agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2827 .



Suntem femei
proză [ ]
O etapă a uitării

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sofi ]

2006-02-02  |     | 



De dimineață, când Vali a venit să mă ia cu mașina, a adus vorba despre Claudia. Mi-a spus că primul lucru pe care l-a observat când a deschis ochii a fost cana ei pe masa lui de lucru. I s-a părut foarte stranie toată povestea asta, de parcă o entitate sadică îi așează în drum tot felul de semne, ca să-i amintească trecutul, îl face să tresară ori de câte ori ciocăne cineva la ușa biroului și îl împinge să urmărească pe stradă, ca un pervers, necunoscute la care i se pare că regăsește ceva din trăsăturile sau din mersul ei. Își spune, așadar, că a devenit doar obsedat, că are halucinații, că e posibil ca ea să nu fi existat nicicând… Acum îl înțeleg de ce e foarte nervos, și eu am retrăit recent un moment din trecut, dar nu i-am mai spus, i-aș fi subliniat ideile despre complotul pus la cale de soartă împotriva lui.

Mi-am dat seama că, atunci când se întamplă ceva deosebit, nu te gândești prea mult. Nu observi lucrurile din jurul tău, oamenii sau locul în care te afli.
Trece apoi vremea peste tine și revii asupra lui de n și n ori, la nesfârșit, în spirală introspectivă, revizuind de fiecare dată ce-ai simțit (deși ai uitat și uiți din ce în ce mai multe amănunte), ce-ai văzut în jur, ce-ai văzut pe chipul celuilalt ( sau ceea ce ai crezut că vezi atunci) ...și, în funcție de consecințele pe care le-a avut asupra vieții tale ulterioare evenimentul respectiv, dacă a urmat ceva și mai interesant, se estompează sub fascinația prezentului. Dacă nu, te maturizezi câte puțin în fiecare zi, te schimbi, te uiți pe tine, ființa acelei clipe.
Mai întâi iei decizia să uiți (trebuie, trebuie, trebuie...). Apoi urmează mirarea (ia te uită, azi nu mă mai gândesc atât de mult), amestecată cu mici momente de revoltă, de dinți scrâșniți împotriva propriei slăbiciuni, de dor sau de autoînvinovățire... Revii în locul acela, te agăți de niște idei naive, de presupuneri asupra modului în care ar fi trebuit să se petreacă lucrurile (dacă făceam asta sau dacă ziceam altceva, sau...).

Nimeni nu știe cât de lung e timpul acesta, pentru că nu e perceput cu luciditate ci amplificat, ca într-un sevraj. Cândva, când obosești, când crezi că n-o să se termine niciodată, realizezi că a trecut. Cauți și regăsești vechea forță, un echilibru (a fost, a fost și atât). Iar curge timpul și curge încă, ar putea curge așa la nesfârșit, dar... într-o zi treci pe acolo, întamplator, cu un taxi și, fără nici un prodrom, îți aduci aminte, ți se pare că te vezi pe tine însăți acolo pe stradă, ți se pare că vezi o reluare, spectrele acelui moment captive locului care v-a fost martor (știi că ai fost tu, știi că a fost el) ca o vedenie... La ieșirea din club, sub o streașină, pe o ploaie torențială...

Îl văd cum se apropie de ea (o Sofia mai tânără cu câțiva ani, mai veselă), îi prinde încheietura mâinii, privind-o în ochi. Pare copleșit de femeia pe care urmează să o îmbrățișeze, dar eu știu că nu e astfel. Știu că e perfect lucid, că nu-și lasă fruntea pe a ei înduioșat , sub povara unui gând pe care s-a luptat să-l respingă, ci o face ca să-și ascundă încruntarea. Știu că n-o trage în brațe mânat de dor, ci ca să-i sublinieze femeii propria ei dorința apăsătoare, și știu că nu i-a prins mâna pentru o mângâiere simplă, lipsită de egoism, ci ca să ia seama la pulsul ei accelerat, trădător, să-și confirme bănuiala că tot comportamentul ei din ultima vreme, toate faptele și toate vorbele ei au izvorât din mândrie sau din prudență, nu din nepăsare…

Exact așa erau și ei, cum am fost și eu cu Horia, tineri între care războiul era ceva mai tare decât pacea.
Se derulează și alte aduceri-aminte, cu o intensitate mai mare decât credeai că ai trăit-o. Incepi să dai de lucrurile lui (sau ale ei), uitate prin casa ta, unele pe care te miri chiar tu că le mai ai. Cel puțin credeam că doar femeile le iau în seamă.

Vali credea că a uitat-o pe Claudia? Eu pe Horia? Când mi-a spus că era aproape sigur de asta, iar eu, care cu două zile mai înainte m-am urcat în acel taxi să fac un drum lipsit de importanță, mi-am adus aminte atât de clar ultima întalnire dintre mine și Horia, i-am zis doar că totul mi se pare o farsă a sorții, deși eram un pic nesinceră, pentru că poate ne mințim singuri, nu există soartă, e doar un țap ispășitor, nu, ne-am mințit... Sau poate că ei, cei pe care i-am iubit, s-au mutat în noi cumva, au intrat cu întreaga lor ființă în noi, se frământă sub pielea noastră, se liniștesc ca să ne credem stăpâni pe noi, pe viața și pe memoria noastră și să recidiveze când ne așteptăm mai puțin...
Și acum... îmi închipui...cana ei pe masa lui de lucru…de unde a apărut? Din nou, ceva punând stăpânire pe el, ceva făcându-l să ridice cana de pe masă, de parcă ar fi vrut să se convingă că este O CANă, cana ei, da, ce mare scofală, e doar o cană, căci tu, chiar tu, fantasmă, te-ai întors să mă tulburi și mă împingi acum să ridic obiectul acesta de pe masă, să-l cântăresc cu uimire, să ia forma palmei mele, și, prin el, prin Timpul care deja nu mai există, să simt răceala degetelor mici cu care l-ai ținut tu și, poate că, dacă aș îndrăzni să beau, ți-aș simți buzele…ai tresări în somn, oriunde te-ai găsi și ți-ai aduce aminte de mine...Asta a simțit, cred. Așa văd eu lucrurile. Așa le percep, când eu însămi sunt în căutare...deși sunt convinsă că, oricât de mult o prețuiește încă pe Claudia, Vali este departe de gândi atât de aproape de liric...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!