Ca să scrii o povestire în cinci minute ai nevoie de un creion roșu dacă scrii despre amor și negru despre orice altceva, o clepsidră cu nisip care marchează fix cinci minute și neapărat un birou la o fereastră care dă către lipsa oricărei prezențe umane. Creionul - valetul gândurilor tale, clepsidra - medicamentul anti-vanitate indispensabil scriitorilor sinceri iar peisajul departe de societate - drogul cel dulce al lucrurilor bine făcute. Inspirația nu e importantă dar un telescop imaginar îndreptat adânc către inima ta, este. Nici talentul scriitoricesc nu e necesar, e suficient să reușești să armonizezi pacea din fața ferestrei cu tumultul din tine. Dacă-ți cad lacrimi peste povestire, cu atât mai bine, melancolia vinde; dacă te apucă râsul, ești pe drumul cel bun, tocmai ți-ai prelungit viața scriind. Nu-ți face probleme pentru titlul povestirii, ia primul lucru pe care îl vezi pe fereastră și alătură-l primului of al amintirilor tale, va fi perfect. Marii scriitori au scris la fel ca tine și tot la fel și-au găsit și titlurile deși povestirile lor s-au întins pe zeci sau sute de clepsidre: "Bătrânul și marea", "La răscruce de vânturi", "Cel mai iubit dintre pământeni", "Un veac de singuratate", "Pădurea spânzuraților"... Sau aveai impresia că e mare scofală?