agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1278 .



timp nu exista
proză [ ]
eu ca subiect

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alph ]

2007-11-27  |     | 



Au trecut șapte minute, tic, tic, de mai bine de jumătate de an, e relativ termenul de timp, când mă uit la ceas e întotdeauna și treisprezece. Nu scap de asta și uneori mă deranjează.
Câteodată zâmbesc ironic. Am priceput că sunt prins cu niște sfori și condus de un păpușar care ori nu e prea priceput de-mi tot înnoadă ațele ori e crud și o face dinadins. Asta nu știu dacă o să aflu curând.
Dintr-o idee a plecat și gândul ăsta, un gând de pierde vară.
Am de gând să pierd tot.
Acum îmi umplu cutiuțele cu un lichid care nu știu dacă are suflet dar îmi împrospăteaza mintea și o ține în trezire. Suspin .
Tic tic .
Un al doilea cod postal așa mă simt.
Eu, dacă aș avea acel lucru care să-mi umple cutiuțele nu aș ieși din casă că tot s-a pus problema. Nici nu aș fi curios, nici acum nu sunt doar forțat mă preling pe străzi dar anxios și gata oricând să mă retrag într-un colțișor retras.
Noi, paralel de ce discutam, am fragmentat și flegmentat zonele să ne autocunoaștem , știu, nici de virgule nu e vorba dară-mi-te de nepăsare. În mine este unul care bate tabla și o foșnește de nu–mi dă pace și limpezime. Aș fi tare bucuros dacă aș putea fii fericit îmi trebuie numai niște căpăcele mici roșii.
Azi-noapte am visat acele căpăcele și chiar făcusem rost sunau așa melodios și erau si pline a voluptate, a împlinire.
Am ajuns să o întreb de ce a plecat?
Stau lehuz pe un capăt de scaun nici măcar comod nu știu să stau. Îmbătrânim în șosete flaușate și plecăm apoi pe furiș din incompetentă, impotentă și frustrare. Da știu nu vreți să auziți asta dar așa este o știți prea bine. Pe cei buni care într-adevăr ar fi putut face ceva îi ia EL. Dorința , dorul e din ce în ce mai mare mai prăpăstios și mai dureros. Aș scrie până la capătul neputinței însă nimic, dar nimic nu se v-a întâmpla.
Cineva m-a lins pe față dimineată, era … în vis, era ea, așa bine ne înțelegeam, o visez de la un timp și mă rog să nu mă mai trezesc.
Acel apel tâmpit, acea presimțire mediocră.
Știi, sentimente usturătoare mă trec, am ajuns aproape, cred că foarte aproape de final. Nefolositor, cam asta e fără vre-un rost, habar nu am unde să mă uit ce să privesc? Ce să sper eu acum?
În cercurile ce mi se învârt necontrolat pe lângă mine văd doar jeg, praf, orori trase cu coada ochiului.stalcit, hidos, dizgrațios, libidinous, stânjenit, frustrat, of … .
Și muzica, ooo da , muzica care îmi aduce pe retină fragmente din trecut. Pe tema asta o sa revin.
Leg funii
Șterge- și pune un pat.
Stau strâmb privind anunțul din colț,
Pierdut scalp
O voce din mine
Un ne
Sau pe
Se, de 2 șine
Ecartament de voi la mine
Eu-l l-am pierdut
4 lemne ține gândul ce nu-l pierd
mereu, mereu îl văd.
Vorbeam de cântecele ce aduc momente, e ciudat și trist auzi un sunet și deodată prin fața ochilor te trec și petrec clipe deși vechi atât de palpabile și dureroase, te străfulgeră mii de ace. Sunt ca un melc ce lasă urme , urme provenite din el. Așa și mie mi se întâmplă un gram din mine e cu mult timp în urmă și am asociat acel sunet ca să îmi aduc aminte. Acum cum esența existenței mele nu mai există echilibrul e distrus iar acele sunete sunt doar rafale de durere ce mă străfulgeră.
E cumplit când le simt, mă doare sufletul adânc de tot, carnea, pieptul, unghiile.
Sunt dureri cu care m-am obișnuit, sunt dureri pe care le accept poate voit mă sperii mereu sau nu vreau să accept că e gata, că tot echilibrul s-a stins.
Trăiesc în lumi paralele ce mă îndepărteaza din ce în ce mai mult de realitate, o realitate ce o privesc străină și stingheră, doar ziua de vine, e de ajuns ca să-mi creeze complexe. Nu mai pot ridica privirea ca odinioară, nu mai pot crede în nimic și nimic nu mai îl văd conturat.
- Eu merg cu voi pe stradă, pe același trotuar, răspund la intrebări, râd timid cu voi și fac glume dar eu, eu-l ce exista și mă patrona nu mai exită, sunt doar o umbră, eu urlu de durere în sinea mea eu nu vă văd, nu existați, e doar calvar și nopți spinoase.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!