Cei care fac literatură nu pot fi niciodată pe deplin sinceri. La ei confesiunea e doar un alt prilej de a-și demonstra măiestria...
Nici nu-l ascultam cu atenție. Îi priveam mâinile vii, diafane, mișcandu-se nervos, iar mintea mea încerca sa pătrundă mișcarea febrilă de dincolo de cuvânt. Aveam o mie de întrebări, dar știam că nu are rost să le pun, nu aș fi primit răspunsuri oneste, ci discursuri meșteșugite. Gândul lui se îmbracă mereu în straie frumoase, tentante, dar, deja știam asta, mincinoase. Un gest, un obiect dăruit, o privire, oare ce-ți poate dezvălui adevărul atât de bine ascuns în faldurile cuvintelor? M-a prins din nou în jocul lui, știu că nu am șanse de câștig, dar voi merge până la capăt. Murmurul neîntrerupt al vocii sale, timbrul cald, bărbătesc mă răscolește și mă provoacă perfid. Să pretind că-l cred, să mă prefac încântată, sau să-l demasc ca pe un tușerist în tramvai și să închei brutal totul? Nu, de data asta nu va mai fi la fel, o simt. Îi citeam nesiguranța, frica, trădate de tremurul nervos al mâinilor în care tot răsucea bricheta. Vorbea continuu, încercând să-și controleze tonul, aștepta să-l întrerup, și era mirat și stingherit că n-o făceam. Îmi căuta mereu ochii, verificându-mi reacțiile, așteptând încuviințarea. Îl urmăream zâmbind, cu bărbia în pumn, pândind ezitările dintre cuvinte. Aveam senzația că aș fi putut sta așa să-l ascult la nesfârșit vorbind despre iubirea lui, unica, marea, copleșitoarea lui iubire deznădăjduită. Parcă cita dintr-una din cărțile lui încercând să-i verifice muzicalitatea. Ce frumos sună vocea lui, mă gândeam, privindu-i fascinată mâinile. Câte altele le-or fi simțit mângâierea? Îmi aminteam atingerea lor moale, frământarea lor iscoditoare, mâinile lui, ca două liane în jurul meu...și eu tremurând, frântă de la mijloc, abandonându-mă lor. Le simțeam mângâindu-mi fruntea, căutând răspunsuri. Tăcuse; liniște înaltă între noi. Nici nu știam când se întrerupsese. Am ridicat ochii și i-am întâlnit privirea palidă; pentru o clipă am simțit din nou tentația abisului. Mâna lui se întindea șovăitor către mine. Am rămas încremenită, cu mintea golită, năucită de dorința atingerii. Mă prăbușisem în mine ca într-un hău fără fund. Cădeam ireversibil în timp ce în minte mi se reconstruia fatal magia începutului...