agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1339 .



Macii rosii ai sperantei
proză [ ]
Provizoriu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [giove ]

2007-09-21  |     | 





Macii roșii ai speranței

Capitolul VII

Bucuria reântoarcerii acasă, mi-a fost în scurt timp umbrită de maniera în care se desfășurau relațiile conjugale între mine și Laura.
Nu se putea spune că avusesem nici înainte un mariaj tocmai fericit, însă acum, mă confruntam cu o ostilitate, care ieșea în evidență cu orice ocazie.
Reântorși din turneul norvegian, au început să mă viziteze colegii; fiecare încercând să mă îmbărbăteze și să-mi ureze o cât mai rapidă reântoarcere; urare pe care mai toți o făceau de complezență, pentru că starea mea actuala, nu permitea nici măcar gândul la așa ceva.
Evident că tot acest dute-vino de persoane care ne intrau aproape zilnic în casă, nu era deloc pe placul soției mele, care din gazda prevenitoare și amabilă de altădată, se transformase acum într-o adevărată harpie, care abia se abținea să nu spună ceva neplăcut in prezența lor, însă, după ce rămâneam doar noi doi, tot ceea ce nu rostise mai înainte, izbucnea amplificat, asemeni unui torent.
Punctul culminant a fost atins în ziua când am fost vizitat de Marilena Negraru, cea mai tânără componentă a orchestrei.
Terminase Conservatorul în Cluj la clasa de suflători, unde studiase flautul și fusese angajată prin concurs acum doi ani. Era o fată potolită, care se menținea cu strictețe înafara bârfelor și cancanurilor, atât de frecvente în această lume zbuciumată a muzicii; în care uneori circulau povești despre care, personajul central al acestora nici măcar nu avea habar, ba tocmai să le fi comis.
Locuia într-o garsonieră închiriată în zona Foișorului Galben, pe unde treceam în drum spre casă, astfel că adeseori mă ofeream să o conduc cu mașina, scutind-o astfel de lungile așteptări ale unicului autobuz care ducea într-acolo. Bineânțeles că pe seama acestui fapt, n-au întârziat să apară diverse barfe si remarci răutăcioase, pe care însă atât eu , cât și Marilena, nu le-am băgat în seamă, atât timp cât simțindu-ne cu conștiița curată, nu vedeam motivul pentru care ar fi trebuit să aplecăm urechea. Calvarul a început cu adevărat, abia atunci când aceste insinuări fanteziste au ajuns să fie cunoscute de Laura, prin intermediul cine știe cărui "personaj binevoitor".
- Virgile n-ai putea fi puțin mai discret și să nu-ți mai plimbi pipița cu mașina, așa în văzul lumii?! îmi servi ea "aperitivul indigest" într-o zi, tocmai când ne pregăteam să ne așezăm la masă.
- Dar tu, iubito, n-ai putea să fii mai delicată și să-mi explici și mie în termeni civilizați, la ce anume faci referire?!
- Hai, te rog! N-o face pe inocentul, căci nu ține! Vrei să zici că nu ai habar la ce și mai ales, la cine mă refer?! N-am spus nimic, până când nu m-am convins cu ochii mei că povestea este adevărată. Azi dimineață te-am văzut când ai oprit și ai poftit-o în mașină. Bănuiam că ai mai mult gust în alegerea amantelor, dar văd că m-am înșelat. Tocmai cu aia te-ai găsit să mă traduci?! O uscătură fără forme!...Un cuier ambulant! completă ea cu o notă de ironie în glas.
- Dacă te referi la domnișoara Negraru, țin să te avertizez că te înșeli serios.
- Atunci, poate ar trebui să mă gândesc, că mai sunt și altele înafara ei?!
- Ascultă Laura! M-am săturat de accesele tale de gelozie nefondată, așa că mai bine ne-am așeza la masă, până nu se răcește mâncarea, sau până nu-mi piere pofta.
- Gelozie nefondată??!! Poate ar trebui să vă surprind dezbrăcați în pat, ca să admiți că am motive să fiu geloasă?! Tu ce ai zice dacă ai vedea că mă urc în mașina unui alt bărbat?...Să nu-mi spui că ai fi încântat?
- Dacă acel bărbat ți-ar fi un coleg de serviciu, care s-ar oferi să te conducă până acasă, pentru că întâmplător locuiește în zonă și deci, nu face nici un efort în plus, atunci, crezi că eu ți-aș face scene de genul celei pe care mi-o faci tu acum?
- Spui asta, pentru că la mine nu este cazul!
- Nu, o spun cu toată convingerea, căci după părerea mea, o relație de cuplu trebuie să se bazeze pe o totala încredere.
Când aceasta dispare, s-a ales praful de tot. Uită-te puțin la viața noastră! De câte ori nu ne-am otrăvit clipele care puteau fi frumoase, cu accese de perpetuă gelozie ca și cea de acum?
- Bine, dar dacă-i așa cum spui, de ce dai prilejul ca acestea să apară?
- Draga mea. Nu credeam că va trebui vreodată să-ți explic că nu trăim singuri pe lume și ca atare, vrem nu vrem, trebuie să intrăm în contact direct și cu alții din jur. Dacă ne-am ghida după teoria ta, ar trebui să-i ignorăm pe toți și să trăim ca și când ne-am afla sub un clopot de sticlă.
- Tu chiar mă crezi copil de grădiniță?! Știu și eu la fel de bine ca și tine că nu suntem singuri pe lume, dar de ce mă rog, trebuie să te văd mai mereu, înconjurat de femei?
- Ai dreptate când afirmi că nu ești copil de grădiniță, numai că din păcate de multe ori, te manifești și gândești ca atare.
- Ei nu mai spune!! Cred că ți-ar conveni așa ceva, căci poate atunci ai reuși să mă duci cu zăhărelul, cum încerci să o faci acum. Eu ți-am cerut doar să nu-mi dai prilejul să aud diverse povești, în care invariabil apare ca din jobenul iluzionistului câte o femeie. Dumnezeule!! Nu mi-a trecut prin cap că am să mă mărit cu urmașul lui Casanova.
Câte au fost înaintea flautistei?!...Zece?...Cinsprezece?...Douăzeci?...Sau poate nici tu nu le mai știi numărul?
- Cât de mult îți place să exagerezi?! Mi-ai pus veșnic în spate istorii închipuite, create de o fantezie diabolică, pe care dacă ai utiliza-o ca să scrii, ai reuși probabil să scoți un best-seller numai bun de scenariu pentru o telenovelă.
- Eu exagerez?!! Nu că asta-i bună!! Eu sunt fructul răului, abia descinsă pe Pământ dintre tenebrele Infernului, iar tu în schimb, ești îngerașul fără de prihană, obligat să mă suporte și să-mi indice eventual calea către Mântuire. Mulțumesc frumos, dar de astea nu servesc, căci sunt deja sătulă! Știi vorba aia veche:"Dacă nu faci foc, nu iese fum."În cazul tău, dictonul se potrivește ca o mănușă.
- Draga mea. Discuția asta durează de prea mult timp și din păcate, fără nici un rezultat vizibil. Am putea și acum s-o ținem tot așa până mâine și chiar mai mult, dar mi se pare inutil si absurd, un lucru care seamănă mai degrabă cu a căra apă cu ciurul din mijlocul deșertului în mare. Þi-am mai spus și am să să repet din nou. Înafara ta, din momentul în care am spus acel"Da" în fața Ofițerului Stării Civile, în viața mea nu a mai fost nici o altă femeie. Că vrei să mă crezi ori nu, mai mult eu nu am ce să adaug. Acum, dă-mi voie să mă retrag, căci mi-a pierit și pofta de mâncare.
Din ziua aceea, ori de câte ori se ivea prilejul, dispute din ce în ce mai aprinse se iscau între noi. Îmi blestemam soarta care-mi scosese în cale o asemenea femeie și doar faptul că la mijloc erau copii, mă reținea să nu ajung la divorț. Ca să previn acest gen de discuții, de care eram scârbit peste măsură, începusem să duc o existență din ce în ce mai retrasă; renunțând la multe dintre lucrurile pe care le făceam înainte cu candoarea inocenței. Între colegii de serviciu, cunoscuți sau prieteni, această schimbare nu a putut trece neobservată, fiind una prea bruscă și radicală. Dacă înainte eram socotit unul care ar fi putut să anime chiar și un priveghi, acum participarea mea, chiar și în cazul celor mai vesele întruniri, era marcată de o apatie, pe care cei mai mulți nu și-o puteau explica. Nimeni dinafară nu avea habar de modul în care se desfășura viața între pereții casei noastre, pentru că urmam străvechea filozofie a spălatului rufelor murdare in familie, astfel că puteam trece lesne în fața tuturor, drept prototipul mariajului model. Cine poate ști ce anume ascunde în străfunduri o apă aparent liniștită? Mă eschivam, invocând diverse pretexte, atunci când eram invitat să particip la vreo distracție sau reuniune mondenă, de la care până atunci nu aș fi lipsit nici în ruptul capului. Reunuțasem chiar să mai merg cu mașina la servici, motivând că mi se defectase ceva și o băgasem în Service.
- Virgile, cu tine se petrece ceva straniu, mi-a zis într-o zi Vlad Sorescu, Șeful de Personal al Filarmonicii. Haide băiete! Varsă-ți sacul ca la spovedanie înaintea popii! Cine știe? Poate este ceva cu care aș putea să te ajut.
- N-am nimic, Vlade. Cred doar, că în ultimul timp am muncit ceva mai mult decât de obicei, iar asta după cum vezi și-a pus inevitabil amprenta asupra tonusului. Nici o grijă! Îmi revin eu!
- Nu încerca să-mi vinzi tu mie gogoși cu munca! Știu prea bine că nu asta ar putea să te aducă în halul în care te văd acum. Ne cunoaștem de prea mulți ani, ca să pot accepta o asemenea explicație. Îmi amintesc că nici înainte nu prea stateai cu mâinile încrucișate; mai ales înaintea unor premiere, când trăgeai la repetiții până noaptea târziu, iar a doua zi, păreai mai proaspăt decât unul care dormise liniștit pe perna lui, de la apusul soarelui și până dimineața. Acum, cred că totuși e vorba de altceva, dar dacă nu vrei să-mi spui, atunci, nu-mi spune.
- Probabil că în acele vremuri eram și eu mai tânăr...
- Prostii! Vrei să spui că la 42 de ani ești bătrân?! Atunci, cum ar trebui să mă simt eu la 56?...Ascult!...
- Suntem diverși, Vlade. Nu vârsta înscrisă în Buletin contează, ci aceea pe care o simți în tine. Poți fi bătrân la 20 și tânăr la 60, sau chiar mai mult.
- Nu te contrazic, însă după umila mea părere, pentru aceasta este nevoie de intervenția unor așa-ziși, stimulenți externi, care să fie în măsură să producă asemenea mutații spectaculoase.
- Uite Vlade! Am citit cândva o poezie doar de patru versuri, numele autorului nu mi-l mai amintesc, dar mi-a plăcut pentru că doar în câteva cuvinte a reușit să comprime un tip de filozofie, remarcabila tocmai prin simplitate. Am să ți-o recit și ție, apoi să-mi spui ce impresie ți-a făcut.
"Am privit îndelung, o secundă
Și deodată, am îmbătrânit.
O Doamne! Ce secundă fecundă!...
A mai trecut una...și-am murit."

***

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!