IV
Doria, femeia care nu mă lăsa nici să trăiesc, nici să mor: “La mulți și frumoși ani! Sănătate, binecuvântare și iubire! Aniversare cu bucurie și împăcare sufletească! Gând bun.” Așa știa ea să-mi amintească ceva ce mă chinuia și de care voiam să scap, sau credeam că pot scăpa.
Am sunat-o dar nu mi-a răspuns, de fapt nici nu mă așteptam să-mi răspundă. A doua zi dimineața am citit pe telefon un mesaj cu multe greșeli:
• 10:23 PM
Bună seara! Și scuze-scuze!
• 10:24 PM
Cum nu vorbesc decât foarte rar, ca excepție cu câte cineva, seara, am lăsat telefonul în geantă și nu am auzit când ai sunat!
• 10:24 PM
Am văzut acum când l-am scos pentru a-l pne mai aproape de mine ca să sune dimineața!
• 10:25 PM
Să mă trezească! Nu spun ca să mă deștepte! Că săracul nu are cum!
• 10:26 PM
...pentru a-l pune!****
• 10:26 PM
Nu te pot suna fiindcă nici u l-am încărcat de ceva timp!
• 10:27 PM
Îți doresc noapte buna și numai bine!
• 10:28 PM
Scuze pentru mulțimea de greșeli, dar sunt somnoroasă!
I-am încărcat telefonul, sperând să mă sune, anulând motivația lipsei creditului pe cartelă.
Nu m-a sunat, dar un nou mesaj, scris a doua zi după amiază, corect dar rece, îmi sugera să-mi văd de drum: “Mulțumesc pentru telefon, pentru bunele intenții, deși nu-mi exprimasem acordul cu reîncărcarea. O seară bunăși mult noroc!”
Am înțeles că lumea nu se autoguvernează după dorințele mele, nici nu mă gândeam prea mult la felul în care se întâmplă lucrurile în lume, trăiam , cumva, cu o convingere disimulată în faptele și așteptările mele, convingere care-mi spunea, încet, în minte, că se va întâmpla așa cum vreau eu, că nu are cum să se întâmple altfel. Nici nu știu exact când am înțeles, am avut această revelație, care m-a determinat săîmi doresc să fac ceva, ceva fără de care nimic nu se va schimba vreodată în viața mea. Atunci, pe loc, într-o secundă, am știut că trebuie să renunț la tot, să plec la Hunedoara, să o caut pe Doria, Doria cea Noua era falsă, am simțit că Doria nu va veni niciodată la mine, eu trebuia să o caut.
Când am ajuns în Hunedoara, aveam o adresă, căutasem pe internet o locuință de închiriat, mă gândeam eu pentru maxim trei luni, criteriul de selecție a fost valoarea chiriei, am găsit o variantă acceptabilă, la periferie, în casa unei bătrâne, singurul inconvenient fiind încălzirea cu lemne, dar nu aveam da gând să rămân prea mult acolo, așa că am acceptat, chiar dacăși apa la baie se încălzea tot cu lemne. Era varăși nu mă speria apa călduță, suportabilă, oricum. Bătrâna mi-a spus că ar trebui să-mi asigur și eu câțiva metri cubi de lemne de foc, să le tai și să le crăp lăsându-le să se usuce până la toamnă.
- Doamnă, vă dau acum două sute de lei, peste chirie, dacă mă lăsați să folosesc lemne de la dumneavoastră, nu voi încălzi prea mult apa, pot să mă spăl și cu apă dezmorțită doar, încă nu e frig.
- Bine, fie, dar pentru iarnă, pentru toamnă, de fapt, trebuie să vă aduceți lemne, vă spun eu ce trebuie să faceți, mi-a spus ea cu satisfacție pentru cele două sute ce i le-am oferit.
- Așa voi face doamnă! i-am răspuns, fiind sigur că nu mă va prinde iarna în casa ei, o voi găsi pe Doria și voi pleca, undeva...
Am dus în cameră toate lucrurile din mașină, am umplut camera de nu mai aveam unde să pășesc, le-am luat încă o dată la mână, așezându-le în dulapuri, totul în mare viteză, eram nerăbdător să-mi încep activitatea esențială, determinarea prezenței mele acolo, voiam să demarez acțiunea chiar în după amiaza acelei zile.
Aveam o hartă a orașului, o listasem acasăîn formate A4 pe care le-am lipit cu precizie, apoi am localizat toate cele douăzeci și două de școli gimnaziale, stabilind un plan de acțiune detaliat, pe zile. Știam că e vacanță, dar știam, de asemenea, că dascălii mai au și program de vacanță, speram să nimeresc școala ei, ziua în care să fie de serviciu, și intrarea în școală pe unde merge ea. Cam multe variabile, dar eram încrezător, mânat de dorința de a o vedea.
Am desfășurat cu grijă harta cea mare, m-am gândit să o întind pe covor, m-ar fi încurcat, am observat că pe peretele interior, cel fără fereastră, atârna doar “Răpirea din Serai” deasupra canapelei vechi, am vrut să-l răpesc de tot, apoi m-am răzgândit, am bătut două cuiuțe, “răpite” de la “Răpirea din Serai”, aproape sub tavan, am agățat harta orașului, lipind bandă adezivăîn zona găurilor, am suplimentat cuiuțele cu încă patru, din aceeași sursă, harta nu stătea întinsă, mi-am așezat în fața patului și a hărții un scaun încercând să aleg o variantă de lucru cât mai eficientă. M-am hotărât să încep cu școlile de cartier, mai mici și mai ușor de supravegheat, înconjurate de blocuri de locuințe, care aveau parcări, în care s-ar fi putut găsi și mașina ei, a Doriei. După câteva ore de studiu, având ca rezultat stabilirea unui traseu optim, potrivit criteriilor mele teoretice, singurele valabile atunci, am marcat pe harta atârnată pe perete, ordinea de supraveghere a școlilor din oraș, zonele din jurul lor făcând parte integrantă din cele douăzeci și două de delimitări, marcate cu linie neagră pe harta orașului.
A doua zi am început așteptarea. La șapte și jumătate m-am așezat în apropierea primei școli, știam că vine cu mașina, știam și marca mașinii, speram să fie suficient, am identificat intrarea cea mai apropiată de parcare, m-am așezat comod în scaun, aveam ceai negru și o gustare, mi-am propus să stau până la orele patrusprezece, după care să verific toate parcările de bloc apropiate, ordonat, pe străzi, căutând mașina. Am parcat lângășcoală, cu fața către intrarea în parcare și către școală, convins că nu are cum să-mi scape, dacă ar fi venit. Doar două femei au intrat pe poarta școlii, mulți copii care mergeau pe terenul de sport, după amiază am luat la rând parcările blocurilor apropiate, nu i-am văzut mașina, dacă ceea ce căutam era ceea ce trebuia să caut, pe la șase seara m-am întors acasă, obosit, și temător, dar după o palincă și trei beri, am revenit la hotărârea inițială, convins fiind că nu voi căuta foarte mult timp, până o voi găsi.
Strategia mea, gândită de la plecare, era să supraveghez trei zile o școală, trei dimineți, luni, marți, miercuri - joi, vineri și luni, altă școală, apoi marți, miercuri și joi, și din nou, vineri, luni și marți. Șase ore și jumătate de supraveghere, apoi căutarea în parcările din oraș. Nu știam nimic altceva decât marca mașinii, nici măcar tipul, așa că și aici era o sursă de îndoieli și căutări fără șanse, sau cu șanse puține de reușită în timp scurt. Căutam o Toyota, de mici dimensiuni, când am gasit o Toyota Yaris, am stat două după amieze să văd cine o conduce, mai întâi a plecat un bărbat cu ea, apoi, a doua zi o femeie, ce nu era Doria, cea din poze.
Timpul trecea greu, cu atât mai greu cu cât alte și alte zile fără rezultat se adăugau căutărilor mele. Cu tot ceaiul negru, pe la orele amiezii mă prindea un somn teribil, așa încât la un moment dat, între zece și douăsprezece, opream supravegherea și dormeam, pur și simplu închideam ochii, lăsam scaunul mai jos și adormeam, după ce fixam alarma telefonului la orele douăsprezece. Reluam supravegherea încă două ore, apoi începeam căutările prin parcări. Îmi lăsam mașina într-una dintre parcări și “băteam” pe jos toate parcările din preajma școlii, înconjurând, practic, în cele trei zile, complet școala, ajungând în punctul de pornire. Nu treceam la altă școală, sau la alte parcări, înainte de trei zile, eventual mai târziu, dacă apărea ceva neprevăzut.
Cinci școli în trei săptămâni, atât am putut să supraveghez, s-ar fi putut să ratez întâlnirea în oricare școală, cele trei zile nefiind garanția epuizării șanselor de reușită. Sâmbăta și duminica reluam căutările în parcările din săptămâna în curs, trecând mai grăbit prin toate cele ce înconjurau ultimele douășcoli.
Șaizeci și șase de zile lucrătoare, aproape trei luni, atât era timpul necesar să supraveghez toate școlile din oraș. Această supraveghere de vară avea șanse puține, poate doar în septembrie, după întâi septembrie, să am șanse mai mari de reușită, asta la modul general, fiind în Hunedoara de la mijlocul lui iulie, aș avea deja supravegheate cincisprezece școli, în momentul intensificării activității didactice, după întâi septembrie. Doria ar putea să predea în oricare dintre cele cincisprezece școli supravegheate, așa că, dacă nu o găseam în cele șapte ce le mai aveam dupăîntâi septembrie, trebuia să iau totul de la început. Pe lângă asta, timpul s-a prelungit inevitabil, au fost zile în care, găsind o mașinăîn parcare, am lungit timpul de supraveghere, sau, alteori, un simțământ puternic ce-mi spunea să mai stau o zi, de dimineață, la pândă, iarăși mi-a lungit termenul. Mi-am asumat această analiză, nu eram surprins de perspectiva prelungirii căutărilor, speram să-mi ajungă banii pentru chirie și pentru trai.
O problemă neprevăzută a devenit curiozitatea doamnei Blaga, proprietara casei în care ședeam, mai bine zis, dormeam, femeia a intrat în cameră, și, văzând harta cu însemnările făcute cu marker negru, m-a așteptat într-o seară, întrebându-mă cu ce mă ocup, ce fac în Hunedoara.
- Nu am avut ce lucra și m-am însurat cu o femeie tânără, ce se trage de aici, din Hunedoara, avem o fetițăîmpreună, și, după ce am prins-o cu un bărbat, a fugit de acasă, îmi caut copilul, doamnă, nu fac nimic rău, vreau doar să-mi găsesc fetița, să văd cum trăiește, este firesc să fie cu mama ei, dar… nu stiu dacă maică-sa muncește cinstit, sau se ocupă cu altceva, și dacă ar fi așa, vă dați seama că aș vrea să o iau la mine pe Mădălina, așa o cheamă pe fata mea, o minune de copilă, are șapte ani, merge deja la școală, sper să o găsesc, asta este tot, nu vă îngrijorați, nu fac nimic rău.
- Nuuu, nu era vorba de asta, voiam doar să știu, să-mi mai spui dacă o găsești, bine?
- Fiți sigură, doamnă, vă voi spune ce se va întâmpla, mulțumesc pentru interesul dumneavoastră.