Locurile prin care umbli, oamenii pe care îi întîlnești și cărțile pe care le citești îți definesc destinul, Leo. Scriu, pentru că nu vreau să uit. Tu de ce scrii, Leo? Cu cît mai mult păstrez amintirile, cu atît mai mult știu cine sunt și mai mult aflu încotro mă îndrept. Îmi place acum mai mult ca oricînd să pun microscopul și să privesc cît de adînc pot și să măresc cît de mult se poate. Uneori întîmplările nu se văd la fel dacă le privești din unghiuri diferite sau locuri diferite. Dacă stai la distanță și nu te implici prea mult, ești doar în laboratorul tău pe care l-ai primit fără efort, întîmplările pot fi analizate, dezbătute, judecate și condamnate. Dacă te așezi și te vezi sub lupă, ochiul care te privește e infinit mai mare. Mă întrebai dacă știu și înțeleg ce înseamnă anumite cuvinte. De cele mai multe ori n-am răspuns ori am rîs, apoi am tăcut și n-am avut puterea să-ți spun că nu mă întrebai cuvintele potrivite.
Leo, tu știi de ce purtăm haine cînd este cald în loc să ne zbenguim în toată goliciunea fără să ne mirăm ori să ne rușinăm de formele în care existăm?
Leo, tu știi de ce punem cuvintele nelalocul lor, adică unde nu se potrivesc cu ceea ce simțim?
Leo, tu știi de ce putem să ne manipulăm mintea atît de ușor, încît joaca de-a noi să se schimbe de la o zi la alta?
Leo, tu știi de ce lăsăm în spațiul prin care tocmai am trecut aura noastră să se piardă de noi și devenim acolo mai mici și mai neînsemnați?
Leo tu știi de ce putem călători în viitor și ne întoarcem în trecut cu ușurință, dar nu putem să ducem și povara trupurilor noaste?
Leo, tu știi de ce nici eu nu-ți pun întrebările potrivite?
Eu știu, Leo. Pentru că se face din ce în ce mai tîrziu.