NOTE AJUTATOARE:

- pana acum apar 7 personaje: GNUM, Bogdan, GUNUM, OM, Ionel, George, Anca in ordinea aparitiei lor in roman.
- actiunea se desfasoara pe 3 planuri la care se mai adauga unul in partea a 7-a
- fiecare paragraf inseamna un alt personaj
- nu exista o ordine a intrarii in scena a personajelor, aceasta se realizeaza in functie de cat de puternica e personalitatea actorilor implicati si de cat de important e ceea ce vor sa spuna ei, asta in ideea sustinerii romanului.

Daca se va respecta delimitarea personajelor atunci se va putea citi coerent si astfel aceasta incoerenta aparenta se poate transforma intrun discurs pe intelesul tuturor.




06.08.2007

Am îmbătrânit. Numele meu este Bogdan și până mai ieri mă jucam cu praf și îmi puneam nisip în părul creț. Nici amintirile nu mai rezistă timpului. Nici ridurile nu mai fac față timpului. Iubita! Trece mereu și rămân amintiri care pleacă și ele. Fiecare a lăsat un paragraf în roman dar niciuna nu și-a terminat capitolul. Îmi pare rău! Toate personajele romanului au conștiința încărcată. Le pare rău! Gunumul nu a respirat niciodată! Îi pare rău că nu respiră. Omul regretă viața banală. Ionel că nu și-a urmat visul de a deveni regizor frecând podelele sanatoriului. Anca că nu moare mai repede. George că mă cunoaște. Iar Gnumul competiția prostească cu Dumnezeu.

Zeule Dum cred că a venit vremea să ne împăcăm și să împărțim eternitățile astea banale. M-am săturat de joaca asta! Ce părere ai dacă ne-am juca “Nu te supăra frate!”? Dacă dai o bere cred că te-aș putea lăsa să și câștigi. Răspunde! A, da... am uitat că tu nu vorbești niciodată. Nici nu-ți cer dovadă pentru că apoi ceea ce voi simți nu va mai fi credință.

Dumnezeu m-a căutat mereu dar niciodată nu am stat să îl ascult. Mă plimbam pe lângă podul negru și omoram oamenii pentru că asta vroiam. Îmi place să ucid dar îmi pare rău că o fac. Câteodată mi-e sete! Alteori foame. Iar noaptea când vârcolacii se scarpină eu scriu. Îi scriu Gnumului un roman. După ce l-am făcut pe Bogdan schizofrenic aș vrea să îi dau o iubită care să moară întrun accident de mașină. Dar nu știu cum să le fac cunoștință. Nu sunt romantic iar negativismul e ceea ce mă caracterizează. Îmi pare rău că nu pot simți mirosul ploii, mirosul femeii, mirosul depravării – ceea ce caracterizează ființa umană.

Ieri mi-am adus aminte cum am cunoscut-o. O camera mică, un birou, lume multă și zâmbete de copil rebel. Purta o șapcă cumpărată probabil din europa și niște teniși primiți de pomană. Am ignorat-o. Restul s-a dovedit a fi dragoste sau iubire sau ceva de care eu aveam nevoie. În acea noapte a plecat să cumpere țigări. Un pachet de Luchy Strike! A trecut pe lângă podul negru și a fost lovită de o mașină. Mâine se împlinesc 7 ani de doliu.

Se gândea cum să devină cunoscut. Ce să facă! Și atunci s-a hotărât să scrie poezie pentru că îi era la îndemână. A început aberând pe diferite teme postmortem, asta era ideea lui despre postmodernism și căcaturile care era în jurul lui. Mereu îmi spunea: “George, eu voi fi mare, atât de mare încât lumea îmi va face un sanctuar și se vor închina la picioarele mele. Vor pleca în pelerinaje spre mine din toate colțurile lumii și îmi vor aduce daruri și mă vor ruga să le spun viitorul.” Nu aveam cum să cred tâmpeniile pe care le debita. Era beat! Îi plăcea să bea. Iar ultimii 7 ani el nu mai exista ci vorbea alcoolul. “O să îl demasc pe Dumnezeu. O să vezi. Dumnezeu nu există. Există ceva care se numește Gnum. Ca să înțelegi tu... Dumnezeul lui Dumnezeu e Gnum. Pe el dacă ajungem să îl cunoaștem și să îl descoperim putem să fim fericiți. Eu am ajuns aici pe pământ ca să ajut oamenii dar ei sunt dobitoci și nu înțeleg mai repede cine sunt eu. Trebuie să le demonstrez că eu sunt moștenitorul Gnum-ului, eu sunt cel care va conduce lumea asta împuțită formată din oameni și gunumi.” Îi dădeam dreptate în speranța că va obosi vorbind. Așa e de când a murit Anca. A iubit-o mult. A convins-o de rădăcinile lui superioare chiar și lui Dumnezeu dar acest lucru i-a fost fatal. Ultimii ani i-a petrecut întrun azil.

Anca!!!???? Unde ești! Mai am puțin și voi declanșa nebunia umană și gunumică. Voi demasca toate ființele și mă voi duela cu Dumnezeu să îmi dea ce îmi aparține. Lumea. Asta e lumea mea primită moștenire de la Gnum. Am îngenuncheat forțele malefice ale zeităților grecești, romane, dacice iar acum a mai rămas cel mai mare infractor: Dumnezeu. Lumea e a mea și nimeni nu mă poate opri. Iubirea mea, cât de curând te vei întoarce lângă mine.

Mi-e simplu să fiu om. Poate că menirea oamenilor e să fie oameni. Îmi place să fiu banal cum spune Bogdan. Acest banal caracterizează ființa umană. Mă trezesc dimineața, mă sui în mașină, plec la servici, mă întorc, mănânc, mă uit la televizor, fac duș, fac sex cu nevasta, fac duș, dorm, visez și apoi iar mă trezesc. Erau nopți în care credeam că nu voi mai deschide ochii dar m-am înșelat. A trăi e cel mai frumos lucru care mi se putea întâmpla.

Oamenii... nu există. Sunt iluziile mele. Ei vor dispărea când vreau eu.

După câteva capitole în care am încercat să stăpânesc furia lui Bogdan pentru oameni și omenire, am ajuns la concluzia că cel mai bine e să îl las liber așa cum sunt și celelalte personaje, întradevăr personaje fără personalitate. Gnumul a auzit de romanul meu și a trimis spioni. Eu mă port normal, ca un gunum întro lume de oameni. Dacă se supără și îmi dă semne de neplăceri voi fi nevoit să îș omor pe Bogdan înainte ca acesta să își pună în aplicare planul. La proces, acum 7 ani, a negat implicarea în uciderea Ancăi, caz rezolvat drept accident. Ea trebuia să fie ucisă de o mașină așa cum am gândit eu romanul. El a fost cel care a trimis-o pe Anca să ia țigări și tot el a lovit-o. Credea că ăsta e destinul lui, așa trebuia să se întâmple. A fost punctul în care l-am scăpat din mână. De atunci... a devenit moștenitorul Gnumului. De-asta spionii mă caută. Se pregătește să cucerească lumea. Dacă e nevoie îl voi opri înainte să descopere adevărata față a Gnum-ului, să descopere lumina fără de care nimeni nu poate trăi.



< va urma >