agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-04-22 | |
În țara lui Shakespeare ieșeam zilnic, pe ploaie, să număr bălțile orașului înainte să învețe soarele să răsară din nou. Așa mă distram primăvară după primăvară. Puritatea și candoarea dimineților sunt rupte din copilărie și asta mă făcuse sclavul lor imediat ce-mi dădusem seama că sunt unicele izvoare ale fericirii brute. Nu-mi luam niciodată umbrelă, aș fi stricat magia apei. Nici haine pe mine nu prea-mi luam, răceam de fiecare dată dar nu era un preț prea mare, aș fi intrat și în comă de dragul apei șiroindu-mi pe piele. Când ajungeam la două sute de bălți mă dădeam satisfăcut și începeam să strănut invariabil. Totul era sublim, plin de dulce rutină și bucurie. Într-o dimineață s-a întâmplat neprevăzutul: m-am petrecut cu o biciclistă în pielea goală. Nu s-a sinchisit. Am întors târziu capul ca să mă asigur că nu visasem și abia se mai distingea în noapte. A doua zi m-am petrecut cu ea cam în același loc. Am fixat-o de departe, să văd ce hram poartă. Era tânără și frumoasă, doar în picioare avea niște cizme și în rest apă, forme delicate și frumusețe. A treia zi am văzut că zâmbea. Într-a patra, că m-a și privit un pic. Într-a cincea zi a oprit lângă mine. Ne-am dat reciproc părul ud la o parte din ochi și ne-a pufnit râsul. Se uita cam strâmb la pantalonii mei așa că i-am dat jos. Eram chit. Părea mulțumită. Într-a șasea zi n-am mai ieșit să număr bălțile, răcisem rău de tot. Într-a șaptea zi am găsit-o așteptându-mă pe aleea din fața casei. A lăsat bicicleta să-i cadă când a văzut că ieșisem gol ca și ea și a venit să mă îmbrățișeze. Atunci am văzut că era făcută din fum, a trecut prin mine ca o emoție. M-am întors și i-am atins fruntea, părea bucată reală a unei ființe reale, udă fleașcă. M-a atins și ea. Și mâna îi era de carne reală. Ne-am tot întâlnit în diminețile cu ploaie până aproape de vară. Nu ne-am vorbit niciodată, doar ne-am atins din ce în ce mai mult și apoi fiecare își făcea plimbarea sa. Înceta să mai fie de fum cu fiecare dimineață în care ne vedeam, cu fiecare bucățică mângâiată de palmele mele. Când tot corpul i-a devenit de carne și oase a prins și glas și am știut atunci că e româncă și că îmi venise vremea să mă duc înapoi în țara mea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate