Seara a doua a fost ca și cum ne-am fi cunoscut de când lumea, ne descopeream fără șocuri, calm și blând. Acesta este cuvântul: blândețe. Prietenia noastră, prietenie pornită din sinceritatea simțămintelor, dintr-o înțelegere profundă a celuilalt, controlată la început, stăpânită mai bine zis, se consolida încet, pas cu pas, ca o prietenie ciudată, eu nici măcar nu credeam în prietenia între un bărbat și o femeie, dar relația noastră, chiar din prima zi, mai intens din ziua a doua avea să se înalțe pe suferințele și neîmplinirile noastre comune în mare măsură, identice pe alocuri, descoperite cu emoție din întâmplare, asa cum marile întâlniri se petrec, din întâmplare.
M-am mutat la ea chiar din seara acelei zile, sinceritatea așezată între noi grăbind evoluția relației, timiditatea, stângăciile inerente debutului, dispărând fără poticniri, natural și foarte repede.
Spre seară, când m-am hotărât să mă mut la ea, am rugat-o să mă ducă cu mașina până la casa doamnei Blaga, eu băusem și nu puteam să conduc, am oprit în fața casei, am intrat în camera mea, ea rămânând țintuită în fața hărții de pe peretele fără fereastră.
- Dumnezeule mare, ești stăpânit cu totul de ea!
- Ti-am spus să nu intri, știam că nu-ți va plăcea ce vei vedea.
- Nu dragul meu, te înșeli, harta asta nu face decât să mi te arate așa cum, deja te știu, tenace, cu sentimente puternice, un bărbat cum mi-aș dori și pentru mine. Sunt, într-adevar, surprinsă de această monitorizare grafică, poate aș fi și înspăimântată, dacă nu te-aș cunoaște, atât cât te cunosc, m-aș putea teme de tine, dar nu mă tem, chiar nu mi-e frică de nimic ce faci tu. Mă tem mai tare de mine, de reacțiile mele, la cât de minunat te descopăr, în fiecare moment, mi-a teamă că nu-mi voi stăpâni pornirile izvorâte din iubirea mea pentru tine, și voi strica totul, asta este spaima mea, dragul meu prieten. Chiar te rog să-mi înțelegi vreo greșeală, dacă ea apare.
- Te-ai împăcat cu mama fetiței? m-a întrebat doamna Blaga, a cărei apariție în cameră nici nu o observasem.
- Nu doamnă, încă nu am găsit-o pe soția mea, doamna este o prietenă apropiată care mă ajută să o găsesc pe Mădălina, uneori voi locui la ea, să nu vă îngrijorați dacă nu voi apărea acasă, i-am dat lămuririle impuse de întrebare, totul sub privirile stupefiate ale Cleopatrei.
- Înțeleg, vă rog să-mi dați de veste dacă vă găsiți copila, atât vă rog, mi-a răspuns bătrâna, în vreme ce Cleopatra ieșea pe ușă, mai repede decât intrase.
- Fiți sigură, doamnă Blaga, i-am strigat alergând după Cleopatra, reușind să intru în mașină în același timp cu ea.
- Acum mă urăști cu toată ființa ta, și eu te iubesc tot mai mult, femeie dragă, și doamna Blaga a rămas mută când a văzut harta, trebuia să inventez o poveste să-mi pot continua căutările fără să mă tem de poliție, orice era posibil, nu există nicio fetiță și nicio soție, singura care cred că există, și care mă ține aici în locuri străine este Doria, eu nu mint Cleopatra, nu știu să mint. Nici tu nu mă ții aici în acest moment, dar reacția de acum mă pune pe gânduri, îmi arată cât este de nepotrivită venirea mea la tine, ți-am spus că-ți va fi greu să accepți căutările mele și văd asta tot mai clar tocmai pentru că mă iubești. Nu e cinstit ca tu, minunata Cleopatra, să-l ajuți pe Ilie cel zbuciumat să-și rezolve obsesia. Voi rămâne în seara asta aici, ne vedem mâine la muncă, dacă mă mai primești și te mai gândești, dar cel mai înțelept ar fi să ne vedem fiecare de drumul lui.
- Bine, hai în casă, ia-ți lucrurile și când ajungem la mine îmi dai două palme, nu aici să cheme doamna poliția, dar acasă îmi dai două palme… peste fund, să nu rămână urme, și să-mi vină mintea la cap. Iartă-mă, te rog și înțelege-mă, de poți!
- Nu e bine ce facem, Cleo, ne îndreptăm împotriva firii, ne va fi greu să mergem mai departe așa.
- Nu va fi greu, vei vedea, în seara asta, după ce-mi tragi cele două palme vii în camera mea și dormim acolo, fără să ne atingem, doar privirile au voie să se îmbrățișeze, te rog vino la mine, și, înțelept cum ești, ajută-mă să-ți merit prietenia! Te rog!
- Bine Cleopatra, hai și tu în casă, să vadă doamna Blaga că suntem prieteni… i-am spus, zâmbindu-i cu blândețe.
Mi-am luat lucruri pentru o săptămână, haine de lucru mai ales, m-am uitat scurt la harta cea mare, am lăsat-o pe perete, le-am înghesuit într-o sacoșă și ne-am întors acasă la Cleopatra. În mod ciudat, sau poate nu, mă simțeam la ea mai acasă decât la gazda mea, la doamna Blaga, simțeam că mă întorc undeva, nu că aș merge prima oară, a doua, de fapt. Întreaga seară am stat de taină în fața televizorului, fără să ne privim, ea stând în brațele mele, cu spatele către mine, cu picioarele întinse pe un taburet. O țineam îmbrătișată pe sub sâni, fără mângâieri sau săruturi, singura mângâiere fiind cea determinată de îndepărtarea unor fire rebele din părul ei bogat.
Ne-am îmbrăcat în pijamale întinzându-ne față în față, cu distanță mare între noi, permisă de generosul ei pat matrimonial așternut cu lenjerie fină, fără să schițăm vreo intenție de apropiere sau atingere.
În dimineața zilei de luni, mi-a sunat alarma telefonului la cinci și patruzeci și cinci, m-am trezit dezorientat, am căutat telefonul să-l opresc, suna din living, m-am ridicat mergând să-l opresc, se oprise singur până să ajung la el, m-am așezat cu el în mână, am vrut să-i anulez alarma, am renunțat, așteptând al doilea semnal de trezire, vreme de zece minute gândindu-mă, nemișcat, la întâmplările din ultimele două zile, iar când a început să sune din nou, l-am închis, renunțând la supravegherea școlii ce o aveam programată, întorcându-mă în pat și întinzându-mă peste plapumă cu palma stângă sub palma ei dreaptă, zărindu-i doar privirea inexpresivă Cleopatrei, fără să-i fixez ochii cu privirea mea.
- Nu mergi azi la școală?
- Nu, azi nu merg chiar dacă mă pune Doria absent, i-am răspuns, întorcându-mi privirea către ea, apoi întorcându-mă și eu pe partea stângă, căutându-i privirea ce abia se limpezea după somnul de peste noapte, acoperindu-i palma cu mâna dreaptă.
S-a întors către mine punându-și palma peste palma mea, ca într-un ritual de alegere bazat pe ultimul care acoperă bâta cu palma închisă.
- Mergem cu o singură mașină, eu zic să mergem cu a mea.
- Ce boierie, șofer de lux care să mă ducă și să mă aducă de la serviciu… Pentru chestia asta dai o cafea și o gustare de dimineață. Dar, azi, va trebui să mă aștepți până mă întorc de pe rută.
- S-a făcut, șefu, merg prima la baie, apoi pregătesc cafeaua și micul dejun.
În zilele următoare, obiceiurile noastre aveau să se întrepătrundă, în câteva zile ajungând să convenim cu inima ușoară un mod de viață cu implicare totală. Mi-am continuat căutările, mă trezeam devreme tare, am respectat convenția de a dormi în camera mea, cu excepția zilei de sâmbătă, mâncam pe fugă la fel ca și înainte, apoi plecam pe teren cu mașina mea. Mă întorceam la opt fără un sfert, treceam în mașina ei și plecam la muncă. Dacă întârziam nu mă aștepta, mergeam direct la depozit. După amiază treceam împreună pe la magazine, făceam cumpărăturile, o ajutam la pregătirea mesei, apoi, eu eram cel care spăla toate vasele după ce terminam de mâncat. Ieșeam să inspectez câteva parcări, încercam să termin cât mai repede, pentru a fi cât mai mult timp cu ea. Între timp am adus și harta de pe peretele fără fereastră, apoi, la sfârșit de lună, mi-am adus toate lucrurile, achitându-mi la zi obligațiile față de doamna Blaga.
- Te muți la doamna aceea care a fost pe la mine, ai renunțat să o mai cauți pe Mădălina?
- Nu doamnă, mă mut la doamna aceea pentru că mă găzduiește fără să-i plătesc chirie, doar îi muncesc grădina și-i îngrijesc casa și curtea, la Mădălina nu am renunțat vă dați seama, cum aș putea să renunț?
- Asa-i domnule Antoniu, dacă o găsiți, poate veniți cu ea într-o zi până la mine, cred că este un copil tare bun, după cum vă văd pe dumneavoastră.
- Negreșit am să vin, doamnă, numai să dau de urma ei.
Singurul adevăr din tot ce i-am spus bătrânei era acela că mă ocupam de curte, și, la un moment dat, și de grădină, câțiva pomișori și câteva straturi de flori între alei. Am cules două lădițe de mere timpurii, culegeam zilnic câte o sacosă de pere de vară, când au început să crape nucile si să cadă mi-a spus, într-o seară, când m-am întors din oraș:
- Duminica viitoare mergem la țară, de când te-ai mutat la mine nu mai știu ce e pe-acolo, oricum trebuie să mai merg cel puțin o dată să pregătesc totul pentru iarnă.
- Mergi singură, iartă-mi nesupunerea, dar, acum că a început școala trebuie să intensific căutările, știi bine că toată vara am lălăit-o, chiar dacă nu prea aveam șanse de a o găsi în vacanță. Până la vacanța de iarnă, când închei încă o rundă de supraveghere, nu fac nici o concesie, doar seara în zilele în care avem de lucru la depozit anulez căutările prin parcări. La Crăciun când voi termina, dacă nu o voi găsi, mă voi gândi ce mai am de făcut, nu știu acum ce voi face, dar, până atunci, nu pot renunța nici măcar la o zi de duminică.
- Vezi cum ești?… dacă în acea duminică în care eu merg singură la țară, o vezi pe Doria intrând în mașină, dacă intri în vorbă cu ea aflând că merge la țară, sunt sigur că te urci lângă ea, și, poate nici nu mai vii de acolo, rămâi pentru totdeauna în casa ei, îi culegi roadele toamnei primenindu-i casa. E dureros să știi, să ți se amintească din când în când, așa ca să nu uiți, că ești, mereu, a doua opțiune.
- Și pentru mine este dureros că trebuie să-ți amintesc acest lucru, chiar dacă tu însăți ți-ai asumat din start această poziție secundă, ca opțiune de viață. Și toate astea, toate „mârșăviile” astea ți le fac tocmai ție, îngerul meu păzitor, cel mai important înger al meu. În lumea reală, ca și în cea a îngerilor, tu ești singura mea bucurie chiar dacă prima mea opțiune este o himeră. Mai acceptă-mă așa cum sunt până la sărbătorile de iarnă, apoi va trebui să schimb ceva în viața mea, dar vom vorbi atunci.