura de divă fără încetare, lăsându-i buzele să se joace în fel și chip sub cele mai frumoase forme posibile. Pe la geam, mulțimea străzii se agita să îi facă poze și să ceară autograf. Bodyguard-ul ținea ușa să nu intre nimeni. Nu mai țin minte absolut deloc ce s-a întâmplat după ce m-a sărutat pe buze cu pasiune, am leșinat. Știu sigur, însă, că mi-a zis cu o secundă înainte că mă căutase prin toată lumea ani de zile, îndrăgostită și înnebunită de micile mele povestioare de pe Agonia :)))
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate