Ce bine ar fi fost dacă, după teribila întâmplare, atunci când mi-a vorbit a doua oară de Irinel, aş fi avut răbdarea să-l ascult până la capăt, de fapt să-l determin să se destăinuie. Nu bănuiam dramatismul evenimentelor şi groaza nopţii de vineri spre sâmbătă. Multă vreme mi-am imaginat cât de greu a fost şi a doua zi, câtă suferinţă era în sufletul acelor bărbaţi, prin ce încercări teribile au putut trece, toţi deopotrivă, dar parcă, mai mult decât toţi, tatăl meu.
Când a apărut, sâmbătă după amiază, era desfigurat. M-am speriat şi l-am întrebat ce s-a întâmplat.
- A murit Irinel, mi-a răspuns sec, tăind din start orice continuare a conversaţiei.
- Cum aşa?
- A căzut într-o râpă.
- Dar cum s-a putut întâmpla?
- A alunecat de pe vârf şi s-a zdrobit de stânci.
- Irinel e cel care avea probleme?
- Da, a răspuns cu faţa inertă, inexpresivă.
- Fă o baie fierbinte şi culcă-te. Mai vorbim mâine că vin târziu. Îmi pare tare
rău, cred că i-am spus la plecare. Te pup.
Această a doua discuţie despre prietenul lui a fost ca o ştire care te impresionează
o clipă şi apoi o uiţi. Nu ştiu cât a dormit, probabil că a şi băut, sau cine ştie. Acum, gândindu-mă la suferinţa din inima lui împietrită, cred că era mult prea mult şi faptul în sine, pierderea unui prieten în condiţiile groaznice în care s-a petrecut, fără a mai socoti şi modul nenorocit în care a fost implicat în toată povestea.
Zilele următoare nu am mai aflat mare lucru. Încerca să-şi reia viaţa obişnuită, să treacă peste groaznica întâmplare. Niciodată nu am mai găsit momentul potrivit să reluăm discuţia. Şi toată vina, simt că o port eu. Stătea ore întregi în camera lui, fără a face, aparent, nimic, măcinat de gânduri. Cred, de asemenea, că ar fi trebuit să înţeleg câtă nevoie de ajutor avea. Să găsesc cuvintele potrivite să-l fac să vorbească mai mult despre tot ce s-a întâmplat. Am pierdut momentul şi nu l-am mai găsit niciodată.



IV

Se înserase, şi focul ardea ca-n poveşti în vatra de granit din Lala.
- Ascunde bricheta! a rostit Razvan, cu blândeţe, când Irinel a vrut să-şi aprindă
ţigara. Ai uitat că pe munte doar focul se aprinde cu bricheta, iar ţigările întotdeauna de la jar?
- Ai dreptate, tu ai stabilit regula asta acum treizeci de ani. Şi întotdeauna ai
respectat-o cu sfinţenie, atunci când te mai prosteai cu câte o ţigară. Mai fumezi?
- Nu, dar acum voi aprinde una cu voi, de la jar.
- Te rog! şi i-am întins pachetul.
- Vă amintiţi când am dormit prima dată aici, în Lala, şase în două corturi de
două persoane?
- Şi ne întorceam de pe o parte pe alta la comandă.
- Mâine după amiază mergem pe poteca ce duce în Rotunda. Mi se pare cea mai
spectaculoasă potecă din Munţii Rodnei.
- Poate doar cea care coboară din Pietrosul, prin rezervaţie, să fie la fel de
frumoasă. Mergem, bineînţeles.
- Barbule, stând aici lângă foc, te invidiez pentru consecvenţa ta de a urca în
fiecare an pe munte. Parcă ai urcat o dată şi iarna…
- Da, în trei decembrie, dar nu era zăpadă deloc. Totul era îngheţat, şi lacul, şi
izvorul…A fost fantastic. Era un frig aici, la doua mii de metri, era plin de coloane de gheaţă.
- Aţi dormit aici?
- Nu, am coborât în aceeaşi zi
- Aţi urcat fără greutate…
- Bineînţeles, cu bagaj uşor, strictul necesar, pentru că ziua era foarte scurtă.
Atunci şi-a luat fiul meu botezul muntelui. I-a fost greu, am urcat într-un ritm infernal, dar s-a comportat excelent, şi a fost încântat. Ştiam ce poate.
- Răzvane, tu ai tot băiat. Ai urcat vreodată cu el?
- Nu, are alte preocupări. Şi nici nu am insistat prea mult.
- Ba eu aş fi vrut să-mi câştig familia de partea mea, să urcăm împreună, dar
viaţa şi ceva probleme de sănătate au făcut imposibil acest lucru. Aţi urcat careva cu soţiile? Mă uitam la ei şi tăcerea mi-a dat răspunsul. Eu am fost odată, imediat după căsătorie, până în Şaua cu Lac, pe creastă, cu nevastă-mea şi cu nişte prieteni, dar la întoarcere a fost foarte greu, şi de atunci am renunţat. O problemă de ligamente a soţiei m-a făcut să o aduc în spate. Am renunţat pentru totdeauna. Nici măcar pe Ineul nu am ajuns. Atunci a fost ultima mea ascensiune. Acum douazeci şi unu de ani…
- Ameţitoare apă ce-ntunecat te clatini!... tu cum stai cu generaţia de schimb?
am întrebat uitându-mă la Irinel. De fapt ai tăi sunt mai mici, şi dacă nu ai fost tu, cred că nici ei nu au urcat.
- Cu cine şi cu ce să urce?...Nici nu le-am povestit prea multe, după ce au
crescut. Să nu prindă gustul.
- Acum îmi dau seama că toţi aveţi băieţi şi doar eu am fată. Se infirmă regula
superioritaţii natalitaţii feminine. Nici aici nu intrăm în regulile jocului. Vă amintiţi capra aceea haituită de câini care parcă ne-a cerut ajutorul, apropiindu-se de lac? Aici eram, in Lala. Speriată trebuie să fi fost, să se apropie de oameni.
- De obicei aleg animalele, evitând omul. Ştiu ele ce fac, a spus Irinel cu voce
stinsă.
- Era vreo capră tânără, rătăcită, care nu a apucat să înveţe teama de om. Un pui
nepriceput, care nu ştia ce-i frica.
- Dacă nu a învăţat repede cred că a sfârşit-o prost.
- Cum e vremea mâine? Irineule, am încercat să-l stârnesc pentru că-l simţeam
cum se îndepărtează.
- Fără probleme. Vom avea o noapte senină, din păcate fără lună.
- Ştiu, că toată ziua a fost pe cer, dar asta ne va face mai uşoară lecţia de
astronomie a lui Răzvan. Mai studiezi cerul în nopţile senine?
- Da , mi-am cumpărat si o lunetă Newton.
- După nume trebuie să fie beton. Ai mai descoperit vreo stea?
- O mulţime, dar toate au căzut. În schimb cunosc toate constelaţiile ce se văd
din emisfera boreală. La noapte vi le arăt. Sunt peste 80 şi lumea cunoaşte în general două: Ursa Mare şi Ursa Mică. De fapt nici astea ca lumea, pentru că Ursa Mare nu este acelaşi lucru cu Carul Mare cum se crede. Ursa Mare are mult mai multe stele decât carul. E un animal cu trei picioare, care include şi Carul Mare. De asemenea nu se ştie că ceea ce vezi în iunie la miezul nopţii, în iulie vezi la zece şi în august s-ar vedea la opt seara. Cu ani în urmă am început, în primul rând, cu constelaţiile zodiacale, pe care nimeni nu le caută pe cer. Nici măcar zodia în care s-a născut.
- Ai dreptate. Eu mai ştiu doar Cassiopeia, pe care mi-ai arătat-o tu pe vremuri.
La noapte vreau să-mi arăţi Taurul.
- Vă arăt la fiecare semnul zodiacal. Doar să se întunece bine. Oricum va fi o
noapte lungă, aşa că eu zic să mâncăm ceva şi să ne îmbrăcăm mai gros.
- Bine zici. Haideţi să pregătim masa, şi între timp, Irinele, mai pune câte o
palincă. Răzvane eşti teribil cu pasiunea asta a ta, şi, după mâncare vă povestesc şi eu ceva ce am învăţat de vreo zece ani. Dă-mi mie sticla tălpaşule, că-i păcat să îngraşi locul.
Am turnat în căni şi am început să scoatem proviziile. Dacă la amiază slănina
făcea parte din ritual, acum, la cina festivă am hotărât să facem ceva mai sofisticat. Aveam fleică, ceafă şi nişte pulpe de pui, gata condimentate, numai bune de făcut la jar, pe grătarul de campanie ce-l avea Barbu. Am curăţat şi patru cartofi mari pe care i-am aruncat într-un ceaunaş cu ulei încins, şi apoi am pregătit salata. Pe vremuri nu căram atâtea cu noi, dar acum era altceva. Toţi ne-am pregătit pentru o sărbătoare şi am considerat că merităm să ne răsfăţăm un pic.