Cucul

Sunt cucul mecanic din ceasul de perete al bunicului. Cumpărase ceasul de la un comerciant bătrân ce venise de la Viena.
Meșterul care a făcut ceasul era un tip cam sărit de pe fix, așa că nici eu n-am scăpat de consecințe. La anumite ore, ieșirile din colivie erau ceva mai aparte, ceea ce mi-au adus și bucurii și necazuri .
Una dintre problemele mele era motănelul Vasile, proprietatea intimă și de mare preț a mătușii Natalia. Tinerel și plin de viață, Vasilică, aleargă cât îi ziulica de mare peste mobile, ajungând și pe la mine sărind de pe șifonier direct pe colivia mea.
Acum e ora două. Mă uit în jur, îmi aranjez penele cu grijă, deschid ușița de la colivie și-mi fac numărul : ,, - Cu - cu, cu - cu ‘’ . Îmi scutur aripioarele, mi le aranjez, și trăgând cu ochiul în stânga și-n dreapta, intru repede în colivie. E bine, deocamdată nu-i nimeni în cameră. Ațipesc. Clipele trec una după alta, și undeva, în colivie, se aude încet țăcănitul mecanismului ce pune în mișcare ceasul și deopotrivă pe mine.
Se fac orele cinci. Nimic deosebit până acum. Mi-am făcut treaba ca de fiecare dată. Þac - țac, fâr-fâr, se aude de undeva din spate. Ceva nu-i în regulă. Simt o mișcare în mine, mă gâdilă prin măruntaie. În fine, Îmi pregătesc ieșirea și iată că se-ntâmplă necazul.
În fiecare zi, la această oră, se-ntâmplă același lucru. Nu știu ce-a fost în capul meșterului ce m-a făcut, că eu încep să o iau razna. Mi se lungește gâtul de vreo trei țoli, aripile mi se zburătăcesc aiurea iar vocea mi se pițigăie de mă sperii și eu de mine.
Ferească Dumnezeu să fie și Vasilică pe-aici când are loc acest lucru. Cine știe ce se poate întâmpla.
Intru înapoi în colivie. Acel ceva ce m-a gâdilat înainte își face din nou datoria și apoi totul reintră în normal. Îmi fac toaleta și ațipesc din nou.
Tic-tac, tic-tac, tic-tac, ceasul își face și el datoria față de părintele lui, Cronos.
Þop ! se aude un zgomot pe colivie, odată cu o zguduială zdravănă.
Păzea, a venit Vasilică. M-am nenorocit. Dacă nu sunt atent pune gheara pe mine și vai și amar. Dar am și eu ac pentru cojocul lui. Meșterul m–a dotat cu sisteme de atac speciale. Pe lângă ciocul pe care mi l-a făcut foarte ascuțit, aripile au pe lângă penele normale și niște lamele foarte fine ce i-au făcut de petrecanie motănelului neastâmpărat.
Îl aud. Dă cu gheruțele pe ușița coliviei și parcă ar vrea să ies.
Îi fac pe plac. Deschid ușița. Hârș-hârș, dă cu gheara. Ce credeai prietene că ies când vrei tu ? Mai stau puțin. Hârș-hârș. Gata, a venit clipa. Îmi pregătesc penele de atac și ies. Îi văd mustățile în față și-l ciupesc de două-trei ori, apoi îi ard o bătaie bună să mă țină minte. Zăpăcit de atacul aplicat pe neașteptate, Vasilică se dezechilibrează și abia ținându-se în două gheruțe cade răsucindu-se întâi pe bufet apoi pe covorul persan.
Se ghemuiește și-și linge rănile uitându–se–n sus. Miaună supărat și pleacă cu coada – ntre picioare la stăpâna lui.
– Ce-ai pățit puiul meu, îmmm, iar ai fost la ceas. Nu ți–am spus de-atâtea ori că n- ai ce să cauți acolo ? Pasărea aia ciudată nu-i pentru tine !


............................................................
............................................................


Vasilică

- Miaaau…, știți, sunt Vasilică !
- Cine ?
- Da, Vasilică, motănelul mătușii Natalia. M-a botezat așa pentru că m-am născut de Sfântul Vasile. Mămica mea a născut patru pisoi. Pe frățiorii mei i-am pierdut – nu mai știu nimic de ei, de când i-a dat mătușa de-acasă. Au venit niște copii și i-au luat pe rând.
De-atunci mi-am făcut alți prieteni. Unul dintre ei este Matei, nepotul mătușii. De fiecare dată când vine se joacă cu mine. Are o jucărie ciudată, cei din casă și aud zicându-i yo-yo. O aruncă spre mine, dar fuge înapoi, de parcă-i vrăjită.
Eu dau cu lăbuțele să o prind, dar nu reușesc totdeauna. Dar și când o găsesc singur ! Mă joc cu ea prin toată casa.
Eu am fost primul peste tot, și la naștere și la mâncare, la toate – mai ales la pozne. Nu stau o clipă la un loc, numai când dorm.
Mai e în casă o jucărie cam ciudată. Eu am crezut că e o pasăre normală, am vrut să o pap. Am încercat de mai multe ori să o prind, dar n-am putut. Se bagă repede într-o căsuță cu niște ace care se-nvârt - una mai încet și alta ceva mai repede. Mătușa îi zice ceas la căsuța aia. O văd de multe ori, uitându-se la ea: se duce la baie și ia niște biluțe colorate pe care le înghite. Cred că fără ele ar muri, că prea le ia în fiecare zi.
Păsărica aia nebună m-a bătut de câteva ori, tare – tare.Are niște chestii ascuțite în aripi care m-au rănit pe la botic și la lăbuțe. Noroc cu tanti că m-a dus la doctor și m-a pansat. Câte-odată îmi mai vine să mă sui pe ceasul ăla și să-ncerc să prind păsărica aia ciudată care zice cucu - cucu ! de parcă-i stricată, că niciodată nu zice la fel.Are niște mișcări aiurite și face ca naiba.
Dar eu mai am și alte jucării. Undeva în casă, e o cămăruță cu o grămadă de jucării, care mai de care mai colorate și forme mai ciudate. Unele seamănă cu niște omuleți. Mătușa le spune la unele păpuși, iar la altele soldați. Bunicul îl ia pe Matei câteodată și se joacă cu el, manevrând soldățeii și alte jucării pe care le târăște pe jos și face din gură bum – bum…


............................................................
............................................................

Matei


Toată ziua fusese căldură mare, lumea umbla cu limba scoasă pe stradă după o sticlă de bere, un suc rece, ori chiar o bucățică de umbră. Câteva vrăbiuțe grăsune se spală într-un lighean uitat de mătușa Natalia, cu apa ce s-a scurs de la rufele limpezite și puse la uscat în verandă.
Undeva departe se aud tunete îmbufnate, iar din când în când se văd fulgere.
În casă nu se aude decât ceasul din camera bunicului.
Þârrrr…, țârrrr ! – se aude telefonul. Vasilică sare ca ars, speriat dintr-un somn dulce și se uită în jur după stăpâna lui. Nimeni. Telefonul ăla zăpăcit cuntinuă să sune în disperare.
– Unde-or fi oamenii ăștia ? Tocmai când ai nevoie de ei, atunci nu-i găsești. Liniște. ” Cred c-a renunțat. Ba nu ! Nuuuu ! Þârrrr, țârrrr, țârrrr ! – se aude în continuare. Cred că a-nnebunit cel de la telefon.
– Alo, alo, cine-i la telefon ? Matei, tu ești dragule, bine, bine, te aștept, abia m-am întors de la farmacie și nu mai plec nicăieri. …Sigur, Vasilică o să fie bucuros să te vadă. ….Bine, te aștept .
Vasilică, auzindu-și numele, se uită la mătușa Natalia și miorlăind lingușitor se alintă mâng|indu-se cu tot corpul de fusta lungă a stăpânei. Ajungând în bucătărie își așteaptă liniștit bucățica de cărniță de pui pe care o primește adeseori când știe că a fost cuminte.
- Cucu, cucu, cucu, măi fraților, s-a făcut de ora trei ! se auzi din ceasul mecanic.
- Ce mai vrei și tu, pasăre nebună, trebuie să ieși neapărat afară ?
Mai stai și tu acolo, în colivia ta ciudată !
După vreo zece minute apare i Matei.
- Săru’ mâna, tanti !
- Bine-ai venit, Mateiaș, puiule ! Ce faci ? Ai venit să ne vezi ?
- Da, tanti Natalia, și să mă joc cu Vasilică !
- Vezi că te-așteptă-n bucătărie.
Mateiaș se duce la debaraua cu jucării, își ia câteva de-acolo și se-ntoarce țopăind după Vasilică. Ia Yo-yo-ul de sforicică și-ncepe să arunce cu el înspre Vasilică, făcându-l să facă tot felul de giumbușlucuri.
După vreo oră, oarecum obosit de joacă, Matei se duce la camera bunicului și bate ușor în ușă.
- Da, cine-i acolo ? se-aude o voce blândă, de după ușă.
- Eu sunt, bunicule, spuse Mateiaș deschizând ușor ușa.
- Intră Mateiaș, intră ! Ce mai face nepotul meu ? Ești în vacanță ?
- Da bunule, și mai am o săptămână până la școală. Da, am venit să te văd pe matale și să mă joc cu Vasilică.
- Ei, și l-ai văzut ?
- Da, și-aș vrea să mă mai înveți câte ceva la șah, așa cum mi-ai promis !
Bunicul scoase tabla de șah din dulăpiorul special ce și-l făcuse singur pentru obiecte personale. Era din lemn de tei, sculptat cu niște modele destul de simple dar frumos realizate. Începură o partidă, și bunicul începu să-i explice câteva mișcări mai deosebite.
Tanti Natalia le aduse, aproape pe neobservate, câte o farfuriuță cu dulceață de nuci verzi, specialitatea casei, plus un pahar de apă minerală rece.
Prin ușa deschisă de tanti Natalia se strecură Vasilică, care se sui repede în poala lui Matei și începu să se joace cu el, dând cu lăbuțele peste mâinile lui Matei tocmai când acesta le întindea pentru a face o mutare.
- Vasilică, stai cuminte ! Nu vezi că am treabă acum ?
Nimic, Vasilică, nu și nu, dă tot timpul cu lăbuțele.
- Bunicule, dacă nu te superi, crezi că putem continua în altă zi ? Vezi bine că nu putem acum.
- Bine, bine, văd că lui Vasilică i-a cam fost dor de tine și mai vrea să se joace. O să ne vedem altă dată. Știi, peste o lună e ziua mea și te invit să mă onorezi și tu cu prezența, e bine ?
- E foarte bine bunicule, abia aștept. știi, acum trebuie să plec acasă, că s-a făcut târziu. La revedere bunicule !
- La revedere, Matei !




..........................................................
..........................................................


Amiralul

- Săru’ mâna tanti Natalia !
- Bună ziua Matei, bine-ai venit…
- Ce face bunicu ?
- Te-așteaptă, te-așteaptă să vii…cred că ți-a pregătit o surpriză…
- Mie ? Bine tanti, dar e ziua lui și ar trebui dumnealui să se aștepte la surprize…
- Nu știu, dar toată dimineața s-a agitat și te-a pomenit tot timpul, n-ai sughițat cumva ?
- Ba cred că s-a-ntâmplat ceva, că i-am simțit mereu timpul prezența…
- Știi tanti, Părintele Nicolae mi-a spus de dimineață că bunicu seamănă cu amiralul din colecția de soldați de plumb a dânsului…
- Da Matei, pe cât trece timpu’ încep să observ și eu același lucru. Are ochii mari, negri și ageri, aceeași statură și totodată aceeași blândețe …
- Da tanti, bunicu e așa buuun…nu-i nimeni ca el…
- Bine Matei, hai du-te la el în birou… A ! …ce i-ai adus ?
- L-am rugat pe tata să-mi mai dea niște bani, și cu ce am avut eu în pușculiță i-am cumpărat o trusă, știi…din acelea pentru sculptură…Sper să-i placă… sunt ceva mai bune…mi-a spus și tata că am făcut o investiție bună…
- Hai fugi, că te-așteaptă…
…………………………………………………………………………………………...
- Bună bunicule, La Mulți Ani !…
- Bună, bună Mateiaș, bine-ai venit ! Ce mai face nepotul meu preferat ? Ai grijă să nu spui la nimeni asta, bine ?
- Sigur bunicule, te-am trădat eu vre-odată ?
- Ce-i drept, e drept…n-ai făcut-o niciodată…și tocmai de aceea m-am gândit să-ți fac o surpriză, așa cum știu că și tu mi-ai pregătit câteva…
- Da, bunicule, am și eu câteva…Câteva…
- Hai, spune tu primul, că așa ar trebui…
- Da, știi…ți-am adus ceva…Ia uite !…Ce spui de trusa asta ? Îți place ?…
- Matei, dragul meu, întotdeauna ai știut ce-mi place și mai ales ce-mi trebuie…ești nemaipomenit…vino să te pup…
- Și mai am ceva…știi…am luat 9 cu + la istorie…
- Eee…știam eu că mai e ceva…dar nu-i de mirare că ești nepotul Amiralului …
- Cum bunicule, știai…știai că ți se spune așa…Amiralul… ?
- Am bănuit…am bănuit…Toți se uită la mine într-un fel anume, și se și poartă de parcă ar fi niște soldăței de campanie…știi ce ? tocmai pe Amiralul o să ți-l dau acum…astăzi…de ziua mea, ca să-ți aduci aminte de mine…
- Vai, bunicule, nici nu știi ce fericit sunt…
- Stai puțin, știi, nu e vorba de Amiralul de plumb, încă…cu toate că toată trupa va fi a ta când va sosi ceasul…știi…majoratul…atunci va fi premiul cel mare…
- Dar, care bunicule, care Amiral, că eu nu-l știu decât pe acela…
- Am făcut unul special pentru această ocazie…unul din lemn de cireș…și un pic mai mare…ai să-l vezi mai târziu…după ce tăiem tortul…și se mai face liniște prin casă ! !…
- Bine bunicule, am înțeles…
…………………………………………………………………………………………..
- Haideți la masă, că a venit toată lumea, șopti tanti Natalia deschiz|nd discret ușa.
- Venim acuma, Natalițo, uite-acuma…

Undeva, într-un sertar, Amiralul moțăie sforăind ușor…știind că în seara ce vine se va odihni pe biroul lui Matei.
Din câte-i spusese bunicul, Matei va fi foarte atent cu EL…
Chiar dacă întâi își spune rugăciunea de seară, Matei nu se va culca fără să-i spună micile lui secrete…micile sau marile lui păsuri…pe care EL i le va transmite bunicului…Amiralului cel adevărat…
……………………………………………………………………………………….
- Mulți Ani trăiască, mulți ani trăiască…bunicuuuu, bunicuuu să trăiască, spuseră toți invitații în frunte cu Matei.
…………………………………………………………………………………………..
Undeva, în debaraua bunicului, un alt Amiral își comanda trupa pentru un tur de defilare, în sunetul fanfarei militare…
Afară, câțiva dintre prietenii mai vechi ai bunicului tocmiseră o fanfară să cânte câteva melodii care știau ei că-i plac Amiralului din tinerețe….