agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9851 .



Ursul păcălit de vulpe
proză [ ]
basm

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ion_Creanga ]

2005-11-19  |     |  Înscris în bibliotecă de Erika Eugenia Keller





Era odata o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană și nu găsise nicăieri. Făcîndu-se ziua alba, vulpea ieși la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gîndindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mîncare.
Șezînd vulpea cu botul întins pe labele dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea rădică puțin capul și uitîndu-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de doi boi.
- "Bun!" gîndi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi moartă.
Carul, apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mîna boii o vede și crezînd că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: "Aho !Aho!" Boii se opresc. Þăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape, și văzînd-o că nici nu suflă, zice: "Bre, da cum naiba a murit vulpea asta aici ?! Tii!... ce frumoasă cațaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoi". Zicînd așa, apucă vulpea de după cap și tîrînd-o pînă la car, se opintește ș-o aruncă deasupra peștelui. Apoi strigă la boi: "hăis! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc.
Þăranul mergea pe lîngă boi și-i tot îndemna să meargă mai iute ca să ajungă degrabă acasă și să ieie pielea vulpii.
Însă cum au pornit boii, vulpea a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos. Þăranul mîna, carul scîrțîia și peștele din car cădea.
După ce hoața de vulpe a aruncat o mulțime de pește pe drum, biniii...șor! sare și ea din car, și cu mare grabă, începe a strînge peștele de pe drum. După ce l-a strîns grămadă, îl ie, îl duce la vizuina sa și începe a mînca, că taaa...re-i mai era foame.
Tocmai cînd începuse a mînca, iaca vine la dînsa ursul.
- "Bună masa, cumătră! Tiii! da ce mai de pește ai! Dă-mi și mie că taaa...re mi-i poftă!"
- "Ia mai pune-ți pofta-n cui, cumătre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Daca ți-i așa de poftă, du-te și-ți moaie coada-n baltă, ca mine, și-i avea pește să mănînci."
- "Învață-mă, te rog, cumătră, că eu nu știu cum se prinde peștele."
Atunci vulpea rînji dinții și zise:
- "Alei, cumătre! da nu știi că nevoia te duce pe unde nu ți-e voia și te învață ce nici nu gîndești? Ascultă, cumătre: vrei să mănînci pește? Du-te desară la băltoaga cea din marginea pădurii, vîră-ți coada în apă și stăi pe loc, fără să te miști, pînă despre ziuă; atunci smuncește vîrtos spre mal, și ai să scoți o mulțime de pește; poate îndoit și întreit decît am scos eu."
Ursul ne mai zicînd nici o vorbă, alergă-n fuga mare la băltoaga din marginea pădurii, și-și vîră în apă toată coada!...
În acea noapte începuse a bate un vînt rece, de îngheța limba-n gură și chiar cenușa de sub foc. Îngheața zdravăn și apa din băltoagă, și prinde coada ursului, ca într-un clește. De la o vreme, ursul ne mai putînd de durerea cozii și de frig, smuncește odată din toată puterea. Și sărmanul urs! în loc să scoată pește, rămîne făr de coada!
Începe el acum a mormăi cumplit, ș-a sări în sus de durere. Și-nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o ucida în bătaie. Dar șireata vulpe știe cum să se ferească de mînia ursului. Ea ieșise din vizuine și se vîrîse în scorbura unui copac din apropiere; și cînd văzu pe urs că vine far de coada, începu a striga:
- "Hei, cumătre! Dar ți-au mîncat peștii coada, ori ai fost prea lacom, ș-ai vrut să nu mai rămînă pești în baltă?"
Ursul, auzind că încă-l mai ie și-n rîs, se înciudează și mai tare, și se răpede iute spre copac; dar gura scorburii fiind strîmtă, ursul nu poate să încapă înăuntru. Atunci el caută o creangă cu cîrlig și începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, și să-i deie de cheltuială... Dar cînd apuca ursul de piciorul vulpii, ea striga: "Trage, nătărăule! mie nu-mi pasă, că tragi de copac"... Iar cînd anina cîrligul de copac, striga: "Văleu, cumătre! nu trage, că-mi rupi piciorul!"
În zadar s-a năcăjit ursul, de-i curgeau sudorile, că tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.
Și iaca așa, a rămas ursul păcălit de vulpe!




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!