ROIUL DE ALBINE

Nu departe de gardul de nuiele împletite, ce despărțea ograda de livadă, era, în anii copilăriei mele, un șir de stupi. Mai toți erau sistematici, adică cu capac și rame, pe care se pun foi de ceară, turnate la presă. Printre stupi însă, erau și buduroaie(1) , adică stupi mai primitivi.
Aceștia, fie erau scobiți într-un trunchi de copac, fie erau construiți din scândură. Buduroaiele erau înalte, aproape de statura unui om și mai înguste. Stupii sistematici erau ca și cei de azi: de formă aproape cubică, cu capac acoperit cu tablă, sub care erau introduse vre-o zece-douăzeci de rame. Pe rame se prindeau foile de ceră.
Toate acestea le-am cunoscut încă de când avem cinci sau șase ani. De voie de nevoie, am făcut cunoștință cu stupii, pentru că, deseori, neastâmpărat fiind, căpătam căte un ac când treceam printre albine.
O curiozitate însoțită de teamă mă îndemna să privesc harnicile albine ce plecau și veneau într-un iureș continuu. Când veneau, aveau piciorușele încărcate de polenul galben al florilor.
Albinele sunt insecte cu obiceiuri destul de curioase pentru cei ce nu le cunosc. Așa, de exemplu, albinele au un bâzâit diferit după cum zboară netulburate din floare în floare, sau când joacă în fața stupului, în căldura și lumina soarelui de vară. Cu totul altfel zumzăie când sunt deranjate de prădători sau alte animale ce le stânjenesc trecerea.
Mama m-a învățat să nu-mi fie teamă de albine și-mi freca mâinile cu roinăță. Roinița este o plantă asemănătoare la frunze cu urzica moartă dar, spre deosebire de aceasta, foarte plăcut mirositoare.
Știam că, dacă stăteam liniștit, puteam să privesc în stup și să las albinele chiar să se urce pe mâinile mele. Și asta fără nici un pericol. Așa treptat, treptat, am devenit un fel de ajutor de stupar. Asta-i un fel de-a spune, pentru că, de fapt, mai mult o încurcam pe mama. Mai mult priveam ramele pline cu miere coaptă și căpăcită(2) cu ceară.
Uneori însă, în lipsa părinților de acasă, grijile noastre creșteau deodată. Toate animalele din ogradă rămâneau în seama noastră. Trebuia să strângem buruian(3) pentru porci și să nu-i lăsăm cumva priponiți(4) la soare , să strângem prunele căzute prin livadă, seara, să aducem vaca de la cireadă(5) și câte altele.
Dar dacă venea vreo ploaie?... Atunci lucrurile erau și mai grele. Vara, ploile vin când nici nu te aștepți – mai ales când te iei cu joaca. În graba mare, trebuiau adunate păsările – răspândite în toată grădina – ,aduși mieluții, porcii, și toate puse la adăpost.
De multe ori, după ploile repezi de vară, se adunau torenți ce făceau să vuiască râpa. Râpa tăia grădina noastră de-a latul, din deal în vale.
Dar vara, când rămâneam singuri, aveam în grijă și stupii de albine. Prin lunile iulie – august în toiul căldurilor, albinele roiesc(6) . O nouă familie de albine, în frunte cu o tânără regină – capul familiei – părăsește vechiul stup, căutându-și un nou loc, o nouă casă a lor. Dacă nu sunt observate, aceste roiuri pleacă repede. Se ridică deasupra copacilor și, în viteză mare, miile de albine părăsesc prisaca.
După ce zboară peste câmpuri, când obosesc, poposesc pe creanga vre-unui copac din pădure, in vre-o scorbură, și acolo se stabilesc. În felul acesta, se sălbăticesc. Mierea acestor albine o mai culege ursul, dacă are, cumva, vizuină prin preajmă.
Dar roiurile, alături de ceara și mierea pe care o dau albinele, sunt bogățiile stupilor. Pierderea unui roi este un mare necaz pentru stupar.
De aceea și nouă ni se lăsau cu mare grijă stupii în timpul roitului. Asta, în rarele cazuri, cănd bunica și mama trebuiau să fie plecate, amândouă, de acasă.
Pentru oprirea roiurilor, erau pregătite butoaie și căzi pline cu apă. În aceste butoaie , la nevoie, trebuia să înmuiem șomoioage(7) de frunze și crenguțe pentru a arunca nori de stropi în roiul de albine. În acest fel, le obligam să se așeze pe o crenguță apropiată de copac sau chiar să reintre în stup.
În ziua aceea, noi eram singuri acasă. Eram lăsați, ca de obicei, cu grijile gospodăriei. Bineînțeles, fiind vremea roitului, aveam în grijă și stupii cu albine.
Era o vară călduroasă și frumoasă. Livada, plină de fructe. Iarba grasă, crescută printre copaci. Noi, copiii, cât e ziulica de mare, ne jucam; mai făceam și treabă și uneori chiar șotii. Dar când soarele se ridica pe cer și încălzea puternic, trebuia să ne retragem pe la umbra deasă a copacilor. Aveam în livadă niște nuci și cireși cât uriașii din poveste. Apa din căzile pregătite pentru roiuri se încălzea și ea. Atunci, noi începeam să ne bălăcim în apă, ca într-un lac. Căzile erau tocmai potrivite pentru noi.
Cam în aceste împrejurări, sora mea observă că albinele de la un stup joacă prea tare și bâzâie amenințător.
Săgetau aerul încoace și în colo, rotindu-se cu miile în jurul stupului. Nu mai era nici o îndoială: roiul ieșise din stup. Ne-am repezit la șomoioagele de frunze și am început să stropim, cât puteam de tare și de repede, în norul de albine. Dar, ori că noi eram prea mici pentru treba asta, ori albinele erau tare înfuriate, că nu voiau, nicidecum, să se așeze în vreun copac.
Teama a început să ne cuprindă. Roiul se ridica tot mai sus. Dacă scăpa deasupra copacilor, era pierdut. Am simțit nevoia de ajutor. Imediat i-am spus Adrianei:
„- Du-te repede la moșul Nică a lui Ioniță, - un vecin de-al nostru – și roagă-l să vină aici să ne ajute! Dar, fugi!”...
Cât ai clipi, sora mea – avea vreo opt ani – săltându-și pletele buclate, a dispărut pe uliță.
Rămas singur, am lăsat șomoioagele de crengi, care mi se păreau neîndemânatice și, cu amândouă mâinile, am început să arunc țărână în sus. Se aflau pe acolo și straturi cu flori. Era o luptă tăcută între mine și roiul de albine: care pe care! Am continuat să arunc norii de praf în aer.
La un moment dat, am observat pe o ramură a unui prun bătrân din apropiere, un mic ghem de albine. Știam ce înseamnă asta: regina se așezase pe acea ramură – obosită poate, cu aripile umezite sau pline de praf. După ea, miile de albine s-au așezat și ele, prinzându-se unele de altele, într-un ghem care creștea tot mai mult. Roiul s-a liniștit, încetul cu încetul.
Când, în fugă, a ajuns moșu’ Nică a lui Ioniță, doar câteva albine mai jucau în jurul acelui ghem. Roiul așezat, era de-acum mare cât o găleată. O bucurie fără margini îmi umplea sufletul:
Învinsesem roiul! S-a minunat și moșu’ Nică.
Cu grijă, a luat unul din buduroaiele pregătite;
s-a urcat pe scară și, după ce a așezat ghemul de albine exact deasupra gurii buduroiului, a scuturat puternic creanguța. Roiul a căzut în stup. A închis gura stupului, l-a coborât și l-a așezat cu gura pe pământ.
Când, spre seară, au venit mama și bunica din Botoșani, le-am ieșit înainte și, cu multă bucurie, i-am povestit de isprava noastră.
S-a bucurat mult mama; M-a mângâiat pe cap și mi-a spus:
„ – Acesta este stupul tău, pentru că tu ai prins roiul. Să ai grijă de el!”
Așa am devenit stupar...
Toamna, stupul meu era o familie de albine puternică, așa că, a iernat foarte bine.În anii următori, acest stup a dat producții de miere dintre cele mai mari. Eram tare mândru.
De fapt, meritul meu era doar că prinsesem roiul. Poate acel gând, de-o clipă, de a arunca cu țărână în roi, m-a făcut să înving.
Câțiva ani, acel stup mi-a tot mângâiat mândria de copil. Apoi am plecat la liceu, în Botoșani, și stupul meu a rămas doar o amintire.


(1)buduroi - stup primitiv construit prin scobirea unui
trunchi de copac sau din scândură, în care nu se găsesc rame cu foi de ceară, albinele construindu-și singure fagurii, ca și cele sălbatice, în scorburi.
(2)fagure căpăcit - fagure ale cărui alveole sunt pline cu miere și pe care albinele le-au acoperit cu o pojghiță (capac) de ceară.
(3)buruian - nutreț procurat prin plivirea buruienilor din
culturi și care constituie hrana de bază pentru animalele din gospodăria țărănească, în lunile de vară.
(4)priponit - legat cu lanț de un țăruș înfipt în pământ.
(5)cireadă - turmă de vite, constituită sub conducerea unui păstor, pentru a paște animalele zilnic, pe islazul satului.
(6)roi - grup de albine ieșit din stup, împreună cu matca
(regina) pentru a căuta un adăpost nou; roitul albinelor
se întâmplă în zilele călduroase ale miezului verii, când
populația de albine a stupului a crescut mult.
(7)șomoiog - mănunchi de crengi legate pentru a putea fi
folosite la aruncarea apei sub formă de stropi.