agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3783 .



Mi-as inventa un prieten
proză [ ]
Exercitiu demiurgic

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alsacia ]

2005-10-12  |     | 



Mi-aș inventa un prieten. Sau, ca să respectăm uzanțele - o prietenă; sa evităm orice echivoc… Să poți primi o mângâiere consolatoare fără umbra dublelor semnificații.
Aș vrea să o pot crea eu, sau sa am posibilitatea să o aleg dintr-o duzină de oameni (sau zece duzini). Și apoi să am puterea de a-i insufla calitățile pe care i le-aș dori.

Să-i pot spune:
- Știi, azi am o zi proastă. Am ratat plăcinta de brânză; am țipat in disperare la copii, n-am reușit să adun afurisitul ăla de păianjen din colțul de sus al holului… Și capul ăsta mă doare cumplit.
Ea să înțeleagă nici mai mult nici mai puțin decât ceea ce spun și să nu-mi răspundă fleacuri convenționale. Să tacă, sau sa-mi răspundă fără pretenții filosofice.

Să fie suficient de deșteaptă încât să-mi poată lămuri și mie de ce se-ntâmplă lucruri atât de cu susu`-n jos sau ce vitamine să iau exact pentru a-mi astupa carențele care musai că-s vinovate cu micile sau marile mele eșecuri. Să-mi explice de ce tocmai când te înhami cu cele mai bune intenții și elan creator ies toate pe dos, de parcă le-ai fi lucrat cu spatele.

Să fie suficient de frumoasă încât să o privești cu plăcere , dar suficient de urâta încât prietenul să nu te lase să te întorci seara singură acasă cu troleibuzul, în vreme ce el îi ține companie ei, cât îl așteaptă pe iubitul veșnic întârziat…

Să fie bună până la Dumnezeu și mai sus. Mai bună decât visez eu că aș putea fi, în termeni reali discutând – adică în practica cea de toate zilele… Să-și dea cămașa de pe ea, nu atât pentru mine – cea mai bună prietenă a ei – cât amărâtului de la colțul străzii. Căruia eu aș vrea să i-o pot da pe-a mea, dar nu-mi este tocmai la-ndemână să mă-ntorc acasă fără straturile cu care am plecat.

Să-mi explice cum mărunțișurile care mă enervează la cei din jur sunt reversul mărunțișurilor cu care eu îi enervez pe cei din jurul meu. Să nu se streseze din pricina slăbiciunilor mele, ci să încerce să mă facă și pe mine să mi le accept fără stres. Fără nemulțumirea că nu-mi iese nimic la superlativ. Nici măcar o frântură din tortul cu bunătăți din care se înfruptă cei mult mai virtuoși și mai înzestrați cu toate cele necesare răzbirii în viață.

Să reușească să mă convingă să nu mă mai simt vinovată pentru ce am – în vreme ce alții nu au. Și să nu mai tânjesc după ce nu am dobândit, în vreme ce alții par să atingă culmi nebănuite ale spiritualitații…

Să mă atingă cu bagheta ei magică (e musai s-o aibă în dotare) pentru a-mi transforma bunele intenții în ajutor concret. Neputința gândului meu bun să o facă - nu bănuț de aur pentru sinistrați – ci acoperire a sufletului acelora, exact cu ceea ce le lipsește.

Ah ! și prietena asta a mea trebuie să poată manifesta oricând gesturi tandre. Să nu-mi explice : « Sigur că te iubesc. Dar nu-mi vine sa fac gesturi de-astea așa… toată ziua. »
Trebuie să aibă promptitudinea de a-mi mângâia fruntea când nimicurile mă doboară și-mi vine să plâng ca un copil prea obosit – adică fără motiv bine întemeiat.

Și, după exercițiul ăsta demiurgic, să adorm mulțumită că ceva mi-a ieșit la superlativ. L-am creat oare pe Dumnezeu ?

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!