M-au adus aici, nici nu stiu pentru ce. M-au adus aici pur si simplu. E atat de usor sa multumesti un suflet rupt de lume... Pe mine spre exemplu ma multumeste faptul ca am o celula cu fereastra. Nu ferestruica mica, sus langa tavan, ci o fereastra adevarata cu plasa de sarma afara. Pot sa vad aproape tot orasul. E frumos, mai ales noaptea cand se aprind luminile ca lumanarile intr-un candelabru. N-am stat nici o data sa ma gandesc cat e de frumos, de fapt, orasul meu. Nu e adevarat ca trebuie sa pierzi un lucru pentru a putea sa il apreciezi. Nu, e de ajuns sa pierzi orice alt ceva si atunci incepi sa privesti lucrurile simple care au fost totdeauna in jurul tau. Eu am trait de la inceputul vietii aici in acest oras ce se aprinde in fiecare noapte, ca diadema fantastica a unei printese, numai pentru mine si nu l-am vazut. Am vazut numai oamenii, casele, magazinele, strazile; e adevarat toate astea fac un tot, orasul in sine, dar eu vazandu-le nu am vazut nici o data orasul. dar, poate ca sa intelegi de ce vorbesc in felul acesta ar trebuii sa iti spun, cititorule, cate ceva despre mine.
M-am nascut intr-o maternitate, nu departe de aici, iar cand voi murii ma vor duce la morga si la cimitir, care sunt chiar mai aproape decat maternitatea. Nu am trait in fericire, dar nici nu am suferit prea mult. Nu, sunt un om ca si tine cititorule, singurul lucru care ne desparte nu este zidul inchisorii ce un act numit, banal, "condamnare". Sunt un criminal, sau asa mi s-a spus cel putin. N-am omorat pe nimeni, nu am furat, nu am mintit...
Revin. Am omorat, am furat, am mintit, pot spune ca am facut oricare aceste lucruri, acum dupa proces. Le-am facut sau nu, un lucru este sigur. Am incalcat legea intr-un fel sau altul, nu conteaza cum, pentru ca tu, cititorul meu, nu ma vei numii criminal pentru ca am furat o paine ca sa ma hranesc. Tu ma vei numii criminal, si o faci chiar acum, pentru ca am fost condamnat. Exista o diferenta. Chiar de la inceput se observa distinctia pe care oamenii o fac. La inceput, nu se puteau exprima decat cu: "acuzatul", "domnul...", nu era permis sa fiu vazut decat ca un om nevinovat. Mai apoi, si nu ma plang, au inceput sa ma numeasca "vinovatul". Iar astazi, la incheierea povestii pe care ai dorit sa o aflii, pentru ca trebuie sa fi dorit sa aflii povestea mea daca citesti aceste randuri, am primit ultimul meu nume. "Condamnatul". Se spune ca parintii te numesc avand in gand vre-un viitor luminos, ca numele iti determina intr-un fel destinul. Si nu spun asta gandind in metafizic, nu, doar prin simpla curiozitate, intamplare,, cumva flii de mari oameni care au purtat numele tau si te inspira, te conduce o dorinta de a nu fii mai prejos. ei bine influenta numelui este descrescatoare cu apropierea de tine a celor care te numesc. Parintii iti dau numele de botez care desi te insoteste toata viata, nu este foarte descriptiv, iar prietenii iti dau o porecla, dupa care esti recunoscut nu numai ca persoana, ci si cu calitatile tale si defectele aferente. Dar acestea sunt foarte personale, aproape de sufletul tau si inveti sa le accepti. Socant este numele, apelativul dat de societate, care descrie o singura trasatura a ta, lucrul cel mai puternic ce l-ai aratat lumii. Betiv, afemeiat, curva... socant nu? Si tu ai, cititorule, un astfel de apelativ. Poate nu atat de negativ, dar in felul sau tot atat de socant si evocator. Apelativul meu este "condamnat" si, desi nu exista mandrie in asta, cel mai puternic. este cel mai evocator. Tu, care nu m-ai cunoscut, stii un lucru despre mine, am omorat sau am mintit sau am furat sau altceva, ceva care este, fara nevoia de vre-o specificatie, periculos pentru familia ta, pentru copii tai si pentru tine. E chiar placut sa stiu, pentru ca stiu, ca daca nu te-am infricosat, cel putin ti-am atras atentia.
E placut dar nu asta doresc eu sa aflii de la mine, nu placerea mea morbida de a te speria. Vreau sa aflii ca am fost fericit sau am plans sau am iubit, vreau sa aflii ca te poti uita la mine ca la un egal, un om cu aceleasi experiente de viata, cu aceleasi bucurii si interese. Si totusi, eu, te infricosez si asta numai datorita numelui meu. Nu ai sa crezi in ceea ce iti voi spune, pentru ca eu am fost condamnat. Nu te vei putea apropia sufleteste de conditia mea decat atunci cand va fi prea tarziu, atunci cand (un furt, o crima, o minciuna) un accident te va pune in locul meu si atuunci vei stii ca, pe langa legea pe care ai incalcat-o, ai condamnat cu gandul un om la fel de nevinovat ca si tine.
Si toate acestea din cauza unui nume, a unui cuvant caruia societatea, lumea, oamenii ii agata la sfarsit un, ridicol de mare, inteles. Si toate acestea, adica moartea mea iminenta, viitorul tau luminos cititorule si moartea ta, poate mai putin "ilustra" si dorita decat a mea, dar nefiind mai putin moarte, toata foametea, copii orfani, razboiul, da toate acestea din cauza numelor pe care si-le dau oamenii unii altora. Toate acestea pentru ca eu m-am numit condamnat, iar tu imi spui acum scriitor, si pentru ca eu te-am numit cititor, toate aceste se vor intampla preacum destinul le-a scris iar numele, cuvintele noastre le determina.
Acum cititorule, lasa acest scurt eseu in seama timpului si pleaca. Da, du-te, iesi din camera si uita-ma. Ramana-ti numai, te rog, amintirea ca numele meu este cel mai socant dintre toate si ca faptele mele pe care tu nu le cunosti, ma fac indeajuns de periculos ca sa pot fi eliminat din memoria omenirii fara remuscari.