agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-20 | |
Aș putea să povestesc multe despre posesorul acestei mâini” a rostit ea, la câteva secunde, după ce mi-a cântărit alene palma în mâna ei. Apoi, ridicând ochii și râzând, a spus: “Sunt Ioana și.... lucrez deseori cu degetele…”
Fusese prima întâlnire, prima încrucișare de priviri și primele intersecții de zâmbete cu această brunetă mignonă cu un râs molipsitor. Era o petrecere la niște prieteni când soția amfitrionului mi-a prezentat-o ca “fiind persoana care îmi cunoaște fiecare cută a trupului.....” Îmi amintesc de prima noastră întrevedere profesională, de parcă ar fi fost ieri. Ioana era îmbrăcată cu un halat alb care cobora până la jumătatea coapselor și-i acoperea formele apetisante. De pe el, niște nasturi sidefii, mercenari resposabili cu paza locală, mă priveau critic, ca pe toți care intrau în spațiul ei social. Din decolteul generos, sânii, încorsetați într-un sutien cu un număr mai mic, magnetizau cu nerușinare privirea. Mi-am putut imagina, încă din acel moment fanteziile colorate ale bărbaților care îi treceau pragul și care s-or fi gândit cum să-i mituiască regește pe acesti mici cerberi lucioși, pentru un acces nelimitat la trupul de dedesubt. Deși e atrăgătoare, reusește să impună fără vreun efort vizibil distanța socială care i se pare necesară și pe care o calibrează pentru fiecare, după nivelul de înțelegere și acceptanță. Ioana e cosmeticiană. Dar nu e o simplă rectificatoare de fațade umane. E o consilieră profesionistă, care sfătuiește clienții nu doar cum să interpreteze ultimele trend-uri în cosmetice ci să aleagă, după nevoi, metoda cea mai potrivită, cea mai sănătoasă. Rareori, când sunt norocos și e mai liberă, îmi face și manichiura după care se dedică cu plăcere și fără urma vreunei rugini de plictiseală în voce, unui masaj al palmelor și al degetelor. Îi admir de fiecare dată mișcarea sigură a mâinilor delicate, dar puternice și felul în care urmăresc tactil lungul tendoanelor și al falangelor. Palmele ei au o piele satinată, cunoscătoare și fierbinte. E o magiciană în arta tactilului. “Astăzi mă voi ocupa în mod exclusiv de tine, Zorba the Buddha” au fost cuvintele care m-au întâmpinat și care m-au lăsat fără răspuns. “De unde ai mai scos porecla asta”? am rostit într-un sfârșit cu un zâmbet politicos, glazurat în colțul gurii, în timp ce-mi dădeam jos pardesiul. Cu privirea fixată în pupilele mele mi-a răspuns: “Când ai fost ultima oară la mine,... poate îți mai amintești de femeia mai în vârstă care stătea în scaunul alăturat? E o adevărată doamnă, ceva croit dintr-un altfel de material uman, o combinație de trăsături pe care le întâlnești destul de rar pe la noi. O damă din școala veche. S-a reîntors în țară de câțiva ani și din clientă mi-a devenit o prietenă, chiar un fel de educatoare în ale vieții valuri. Când te-a văzut, a spus că ești un “Zorba the Buddha”. Și ce-i un “Zorba the Buddha” dacă ești așa de amabilă să-mi explici? am continuat puțin surprins de această întroducere neașteptată. “Ea ne-a povestit atunci, de stăteam cu gurile căscate în mirări nerostite, că își poate imagina cu ușurință în tine, omul de afaceri dur și inflexibil, îmbrăcat așa..., la patru ace, dar și omul meditativ care își ia rucsacul în spate și dispare pentru câteva săptămâni în Orient să caute profunzimi. Un om care atunci când întâlnește femeia o trăiește pasional, ca pe un vin deosebit, sau ca pe un cântec pe care-l dansează precum Zorba, cu frenezia unei pasiuni lipsite de orice zăgazuri. Un om care poate fi acasă în satul lui din căușul Carpaților dar la fel de bine în așhramurile din sudul Indiei sau în localurile de lux ale marelor metropole. Unul pe care îl ai, atâta vreme cât îl ții în brațe și în suflet pentru că nu îți cere niciodată nimic. Asta ne-a spus ea și cred că nu am uitat nimic, a sfârsit Ioana, mândră și cu ochi scânteietori. “Da,.... înțeleg sintagma, chiar o știam pentru că am fost prin câteva restaurante vegetariene care purtau acest nume, dar trebuie să recunosc că nu m-am gândit niciodată s-o utilizez în conjugații personale,... însă am să-l citesc pe Osho mai atent și mă inclin în fața voastră”, am încheiat eu zâmbind. I-am cerut să-mi pună un prosop fierbinte și aromat peste față și m-am scufundat imediat într-o reverie meditativă urmărind, din spatele pleoapelor, mișcările ei. În pauzele de conversație doar tactilul rămânea legatura cu această femeie plină de energie și entuziasm. Se pare că unele persoane care lucrează în servicii de acest fel posedă un simț special care nu se învață la nici un curs și nu are legatură cu instinctul. E vorba cred de un talent înnăscut de a creea, într-un mod cât se poate de natural, punți relaționale cu alții. De-a lungul timpului am învățat să-i ascult părerile înrădăcinate în bunul simț arhaic al satului ardelenesc din care își trăgea seva, deși nu mergea prea des acolo. Ioana nu este feministă. Își iubește apartenența la sexul frumos și nu aspiră să cerșească egalitate cu cel masculin, pe care îl consideră, cu puține excepții doar prototipul nefinisat al produsului final. FEMEIA. Deși e tânără a auzit multe și a păstrat la fel de multe pentru ea. Probabil și această discreție neobișnuită m-a făcut să tresar surprins când i-am auzit timbrul mătăsos al cuvintelor. “Te-aș alege pe tine pentru fantezia prietenei mele.....! Dacă te vei lăsa pe mâna mea ai putea avea parte de o experiență unică. Vrei?" Degetele ei s-au oprit din mișcare, politicoase parcă, nedorind să încurce prin atingere învălmășeala bruscă din gândurile mele. "Adică, cum ai dori să mă LAS?" am întrebat eu, simțind în propria-mi voce un amestec de temere și curiozitate. Ideea de a fi condus orbește, pe un tobogan interactiv de femeia aceasta caldă și calmă m-a incitat însă imediat. “Ah!, Ah!, Ah! Dacă voi bărbații nu ați încerca mereu să fiți în control, v-ați putea bucura și de surprize ..... neașteptate.” Nota erotic-subversivă din tonul vocii fiind urmată de râsul ei muzical. "Hai, spune-mi despre ce e vorba”, am insistat eu, trecând peste remarca ei, gata să-mi dau jos prosopul subțire ce-mi acoperea fața, s-o pot privi în ochi și să văd exact ce vrea să-mi pregătească. Însă după o scurtă clipă de reflecție, din păcate nu foarte profundă, am adăugat cu o curiozitate mai diluată decât un ceai de pușcărie. ”Dacă vrei, bineînțeles!”. Ioana s-a prins de strategia mea de a juca pe “Terentu indiferentu’’ și m-a răstignit pe propria-mi atitudine, spunând cu o tentă dezamăgită în glas: “Văd că te lași greu,....păcat.... nu știu de ce credeam că te-ar fi stârnit o aventură, într-o lume în care foarte puțini bărbați au avut șansa să pășească.” “Mi-am făcut-o singur”, mi-am zis. “Ce dracu mi-a trebuit să adopt atitudinea asta indiferentă, încercând să par neinteresat? Acu’ orice remarcă, cât de oblică ar fi, îi va arăta că mă interesează”. Gândurile mă săgetau din toate direcțiile. Am început să mă sucesc și răsucesc pe patul comod de parcă aș fi stat pe doi arici care tocmai erau într-un exercițiu de propagare a speciei. “Te roade curiozitatea?!” După cum te fâțâi aș putea crede că vrei să....”, m-a tachiat ea ușor dar fără malițiozitate, apoi fără să aștepte vreo reacție din partea mea a continuat: “Hai să-ți povestesc,... vei știi astfel ce ai pierdut”, vocea era acum în mișcare pentru că Ioana s-a ridicat, așezându-se pe partea mea dreaptă. Îi urmăream auditiv activitatea și așteptam, nerăbdător, să înceapă povestea. Gura mi se încleștase puțin, dar oricum nu mă încumetam să scot vreo vorbă de teamă că voi devia discuția. Faptul că eram dependent doar de sunetul cuvintelor ei mă deranja oarecum, dar nici pe departe cât mă supăra idea de autoeliminare din cursa către o experiență inedită. “Am o clientă care mi-a devenit între timp prietenă. Vine destul de des pe la mine. Odată la două săptămâni o epilez ..... ți-a povestit vreo femeie cum e cu epilatul ăsta pe care voi bărbații îl priviți cu atâta normalitate și pe care îl prețuiți atât de puțin?”. Spre marea mea ușurare Ioana a continuat fără să aștepte răspunsuri. “Să nu crezi că se aseamănă cu bărbieritul vostru matinal,..... iar epilatul inghinal e o experiență!!!...... pe care v-aș dori-o s-o încercați măcar odată, așa, din curiozitate și din respect pentru ce facem noi pentru voi, bărbații!!!.” “Nu m-am gândit la depilatul vostru ca la un sacrificiu, ci mai degrabă ca la o alegere...” am spus eu dorind să închid subiectul “ofrandelor feminine” pe altarul seducției. Apoi, fără să mai aștept vreo înțelepciune din tolba ei, am continuat: “Da’ ce vroiai să-mi relatezi despre prietena asta a ta?“ “Ah!” spuse Ioana cu aceea intonație pe care o adoptă femeile când știu că tu te-ai dat până atunci rotund, cu o pereche de șeptari, iar ele tocmai și-au completat un careu de ași. “Domnul pare să fie interesat? Credeam că meditezi ca de obicei și mă gândeam să nu te trezesc cumva din reveria de după amiază. Deci, vrei să-ți povestesc și vrei să te lași pe mâna mea?” vocea era precum un prosop dintr-un hotel de lux, moale, cald și plin de amintirile unor trupuri îmbrățișate în nenumărate nopți. Clar că mă las pe mâna ta Ioana, ar trebui să am vreun motiv să refuz? am declarat cu smerenie adevărul gol-goluț, așa cum se născuse el în mintea mea la auzul primelor cuvinte pe tema asta. “Dar, înainte de a-ți spune mai departe, trebuie să-mi promiți ceva!!!” Aici vocea a luat fermitatea tăioasă a lamei din instrumentul promovat de Dr. Guillotin. “Ce vrei să-ți promit?” am articulat cu oareșicare teamă, așteptând șuierul cuțitului care urma să reteze bobocul fanteziei ce se înfiripa rapid în mintea mea. “Să-mi promiți că...... nu vei vorbi cu ea nici un cuvânt și să nu faci nimic care ar putea duce la recunoașterea prezenței tale în salon......!!? Dacă îmi promiți cu adevărat ....îți voi spune mai departe.” Cuvintele ei aveau sigilul unei inflexibilități totale. “Bine, bine, îți promit. Dar spune-mi, dacă va vrea ea să mă cunoască?”, am întors eu sulița întrebării. “Ea nu te va cunoaște pentru că nu te va vedea!!! Îi acopăr întodeauna ochii și am să-i pun niște căști să asculte muzică, să nu se concentreze asupra durerii. Am să-i povestesc, poate, după aceea și s-ar putea să-i arăt niște fotografii pe care le voi face.... în așa fel încât să apari și tu în ele, lângă ea, fără să poți să fi recunoscut ... doar că să-i întregesc fantezia” Trilul râsului ei închise fraza. Uscăciunea din gura mea începea să rivalizeze cu cea a deșertului Gobi, iar curiozitatea țopaia în gânduri precum niște floricele de porumb pe o plită fierbinte. Ce să spun, scenariul mi părea hiperexcitant. Ah! dar constrângerile astea.... nu mi se potriveau de loc. Pe de altă parte, orice tentativă de negociere ar fi fost mult prea riscantă. “Și ce pot să fac eu acolo? Să tac, să stau nemișcat ca un drob de sare uitat în salină, și să mă holbez la ea cum stă expusă acolo în fața mea? “Nu, nu!” a spus Ioana râzând, încercând să liniștească răzvrătirea sonoră de sub șervetul umed. Cuvintele ei suave au netezit amical țepii aproape verticali ale îndoielilor: “Vei putea chiar s-o atingi, s-o mângâi și chiar s-o săruți dacă vei dori așa ceva, însă toate gesturile tale trebuie să rămână atât de subtile încât ....” “Hei, Hei, Hei! Acu’ începi să-mi vorbești în note muzicale!“ i-am zis mai mult decât jovial la o astfel de perspectivă. Mă bucuram în gând că Ioana nu-mi vedea fața care m-ar fi trădat cu siguranță. “Te rog să respecți condiția pe care ți-am impus-o și nu mă mai întreba nimic despre ea, pentru că: nu-ți voi spune cum o cheamă, nici ce vârstă are și nici dacă e măritată sau nu. Nu-ți voi spune absolut nimic despre ea, nu pentru că n-aș putea, ci pentru că vreau s-o trăiești pentru acea jumătate de oră fără s-o judeci, fără s-o clasezi în nu știu ce sertărașe mentale. Va fi o ființă care îți va dărui prin simpla ei prezență și dorință de a fi privită, o experiență pe care o vei ține minte multă vreme....” Recunosc că eram destul de contrariat. Mă gândeam dacă tot acest “mettre en scène” pe care Ioana mi-l descria, cu atâtea detalii dar și limitări, mă stimula sau nu. Dacă nu-i vedeam fața era o pierdere. Așa că m-am hotărât să negociez măcar pe la colțuri... “Ioana... uite ce-ți propun: Ce ai zice dacă în loc de șervetul umed pe care îl folosești i-ai pune pe ochi o mască de ochi, că acea pentru somn? Știi, cum sunt acelea care se dau la unele companii aeriene în special la zborurile intercontinentale. Aș vrea să-i pot vedea măcar puțin obrazul, să-i citesc mimica, vreau să văd femeia dar și omul, nu doar un corp semidezbrăcat ce stă expus că un manechin scos dintr-o vitrină. Ești de acord cu asta, nu?” “Nu știu ce să spun. Nu i-am dat niciodată o mască de ochi pentru somn ....” spuse Ioana gânditoare. “Stai, că mai am o sugestie”.. am sărit eu cu o nouă idee. “Ce ai zice dacă aș aduce eu ceva muzică meditativă, cu niște texte, așa... pentru suflet și pentru minte. Realitatea imaginată din spatele unei măști opace, suprapusă pe niște idei stimulative se combină perfect. E o stare de...de agape, dacă vrei...” "Hai lasa-mă cu stările astea transcendentale de care îmi vorbești de o juma’de an. Știi cum suntem noi femeile, avem discuții..... până se răcește ceara...... ce știți voi despre sacrificiile pe altarul frumuseții”, biciul desconsiderației din voce mi-a șficuit ușor fesele orgoliului. ...... Trei săptămâni mai târziu…. ..... Când am citit SMS-ul ei care spunea că joi va fi seara mult așteptată, eram sufletește pregătit. Cu vreo trei zile înainte îi dădusem Ioanei i-pod-ul cu instrucțiunile aferente, fără să aprofundez despre ce era vorba și nici când eram gata să intru în scenă. Muzica și textul fuseseră înregistrate cu grijă încât puteau să inducă ascultătorului o transă ușoară. ...... Era puțin după program când am pășit în salonul ei. Asistenta fusese informată că voi veni așa că m-a primit, ca de obicei, cu zâmbetul ei ce îmbracase de astă dată scuza că șefa are o clientă în camera din spate și va trebui să zăbovesc ceva timp. Am dat din cap înțelegător și am început să răsfoiesc revistele tipice pe care le întâlnești în astfel de locuri mai mult ca să nu-i dau asistentei vreun motiv conversațional, s-o fac să rămână cumva peste program. I-am urmărit în tăcere mișcările fără să ridic ochii din articolul searbăd, în care, aparent, mă cufundasem. După cinci minute de activități rutiniere și-a cerut scuze că mă lasă singur și a plecat. Am închis ușa de intrare, am numărat în gând până la o sută și am pașit cu pași de pisică în camera din spate, exact cum fusesem instruit. Femeia aproape goală din fața mea era întinsă pe o masă de masaj. Avea pleopele acoperite și asculta muzică. Chiar așa nevăzându-i ochii, am realizat imediat că e atrăgătoare. Îi puteam vedea părul aproape negru, tăiat scurt care-i expunea forma superbă a capului, urechile niște scoici mici și delicate și un profil elegant în care buzele pline și pomeții obrajilor adăugau trăsăturilor un aer exotic. Gâtul frumos, neted, îmbrățișat doar de un lanț subțire din argint ce șerpuia către umeri, se lăsa înrămat de clavicule. Sânii de mărime mijlocie, rotunzi, aproape adolescentini se ridicau calm cu fiecare respirație, rămăsesără ascunși sub textura unui maieu subțire și dantelat care se sfârșea brusc, lasând descoperit abdomenul închis între ridicăturile simetrice ale bazinului și terminându-se cuminte și brusc la poalele muntelui Venerei. Mi-era greu să-mi dau seama câți ani putea să aibă dar fermitatea si luminozitatea pielii avea ceva din “Time is on my side” ,cântecul fără vârstă a celor de la Rolling Stones. M-am apropiat tăcut de formele ei, ce păreau turnate într-o patiserie dedicată trupului feminin, inhalând aerul care îi atinsese pielea și adulmecând într-o mișcare lungă toate mesajele nescrise. Apoi i-am studiat atent vânătaia care, precum marca lui Sigfried îi sigila umărul. Într-un sfârsit, m-am aplecat către talie unde pusese micul I-pod pe care îl dădusem Ioanei. L-am sincronizat cu atenție pe al meu cu al ei astfel că ascultam exact aceași muzică. Știam că va începe curând textul croșetat într-o noapte nedormită, doar pentru aceste minute stelare. În tot acest răstimp Ioana și-a continuat, imperturbabil, ritualul pregătitor urmărindu-mă cu coada ochiului, mai mult ca să se asigure că totul mergea conform planului ei. Mai era un pat în cameră, deci m-am asezat acolo, în umbra Ioanei. Încercam să deslușesc în trăsăturile cosmeticienei mele dragi, semne care mi-ar fi răspuns la întrebarea dacă au vorbit și, mai ales, ce a vorbit cu frumoasa “adormită”, dacă EA avea ceva habar despre ce avea să i se întâmple și cât era de pregătită. Ioana a lăsat talcul să cadă, în pulbere fină, pe piele și, cu o mișcare prelungă și precisă, a întins-o de la un capăt la altul al piciorului suplu și musculos. Doar urmărindu-i mișcarea mâinii am trăit o înfiorare plăcută. Avea ceva între familiaritate și promisiunea că s-ar putea întâmpla ceva neprevăzut. Dincolo de nonșalanța dată de ani de exercițiu, exista în gesturile ei o rezonanță erotică. Doream să-i citesc gândurile care i peregrinau acum prin minte. Dacă și-a imaginat vreodată să atingă pielea vreunei alte femei altfel... mai ales în prezența unui bărbat. M-a privit cu ochi mari parcă evaluând nivelul de împlicare emoțională pe care atitudinea mea ar fi putut s-o arate în vreo formă vizibilă. Eram concentrat nu doar să citesc gesturile ei ci, mai ales, să nu pierd nimic din reacția femeii culcată pe cearceaful de hârtie imaculat. Ioana a manevrat ceara gălbuie cu multă precizie și în intervalul până la răcire, s-a sprijinit cu toată palma pe coapsa ei. Gestul arăta un sentiment de apropiere între ele. Puteam să vizualizez cu ușurință cum ar fi sporovăit dacă prietena ei nu ar fi fost atentă la textul din I-pod-ul meu. ”....... Imaginează-ți că ești într-o cameră caldă care îți place, unde culorile se joacă de-a ascunsa prin perdele mișcate de o briză ușoară și asculți pianul cum îți impărtășește trăiri pe care le recunoști în tine.” A început vocea din cască, aproape în șoaptă. O urmăream cum respira, cum buzele s-au întredeschis lăsând vârful limbii să trecă pe suprafața lor apoi cum și-a calibrat atenția la cuvinte, la sunetele auzite. “Asculți...... dar de-acum stai cu ochii închiși. Ești scufundată în miracolul unei experiențe personale. Un vis lucid. Ești întinsă în patul tău, moale, familiar sau dacă vrei poți să te găsești în apele calde ale unui ocean albastru, în care plutești lent, dusă de un curent într-o direcție fără sens. Poți fi singură dar dacă îți dorești poți să ai pe cineva alături. Poate fi un bărbat însă, la fel de bine, poate fi o femeie. Ești într-o lume a visului dar ești conștientă că visezi. Îți alegi dorința, îți poți trăi chiar fantezia cea mai ascunsă. În acest univers paralel poți să-ți asumi un alt rol decât cel pe care îl ai în viața reală astfel că personajul din vis, maleabil în comportament, rămâne doar un simplu caracter generat de pensula oniricului. Visul tău va fi nespus de adevărat,... îți vei putea savura atât de profund emoțiile încât va fi greu să le deosebești de senzațiile reale. Diferența dintre cele trăite de eroina din vis și trupul tău adevărat vor fi nesemnificative. Mai târziu, când visul ți se va destrăma, tu, cea autentică, te vei trezi și totul va fi la fel că înainte." Venise rândul zonei inghinale iar ea și-a ridicat genunchii, apoi și-a depărtat absentă picioarele pentru a-i asigura Ioanei accesul. Acolo se deschidea, timid, raiul sau pentru unii, infernul legendar, uns cu pasiune și parfumat cu feromoni, locul în care ne încumetăm uneori bărbăția și care ne face mereu prizonieri ai propriilor instincte. O priveam fascinat de parcă n-aș fi văzut vreodată intimițăti feminine și căutam, cu atenția hăituită de convingerea ca mesajele mele șoptite în urechi, ar trebui să-i coloreze pielea, căutam dovezi că simpla putere a cuvintelor o vor pigmenta în nuanțe cutezătoare, de la alb mat, la rozaliu, la roz, la roșu. Speram ca vorbele vor stârni apoi pofta în cumințenia dintre falduri, făcându-le să lumineze tăcut cu luciul unei chemări primare. Eram precum ucenicul vrăjitor care scăpat de sub privirea maestrului, își încercă norocul sau poate chiar puterea, însă speriat de propria-i descoperire, rămâne siderat în nemișcare. În ochii Ioanei și în mimica ei am citit gestul pe care îl așteptam. M-am apropiat cu teamă și i-am acoperit, cu o mână tremurândă ce adunase parcă toate reverberațiile emoțiilor care mă sugrumau, labiile, ferindu-le în felul ăsta de accesul neprevăzut al cerii fierbinți. Îi simțeam clitorisul în palmă în timp ce-i apăsam ușor pubisul. "Chiar dacă visul care ți se perindă în fața ochilor e un vis lucid, nu aspira să-l controlezi, pentru că părți din el îți vor scăpa atenției. Scenariul nu îți aparține pe de-a ’ntregul. Așadar bucură-te de aspectele neașteptate care îți vor intersecta calea și lasă magia visului să jaloneze făgașul unic care va face experiența irepetabilă. Aceste vise lucide sunt fascinante prin profunzimea la care te expun. Și de vei constata în tine un curaj nesăbuit, o dorință nestăvilită de a fi atinsă, mângâiată, mușcată chiar...., să știi că va rămâne totuși o zonă în mintea ta care va ști că e un vis și nimic rău nu ți se poate întâmpla cu adevărat.” Stratul subțire de ceară mulat perfect pe pielea sensibilă, de-a lungul degetelor mele, a început să se răcească. După ceva vreme Ioana mi-a făcut semn să ridic mâna care adoptase o ritmicitate fermă, deși foarte discretă. Cu o mișcare dibace a dezlipit marginea stratului de ceară și a smuls-o cu precizie, acoperind imediat cu mâna liberă întreaga vulvă, pentru a prelua durerea. Îi invidiam mâna mică care a ocupat locul pe care cu puține secunde înainte îl încălzise palma mea. Cu imaginea asta fixată pe retină am derulat iar amintirea cuvintelor ei din seara aceea de toamnă când, întins în salon, i-am ascultat cuvintele: "Te-aș alege pe tine pentru fantezia prietenei mele..”. Prietena care își dorea nespus să fie surprinsă o dată de un bărbat în timpul unei depilări inghinale. Deși nu voia să fie activ implicată, prezența lui într-o situație atât de personală, atât de intimă, o stârnea înfiorător. Ideea de a fi văzută, admirată, poate chiar atinsă, avea pentru ea un farmec aparte și o excita dincolo de cuvinte. Ioana îmi povestise până târziu despre ea, însă nu abordase subiecte ce ar fi putut să-mi dea direcții comportamentale. “ Știi doar că fanteziile erotice sunt jocuri de artificii care îți luminează dorințele netrăite" a continuat vocea din cască. "Chiar dacă ele își au obârșia unde visele își au culcușul, ele nu sunt la fel. Nu sunt la fel pentru că ele au o direcție clară, nediluată de tentațiile cărărilor lăturalnice. Iar dacă vrei să cristalizezi fantezia într-o bucată de istorie personală ar trebui mai întâi să-ți accepți adevărata natură și să conviețuiești cu ea în pace.” Ioana a continuat operația pe partea opusă și după ce a terminat, a îndreptat fascicolul de lumină asupra vulvei, inspectând din proximitatea ei, cu atenție, o potențială imperfecțiune. Degetele mângâiau marginea labiilor mari, încercând tactil să remarce o posibilă scăpare a privirii. Atingerea îi era fină și părea decapată de orice mesaj erotic. După ce a îndepărtat ultimele rămăsite de ceară, cu un tampon muiat în spirt, a împrăștiat apoi gelul răcoritor într-un strat subțire. A urmat o eternitate până când Ioana cu un zâmbet satisfăcut s-a retras dintre coapse. Eu m-am apropiat ușor de talia ei. Aplecat peste ea, am suflat încet o boare rece peste labiile îmbujorate încă de fierbințeala trăită. O făceam cât mai delicat posibil, să nu sparg vraja ci să întețesc în ea, după durerea apusă, focul plăcerii. O mișcare aproape imperceptibilă de întâmpinare pe care trupul a făcut-o înspre buzele mele și o încleștare a degetelor în albeața cearceafului mi-au indicat că “filmul” mai rula în cinematograful ei personal. M-am ridicat și i-am acoperit iar vulva cu palma însă de data asta atingerea sosise într-un plic cu destinatar. Mâna a devenise brusc un scut protector al intimității ei. Părea să fie o centură de castitate păstrătoare de atingeri. Sau poate nu. Îmi priveam degetele nemișcate și încercam sa decantez senzatiile dintre căușul palmei și ceea ce simțeam eu acolo adânc, în miezul meu zgâltâit de un spectru larg de trăiri. Pielea înțesată de senzori fini era lipită zona de cea mai ascunsă, mai personală a femeii din fața mea, dar lipsa oricărei fricțiuni dintre epiderme, eroda tactilul în amorțeală. În mine: o niagară de spasme și temeri se prăbușea în diverse direcții înălțând în jur spuma dorinței. După câteva minute un deget a prins viată, făcându-și loc între faldurile labiilor cu acea inițiativă curioasă pe care am admirat-o uneori la femei atunci când desfac săculețe de catifea, încrețite la gură, în care sunt ambalate bijuterii. Căldura se lichefiase și devenise miere încinsă. Printr-o ușoară relaxare a coapselor îmi arăta că ar fi dispusă să mi-o dăruiască sau poate că își trăia doar visul. Îi priveam mimica feței nediluată de vreo jenă sau reținere. Dinții prindeau uneori buza de jos doar că s-o elibereze apoi mai umedă, mai provocatoare și mai sensibilă. Gemete scurte, sau tânguiri, scăpau odată cu respirația, prinsă deja în chingile pasiunii. Sânii întăriți, fremătau și împungeau cu areolele lor maioul subțire. Ioana, rămăsese într-o blocadă musculară, cu ochii fixați pe palma mea. Parcă dăduse peste ardeiul iute din supa vieții ei și nu știa ce să facă. Puteam bănui doar câte ceva. Ca multe alte femei, probabil și ea, și-a asfaltat cu timpul poteca curiozităților erotice nelăsând humus fertil pentru semințele unor fantezii exotice. Iar acum un “ceva” foarte patimaș dar și foarte vivace era pe cale să-i fisureze șoseaua principală. Degetul și-a continuat peregrinarea printre labii și a atins clitorisul încă acoperit de gluga lui protectivă. Un strigăt i-a scăpat la macazul trecerii. Am devenit pentru câteva clipe stelare prizonierul acestor note muzicale, acestui fragment din cântecul sirenelor, acestei mlădieri de sunete care auzite din gura ei, m-au răscolit, ajungând instantaneu în profunzimea întunecată a minții mele acolo unde gândurile se destramă în instincte. “Strânge imaginea sub pleoapă până când sălbăticia trăirii, frumusețea ei și dorul devin o singură entitate", spuse vocea din cască. "ține-o minte și privește-o în toate detaliile, lăsând tangibilul să culeagă impresiile și permite-ți, fără să intervii în vreun fel, ca atingerile să-ți umple simțurile toate. Lasă lupta dintre rațiune și pasiune să se sfârseașcă acolo, la marginea genelor, unde peisajul e atât de personal și poartă numele tău. Peregrinarea minții tale se va solidifica în amintiri, însă în persistența memoriei, visele și o realitate cândva traită, rămân codificate la fel. Nimic nu le deosebește. Acolo, adânc în mintea ta, ele sunt păstrate precum tezaurul albinelor, strâns cuminte în faguri.” M-am mutat vrăjit între coapsele ei depărtate. Genunchii erau ridicați iar peisajul care m-a întâmpinat, plin de culori și esențe nediluate. Roua-i lucea pe labiile ușor răsfrânte, gata să primească între ele promisiunea visului. Cu ochii închiși i-am inhalat îndelung aroma care-mi galvaniza carnea în metal. M-am apropiat de ea cu teamă. Prima mângâiere a fost atât de fugară încât nega descrierea. Vrăjite de ispită și biciuite de dorință, buzele s-au întors să răpească mai mult decât o simplă iluzie. Știam că visul ei lucid încorpora de-acum senzațiile ce năvăleau în ea prin porțile simțurilor și i se perindau în gând. Știam că simte căldura respirației pe coapse și că recunoaște ceva din atinsura inconfundabilă a buzelor mele ce o răvăseau. Într-un târziu ele s-au desprins de trupul ei dar nu înainte de a se fi încărcat cu tandrețea borangicului umed țesut dintr-o carne ireală cu gust de miere topită. “Când vei deschide ochii, când îți vei aminti,…. de acest vis lucid el nu va fi diferit în consistența lui de o experiență adevărată. …bucură-te că ai avut curajul să ți-l dăruiesti.” În cască a început din nou să cânte pianul. Cu regret profund, însă hotărât să respect promisiunea făcută, m-am retras discret, fără zgomot. M-am îndepărtat însă nu înainte de a-i admira îndelung tatuajul migălos, ascuns privirilor accidentale, niște petalele colorate diferit, deși mie mi s-a părut a fi mai curând o fântână arteziană, stilizată de o mână necunoscută. Imaginea a cutremurat în mine o recunoaștere ce-mi sfida înțelegerea și a cărei origine îmi era neștiută. En passant, cu degetele umede și mirosind precum lenjeria lui Cupidon i-am întredeschis mai mult buzele și i-am atins muchia dinților. Vârful limbii le-a învăluit într-o moliciune atât de cunoscută încât familiaritatea mi-a blocat imaginația. Parcă aș fi atins o mină cu explozie întârziată. Schijele unor vedenii fără forme clare m-au năpădit. Fără să știu cum, le-am sigiliat rapid cu pecetea unui zâmbet. Erau copiii mei, multi, multi și nenăscuți. Mi-am retras ușor degetele lăsându-i o dâră subțire de salivă pe gură. Un oftat ce putea fi orice între nostalgie și regret a fost salutul de adio apoi limba a dat un ultim luciu buzelor, decisă parcă să tezaurizeze sau să steargă orice urmă a prezentei mele. Oprit în ușa camerei le-am privit încă odată. Una câte Una. Eu, blocat între opțiunea rămânerii și a poverii cuvântul dat. Pulsul meu și-a aruncat însfârșit adidașii înfierbântați din picioare, încetinându-și pașii iar pantalonul a devenit din nou comod. Ioana rămăsese cu ochii pironiți pe carnea roză, încinsă de palma mea. Își mușca involuntar buza inferioară, irisul parcă i se deschise mai tare, ca la pisici, prinzând o nuanță întunecată. Prezența mea în acest context puțin obișnuit, cât și gesturile văzute, au stârnit-o cu siguranță mai mult decât și-ar fi imaginat. Ochii ni s-au întâlnit dar ea nu a fost capabilă să-mi susțină privirea pentru mult timp. Îmi venea să-i strig că nimeni nu are cheia la poarta marelui și necunoscutului “Mâine”, că e mai bine să ia o atitudine deschisă, aventuroasă chiar, s-o înnobileze cu picături de îndrăzneală și să accepte, însfârșit, că sunt clipe în care afirmația filozofică a lui Nietzsche despre clipe în care "sufletul învăluiește corpul"e adevărată. Am ieșit la fel de tăcut din salonul de cosmetică precum am intrat, dar nu înainte de a lăsa în buzunarul pardesiului ce atârna stingher în cuier o carte de vizită fără vreun nume dar cu o adresa de E-mail și câteva cuvinte: “Când vei avea curajul să-ți accepți adevărata natură voi fi încântat să ascult taina visului tău lucid!” Înainte să trag ușa după mine am mai auzit vocea înconfundabilă a Ioanei care m-a smuls din mreaja unui final netrăit. “Ce frumoasă ești, o să-ți mânânc piersicuța asta.... Hai, întoarce-mi fundul să-l aranjăm și pe el”. Au fost ultimele vorbe din acea seară de toamnă. Din Volumul ”Clepsidra cu vise” Tristan |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate