Un glas puternic barbatesc se auzi peste multitudinea de zgomote din bucatarie.
-E vreo problema? intreba el pe un ton amestecat cu indignare si cu mandrie persoanala.
-Nu sefu’, se distinse vocea stinsa a unui angajat.
-Atunci, nu mai bateti din gura, ca niste gaite. Daca e ceva imi spuneti mie…incruntandu-se iar ochii ce se vazura dincolo de lentilele mari ale ochelarilor erau inexpresivi.
Curand susotelile incepura din nou, seful, al carui corp masiv, se lasa sprijini pe rama de lemn al gemuletului ca o masa ordonata de carne indesata cu grija intr-un schimb de haine pe care obisnuia adesea sa il poarte. Ti-ai fi putut pune intrebare: dar asta are numai un schimb de haine, asa sarantoc este? – acesta era gandul pe care multi nu erau in stare sa-l nutreasca in minte, fiindu-le frica, ca nu cumva, expresia fetei lor sa nu tradeze acele ganduri ascunse si sa trezeasca atentia vultureasca a sefului. V-ati gandit voi ca sefu’ are un singur schimb de haine, de fapt el detine inca unul, pe care-l poarta in cealalta pizzerie pe care o conduce, gandi unul din angajati, fata lui zambi falnica si luminata. Poate ca nu vrea sa isi arate bogatia buzunarelor brudusite cu bani pana la refuz sau poate ca este asa de ocupat cu buna organizare a angajatilor, astfel incat pur si simplu nu mai are timp de altceva.
Nu trecu nici un minut si aparu sefu prin usa bucatariei, se poticni putin in loc ca si cum si-ar trage putin rasuflare putreda dar de fapt studie cu o geana activitatile ce i se perindau prin fata ochilor ce parura ca se marisera. Era oare frica ca ceva nu merge ca lumea, ca in cateva luni afacerea sa se va ruina, ori ca va fi furat, ori ca nu va face fata impozitelor prea mari sau va fi inchisa de Sanepid pe diverse motive. Nici vorba, vroia din ce in ce mai mult, cat mai multa bogatie. Calitate, cum o spunea el. De fapt, in spatele acestui cuvant se ascundeau mult mai multe simboluri si intelesuri pe care putini le stiura cand il rostise pe tonul sau impunator si dictatorial. Asta era modalitatea sa de a se imbogati pe seama altora, ca un boier sau vanzator de sclavi ce isi exploateaza oamenii dupa bunul lor plac. Calitate, la adevarata ei valoare, reprezenta pentru el mai putin decat ar fi trebuit in mod normal. Calitatea insemna veriga dintr-un lung lant care ii tinea pe oameni cat mai aproape de mesele pizzeriei, devenind clienti si donatori principali ai propriului buzunar.
Calitatea il face ape client sa admire exclamand: da’, ce treaba buna a facut asta aici, atmosfera incantatoare, toate cele; pe cand rezultatul satisfacator se datora personalului ce ii servea lui si nicidecum sefului in procent de 100%. Poate o fi contribuit el cu 2% cu foarte mare indulgenta prin simpla sa neprezenta pe la pizzerie fapt ce relaxa personalul contribuind la o mai buna operativitate si o foarte buna concentrare, in conditii aproape lipsite de stres. Dar aceste zile erau din ce in ce mai rare si, angajatii nu puteau decat sa se resemneze si cam atat, sperand ca ziua se va inchide cat mai repede si cu cat mai putine cuvinte de batjocura si reprosuri acide si vulgare adresate lor.