POVESTIRE DE LA
GROAPA DE GUNOI



Aristide fumeaza un Carpati fara filtru si plin de nerabdare masoara cu pasii lui lungi si apasati holul de la intrarea spitalului.Sta de mai bine de o ora in asteptarea doctorului care sa-i confirme starea sanatatii micutei.De fapt el este convins ca-i este bine si ca el a facut tot ce-i statuse-n putere s-o salveze.El si Mocanu erau acum singurii de pe Groapa care stiau ca-i fata,copilul gasit,si se ruga bunului Dumnezeu sa traiasca acest suflet nevinovat.
Aristide nu scoase decat un tipat, dar atat de puternic si inzestrat cu teama mortii,incat toti tiganii o tinura intr-o fuga pana la el.Tiganii crezura ca i s-a intamplat ceva lui Aristide,nebanuind niciunul despre ce era vorba cu adevarat.Lui i-a fost suficiente ca privirile curioase si cele cateva cuvinte ale celorlanti sa nu-l impiedice sa ajunga la autoturismul lui Mocanu,un roman mai cu stare si care lucra sofer pe camion.Tot in acelasi timp romanul,care intelese situatia,pornise repede motorul Daciei,si dupa ce acesta se urca pe bancheta din spate,accelera cu toata viteza spre cel mai apropiat spital de la marginea orasului.Aristide privea tacut sacul transparent,prin care se vedea noul nascut,iar lacrimile-i uda obraji murdari de amestecul de sudoare si praf.Si dintr-o data rupse tacerea ce se crease:
- Da-i viteza,ba sefule,ca moare.Lasa-i dracului sa te claxoneze pana n-or mai putea!
- Aristide,fac tot ce pot,insa totul depinde de bunul Dumnezeu,daca are zile va trai.
- Fi-ar mama ei a dracului de catea!Criminala!Nici catelele nu fac ce-a facut ea.
- Ce este curios ca tocmai in zona lui Colbea,unde de o saptamana nu s-a mai descarcat nimic-zise Mocanul care intr-o fractiune de secunda intoarse privirea peste umarul drept,ca sa mai arunce un ochi spre sacul plin de viata.
- Ma tot chinuiam sa-l conving pe Negrila sa vina dupa mine.Ceva ii atrase atentia si tot statea in mormanul de gunoi,spre surprinderea mea ca el nu s-ar fi indepartat de picioarele mele niciodata.Latra si cu labele din fata tot scormonea,probabil se chinuia sa-l miste.Apoi faptul ca-l lingea si tot latra asa ca sa ma duc la el,si m-am dus.
Aristide explica fara sa-si ia privirea de pe micutul ce-l tinea in brate si fara sa mai i-a seama la kilometri ce-i inghitea Dacia.Apoi i se umezira si mai mult si continua:
Ah,Doamne,nu-i face niciun rau, ajuta-ne sa traiasca!apoi se adresa lui Mocanu.Sefule, are pielea finetie si parca nici nu mai sufla.N-ar fi mai bine sa-i desfac sacul,sa prinda aer?Ori o fi mort deja.Of,Doamne!macar de-am stii ca-i
bate sau nu inimioara.
_Nu!Striga Mocanu.Nu-i bine s a umbli la el.Am citit undeva,ca daca-i tii pe micutii noi nascuti intr-un anumit mediu inchis,asa ca-n burta masii,se obisnuiesc si pot trai in continuare.Cum sa-ti zic tigane,ca-ntr-un incubator sau cum dracu-i or mai zice,ba si doctorii astia! S-apoi bine ai facut ca ai pus bluza,poate politia sa gaseasca amprentele nenorocitei ce a vrut moartea copilului.
Si tot boscorodind,ajunsera-n poarta sitalului,apoi coborara si-ntr-o fuga intrara in cladire, unde ,fara sa tina cont de toti ceilalti prezenti in fata usii camerei de garda,intra.
-Salvati-l,l-am gasit in groapa de gunoi!zise intr-o suflare Aristide si intinse bratele spre barbatul imbracat in alb.
Fara cuvinte doctoral il lua pe micut si intr-o fuga se indrepta spre blocul de terapie intensive al spitalului care se afla la etaj.Asistenta din camera de garda ii lua datele de identitate lui Aristide si soferului dupa care suna la politie.
Acum dupa ce relatara pe rand tot ce stiau legat de gasirea micutului iesira pe hol si asteptau verdictul doctorului,viata sau moartea.
Parca si Dumnezeu isi rascolea sufletul,la vreo jumatate de ora de la sosirea lor in spital,incepuse o ploaie cum de mult numai avusese parte locuitorii orasului.Aristide acum statea-n dreptul usii de la intrarea in spital si sfidand prezenta tuturor din hol,fuma si privea picaturile de ploaie,dar cu gandul indreptat spre trecutul sau.Viata sa nu fusese decat un destin negru,plin de necazuri,o lupta permanenta impotriva celor carora raul le imbraca sufletul.Viata sa grea I s-a datorat pielei negre ce o avea si nicidecum a sufletului sau.Iar acum ii fusese dat sa intalneasca un suflet nevinovat cu pielea alba caruia un nenoricit ii pregatise un negru destin. El,Mocanu, medicii si bunul Dumnezeu luptau sa infrunte acest destin.
Afara ploua.Mocanu este singur intr-un alt cabinet unde sta si asteapta ca doctoral sa le aduca un raspuns fericit.Se gandea si el la cate implica o astfel de situatie dar era bucuros de faptul ca a fost gasit de cel mai cu suflet si mai cizelat dintre tiganii de pe groapa.El stia ca Aristide nu si merita soarta dar cu educatia si sufletul pe care-l avea isi ducea crucea cu cinste si onoare printre cei din etnia sa.Aristide nici nu mai putea de nerabdare, terminase deja un pachet de tigari si incepuse sa se enerveze cand auzea in jurul sau vorbele soptite ale curiosilorcare nu se sfiau de prezenta celui ce gasise copilul.Rabdarea-l parasise,nervii ii cedasera,acum plangea.Plangea si–n gand injura criminalul.Stia ca omul are menirea sa traiasca o viata grea sau usoara numai in functie de ce-i scris in cartea vietii spirituale.Or el,copilul,cu ce gresise,de ce trebuia sa aiba asa o cumpana? Oare sa fie doar o cumpana sau atat i-a fost scris sa traiasca?Gandurile-i fura intrerupte de vocea asistentei care venise sa-l conduca spre cabinetul medicului care se ocupase pana acum de salvarea micutului.
-Va este rau?
-Nu,dar plang si eu ca omul.
-N-ati vrea sa mergem sus sa vorbiti cu domnul doctor?
-Traieste?
-Da…copilul este salvat,iar domnul doctor vrea sa-i multumeasca celui ce l-a adus.
-Nu-i meritul meu,el l-a salvat.
Si urcara la etajul unde se afla reanimarea spitalului.Aici asistenta deschise usa unui cabinet unde era asteptat de catre Mocanul,doctoral si doi politisti.In incapere atmosfera parea in acelasi timp si serioasa dar si cu o oarecare aer de veselie.
-Haideti,intrati,il indemna doctorul. Eu sunt medicul chirurg Stoian si pot sa va anunt ca micutul, mai bine zis micuta, traieste si e inafara oricarui pericol.
-Si asta multumita numai dumneavoastra,completa unul dintre cei doi politisti care venisera sa ancheteze cazul.Sa ma prezint,zise acesta,eu sunt capitanul Iordache si dansul-aratand catre celalalt politist,este capitanul Mihalcea,si ne vom ocupa de gasirea mamei si a vinovatilor tentativei de crima,la care am fost cu totii martori ca ar fi putut avea loc.
Aristide zise un scurt "buna ziua" si-si indrepta privirea spre medic cu care incerca un dialog.
-Si cum ii e,ati operat-o? Ce are, spuneti-mi,va rog,ca nu mai resist.
-Fetita este bine,are mici vanatai si prezinta o dislocare a soldului drept,dar acum este la reanimare si speram ca-i un suflet ce lupta pentru viata sa,asa cum si dumneavoastra ati facut tot ce ati putut pentru a-l salva.
-Lui Dumnezeu trebuie sa-i multumim,si-si facu semnul crucii.Si tie,ba sefule,ca ai mers ca nebunul pe sosea,i se adresa apoi tiganul lui Mocanu.
- Stii ca ma gandeam la un momentdat ca daca o fi sa mor datorita vitezei cel putin am incercat acum sa salvez un suflet de copil,raspunse Mocanu.
-S-o pedepsiti pe cateaua asta-zise Aristide catre cei doi ofiteri,fi-ar mama ei a dracului de criminala.Altii n-au copii si-si doresc iar ea si-l omoara.
-De aceea trebuie sa ne ajutati si voi cei de pe Groapa.Trebuie sa stim cat mai multe, orice detaliu ne poate fi de ajutor,mai ales ca ploaia poate sterge urmele.
Si Aristide le explica cum Negrila il gasise de fapt si cum a decurs totul pana in acest timp cand fusese invitat in cabinet.Spusele lui aveau sa le confirme politistilor declaratia deja data de Mocanu.Apoi medicul se scuza ca el are si alti pacienti de care trebuie sa se ocupe si promisese tiganului care avea ochii umflati de plans,ca micutei i se va acorda toata atentia si ca el va face tot ce poate ca pentru propriul sau copil.Iar cand sa iasa din cabinet zise:
-Pe fisa fetitei am notat tot ce trebuia numai numele nu-i completat. Fiindca ii sunteti salvatorul,vad eu si cu credinta in Dumnezeu, ce ati zice daca i-ati da si un nume?
- Eu?!fu surprins Aristide
-Da,daca vrei si bine inteles daca domnii capitani n-au nimic impotriva.
-E perfect,zise Iordache,si chiar ii vom da tot sprijinul.
-Da,dar ea e alba si eu …un tigan.
-Ei si ce ba,unde scrie ca nu se poate,spuse Mocanul spre al convinge.
-Bine,acum nici nu stiu …eu zic ca …Maria…Maria Loreta,asa o chema pe mama mea.Ea a dat nastere la unsprezece si daca ar fi trait ar fi fost in stare s-o creasca sip e ea.Mama imi spunea adesea ca viata nici n-are rost cat timp n-ai dat viata la randul tau unui copil.
Si zicand asta incepu sa planga. Apoi medicul iesise iar cei doi insotiti de ofiteri aveau sa mearga la sectia de politie sa dea declaratiile scrise. Tot acum,Aristide aflase ca pe Groapa deja se afla o echipa de la brigade criminalistica,iar sacul in care fusese legata micuta se afla sub cercetarile celor din laboratorul politiei.Aristide chiar incepuse sa-l admire pe camionagiu,el fusese cel ii spuse sa nu atinga in prea multe locuri sacul si culmea…ca nu-i daduse voie sa-l desfaca.Doamne,cat noroc!
Pe drumul de intoarcere de la circa,Mocanu se oferise sa-l conduca cu masina pana acasa pe Aristide. Nu mai vorbeau,gandurile lor erau indreptatespre groapa de gunoi,spre acel moment pe care niciodata nu-l vor uita.
-Vai,Aristide,dar ce tipat trasesi!
-Da,chiar,lui Negrila nu i-am multumit,si lui ii datoram viata lui Maria Loreta.
-Maria Loreta,da ce nume frumos a avut mama ta , bai tigane- se mira Mocanu.
_Da ,si nume si suflet,Dumnezeu s-o odihneasca!Stii,ba,sefule de ce a murit? De suparare ca nu mai putea sa ne ajute,boala o culcase la pat si mereu zicea"mor, cand vad ca nu pot sa-mi ajut copiii" si a murit. Pe Negrila ar trebui sa-l iau acasa caci mereu vine si ma conduce pana la sosea si eu de fiecare data il gonesc,deacum n-am sa-l mai indepartez de mine.
Si tot vorbind,timpul trecuse repede si nici nu observaze cand Dacia a ajuns in capul strazii unde locuia tiganul. Aristide cobora si zise:
-Sa–ti ajute Domnul,ba sefule ca bag de seama ca esti un roman cu suflet mare ca-l nostru al tiganilor.
………………………………………………………………………………
Ajuns acasa Aristide se aseza pe scara si fuma.Seara cuprinse bine cerul si abia acum isi daduse seama ca nimic nu mancase, ca de dimineata si pana seara trecuse printr-o serie de stari ce-i cuprinse acum capul de dureri. Si foamea ii trecuse si somn n-avea.Isi aprinse o tigare gandindu-se la soarta sa,adesea isi spunea ca omului pe pamant ii e dat sa traiasca si bucurii si necazuri.Numai ca unora soarta le oferise numai vremuri grele,suferinta si multa saracie iar altora numai bucurii si noroc. Cata nedreptate putea fi,insa pentru el era cert un lucru:tigan se nascuse si tigan avea sa moara.Un tigan fara noroc,cu o viata plina de munca si cinstita ce l-a innobilat decat cu o oboseala fizica si cu o batranete timpurie.
Ca sa scape de naveta dintre satul sau si sudul industrial al orasului,unde lucra ca muncitor,inchiriase o camaruta la o batrana cumsecade.Plecase de pe meleagurile natale incercand sa-si schimbe destinul negru alsangelui sau,in cautarea norocului si a respectului de sine.Totul parea ca-l duce spre mai bine,pana cand vestea rea a sosit,in plina schimbare a anului 1989,cand speranta incoltea in inimile tuturor si aspirau la o viata mai buna, mai democratica.Numai ca pentru el,cel care nu-l preocupa politica,revolutia devenise norocul umbros pe cerul senin al vietii sale.
-Fi mi-ar soarta a dracului!- scuipa in palma Aristide,cand auzise veste cea noua.
-Adica,disponibilizati nu inseamna fara munca,ci posibilitatea de ati cauta un nou loc de munca,intr-o noua fabrica,alt salariu, poate chiar la mai bine. Nimic rau. Si in aceasta perioada vei primi un ajutor social si nici nu esti singurul muncitor in aceasta situatie- incerca sa-l lamureasca seful serviciului personal al uzinei.
-Fi mi-ar… si se opri fiindca asta era,doar nu era sa se lupte cu morile de vant. Neproductivitatea sectiei si privatizarea prost inteleasa adusese,asa cum incercau sa-l convinga cei de la conducere,la desfiintarea sectiei si pe toti cei care lucrau acolo in aceeasi situatie cu el. Era deacum somer.
-Asta e,zise Aristide si se resemna.
Stia ca va trebui sa–si caute de munca in alta parte, Epoca noua deschidea noi orizonturi,dar nu pentru toata lumea,lucru pe care avea sa-l inteleaga nu peste mult timp.A doua zi la fortele de munca avea sa gaseasca oficiul incarcat de afise cu anunturi si foarte aglomerat de cei ce cu catva timp in urma se numeau "oamenii muncii".Si aici Aristide intalni un nou refuz. Asta-i era ursit. Peste tot se lovea de mentiunea scrisa sau verbala "Exclus romii".De fiecare data simtea ca tensiunea ii accelereaza si odata chiar izbucnise.
_Da,ce ma,eu nu pot sa muncesc?! Nu-s om,n-am brate,n-am ochi?Or ce pana acum n-am muncit alaturi de voi?Parasi holul cladirii tipand atat de tare incat sa fie auzit si de cei de dincolo de inaltele usi ale birourilor care acceptau aceasta nedreptate.
-Si pe buletinul meu scrie roman!
Timpul trecea si el isi tot cauta de munca.Nu dorea sa se intoarca in sat.El stia una si buna,am o meserie si ce am invatat asta trebuie sa fac.Mereu trebuia sa gaseasca argumente cu care sa-i explice batranei vaduve la care statea in gazda,dupa parerea sa a se intoarce acum in sat,la familia sa,ar insemna o autodistrugere.
-Acolo ai rude cu care te-ai putea ajuta cumva,ii spunea doamna Dobre.
-Stau la dumneavoastra,tanti de aproape cinci ani si ati vazut ca nu prea m-au cautat rudele,chiar daca suntem multi frati.
-Stiu,singura persoana care te mai vizita era mama ta,dar nici tu n-ai incercat nimic in acest sens,isi dadu cu parerea femeia.
-Dupa moartea mamei nici n-am mai vrut sa stiu de ei.Si stiti de ce? Fiindca ar insemna sa ma dau de partea lor,si mie mi-e rusine,drept sa spun,cu rudele mele si faptele lor.Nu-s de onoare.Si apoi,tanti,eu cred ca un astfel de ajutor te costa uneori mai mult decat merita.Asta mi-e soarta,fir-ar …si se opri jenat ca nu se putuse stapanii.
-E,am zis si eu.
-Mai incerc si maine.Un fost coleg este mechanic la un atelier auto privatizat,poate au nevoie de inca un om…numai ca… imi trebuie putina intelegere si din partea dumneavoastra.
-De la mine!?se mira madam Dobre.
-Da,ca o sa intarzii cu plata chiriei.
-Ah,sigur,important e sa-ti gasesti un loc de munca ca nu-i asta marea problema. Vei sta aici,si tu stii bine ca-mi esti ca si un fiu apoi daca ai pleca s-ar supara Petrut.
-Da,aveti dreptate.
-Aristide,banul si relatia inca mai pot dechide usi,tu ce zici?
-Asa este tanti,dar bani n-am prea strans iar de cunoscut multa lume … eu oriunde voi fi privit tot ca tigan m-or vede.
-Tu gresesti,nu te gandi la acest lucru, ignora-i pe cei ce vad in tine doar culoarea pielii,accepta situatia insa lupta in continuare,nu te lasa prada sufletelor inraite.
Stia Aristide ca batrana Dobre era o femeie de incredere si de mare ajutor,o dovedise de nenumarate ori in cei cinci ani de cand statea la ea in gazda.Uneori se dovedise a fi mai mult o mama pentru el,iar alteori a putut dovedi in ciuda varstei care o avea a fi mai puternica decat el si niciodata n-a facut deosebire etnica intre ei.O cunoscuse prin intermediul fiului ei,care lucrase o perioada de timp in aceasi uzina cu el,Petrut,fusese un bun inginer si un om "miere" cum ii placea lui Aristide sa-l alinte. De la repartitia sa in uzina si pana in present, inginerul Dobre fusese singurul roman ce nu-l tratase niciodata ca pe un tigan.Ii intelegea pana si gandurile si-ntotdeauna a cautat sa-l ajute. Pacat ca nu era acum,aici,cand el simtea nevoia sa-i spuna nedreptatile ce le vazuse–n uzina sau chiar si in noul statut democratic si social in care se afla muncitorul. Dupa ce-i se oferise micuta camera din spatele casei sale,drept gazduire,Aristide devenise chiar confidentul lui Dobre.Intr-o seara,domnul inginer venise la el si-l invita la o destainuire:
-As vrea sa stam de vorba.Ai timp?
-Intotdeauna,si-l pofti pe proprietar la el in camaruta,unde tot timpul domnea ordinea si curatenia exact ca-ntr-o camera de la o unitate militara.
-Nu prea o sa mai am timp sa mai vorbim.
-De ce? se mira Aristide,care in acest timp aseza doua paharele si scoase din dulap o sticla. O am de la mama,face doi ani de cand sta aici si-mi tot cere s-o desfac,iar eu nimic.Am baut de ziua mea un paharel si acum cred ca n-ar strica sa bem si noi cate unul.
-Aristide,eu… eu voi pleca…plec,mai, si nu stiu cand ma voi intoarce,oricum nu curand. Stiu ca tu poti sa-ti tii gura,altfel vom avea cu totii de suferit,si apoi in tine am incredere .
Si am chiar nevoie de tine.Intelegi? Trebuie sa ai grija de mama,de casa,de tot,orice s-ar intampla. Poti?... Vrei?...Orice mi-ai raspunde stiu ca numai tie mi-am putut descarca sufletul si numai tu ma intelegi
Aristide tacea,fuma si-l asculta. Faptul ca-i se arata ca un adevarat prieten,plin de incredere,il amutise complet.Era fericit dar si intristat de plecarea lui Petrut.Nu era de accord cu plecarea lui dar intelegea ca pentru acesta era singura sansa.Se uita in gol si se gandea la tot,la trecutul sau,la momentul cand la cunoscut,la ziua cand s-a mutat aici,la viitorul sau,la viitorul lui Petrut, la… mii de ganduri.Tacere si fum de Carpati fara filtru.Nici paharelul cu tuica nu-l mai tenta.Iar inginerul pastra si el aceasta atmosfera,nu stia cum sa continuie,ii era teama de un refuz din partea lui Aristide.
-Auzi,am sa plec…nu pot promite nimic …nici nu stiu ce va fi…dar trebuie sa reusesc.Auzi, Aristide,eu nu cred intr-o schimbare-n bine,chiar daca revolutia a schimbat puterea comunista.Promite-mi ca ma vei ajuta.Promite-mi ce n-ai promis nimanui pana acum.Promite-mi ca tot ce las aici vei avea grija sa ramana pe maini bune.
Aristide auzea tot.El stia ca inginerul Dobre era un om cu multa carte si care citise tot felul de lucrari si de reviste, ba chiar ziare straine,si probabil intelegea mai bine situatia actuala in care se afla acum,dupa revolutie,tara noastra.Avea incredere in modul lui de gandire.
-Da,domnule inginer,da promit- zise Aristide care intelegea ca plecarea lui Petrut era de fapt o fuga spre sansa cea mare,fugea de comunismul de tip nou,o fuga spre necunoscut cu osperanta de mai bine.Da promit ca voi avea grija de tot.Am incredere in Dumnezeu,in ce spui si ce faci dumneata,am incredere in tanti,dar… Dar daca n-am sa reusesc?Eu am incredere in mine insa nu poti stii niciodata ce va fi in timp.
- Aristide,asa cum te cunosc eu tu esti un om cu picioarele pe pamant nu cu capul in nori,asa ca cu mare greutate ar putea cineva sau ceva sa te schimbe intr-oforma rea.
-Om sunt si eu,de ce nu m-as schimba?
-Lasa ca nu discutam acum schimbarea ta, eu vreau sa stii atat,ca plec si numai tu stii acum.Ca promisiunea ta este pentru mine ca o hrana sufleteasca.Daca am sa reusesc,tu si mama veti scapa de viata asta nenorocita,grea si impovaratoare,si nu veti mai duce pe umerii vostri atatea griji.
- Lasa,domnule inginer,mai intai sa reusiti ca noi aici vedem ce-om face ca doar nu suntem printre straini ca dumneavoastra si cu Dumnezeu in suflet vom reusi cu totii.
-Noroc!apoi ciocnira paharutele cu tuica,se imbratisara si tiganul ii ura sa-I ajute Dumneze si-l sfatuise nu incerce ceva ce i-ar distruge sufletul.Iar Dobre avuse grija sa-l asigure ca-i va trimite veste si cu ajutorul Domnului vor incepe o noua viata.
Aristide isi amintea acum aceasta conversatie ca si cand ar fi fost purtata ca ieri, caci timpul trecuse repede si faptele isi gasisera rostul lor in viata mai usor de cum se asteptase. La sfarsitul toamnei a primului an dupa revolutie se intampla ca Dobre sa reuseasca trecerea granitei,iar in decembrie a aceluiasi an sa se implineasca un an de la caderea sistemului communist,si despre "fugile romanilor" sa se vorbeasca doar la trecut fiind acum deschise toate granitele.Batrana proprietareasa primise usor despartire si intelese repede despre ce era vorba,doar ca soarta nu-l aduse repede acasa pe Petrut si vestile de la el intarziau.Apoi haosul din uzina,din viata social politica,aveau sa-l bucure si mai mult pe Aristide pentru plecarea inginerului si sa-l determine pe el si pe multi romani sa regrete revolutia.Lipsa banilor,a locurilor de munca, traiului greu,aveau sa intareasca si mai mult motivul plecarilor peste hotare.Si pentru Aristide si batrana doamna Dobre acum era mai greu.La fel ca el erau sute de romani,carora nu le erau apreciate individual onestitatea,zelul de munca sau oricare alta
calitate profesionala ci doar erau un numar de care trebuia sa se dispensese.Multi dintre acestia intreprinse diferite afaceri iar cei mai multi,care neavand nici bani nici curaj,stateau sa-si incerce norocul la oficiile fortelor de munca.
Lui Aristide nici de insuratoare nu-i ardea,vroia doar sa-si stranga bani ca sa cumpere o casuta si dupa aceea sa–si faca un rost alaturi de cineva cu suflet.Timpul trecuse muncind si stand cu chirie,si tot asa a ajuns la treizeci si doi de ani si fara sa aibe pe nimeni alaturi.Acum era si fara consoarta si fara serviciu,si fara domnu’inginer,si fara batrana Dobre care parasise lumea din cauza haineia grele a batranetii si a bolii.
Fuma a nu stiu cata tigara.Ploaia incepuse sa-si faca resimtita iar prezenta.Avusese o zi grea,si-n sufletul sau traia cu amintirea mamei sale care il tot invata ca viata este grea doar daca nu vrei sa lupti,ca fericit este doar acela care iese invingator. Astazi,si Mocanu,doctorul si mai ales micuta Maria Loreta.Oare s-ar bucura mama daca ar stii prin cate am trecut eu astazi ca sa o salvez pe micuta?-a fost ultimul lui gand cand a stins tigara.
Pierduse un suflet drag dar castigase un altul.Fuma si se gandea la viata cu tot ce implica ea.Isi pierduse mama,o pierduse pe madam Dobre,insa se pare ca Dumnezeu a vrut ca sa-i umple aceste goluri din suflet cu ritmul inimioarei micutei Loreta.Aristide ignora picaturile de ploaie si–si indrepta pasii spre poarta caci simtii nevoia de aer.De ar putea ploaia sa-l faca sa uite tot si sa poata adormii.Strada se desfasura in negura noptii,doar prezenta felinarului si a picaturilor ii dadeau semne de viata tiganului.Bine a zis cine a zis ca intortocheate-s drumurile destinului si niciodata cunoscute dinnainte.Privind felinarul isi aduse aminte cum cu ceva timp in urma se sprijinise de el ca de un prieten caruia ii plangea pe umeri.Era o zi frumoasa,insorita dar care nu avea sa-i aduca prea multa fericire.
Plecase dupa sfaturile gazdei sale, la primarie,sa o caute pe fiica doamnei Danescu, vecina de la nr.14,care-i promisese domnei Dobre ca-l ajuta sa-si caute un loc de munca.
N-o gasise acolo,era plecata pe teren,si fiindca acest drum se terminase cu un esec Aristide dorise sa se intoarca direct acasa ci sa se mai plimbe.Intra prin piata,nu pentru a face cumparaturi ci pentru a mai afla noile preturi ce inundasera nivelul de cumparare a romanului.Se tot plimba printre tarabele incarcate cu tot felul de produse ale micilor privatizati si nu bagase de seama ca toti ceilalti trecatori si cumparatori faceau loc sa treaca unui mare carut plin de ambalaje,si se lovi la un picior.
-Uita-te,tigane,pe unde calci!- veni cu obraznicie cuvintele celui care impingea de carut.
-Scuza-ma,mai baiete,zise Aristide si ridicandu-si privirea il recunosu in tanarul caraus pe baiatul unui consatean de al sau.Nu esti a lui Ciuculete?
-Ba da,d’aia nu te uiti pe unde mergi?
-Ce face tatal tau? Continua cu intrebarile ignorand obraznicia acestuia.
-Bine.Cine esti tu?
-Eu sunt Aristide si-am lucrat o vreme cu tatal tau la uzina.
Aristide!? Esti de pe la noi? Al cui?
-Sunt unul din baietii lui baba Loreta.Mai lucreaza tatal tau?
-A iesit la pensie de boala si a ramas la tara.
-Tu mai aveai un frate,cam bolnav,mai traieste?
-Da si lucreaza pe Groapa,il mai ajuta si tata ca-l plateste bine.La Salubritate.
-Si tu esti la patron?
-Da,aici in piata,e oricum mai curat si,de..mai pica si cateceva.Dar tu ai afacerea ta?Fu curios tanarul fiindca tiganul era un barbat ingrijit vestimentar.
-Nu,sunt somer.
-Bine cel putin ca-l primesti,ca de la patron de pleci nu vezi nimic,aici n-ai nici carte de munca.
-De ce nu te duci la fratele tau?Ce face el acolo?
-Eu in gunoi!?Du-te tu acolo si vezi cum e!Eu nici nu ma gandesc.Stau aici sa strang ceva bani si apoi o sa plec.Plec afara!Cel putin acolo stii ca daca muncesti un an-doi tot te realizezi cu ceva din bani stransi,pe cand aici nici intr-o viata.
-Nu crezi ca-i rau sa-l lasi pe taicatu’singur?
-Da,dar el nu mai poate sa ma ajute cu nimic si nici eu pe el daca raman in tara.
Ar mai fi stat de vorba cu tanarul sau consatean daca nu intervenea revoltata o vanzatoare de la o taraba alaturata care le reprosa ca incurca trecerea si-i acopera spatiul de expunere a produselor nemaiavand vanzare datorita lor.Si luindu-si la revedere de la el se intoarse acasa.Iata un altul care gandea ca domnul inginer,tara sa nu oferea tinerilor un viitor bun.Din piata se indrepta spre casa.Cand ajunse in coltul strazii avea sa intampine cu privirea o masina a salvarii,ce era oprita chiar la poarta casei unde el locuia cu chirie.Asa cum se spune,un necaz aduce dupa sine altul.Nu era destul ca ramasese somer acum se pare ca batrana domna Dobre avea probleme cu sanatatea.Proprietareasa iesise in strada cu dorinta de a se indrepta spre curtea unei vecine,dar nu ajunse pana acolo,caci ii venise rau. Cazuse,inima care se ingreunase de atatea necazuri,de oboseala varstei si de dorul fiului,ii crease acum probleme.Aristide o lua la fuga.El ajunse acolo chiar cand batrana se afla in ultimele sale clipe de viata.Era inconjurata de atentia medicului de pe salvare,de doamna Danescu,vecina de la nr.14 si de alte batrane de pe strada care ii tineau lumanarea aprinsa.
-Tanti,tanti… incepuse el sa planga si ca o ultima incercare,o atinse si o imbarbata spunandu-i,tanti,am gasit de munca. Degeaba incerca el sa-i prelungeasca timpul.Tanti,nu ma parasi!
Dar femeia nu mai putu decat sa-i arate cu mana spre dulapul noptierei si ca intr-o ultima sfortare ii zise:
-Tu si Petrut, copiii mei... si batrana isi daduse ultima suflare.
Aristide ramase fara cuvinte si cu obrazul udat de lacrimi.Acum tiganul ramasese fara toti cei la care a tinut,il mai avea doar pe domnul inginer,dar de unde sa-l ia,cum sa-l anunte de nenorocirea care se abatuse asupra casei lor. Dar in orice caz pentru Aristide promisiunea tot promisiune este,el isi va face datoria fata de familie Dobre asa cum ar familia lui.Se ocupa singur de toate demersurile pentru inmormantare,si spre mirarea tuturor celor care-l cunoscuse atat pe el cat si pe familia Dobre,se descurca bine.
Dupa aproape o luna de la greaua incercare prin care trecuse isi gasise de lucru.Era o munca umilitoare pentru altii, poate,insa pentru el,nu,lui ii paru chiar bine platita si cinstita.Lucra ca muncitor pe groapa de gunoi.Isi adusese aminte de consateanul sau Ciuculete,il cautase si devenise acum coleg cu el.Acesta fusese singurul loc unde el,ca tigan,nu fusese respins si cum altceva nu i se ivise, iar cheltuielile cresteau,nici economii numai avea,il acceptase. N-avea decat sa colecteze fierul vechi,pe care altii il incarcau si-l duceau spre punctele de comercializare.Lucra zi lumina,venea obosit si murdar acasa,dar era mandru ca are serviciu,avea carte de munca cu continuitate,nu era la patron si avea sa poata intretine casa domnului inginer Petrut Dobre, pana cand acesta avea sa se-ntoarca sau cel putin sa dea un semn de viata.
Fuma sinu-si dadu seama cand picaturile de ploaie incetara,nici cat de mult noaptea isi desfasura mantia,nici ca ploaia il facuse ciuciulete.Se hotarase sa mearga la culcare.Afusese cea mai grea zi din viata lui dar avea o liniste sufleteasca adanca stiind ca Maria Loreta este salvata si ca–i va purta numele mamei sale.
Iar isi aduse aminte de acest destin,desinul micutei Loreta.Arunca chistocul si intra in casa .Se dezbraca,se spala si se aseza in pat sa se odihneasca. Stia ca ca a doua zi va avea mai mult de munca,plus ca dorea sa mearga la spital la micuta lui fina.Dar somnul il parasise de tot,iar in mintea lui se ivira alte amintiri ce nu-i dadeau pace.
Lucra deja de un an pe groapa si totul decurgea normal.De dimineata si pana seara era pe groapa.Numai avea timp sa se intalneasca cu nimeni, nici chiar cu vecini.Dar in seara aceea tanarul Danescu il cauta cu un interes special.Caci pe el il rascolea un gand si ca sa i se confirme trebuia sa vorbeasca cu Aristide.Asa ca il astepta la poarta,stia ca tiganul avea sa treaca prin fata casei lor cand se va indrepta spre casa.Cand il zarise,striga:
-Buna seara vecine,zise Dan Danescu.
-Buna seara-raspunse simplu Aristide care stia ca nu fusese niciodata agreat de Dan.
-De la munca?
-Da,raspunse oboist Aristide,de unde altundeva la o asa ora!
-Am vazut ca ati reparat poarta si ca faceti o noua constructie,mintii Dan.
-Mai trebuie si cate o reparatie,dar de construit ceva nou n-am facut nimic,il asigura Aristide.
-Bine faceti.
-Bine sau nu asta e,eu incerca doar sa o intretin pina vine domn’proprietar.
-Chiar,mai vecine,ti-a scris,stii ceva despre Dobre?veni promte intrebarile lui Dan care de fapt acesta era si motivul pentru care-l si acostase.Avea interesul de a afla daca chiriasul vecinului sau tinea legatura cu acesta.
-Nu,si tare imi pare ca nu stiu unde este,sa-l pot anunta de moartea mamei sale.Mare pacat! Dumnezeu s-o ierte.
-Poate ca a aflat sau poate ca nici nu vrea sa afle nimic ce este aici,spuse cu rautate Dan.
-Nu!zise cu convingere tiganul,inseamna ca nu l-ati
cunoscut bine pe domnul inginer.El isi iubea mama si casa-n care a crescut,isi iubeste patria insa dumnealui nu putea ca sa se realizeze,ca-i om cu studii si cu vise marete.
-Ah! Ati stiut ca pleaca!? macinat de curiozitate Dan il intreba iara.Ati stiut?
-Da,si bine a facut.Dumnezeu sa-I ajute si sa aiba o sansa mai buna.Iar ca sa nu ramaneti cu vreo nelamurire,aflati ca la intoarcerea domnului Petrut, casa sa nu va ajunge o ruina,am s-o ingrijesc ca pe propria mea locuinta.Si tot ca sa stiti,nimeni si nimic nu ma va retine sa nu-l astept pe proprietar
in aceasta casa. Vreau sa-i arat ca am meritat increderea lui chiar daca eu sunt un nenorocit de tigan,asa cum probabil cred unii despre mine!
Si zicand acestea,il salute si isi continua drumul spre casa,lasandu-l pe Dan Danescu ca lovit de trasnet.
Dan era cel care,din familia Danescu, a avut vesnic un ac impotriva lui Aristide si tiganul isi daduse seama de mult si,acum,tocmai de aceea a folosit acest ton ridicat asupra lui ca sa inceteze orice banuiala.Si de altfel nici nu-i purta pica ca doar nu era el singurul care-l privea in functie de majoritatea celor din etnia sa.Dan era un fiu rasfatat al unui profesor de moda veche,produsul nou al vremurilor noi,care nu avea nimic comun cu caracterele si educatia parintilor si a surorii sale. Domnul Danescu ,tatal,un ardelean dintr-o bucata, recunoscuse ca-n educatia fiului gresise din motive pur emotionale deoarece acesta avusese o copilarie bolnavicioasa.De foarte multe ori increase sa-si scuze baiatul in fata lui Aristide:
-Intelege,ca nu-i baiat rau,numai ca in tine vede tocmai exceptia care intareste regula si apoi el sustine ca oricum ai fi tigan ori nu,esti o exceptie.
-Deci,veni replica lui Aristide mai putin filozofica,eu pentru Dan tot tigan raman,hei bine,asa si sunt.Dar stiti ce ma intriga cel mai mult?Sunt romani care ar dori sa fie ca noi tiganii,dar noi romii nu vrem sa fim in pielea romanilor,dar vrem sa ne considerati si pe noi romani si mai ales oameni.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

*
* *
Bucuresti
Domnului Dobre Petrut,
Nu stiu daca procedez bine sau rau,dar tot ce doresc e sa va aduc la cunostiinta cate ceva despre familia dvs., despre noi si despre ce se mai intampla pe aici in tara.
N-am raspuns imediat la scrisoarea dvs. de teama. Acum cand am siguranta ca"raposatul" si coalitii sai nu mai sunt,sper ca a coresponda cu cineva dinafara granitelor sa numai fie o problema.
Nu stiu cum ar trebui sa va aduc la cunostiinta,dar o veste rea,indiferent cum o spui,tot rea ramane.De aceea va spun simplu:regret moartea mamei dvs.,doamna Dobre. A fost inmormantata crestineste,cu toate datinele,de catre chiriasul batranei.Aristide si acum sta acolo si se-ngrijeste destul de bine de casa.Dar in mine a incoltit o teama, ca tiganul tot tigan este,si am dorit sa stiti despre asta nu stiu daca are acordul cuiva.
Daca credeti ca va face placere,am sa va mai scriu. Nu stiu de ce mama dvs.nu v-a raspuns la scrisoare,poate nu a primit nimic cat a fost in viata,cert este ca Aristide nu stie nimic de dvs.si va asteapta,asta din cate am inteles din spusele sale.
Va astept raspunsul,
Cu stima si respect,
al dvs. vecin Dan Danescu.


*
* *
Bucuresti
Domnului Dobre,...
va multumesc pentru increderea acordata. Am facut cateva demersuri si am aflat ca platile tuturor impozitelor si taxelor casei sunt la zi. Batranul meu tata il viziteaza mai mereu si-l lauda pentru gospodaria pe care o tine.Se pare ca plecarea lui din uzina nu a fost din vina sa,si-a gasit cu greu de munca dupa o lunga perioada de somaj.Acum lucreaza gunoier sau ceva de genul acesta,la groapa de gunoi, care e in administratia primariei.Nu s-a insurat inca si nu primeste nici vizite dubioase,nu intretine relatii cu persoane care i-ar aduce prejudicii morale sau materiale.Spre neincrederea mea si mirare, Aristide–i un model.Asa zisa ancheta ce am intreprins-o in interesul dvs.,m-a determinat sa-mi schimb atitudinea fata de el.Ma intreb daca ar fi bine sa-i spun ca stiu de dvs.si daca sa-i ofer adresa.
Ma bucur ca sunteti bine si ca in curand veti veni acasa ,al dvs.Dan Danescu.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Intr-un tarziu,somnul pusese stapanire asupra lui Aristide.Dormise putin dar visa mult.Visa ca zbura si intr-o miscare lenta,apoi culegea flori de pe un camp ce nu-i se vedeau limitele.Cand suna ceasul Aristide nici nu-si dadu seama cat de putin timp avusese parte pentru odihna, insa se trezise vesel in ciuda faptului ca trupu-i era inca neodihnit.Se imbraca repede intr-o salopeta si arunca o bucatica de paine in sacosa ce obisnuia s-o ia cu el si pleca.Nu vroia sa piarda rata.Se inprietenise cu un sofer de pe o fosta cursa I.R.T.A., cu care se cunostea de pe vremea cand facea naveta si care acum lucra pe acelasi traseu dar pe propria sa firma de transporturi de calatori.La cinci dimineata, in fiecare zi,facea o cursa de legatura intre Bucuresti si localitatile dinspre sud,il lua si pe el pana in apropierea soselei de centura a capitalei,de unde mai avea de mers cativa kilometri pe jos pana la Groapa.
-’Neata domn’Sile,zise Aristide plin de viata ca niciodata.
-Sa traiasca tot romanul! raspunse soferul,ca asa–i statea lui in obicei.Da ce, ma,iti fata vaca de esti asa vesel?!
-Da,cum sa nu fiu,ca ieri chiar asa mi se si intampla,veni raspunsul tiganului intr-un fel de-i radia si fata de bucurie.
-Te insurasi sau...ce dracu...oi fi castigat la Bingo?!
-Nea Sile,na-i sa ghicesti ori cat de mult ai vrea sa te gandesti.
Si incepu sa-i povesteasca intreaga patanie de o zi innaite.
-Cum ba,adica inca mai traieste!fu mirat acesta cand auzi despre ce era vorba,si continua tot cu o intrebare.Si, adica,tu ii esti nas?
-Pai, nu eu i-am ales numele.
-Si cine o va creste?
-Nu stiu,nu m-am gandit la asta.Poate-i gasesc politisti neamul sau niste oameni cu suflet care s-o creasca.
-Si de ce nu tu?!
-Pai,ce eu am femeie?!Cine sa-i ofere dragostea de mama ?
-Te vei mai duce la ea s-o vezi?
-Ma duc,nea Sile,ca-i si ea un suflet singur si neajutorat.Arde-o ar focul pe masa!
-Dar,daca nu l-a aruncat ea?
-In orice caz,cel ce a facut-o nu merita numit om si nu merita decat focul iadului.
-Ba,ne vedem maine si vezi ce faci, sa te duci s-o vezi!,incetini masina ca sa poata cobora tiganul.
Aristide ii multumii si vesel incepu sa fluiere.El stia ca Sile era un barbat dur dar bun la suflet,ce crestea trei baieti singur de cativa ani,fiindca bolii de care suferise sotia nu-i se gasise inca leac. Traversa soseaua si-si continua drumul,directia Groapa de gunoi.Stia ca nu peste timp avea sa-si faca aparitia si Negrila.Dupa cateva fredonari melodice se si auzi latraturile vesele ale cainelui.Negrila isi intampina fericit stapanul,se gutura pe la picioarele tiganului si-si misca vesel coada ca pe un salut.
-Ia, mananca!il indemna tiganul care-i scoase din sacosa o bucata de paine.Ia ca meriti.
Il mangaie pe cap intre urechi, drept multumire pentru fapta lui de o zi inainte,apoi isi aprinse o tigara si cu pasi inceti o luase inainte.Stia ca Negrila il va prinde din urma si-l va insoti in cursul zilei pe oriunde se va duce.Abia acum incepea sa se lumineze si sa se distinga mai bine formele de relief ce le crease mormanele de gunoi. Dinspre baraca se auzeau vorbele celorlalti care ajunsesera inaintea lui.Multi dintre ei locuiau intr-un sat din vecinatatea gropii si soseau tot mereu primi,iar altii,tigani ca si el dar cu un alt statut social,stateau pe marginea drumului intr-o satra ce o formara la nici un kilometru de groapa.Acum,ca niciodata,se adunasera cu totii si-l asteptau,dornici sa aflecat mai multe amanunte despre copilul gasit de Aristide,cu toate ca-n seara precedenta o parte din ei fusesera deja interogati de politistii veniti sa cerceteze locul in speranta de a gasi cate ceva ce i-ar putea ajuta in gasirea faptasului.Aristide fu intampinat cu strigate de bucurie si inconjurat de ei cu tot felul de intrebari.Salvatorul micutei le explica cu lux de amanunte tot ce el stia.
-Cade-i-ar carnea de pe ia,zise,dupa ce scuipa dezgustata de ceea ce auzise,o batrana tiganca din satra.Io nu stiu ce sa le mai dau puradeilor sa-i vad mari si ia-l omoara pe al sau.Arza-o-ar focul,unul ca asta cu ce-i gresise el?
-Taci femeie,ii taie elanul injuraturilor un roman,ca poate nu-i masa vinovata.
-Da ce ba,care-i aia de nu stie cand ii ia cineva copilul de la cur si-l omoara fara ca ea sa nu anunte politia?
-Da poate ca a anuntat.
-Ori ,o fi fost fortata sau,cine stie,adormita-interveni cu parerea o alta tiganca.
-Da numai la romani se-ntampla asa nenorocire,ca n-au suflet ca al nostrum.Arde-i-ar…zise batrana.
-Nu-i chiar asa,incerca Aristide s-o potoleasca,si ei sunt oameni,ca doar n-ai uitat vorba aceea cu"orice padure are uscatura ei",si noi tiganii avem destui ce ne fac de rusine neamul.
-Bre,da ce-i fata sau baiat? Intreba o fetiscana rumena-n obraz si parul valvoi, care abia ajunsese la adunare,si care nu era alta decat nepoata batranei ce numai contenea cu mascarile.
-Fata,veni simplu raspunsul lui Aristide.
-I-auzi fa,taman mandria mamelor,si ea,spurcata,vru s-o omoare.Scarmana-o-ar toti dracii iadului.
-Da ce babo,baietii nu-s fala? Se mira,la auzul vorbelor tigancii,un mustacios dintre tinerii satrei.
-Is ma,dar pentru tati,si apoi toata frumusetea omului ia dat-o Domnul femeilor.
-Ia mai taceti ciorilor,ca bine v-au zis cine v-o fi spus ,ca sunteti ca niste ciori,si negri si croncanitori-incerca Mocanu sa rupa rafala de vorbarie la care se avantasera tiganii,in timp ce el se apropia de grup.
-Ho!!sa traiasca domnul sef,fu salutat apoi de catre toti cei prezenti.
-Si voi ba,si toata lumea,da lasati dracului vorbaria ca ieri ati stat,o–ti vrea si azi.Si fierul cine-l strange sau credeti ca va pica din cer gata stivuit si-n camioane?
Mocanu nu facuse niciodata discriminare rasiala dar stia ca trebuie pus punct acestei stari tensionate,mai ales ca aici erau oameni din mai multe etnii si-si dorea liniste-n colectiv.Apoi la un astfel de eveniment s-ar putea astepta oricand si la controale,fie de la primarie sau de la politie.
Aristide intelese repede ce-si dorea seful si-l asigura:
-Pana diseara nimeni nu va mai sta nici o clipa si vom recupera,intelege si dumneata ca ne facem si noi griji pentru copila asta nenorocita.
-Si eu ba,si eu imi fac,dar asta-i alta treaba,acum este pe maini bune,noi am facut tot ce-am putut acum e treaba politiei.Apucati-va de treaba si de o fi ceva nou va anunt.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Trecuse trei luni de la salvarea Loretei. Aristide please mai devreme de pe groapa. Se hotarase sa mearga-n vizita la spital.Pe micuta n-o mai vazuse de o saptamana si acum framanta de dor, vroia s-o mai tina putin in brate.Avea in suflet o impunsatura,un sentiment necunoscut pana acum de el.
Ajuns la spital,se posta in fata cabinetului doctorului Stoian si astepta rezemat de peretele opus al intrari-n cabinet.
-Il asteptati pe domnul doctor?-fu intrebat de o infirmiera ce tocmai trecea pe corridor.
-Da,sunt Aristide-raspunse tiganul, spunandu-si numele de parca ar fi trebuit sa fie cunoscut de toata lumea,stiti cel ce a gasit-o pe Maria Loreta.
-Ah! Da!? dar micuta numai este aici… Nu stati linistit! cauta imediat sa-l linisteasca femeia,cand ii vazu fata care din culoarea inchisa ce o avea se schimbase intr-o secunda intr-una alba. Este bine copila,numai ca au mutat-o la o alta sectie,de copii.Iar domnul doctor abia a iesit de la o operatie si trebuie sa apara dintr-un moment in altul. Asa ca stati linistit,nu va speriati.Fetita e o adevarata papusica!
Si guraliva infirmiera,care turuise cat putuse de repede motivatii cat mai convingatoare ca sa-l scota pe interlocutorul sau din starea de emotii in care intrase,pleca urandu-i numai bine pentru tot ce el facuse in salvarea copilei.Aristide simtea ca-i iese inima din piept si ca bataile ritmice ale motorului uman il loveau parca pana-n tample. Simtea nevoia unui Carpati.Gandurile,profund inradacinate in mintea sa,il facu pe Aristide sa nu auda cand doctorul Stoian i se adresa:
-Ce mai faceti domnule Aristide? Sper ca nu ma steptati de mult,si vazand ca acesta-i absent si cu privirea-n gol il atinse pe umar si batandu-l barbateste incerca din nou. Va simtiti bine?
-Ah! Iertati-ma,ma gandeam-incerca el sa se scuze. Stiti eu...Loreta...Si incepuse sa se balbaie de parca avea limba legata.
-E bine sanatoasa si va asteapta.Dar haideti in cabinet,mai stam de vorba si dupa aceea mergem s-o vedeti.
Si acceptand invitatia doctorului,Aristide intra si se aseza intr-un fotoliu la indemnul acestuia.
-Si eu cum o mai vad?
-Va voi da eu o recomandare spre medicul la care este si ori de cate ori veti dori o veti putea vedea..
-Plange?
- Nu,este foarte cuminte.Mananca bine, doarme toata ziua si rade tot timpul cand este treaza. A luat si-n greutate.Este un adevarat inger.I s-au facut toate investicatiile medicale si e perfect normala.Inca mai are fasa elastica pentru sold. E minunta,a furat inimile tuturor care o vad.Problema este ca nu va putea ramane mult timp aici.Va trebui sa fie in curand mutata intr-o institutie de ocrotire a copiilor orfani,cel putin pana or sa-i gaseasca parintii sau rudele acestor.
-Si daca nu i se vor gasi?intreba Aristide care isi mai revenise poate si datorita calmantului dar mai mult a minunatelor vesti despre Loreta.
-Atunci i se va cauta o familie pentru adoptie.Si zicand acestea medical ii facu un semn discret si semnificativ prin care tiganul intelese ca trebuie sa-l insoteasca.Iesira din cabinet si se indreptau spre sectia de pediatrie a spitalului.Aici au stat de vorba cu Ianovici,medicul sef,care ii conduse spre salonul unde micuta Loreta statea in compania altor mici suflete suferinde.
-Iat-o pe micuta noastra regina!
Loreta dormea cu un zambet de icoana,un adevarat inger.
- E o regina,toata lumea o iubeste,vin cadre medicale si pacienti din tot spitalul s-o vada. E o mica vedeta,caruia,sper,ca viata sa-i ofere un destin frumos ca se pare ca detine noroc din primele clipe ale vietii si asta-i meritul dvs.-zise doctorul Ianovici.
-Am facut tot ce am putut si am crezut ca-i omeneste-zise salvatorul,chiar de-s tigan am o inima care bate.Si apoi,si eu sunt un copil al sortii renegat de cei ca mine.Si stiti de ce?
Fiindca ma las stapanit de sentimente si sunt imbracat cu haina corectitudinii,uneori mai gresesc si eu dar sa dau cu piciorul unui astfel de suflet nevinovat, niciodata. Niciodata!
Apoi privirea nu-i se mai desprindea de la micuta si ii parea rau ca n-o putea tine in brate.Isi dorea s-o mangaie,sa-i atinga piciorusele micute, dar nu vroia sa-i intrerupa somnul dulce.O privea plin de uimire si-n tacere si nu-i venea sa creada ca-i acelasi trup gasit de el.Acum pielea ei era rozalie, curata,fina. Ochisorii se deschisera pentru o clipa la auzul vorbelor celor din jurul patului si se asocie cu un zambet ce Aristide niciodata nu-l va uita. Un zambet senin si plin de bucurie,un zambet sfant.Ochii vii si plini de viata isi relua in cateva minute pozitia initiala si isi continua somnul.Aceste clipe au fost pentru tigan cea mai frumoasa rasplata a sufletului bun ce l-a dovedit in actul de salvare a micutei.
-N-o imbratisezi? Il intreba Ianovici ca sa–i intrerupa aceasta stare tensionanta cand il vazu pe tigan cu lacrimi in ochi.
-Dar doarme!
-Nu-i somn,e o stare de veghe.
Aristide o lua in brate cu frica sa n-o scape,si plin de tandrete ii mangaie un piciorus,si zise:
-Tu esti stapana mea, Loreta.Tu ai voie sa-mi faci una ca asta –si incepuse sa rada,dupa care ii saruta piciorusul.
Umezeala patrunse prin scutec pana pe bratele sale.
-Ti-a facut botezul? rase Ianovici.
-Da si sunt mandru.Voi lupta din rasputeri pentru ea. Ea-i de acum Dumnezeul meu!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
S-a lasat noaptea si ceru-i senin. Focul de pe groapa s-a aprins. Arde mocnit. Alaturi in satra-i altul,cu flacari ce lumineaza fetele celor din jurul lui.Tiganii s-au strans cu totii si-l supravegheaza. Vorbesc de fel de fel, si-si intretin sufletele cu cate o tigara si asteapta ca femeile sa-i cheme la masa.Printre ei batrana Mitra statea si-i asculta fara sa intervina.Ea-l privea pe noul venit, studiindu-i fiecare miscare.Simtise ca barbatul nu avea rostul lui aici asa cum si-l declarase.Avea batrana un fler ce-I mirosise a minciuna la tot ce acest om spusese. Stateau cu toti fara sa le pese ca groapa emana un miros greu si toxic.
-Fir-ar a dracului,da urat mai pute.
-Ba,da la ce te asteptai,sa dam cu Rexona!?i se adresa mustaciosul celui nou venit.Ia o gura! si-i intinse o sticla inceputa si pe a carei eticheta,luminata de limbile focului,pute-ai citi proasta calitate a continutului.
-Nu,dar nici la asta.In oras parca se simtea mirosul uneori,dar nu atat de puternic ca aici.
-Asta-i drumul ales de tine.Ha, ha! Si incepuse sa rada tiganul care avea mare chef de conversatie.
-Noi,cei ce stam aici,suntem gunoaiele umane ale societatii sa nu uiti asta,iar de vrei sa te afli in alta parte unde-i mai bine trebuia sa meriti intai!-zise batrana parca special de al face pe barbatul nou sosit si mai mult sa vorbeasca,ca sa poata sa-i intre-n sufletul tainic.
-Lasa-l fa babo! A furat si el,si ce !
-Si acum sta cu tine gainarule,in loc cu cei buni!Sau ai uitat, spurcaciunea dracului,cine esti?
-Poate ce-am fost!Ca jur in fata lui Dumnezeu,ca n-am mai furat.Acum muncesc si traiesc si eu cum pot.E adevarat,ca aici,si gonit de toti,dar am inteles ca imi merit soarta.
Mustaciosul isi destainui greselile cu regret fata de strain,iar cand termina ii puse o intrebare directa si la subiect celui caruia mirosul degradant al gunoaielor si taria alcoolului nu-i placea.
-Tu ce motive ai de ales drumul asta?
Strainul stia ca va trebui sa-i convinga pe acesti oameni cu tot ce poate,spre a le castiga increderea.Numai asa putea fi acceptat intre ei si putea sa afle cat mai multe despre Aristide.Strainul nu era altul decat Petrut Dobre.
-Am furat,talharit,si acum am ani la locul de munca.Aici m-au repartizat,datorita celor de la Primarie,care au cerut mana de lucru,asta a fost norocul meu.
-Parca ziceai ca nu esti din Bucuresti,de unde stii cum se simte mirosul gropii in oras?,il interoga batrana inca suspicioa-sa.
-Pai,mai veneam si eu pe aici,mai cate o lovitura,mai cate un joc,de dupa cum primeam pontul.
-Da pentru talharie un nepot de al meu n-a primit la locul de munca,nu stiu cum,d’al dracului noroc!
-Ce babo,nu toti care au venit aici au avut de a face cu politia,zise mustaciosul,adu-ti aminte de Aristide.
-Lasa-l,ba,p’ala avu ghinion de negru ce era,daca am fi fost toti ca el pana si groapa n-ar fi existat.Nimic n-ai inteles,ai creierii udati de votca,tigan nenorocit.Ala-i un om,ba,un om mare.
-Babo,si ce stofa avea de om cu scoala fara scoala!Ha,ha,rase mustaciosul fiindca incepuse sa-l ia de nas licoarea.Hai,ba,ca-i randul tau,si-i intise sticla unui alt tigan din grup.
-Care-i Aristide?intreba Petrut parca curios lasand sa se inteleaga ca nu stie nimic.
-Fu unul care a lucrat aici si-acum are o viata de boier,ii raspunse un alt tigan luat de aburii bauturii,care dorea sa se inteleaga ca si parerea lui conteaza.
-Da,ba,da n-a uitat cine-i si de unde-i!Ba,ai vazut,cum vine cu tigari si da la toata lumea? De baut nu adduce,cica asta face rau si la cei din jur pe cand tigara numai tie.
-Auzi-ti,ia dati-i pace,zise baba,voi nici nu meritati sa vorbiti despre el.
-Eu n-avusei norocul sa gasesc fata! Spuse cu rautate mustaciosul.
-S-a insurat cu vre-o bogatase?insista Dobre ca si cand cerea mai multe amanunte.
-Nu,ii raspunse mustaciosul care avea chef de vorba.A gasit un copil pe Groapa,l-a ajutat un boier,cica propietarul lui care dracu’stie ce manevra invarte.Acum cioara,ca era mai negru ca taciunele, creste copilul cu banii de la fraierul ala.Ala o face afaceri cu fetele,ca am auzit eu ca se poate…
-Taci,ba,inchitite-ar iadul,ca esti prost.Cum crezi tu ca ar face asta Aristide!? Copila aia-i ca si fata lui,numai betivii si nenorocitii,asa ca tine,pot gandi la asa ceva.Arde-te-ar focul,ca de aia ai si ajuns aici!
-Si ce fa,crezi ca-i bine? Ce va face tiganul la batranete alaturi de o straina, fa? Ca-i o straina si inca una alba.Ii va da cu sutul in cur.Si pentru ce atata chin s-o cresti,doar ca-i un om cu suflet?
-Lasa asta pe seama lui Dumnezeu,ca numai el stie ce va fi.Si la bine si la rau,Domnul iti va da plata.
Petrut multumit de ce auzise ii lasa pe cei stransi in jurul focului si se retrase pentru somn. Pentru el celelalte subiecte discutate de acestia nu-l mai interesau isi rezolvase interesul. Se simtea si foarte obosit si cele cateva guri de votca ii provocase o mare durere de cap.Stia de acum ca-i adevarat tot ce el simtea pentru Aristide.Un adevarat sentiment de prietenie.II oferise acestuia onoarea si increderea sa.Acum nu mai avea de ce sa regrete cu nimic pasul hotarator ce-l facuse.Cu putin timp in urma,el,Dobre Petrut intocmise un dosar cu privire la adoptia lui Loreta Maria si un alt dosar cu cele necesare pentru vanzarea-cumpararea casei sale, amandoua in favoarea lui Aristide.Il ajutase bunul sau amic Dan Danescu,care tinuse legatura informativa a tot ce se intampla in casa sa si in jurul lui Aristide ,cat timp a fost plecat in strainatate. Petrut dorise sa-i ofere acestuia o viata noua asa cum s-o merita.Tiganul avea un trup negru cu un suflet alb imbracat intr-un caracter de aur,si dupa parerea sa merita o sansa intr-o viata roz,fiindca stiuse sa-si pastreze sufletul curat in fata celui mai pur ideal:Viata. Petrut avea sa le multumeasca tuturor a doua zi si sa le spuna tuturor adevarata sa identitate,caci adevarul nu schimba destinul ci
doar minciuna.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Acum Loreta implineste cinci ani,si sta aplecata asupra flacarilor de la lumanarelele de pe tort,pe care le va stinge dintr-o suflare . In jurul mesei se afla nasu’Petut si nasa.
-Nu-i dai lui Petut un pupic?, se chinuie Petrut Dobre s-o imite pe micuta lui fina.
- Ba da,dar intai lui tata meu’
- Dar nu sunt,ii spunea mai in gluma mai in serios tiganul,purul adevar.
-Esti.Tu mai salvat,tu ma cresti …Incerca fata sa-i explice .
-Cine? Negrul asta,o necajea nasul cu zambet pe buze.
-Da, el!EL!El este pentru toata lumea tatal meu, asa simt eu.