S-a ținut odată un concurs de ultime cuvinte. S-au înscris savanți, tractoriști cu simț al umorului, filosofi în stare terminală, artiști taciturni dar expresivi, sinucigași profesioniști și fumători de ierburi fine deosebit de vorbăreți. Comisia îl vizita pe fiecare după cum îi venea rândul să plece pe lumea cealaltă. Premiile fiind exagerat de mari pentru o competiție atât de tristă, lumea se înscrisese, totuși, cu entuziasm și în număr mare ca la o tombolă de Crăciun. Academia iubitorilor de limbă și adunarea aproape generală a scriitorilor sponsorizase totul, îngrijorate că iubirea pentru cuvinte era în scădere de ani de zile. Primul lider al clasamentului a devenit foarte rapid un învățător din orașul thailandez Lopburi care și-a dat ultima suflare urlând "mi s-a terminat orezul" de trei ori. Doar câteva ore mai târziu a fost devansat de o agricultoare din Chattanooga, Tennessee, moartă pe versuri de Pam Ayres, "e târziu și e nasol". Un membru al comisiei a râs și a fost pălmuit scurt de soțul agricultoarei dar acest fapt nu a fost consemnat de notarul concursului. Peste vreo două zile a trecut pe locul întâi un director rus de toaletă publică din Irkutsk care zăcea la pat de șase luni și, plicitisit, a chemat comisia să moară și să-i consemneze ultimele cuvinte: "azi trag apa peste viață". Spusele lui au fost aclamate în toată lumea, s-a scris un scenariu de film și s-a făcut un desen animat. În Togo s-au imprimat și tricouri. Peste tot, ca la un semn, a început să se moară în hohote, care mai de care murind cu vorbe de duh, poante, zeflemea și ironie fină. O ilustratoare de douăzeci și patru de ani din orașul guatemaltec Jalapa a solicitat comisia concursului în gara locală, a așteptat-o răbdătoare unsprezece zile, gătită ca o nașă mare și s-a aruncat în fața unui tren de marfă strigând "hai Dinamo". Pentru că la autopsie s-a găsit că purta un sutien în culorile Stelei, ultimele ei cuvinte nu au mai fost luate în considerare pentru concurs. Atunci, debusolată, omenirea n-a mai vrut să moară vorbind, temându-se nu doar pentru luarea în bășcălie a ultimelor ei cuvinte, cât și pentru tăierea implicită a premiilor în bani. Câte un curajos, stăpân pe ultima lui suflare, chema, totuși, comisia. "Trăiască moartea!", s-a consemnat că a strigat un alpinist nepalez din Bharatpur, "aș mai trăi un pic" s-a exprimat, cu ultimele puteri, un inginer francez din Antibes, "câte e ceasul?", a întrebat, murind, un portar de discoteca din Valparaiso, Chile iar o funcționară de bancă din Geneva a chemat comisia pentru a fi auzită cum cânta un tril de mierlă cu ultimele puteri. Trei ani a durat marele concurs mondial, cu peste zece mii de concurenți (mai exact cinci sute patruzeci de mii opt sute unu) și un singur mare câștigător, votat ca atare, în unanimitate, atât de membrii comisiei (aflați întâmplător pe meleagurile noastre), cât și de zecile de milioane de fani ai concursului: nea Nae din Cotoarba de Sus care a murit beat la crâșma din sat, cu capul pe tejghea și ținând în mâna dreaptă o coasă, repetând ca o placă zgâriată "au scumpit ăștia țuica, lovi-v-ar strechea să vă lovească"...