Avem și la Paris
Motto: “- Ei, acuma, mai du-te pe pământ și te mai plimbă.”
Caragiale – Partea poetului


Matușa Tamara, a eroului nostru de ultimă oră, nu e chiar de ici de colea.
Înlocuirea ei de către domnul Buzdugan pare veridică, și chiar tragică.
Rîsul jenant creat ad-hoc, pentru materie, devine electrizant.
Frazele scurte din-nainte nu mă caracterizează, dar nici nu-mi displac.
M-au făcut să uit din tragismul pe care-l aveam în gîndire și pe care voiam să-l
spun aici.
A dracu’ și rațiunea asta !
Aproape că am uitat ce aveam de spus.
Dar din păcate n-am uitat .
Genialul Caragiale, zis și “Moș virgulă” pentru că a creat, dar el știa, și știau și nepoții mătușilor Tamara de pe atunci, pe lîngă toate nopțile furtunoase, scrisorile pierdute si napastele sale, noua limbă română, a fost exilat.
Rrrromânul și rrrromânca zugravită de domnia sa par a fi eterne și nu cred ca le-a demitizat nici măcar lunga cominternizare. Dimpotrivă. Gena ce părea pierdută pe veci
s-a dovedit
a fi și de această dată foarte dominantă.
Copiii rrromânilor și rrromâncelor, care, hai să fim serioși (sau modești, măi tovarăși),
“ vin de nicăieri” - ajung azi în fruntea legislativelor noastre.
Scurta victorie a armatelor roșii s-a plecat în fața bogatelor mătuși și a înțeleptelor bunici, fără virgulă, unele din vechea țară a lînii de aur, și altele, de mai sus, din vestita Asie.
Se demonstrează, încă odată, că robilor înțelepți nu le este rezervată nici o replică.
Pe culmi, degeaba, se urcă scribii din Egiptul lui Ramses și Moise. Cei ce știau să scrie pe atunci erau mai mult sau mai puțin, ca și acum, semiți. Moise, un semit adoptat de mătușile Tamara de atunci, și recunoscut ca sfînt de bunicile de azi, și-a dat, cum se spune, apoi, de către egiptenii pierduți, arama pe față.
Caragiale, un erou al zilelor noaste din trecut, încearcă, și mi se pare că reușeste, să arate
că chiar dacă virgulele și-au pierdut rîsul despre ceea ce va fi, el, încă trăiește.