agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-13 | |
Invitație la un concert
8.01.2008 Exact cu 35 de ani în urmă era un ger de crăpau pietrele. Undeva în Drumul Taberei, într-o unitate militară de transmisiuni s-a dat stingerea. Este ora 21 și OS-ul, ofițerul de serviciu pe batalion, se plimbă vigilent pe coridoare. Vreo câteva minute , din cele 30 de paturi nu se aud decât gemete slabe. Dis-de-dimineață, pe întuneric, porniserăm toți la drum pentru un exercițiu de luptă în pădurea Roșu, la vreo 10 km. de București. Începuse penuria de benzină și până acolo am mers pe jos, bătând pasul și cântând. Eram totuși veseli, într-o mică pauză am aruncat cu zăpadă, am jucat fotbal cu gamelele iar când a sosit mașina cu marmidele pentru hrană, puțin mai târziu de prânz, trei colegi au plecat “în recunoaștere” în satul vecin, să facă rost de vin. La ora 16 am primit comanda să strângem echipamentul și ne-am aliniat pentru plecare. Cei trei lipseau! Derută, panică, mârâieli în surdină, dar nici unul nu a spus unde dispăruseră. În sfârșit au apărut gâfâind. Comandantul nu i-a întrebat nimic. Aștepta în poziție de drepți c-o uitătură prevestitoare de rele. În pluton murmure pline de reproș… "Alinieee-rea!" În loc de “Înainte, marș!”, comanda “ Avioane la joasă înălțime”. Am rupt rândurile și ne-am trântit pe burtă , care pe unde a apucat, cu bobinele în spate și ranița de luptă în față. N-apucasem să ne tragem bine sufletul și “Pas alergător.” “Tancuri la orizont!” “Inamicul la mică distanță!” “Gaze de luptă!” Săream, ne târam, ne pitulam, puneam și scoteam masca de pe figură, alergam! Dâmburi, pomi, șanțuri. “Pas de voie.” și acum cântați “ A plecat Gheorghiță militar.” Și iar avioane la joasă înălțime, gaze de luptă…..Ne-a trebuit de două ori mai mult timp la întoarcere pentru a ajunge la unitate. Eram deșelați. Urmele pe spate de la curelele bobinelor ne frigeau. Trecuseră zece minute de când se dase stingerea și doar gemetele răzbeau din întuneric, nici un sforăit. Apoi unul din băieți a strigat: -Năică, spune tu o poveste, nu ne ia somnul! N-aveam chef! Tremura carnea pe mine! -Hai mă, zi-o p’aia cu Mia Dobrii! Aceiași liniște și ușoare gemete. Apoi altul! -Năică, pe bune, prietena aia a ta, Ilonca, purta cuțitul în carâmbul cismei sau în chilot?! -Băăă, nenorociților, ați căpiat cu toții??? Și eu l-am ascultat pe Năică dar știți voi ce înseamnă iubirea adevărată, marea dragoste?! a sărit în capul oaselor Udrică, fizicianul. -Spune-ne, s-a auzit vocea groasă din capătul celălalt al dormitorului. - Iubita mea e studentă la Conservator! - Și ce dacă! - E vreunul de aici care a mers la Ateneu, la sala Radio, la Operă? Știe careva ce înseamnă muzica sufletului? Tăcere totală. În cele 30 de paturi din dormitor erau ingineri de electronică, automatică, electrotehnică, energetică și fizicieni. Se rătăcise doar un matematician pe acolo, artilerist, Radu Bantea, fiul generalului. El însă lipsea, în ziua aceea fusese trimis într-o misiune specială. -Troglodiților! Să vă spun eu cum devine chestia, a continuat Udrică. Fiecare celulă de la vârful unghiilor până în creștetul capului are propria vibrație. Și organele noastre vibrează! Ficatul, splina, rinichii toate vibrează iar fiecare individ este o armonie a acestor vibrații. Când vibrația noastră intră în rezonanță cu muzica pe care o ascultăm, asta nu se întâmplă prea des, se naște o forță, cum să spun, uriașă, ca atunci când vine meteoritul! Asta e muzica! Forța destinului! Beethoven…Eu sunt mic artist dar prietena mea n-are egal! Vara mergem la plaja 2 Mai, ne plimbăm goi, ne ținem de mână și facem împreună vocalize în timp ce valurile mării se sparg la picioarele noastre. Zii bă Năică, ai ascultat tu muzica lui Verdi, Vivaldi, Mozart? Din momentul acela a început vacarmul. Unii doreau să asculte vocalizele, alții cereau descrierea amănunțită a conservatoristei. S-a făcut liniște doar când a intrat OS-ul în dormitor. Am adormit târziu cu imaginea idilică a prietenei lui Udrică și să mă ierte Dumnezeu, am păcătuit cu gândul în toate chipurile! Au trecut ani mulți de atunci și din celebrul pluton “Telefonul vesel” l-am mai întâlnit doar pe Radu, fiul generalului, deși la despărțire “jurasem” că o să ne vedem în fiecare an, la restaurantul “ Favorit” din Drumul Taberei, fix la ora 21… El mi-a povestit despre toți. Din cei 30 de inși câți eram atunci în dormitor, doar eu m-am însurat cu o conservatoristă. Udrică o părăsise pe a lui, se combinase cu o balerină din Rusia. Când s-a născut fetița mea am dus-o la Pietroasele la bunici, ei au crescut-o, noi mergeam s-o vedem doar la două – trei săptămâni. Nu împlinise șapte ani când fetele și băieții de pe acolo se strângeau roată la poartă și așteptau ca ea să le spună povești trăite, aflate de la bunici sau chiar inventate. Apoi a venit la București. Nu voia în ruptul capului să meargă la școală, zicea "dacă stă mamaia cu mine în bancă”. M-am ținut după ea pe oriunde a cântat. Așa am ascultat muzica lui Veracini, Handel, Bach, Mozart….Din clasa a opta mergeam incognito, nu voia să-i spună colegii “se ține taică-tu după tine”! Ajungeam în localitatea unde cânta cu cel puțin o oră înainte de spectacol și mă învârteam în sus și în jos în fața clădirii unde urma să aibă loc evenimentul. Dacă se oprea cineva să citească afișul, mă băgam imediat în vorbă. Cine-o fi violonista?! Ați auzit de ea? Cum s-ar spune reprezentam opinia publică. Prin clasa a IX-a a interpretat în direct la Radio România Cultural, Concertul pentru vioară și orchestră de Haciaturian, acompaniată la pian de Olga Babagian. Doamna Rodica Sava a invitat-o să-l cânte și la festivalul de la Râmnicu Vâlcea. Acolo, entuziasmată a anunțat public: “Delia, pentru bucuria ce ne-ai produs-o azi am să-ți acord un premiu.” Undeva, foarte în spate, inima îmi ticăia puternic. Pentru suspans doamna făcuse o scurtă pauză…și apoi anunțul. “Te programez să cânți ca solistă acest concert acompaniată de Orchestra Națională Radio!” Lumea mi s-a părut deodată mult mai frumoasă și bună! I-aș fi îmbrățișat pe toți… Într-adevăr, doamna Sava s-a ținut de cuvânt, în programul din stagiunea a doua a anului acela, figura și Delia în luna februarie sub genericul “Muzicieni de azi, muzicieni de mâine”. Cu două săptămâni înainte de a urca pe scenă…stupoare!! A fost anunțată că n-aveau voie să difuzeze concertul din cauza dreptului de autor… … “Cântă și tu Mozart”, i-a spus doamna Rodica…Dacă mă reprogramați am să cânt Felix Mendelshon Bartolody!!… Și astfel, la data reprogramării, în luna aprilie, Delia a urcat pe scenă. Bineînțeles că după concert am luat pulsul…Cei care au fost atunci în sală nu regretau. Se întrebau doar unde a stat ascunsă până atunci.…Am mai aflat că a cântat cu o vioară specială, foarte, foarte scumpă!! Era de doi bani vioara!... Au trecut 10 ani de atunci și în iarna asta cu nămeți mi s-a făcut așa un dor de “ Telefonul vesel”! Frate Udrică, mai trăiești ? Dacă da, n-ai vrea să vii, miercuri, 9 aprilie ora 19 la Sala Radio să depănăm amintiri? Sunt dator cu un răspuns, chiar dacă ți-l dau după 35 de ani. O vom asculta pe Delia interpretând “ Anotimpurile” de Vivaldi, dirijată de portughezul Cesario Costa….. ! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate