Să nu mă despart de lume. Nu ne ratăm viața atunci când o aducem la lumină. În toate situațiile, nenorocirile, deziluziile, caut din răsputeri să restabilesc contactele. Și chiar în această tristețe din mine, câtă sete de iubire și ce beție la simpla priveliște a unei coline în aerul serii.
Contacte cu tot ce este adevărat, în primul rând natura, apoi arta celor care au înțeles, și propia mea artă dacă voi fi în stare. Dacă nu, lumina și apa și exaltarea încă se mai află în fața mea, și buzele umede ale dorinței.
Deznădejde surâzătoare. Fără ieșire, dar practicnd neîntrerupt o stăpânire pe care o știm zadarnică. Esențialul: să nu ne pierdem acea parte din noi înșine care doarme în lume.

¤

Cealaltă părere: trebuie să fii simplu, adevărat, să nu faci literatură - să accepți și să te dăruiești. Dar noi nu facem decât asta.
Dacă ești deplin convins de deznădejdea ta, trebuie să acționezi ca și cum ai spera - sau să te sinucizi. Suferința nu dă drepturi.

¤

Intelectual? Da. Și niciodată să nu reneg. Intelectual = cel care se dedublează. Asta îmi place. Sunt mulțumit să fiu cei doi. "Dacă se pot comtopi?" Problemă practică. Trebuie încercat. "Disprețuiesc inteligența" înseamnă în realitate : "nu pot suporta îndoielile mele".
Prefer să țin ochii deschiși.

¤