Imi zimbea. Isi cauta de lucru tot prin jurul meu, tot cu ochii in ochii mei. Eu ii zimbeam asa numai cit sa-l incurajez sa continue, parca m-ar fi interesat si parca nu. Fusesem indragostita de el cindva dar nu ma mai gindisem la el de-un secol. El era un tip cu prea mult succes. Era Florin Piersic. Acuma putin imbatrinit, dar nu arata imbatrinit, asa stiam eu ca e de fapt, dar il priveam atent din cind in cind si nu i se vedea nici o cuta pe fata. Poate se farda?! Oricum era foarte simpatic. La un moment dat am devenit constienta cumva ca ar fi cazul sa ma trezesc dar aveam cumva optiunea sa mai starui in vis. Pentru citeva secunde puteam continua viata dubla daca ramineam in pat insa nu stiam cit este ceasul si nu voiam iarasi sa intirzii la lucru.

Nevoia de a imi goli un anume saculet interior m-a indemnat sa ma despart de Florin Piersicul din vis. Curios, nu este actorul meu preferat sau daca este n-am stiut pina in ziua de azi. Ia sa ma gindesc bine... poate in copilarie...?! Era frumusel, comparindu-l chiar cu cel din vis cu care insa nu mai semana deloc acuma la lumina zilei, dar era frumusel si simpatic... Daca ma gindesc bine are acel temperament dupa care m-am dat in vint toata viata...

Ma spal, imi pun la fiert orezul matinal dupa reteta fostului meu, am pastrat si eu de la el cite ceva, de fapt este reteta lui Valeriu Popa dupa declaratiile fostului care l-a intilnit pe acesta la biserica din Montreal acum multi ani, Doamne cum trece timpul...!

Deschid usa de la intrare si aerul proaspat si caldut, primavaratic, adauga un plus la bunadispozitia mea dupa care declar ca gata a venit primavara, dupa care imi amintesc ca este 1 martie... Intorc capul si zaresc chipul drag si zimbitor al fi-mii care a dormit bine de tot dar are nasul plin, o, mama, hai repede sa ne spalam! Aplicam procedura neplacuta de a baga nasucul in pumnii mamei plini de apa, tragem un picut de apa, numai un picut, in nari, apoi suflam bine-bine, yak, repetam de citeva ori apoi gata...

Alegem haine mai subtiri azi. "1 martie, martisoooor" spun eu pe o melodie inventata. "Mama vreau si eu un martisor!" imi zice amintindu-si povestea de acum citeva zile despre obiceiul romanesc. Na! Acuma mai trebuie sa caut si martisoarele primite de ea cind era prea mica ca sa inteleaga ceva si pe care nu le-a purtat inca niciodata. Acuma nu mai primim, s-a plictisit lumea sa mai trimita prin posta normala si felicitari si martisoare tocmai pina la noi, dar noroc ca le-am pastrat pe cele vechi. Gasesc doua in cutia in care pastrez toate micutele bijuterii primite de ea vreodata dintre care i-am dat sa poarte pina acuma numai cercei, numai aceia fiind in oarecare siguranta cu ea deocamdata. Cel cu litera D nu sade cuminte, tot iese de pe snurulet, are o gaurica prea mare la inelutul de care e prins. Il string in dinti, degeaba. Mai avem unul cu o ghinduta si o frunzulita si o floricica. Dragut destul. Asta se lasa cuminte prins in piept. Asa. "O sa le spui prietenilor tai americani despre obiceiul asta romanesc?!" "Da!" Bun. O sa ma laud cu tine la toti patriotii romani - ma gindesc zimbindu-le in gind tuturor patriotilor romani. Apoi ma sui in masina, si decid sa conduc linistita, in ciuda faptului ca e tirzior...

Ma simt eu insami ca trezita la viata dupa o lunga, foarte lunga iarna. Stii ceva?! De azi inainte ma voi bucura de fiecare clipa a vietii mele. Uite-asa, pur si simplu! Nu ma voi mai tensiona toata pentru miile de treburi pe care nu apuc niciodata sa le fac... Nu ma voi mai grabi la servici riscindu-mi viata poate, alungind din suflet orice bucurie de a trai... Bucuria de a trai... bucuria de a conduce dimineata masina spre servici, cu trafic cu tot, da ce, ar fi mai placut sa fiu singura pe lume...?! Fara nici o alta masina pe sosea...?! Lasa-i pe sarmanii ceilalti sa se grabeasca, sint si ei bolnavi, o ce secol, o ce viteza...! Parintii nostrii parca nu traiau asa... Cele mai frumoase martisoare din viata mea, unul de la tata, care de obicei nu ne cumpara martisoare, nu stiu ce i-a venit in anul ala si mi-a daruit un lantisor si un micut medalion de argint dar cel mai frumos era ce mi-a scris pe felicitare: "pentru primavara primaverilor mele..." Altul de la fratele meu, un catelus, si el mi-a scris chiar niste versuri cred, oare unde le-am pus, le-am pastrat mult timp... Si o mica potcoava de la "el" pe care inca o mai port intr-un portofel impreuna cu poza lui, sa-mi poarte noroc...