agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-10-24 | |
VIII
„După îmbrățișarea de bun găsit, întotdeauna când mă întâlneam prima oară cu o femeie o îmbrățișam, am pornit prin centrul vechi, era noapte deja, luminile orașului ne arătau dar ne și ascundeau chipurile privite scurt, cu evidentă nerăbdare. Am invitat-o într-un local cu tentă western, cu picturi mari în cromatică săracă, aproape alb negru, pe pereți, local ce avea să-i placă foarte mult. După ce am intrat , m-am întors repede către ea, închizând ușa, apoi am scanat sala, căutând o masă liberă, am zărit-o într-un colț, departe de ferestrele mari, ce dădeau direct în trotuar, care atrăgeau clienții doar ziua, când nu se vedea nimic înăuntru, și abia atunci i-am descoperit cu adevărat frumusețea remarcată parțial, din prima clipă. Am ajutat-o să-și scoată mantoul, i-am luat și eșarfa, mi-a luat-o din mână și a introdus-o într-o mânecă a hainei pe care am agățat-o în cuierul aflat lângă masa din colț, mi-am scos și eu haina mai groasă de toamnă, m-am întors către ea trăgându-i scaunul să se așeze, a ales un scaun lateral, lăsându-mi și mie posibilitatea să văd sala, eram în colț și-i vedeam pe toți ceilalți. M-am așezat, m-am lăsat pe spate, privind-o cu o insistență ce a făcut-o să-și întoarcă privirea, acest lucru neoprindu-mă din acțiunea mea vizuală, însoțită de o sumedenie de gânduri, amestecate. - Nu ești Doria, dar ești foarte frumoasă! Doamne, cât ești de frumoasă! - Nu-i adevărat! Sunt Doria! - Nu ești Doria! Mă crezi tâmpit? Nimic din tine nu este al Doriei, cea pe care o știu eu. Ai altă voce, chipul îți este altul, știu, puteai să-mi trimiți alte poze, nu știu de ce, dar vocea nu aveai cum să o schimbi. Nu ești Doria, ești mai frumoasă decât ea, dar ea e Doria, tu cine ești? - Ți-am spus deja, sunt Doria! a răspuns ea cu hotărâre. - Ești incredibil de frumoasă, parcă visez, dar... nu esti Doria, am ridicat, un pic iritat, vocea. Dacă nu ai fi atât de minunată, știu și cu cine semeni, cu personajul meu cel mai drag... - Irina, Irina cea cu alunele în păr și marea în ochi, știu și actrița care ți-a inspirat-o, mi-ai spus asta, cândva, blonda din "Pacientul englez" Kristin Scott Thomas, șatenă în acel film, natural mai închisă la culoare, ochii ei, marea din ochii ei o am și eu, așa-i, te cred că nu mă crezi că sunt Doria. - Cum să te cred, când, pe lângă faptul esențial că nu ești cea din pozele ce mi le-ai trimis, nu ai nici vocea de la telefon. Nu ești Doria, dar cine naiba ești, de știi ce știe doar ea, Doria, sau mai bine zis de unde știi ce știe doar Doria, clar, doar ea știe ceea ce mi-ai spus despre Irina. Spune-mi cum se numeste personajul Doriei cu ajutorul căruia încearcă să uite de ... cine? Cel cu care a petrecut un revelion la... Gil, cel care i-a oferit senzaţia unică a fiinţei întregi, împlinite alături de jumătatea iubită? - Dumnezeule cum le înșirui, mă sperii, ești obsedat, știam asta, deci cel cu ajutorul căruia Doria vrea să uite este Tudor, iar cel care i-a dăruit prima iubire, care m-a făcut femeie, vezi că am avut curajul să o spun, este Dor, Dorin de fapt, primul meu iubit, acum mulți ani. - Care este numele de carte al Doriei, iubita lui Dor? - Tina, mai vrei ceva?... - Nu mai vreau, Doria, nu mai vreau nimic, dar vocea, dulcegăriile Doriei, când răspundea la telefon... Care este salutul ei, al tău, al Doriei, al vostru, fir-aș să fiu!? - Buna de...ziua, de... după amiază, de... seara. - Vino să stai la mine, luăm un taxi, îți iei toate bagajele și povestim până dimineață! Hai la mine, camera ce ți-am mai oferit-o e tot nelocuită. Când ți-am oferit camera și în ce condiții? - La sfârșit de vacanță și de vară, înainte de a pleca la concurs cu copiii mei. - Și tu ce-ai făcut, atunci? - Am murit, în accident de mașină... - Dumnezeule, Doria, mă înnebunești cu precizia asta! Și totuși, de ce mi-ai trimis pozele acelea false, dacă e să te cred? - Îți voi spune altădată. - Dar și stilul ți-e altul, Doria cea Veche ar fi vorbit altfel. - În scris, sau la telefon, față în față, ar fi vorbit exact așa. Am chemat-o din nou, insistent, să stea la mine acasă, părându-mi-se firesc să se întâmple așa, după atâta vreme de când ne cunoșteam. Frumusețea ei mă infiora, Doria din poze era mai puțin frumoasă decât cea din fața mea, eram înnebunit de întâmplarea fără logică ce-mi umplea viața, frumusețea femeii din fața mea m-ar fi determinat, în condiții normale, ale unei întâlniri fără istoric, să mă îndrăgostesc de ea, dar cum aș fi putut să o iubesc pe Doria cea Nouă făcând uitate lucrurile neînțelese, cele care nu aveau o explicație logică. Doria cea Nouă era lângă mine, cea Veche era departe, sau nu era deloc, cum spunea cea Nouă, frumusețea ei m-ar fi putut determina foarte ușor să-i transfer toată încărcătura afectivă, dacă iubirea pentru Doria cea Veche nu ar fi fost construită lent, dar solid, bucuriile și tristețile, întrebările și puținele răspunsuri ale unui an și jumătate de comunicare pe diverse canale de viață virtuală intensă, toate calitățile ființei minunate pe care am început să o iubesc exact când ea a început să se ascundă, de fapt, mai corect cred ca ea a început să se ascundă, când am început să o iubesc eu, pericolul pe care îl reprezenta iubirea mea, întâlnirea noastră, dacă toate astea ar fi avut un înțeles, pe care nu-l aveau, în ciuda nenumăratelor scenarii ce mi le-am inchipuit. - Nu vin în seara asta, rămân la hotel, mi-a spus după trei ore petrecute în barul pictat alb negru, cerându-mi să o conduc la hotel. Vreau să-mi analizez trăirile, simțămintele noi din seara asta. - Atunci mai stai cu mine, vreau să te mai aud, și, mai ales să te privesc. - Bine, mai stăm, dar sunt obosită și ce-or zice oamenii aștia, mă privești cu niște ochi, de mi-e și frică! - Câte poze mi-ai trimis, Doria? Câte poze și în câte ești și tu? - Ești nebun! De unde să mai știu eu, acum, câte poze ți-am trimis? - Vezi că nu ești Doria? La cât de greu te-ai hotărât să-mi trimiți câteva poze, nu aveai cum să le uiți! Cine naiba ești? - Stai un pic, merg la hotel, mă uit în laptop, și mâine-ți spun exact câte poze ți-am trimis, îmi amintesc de una la mare, una în zăpadă și una la școală, parcă... -Atât? Nu-ți mai amintești de nimic altceva, păzitoareo? - Nu, cu mine nu, mai știu câteva cu casa de la tară, vreo trei, sau patru, una cu câinele. - Ce face cățelul? Mai ai grijă de el? - Ei, na! Știi doar că a murit, am vorbit de multe ori despre asta. - Știu, păzitoareo, dar îți va fi greu cu mine, nu poți să le știi chiar pe toate, deja te-am prins, ai făcut o greșeală, i-am spus zâmbind cu blândețe, dându-mi seama că dacă aș fi foarte agresiv, a doua zi ar pleca, fără să mai pot afla cine a trimis-o la mine, fiind cu totul convins că nu era Doria. " - Cum ai prins-o, de unde erai așa sigur? m-a întrebat Cleo, prinsă în povestea mea, fără urmă de indoială. - Nu cu mult timp înainte de tăcere, i-am cerut, insistent, o nouă poză Doriei și ea mi-a trimis „păzitoarea Vezuviului", eu numind în acest fel poza în care Doria stătea pe marginea craterului, schițând un zâmbet. Neștiind de această poză, evidențiată în mod special, mi-a dovedit clar că nu e Doria și voiam să înțeleg cine e și de ce a trimis-o Doria la mine. M-am gândit că e posibil să nu fi știut de această poză a Doriei, Doria să nu i-o fi prezentat, când a pregătit-o pentru întâlnire dar nu înțeleg de ce? A știut de celelalte trei și de „păzitoarea" nu avea habar. - Poate știa de existența pozei, dar nu știa că ți-a fost trimisă, poate Doria a avut un motiv să nu-i spună... zic și eu, și în consecință nicio conexiune între „păzitoarea" și tine nu putea exista în mintea Doriei celei Noi. - Deșteaptă șefă am și mai e și prietena mea, i-am spus râzând și ferindu-mă de mângâierea ei, aparent nervoasă, iscată de remarca mea. S-ar putea să ai dreptate. La instruire, Doria nu avea cum să uite că mi-a trimis și această poză, pe care am comentat-o și atunci când am primit-o. Nu înțeleg și pace. - Cât timp a stat la tine? - Nu a venit din prima seară, nici în următoarele două zile, abia într-a patra zi, înainte de amiază, m-a sunat spunându-mi că vrea să vină să stea la mine. M-am învoit de la muncă, am luat-o din fața hotelului și i-am pus la dispoziție camera liberă din apartamentul în care locuiam, conform înțelegerii de la bun început cu Doria cea Veche. - Și ce făceați toată ziua? - Eu plecam la muncă, ea rămânea acasă, a făcut curățenie totală, mi-a spălat și aranjat toate hainele si lenjeriile de pat, în bucătărie luceau toate ca la expoziție, gătea foarte bine și nu a acceptat nimic din ce aveam în frigider, ea cumpăra totul, spunând că trebuie să-și plătească chiria într-un fel. - Și... doar așa a plătit?... - Țigancă curioasă ce ești... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate