agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-01 | | În dreapta șoseaua. Merg încet spre el. Îl studiez. Pare să fie inofensiv. -Nu te-ai plictisit să stai aici?! -Mda... Mă așez în iarbă. Întotdeauna mi-a plăcut să privesc din iarbă oamenii de pe marginea drumului. Mi-aș putea aprinde o țigară. -Mă, fumezi?! -Nu. Îmi aprind țigarea. -Știi, sunt vreo 5-6 kilometri până la stația de autobuz?! -Știu. -Ce dracu faci aici? Se întoarce spre mine, are o față plină de coșuri mari și murdare. -Aștept. Încep să tremur. Fumez cu genuchii la piept. Direct în iarbă. -Auzi, cum îți spune ție? -Ionel. -Ionel, eu sunt Albert, poți să-mi spui Alberto. Vino aici, pă iarbă, lângă mine. Își lasă sacoșa murdară lângă mine. Pute. -Adevărul e că-mi aduci aminte de un bulangiu... Trag din țigară, Ionel privește fix, fără să mă audă. Sau, mai bine zis, de un travesti. Unu care fura cești din restaurante și le ascundea într-o poșetă minusculă. Își privește ceasul. E un ceas ieftin, curea de plastic. -E 17:23. -Da, și? E un nebun inofensiv. Întinde mâna dreaptă. Urmăresc direcția indicată. Mă lămuresc repede. E un drum de țară, acolo se îndreaptă arătătorul lui. -O să vină cineva cu o căruță să fure pepeni. Mi-a promis că-mi dă și mie unu. -Păi de ce nu furi tu? -Nu fur. O să-mi dea omul ăla. Stau cu fața în sus cu mâinile sub iarbă. -Ionele, ție îți place aici? -Nu, nu-mi place. Dar o să-mi dea omu' ăla un pepene. -Să înțeleg că-ți plac pepenii. -Da. Tace. Câțiva greieri cântă isterici lângă mine. -Bun. Atunci o să aștept și eu să mănânc pepene. Când vine cetățeanul cu căruța? Mă încântă să fiu ironic. -La și 34. Vine mereu la și 34. -Ai cuțit să tai pepenele? Caută în sacoșa de rafie murdară și ea. Scoate un cuțit albastru. -Mă, Ionele, tu nu vezi că e murdar?! Îl șterge pe hainele jegoase. -Unde aruncăm cojile? Tace. Nu-mi place când oamenii n-au răspunsuri la întrebări. -Mă, ești surd? Unde aruncăm cojile? Ionel cercetează cu atenție iarba. Se ridică în picioare. -Las-o moartă, cojile de pepene sunt materiale biodegradabile. Dă cuțitu' încoa'. Șterg cuțitul albastru pe iarba verde. Când o să mâncăm pepenele o să aibă gust de iarbă. Îmi place pepene roșu cu gust de iarbă. Cojile le aruncăm pă iarbă, puțin mai încolo. Ai văzut cum am rezolvat și problema asta?! -Da. Râde prostește Începe să-mi placă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate