Pictorul Georges Cotos, bucovinean născut la Straja, care trăiește de peste 50 de ani în Franța, are o scriitură plastică densă, care impresionează în cele mai multe tablouri prin imensa concentrație de semne grafice pe suprafețe reduse. Aceste agregate de forme sau ''găuri negre'' ale spațiului pictural sînt locuri ale unei evanescente fuziuni între real și imaginar și redau foarte bine caracterul stratificat al universului. Artistul imaginează construcții armonice cu o ritmică extrem de alertă prin multiplicarea la nesfîrșit a unor mici forme aflate adesea într-un joc contrastant cu o culoare dominantă. Sînt înlănțuiri de forme ascuțite ca niște penițe sau limbi de flacără, corzi cosmice, vele tensionate, stîlpi elicoidali aidoma unor structuri ADN, turnuri gotice, dolmene, tuburi de orgă, stalactite și stalagmite, forme vegetale sau minerale stranii, dar în general acestea sînt neregulate și încastrate în aglomerări halucinante. Impresionantă este generozitatea lui Georges Cotos, care a donat muzeului din Gura Humorului, ce-i poartă numele, lucrări de referință pentru creația sa: ''Pasărea de foc'', cu un vibrato cromatic și un titlu ce amintesc de muzica lui Stravinski, ''Zigurat'', o pictură alcătuită parcă din structuri de lumină suprasensibilă, ''Versailles'', ''Imperiul'', ''Civilizație'', ''O mie și una de nopți'', ''Dolmen'', ''Icar'', ''Pădurea Iscambre'' ș.a. O altă serie de lucrări e alcătuită din imagini în care elementele grafice obținute prin proliferarea liniilor contorsionate, neregulate sînt înlocuite de forme aerate rezultate exclusiv prin aplicare energică a unor pete de culoare: ''Anamorfoze'', ''Vase în ape tulburi'', ''Nocturnă'', ''Muzică surdă'', ''Refugiu'' și ''Caravanserai''. La fel ca Bosch sau Bruegel, Cotos știe cît de mult contează detaliul în artă. Emil Cioran scria în jurnalul său: ''În artă contează în primul rînd detaliul; abia în al doilea rînd ansamblul. Măiestria presupune limitare.''
Muzica sa pictată e în același timp o revelație și o confesiune(pădurile Bucovinei din copilărie devin un leitmotiv frecvent), detaliul structurîndu-se într-un ansamblu care are toate caracteristicile unei compoziții simfonice. Mișcarea rapidă și spontană a pensulei, specifica artei informale, uneori o mișcare în evantai, ca în ''Orbii'' de Bruegel, creează vortexuri de forme care ascultă de un logos al interiorității.
Cotos pune accentul pe cunoașterea de sine, nu pe cunoașterea lumii exterioare. Pînzele sale sînt impregnate de trăirea interioară, de spirit. Absența omului din lucrările sale este doar aparentă, deoarece toate liniile și culorile sale vibrează de tensiunea vieții interioare a ființei umane.
Complexitatea acestor forme, alcătuite din detalii și structuri fine, neregulate, caracteristice viului, amintește de teoria fractalilor. Sînt forme care nu pot fi descrise în limbajul geometriei euclidiene, aflate parcă într-un permanent proces de autogenerare. Probabil Escher și Cotos au anticipat descoperirea geometriei fractale, din moment ce cunoscuta carte a lui Benoit Mandelbrot, ''The Fractal Geometry of Nature'', a apărut abia în 1982. Formele lui Cotos au însă semnificație, conținut sufletesc și spiritual, nu sînt aleatorii. Parcă tot mai frecvent, aventura marilor poeți și artiști precede o nouă viziune șființifică asupra lumii, o transformare intelectuală radicală.

Muzicalitatea pînzelor lui Popoff, așa cum a fost supranumit artistul de prietenii săi din Saint Tropez, nu ar fi avut însă atîta forță și expresivitate fără o intensă vibrație a culorilor.
Aproape toți criticii de artă au scris că Georges Cotos e un mare colorist, calitate esențială pentru un pictor modern, deoarece ''de la Van Gogh încoace, culoarea primează'' (Ion Þuculescu). El folosește în general culorile fundamentale, albastru, roșu, galben, dar și verdele exuberant al ținutului natal, toate însă cu nuanțe de un mare rafinament estetic. Transparența culorii e accentuată printr-o tehnică de răzuire a pastei groase, procedeu care capătă și o valoare simbolică-e o încercare de desprindere de materialitatea frustă concomitent cu o ascensiune treptată într-o ierarhie a invizibilului. Textura lucrărilor devine astfel aerată și diafană, ca spuma rîului, iar freamătul culorilor și al formelor transparente are savoarea profunzimilor vieții și luminii.
Energia spirituală a picturilor e amplificată de o luminozitate care are ceva din vitraliile catedralelor gotice sau din splendoarea icoanelor și frescelor bizantine. Lumina eclatantă a sudului coabitează cu lumina impregnată de mister a nordului, o lumină albă și aurie, în același timp puternică și foarte blîndă, o lumină-iubire. Un peisaj citadin devine la Cotos un oraș al luminii interioare, cu ziduri eterice și dangăte de culoare. Pînă și nocturnele au farmecul și lirismul unor tăciuni aprinși. Secretul artei sale e consonanța perfectă dintre forme și lumină. E o pictură a reîntoarcerii la ''Tatăl luminilor'' din mistica renană și bizantină, fiindcă, așa cum scria Meister Eckhart: ''Pentru ca Dumnezeu să fie văzut, trebuie să ajungi într-o lumină care este însuși Dumnezeu.''
La fel ca misticii din Evul Mediu, pentru Cotos cu cît un lucru are mai multă lumină, cu atît are mai multă ființă divină sau, cum spunea Sfîntul Augustin: ''În Dumnezeu creaturile sînt lumină.''

Prin unduirea formelor și arabescul cromatic, țăranul bucovinean plecat în Franța creează imagini arhetipale pline de lirism și tensiune intelectuală. La fel ca muzica sau mitul, arhetipul e intraductibil și patriarhul din Saint Tropez a pus în dificultate criticii de artă, care l-au considerat inclasabil. Dacă m-aș încumeta să-l încadrez totuși undeva, ar trebui să găsesc o sintagmă nouă în istoria artelor, de pildă expresionismul arhetipal, unde Cotos ar putea sta alături de Brâncuși, Apostu sau Þuculescu. Universalitatea arhetipurilor este un atu important al operei acestor mari artiști. În universul arhetipal nu există durată, ci doar un germene virtual al timpului. Se pare că nici universul sensibil nu se supune decît parțial legilor spațio-temporale, lucru remarcat de savanții actuali la particulele elementare.
Formele lui Cotos nu sînt fizice, ci mentale și arhetipale. El e un pictor al vieții interioare, aflat sub atracția cîmpurilor arhetipale. Realitatea profundă (mentală, arhetipală și divină) este într-o continuă fierbere și din bulele spațio-temporale pe care ea le generează se formează neîncetat noi universuri. Popoff e un creator de noi universuri.
Făptura de țăran bucovinean a lui Georges Cotos, cioplită în blocuri megalitice, ascunde un interior urzit din cea mai vie și pură lumină. Pictura sa e în același timp o simfonie a formelor arhetipale și o teologie a luminii.

(fragment din romanul post-literar ''Marele Joc'')