agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2673 .



Ciuli
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [D-na Gheo ]

2008-01-26  |     | 



Ciuli

Geamul de la bucătărie era deschis, iar crengile cireșului din fața casei, de-abia înfrunzite, prindeau, vesele, perdeaua, care și ea, jucăușă, dădea să iasă afară, chemată de adierea vântului. Și tot privind la joaca dintre crengi, perdea și vânt, numai ce văd în stradă un camion mare, din care oamenii cărau scaune, mese, șifoniere, saci cu tot felul de lucruri, iar în jurul lui se adunaseră copiii din cartier. Unii mai ajutau la cărat, alții stăteau de vorbă.
Deci, o famile nouă se muta la noi pe stradă.
La un moment dat s-a făcut așa o zarvă, că am plecat de la geam și m-am dus să-mi văd de ale mele.
A doua zi, când tocmai mă pregăteam să închid portița, am auzit în spatele meu un “bună-dimineața”, care m-a făcut să mă întorc brusc. Era un copil cu părul vâlvoi, îmbrăcat cu o haină cam mare pentru vârsta lui, iar pantalonii îi atârnau mult peste pantofii care de-abia se mai vedeau din cauza prafului de pe ei. L-am salutat la rândul meu și-am luat-o spre școală. Mergeam în spatele lui și așa puteam să văd că băiatul acesta, nou venit, era diferit de copiii de pe strada noastră: întâi și întîi își arunca mâinile în sus și în jos, de parcă ar fi vrut să scape de ele; apoi și felul cum călca, cu un picior sau prea la stânga sau prea la dreapta. La un moment dat, l-am auzit chiar mormăind ceva, dar n-am deslușit mare lucru, iar când ne-am apropiat de școală, l-am văzut cum a dat drumul unei hârtii, direct jos, pe stradă. “ Ei, asta-i culmea!”, mi-am zis.
Ajunsă, dupa-amiază, acasă, i-am povestit fetei mele despre băiatul cu părul vâlvoi și, după cum mă așteptam, a râs de mine:
- Cum, mamă, tu, care ești profesoară de-atâțea ani, nu te-ai obișnuit cu tot felul de copii? Mie mi se pare un pic dezordonat, și atât.
- Da. Ai dreptate. Nu știu ce mi-a venit.
A doua zi, câțiva copii mi-au ieșit în întâmpinare și, bucuroși, s-au grăbit să-mi dea vestea că au un vecin nou. Le-am spus că l-am văzut și eu, dar nu știu cum îl cheamă.
- Ciuli. Și este în clasa a patra, a răspuns, grăbită, Nori.
- Și să știți că învață foarte bine!
- Știe de-a luuuucruri: o mulțime de povești, toți domnitorii!
- Da, doamna Gheo, știe multe, dar drept să vă spun, s-a repezit Sori, o fetiță de curând venită și ea în cartier, mie nu-mi place. Tot timpul mestecă ceva și toate hârtiile le aruncă unde nimerește: pe holul școlii, pe stradă.
- Da, are niște apucături! a întrerupt-o prietena ei, Coni.
- Mai bine recunoasteți că sunteți invidioase pe el, că a citit mai mult decât voi, s-au năpustit cu gura băieții.
- Nu-i adevărat, doamna Gheo, nu-i adevărat, nu s-au lăsat mai prejos fetele.
- Bine. Avem tot timpul să-l cunoaștem. Acum, mergeți acasă, că vă așteaptă mămicile voastre cu masa.
Într-adevar, de când venise Ciuli, pe strada noastră, mereu apărea câte o hârtie. La început, Act, Nona, Coni le mai ridicau și le duceau la coșul de gunoi, dar se cam săturaseră și ei. Așa că, de la o zi la alta vedeai tot mai multe hârtii.
Într-una din zile, nu știu cum s-a făcut, că iar am nimerit în spatele lui Ciuli. Mai aveam un pas să-l ajung din urma, când am rămas locului, înmărmurită de ce-am auzit:
- Nu, nu vreau să mă arunci pe stradă! Mereu ne lași pe jos, printre picioarele oamenilor, iar copiii ne ceartă că le urâțim strada. Nu, nu vreau jos …..
M-am apropiat încet de Ciuli să văd cu cine vorbește, dar Ciuli mergea înainte, fără să scoată o vorbă.
- Nu, nu vreau jos, se auzea clar acum, vocea hârtiei. Uite, ai buzunar. Pune-mă acolo, până ajungem la primul coș. Însă Ciuli, ca de obicei, a luat hârtia liniștit și a aruncat-o direct pe stradă, fără să-i pese de rugămintea hârtiei.
Atunci, eu mă opresc o clipa, mă uit în jur să văd dacă nu mă vede careva, și iau hârtia în mână până la coșul următor.
- Ce drăguț din partea ta că nu m-ai lăsat pe stradă, mi s-a adresat staniolul frumos strălucitor, de la ciocolata lui Ciuli. Nu-i așa că mă duci la surioarele mele din coș? Tare mai suntem amărâte și revoltate din cauza acestui băiat! Ne lasă pe unde apucă. Ieri, a aruncat-o pe-o sora de-a noastră pe stradă și chiar atunci a trecut o masină care i-a făcut un vânt , de-a zburat în grădina aceea de-acolo. Uite, aceea cu flori!
- Aia e grădina lui Coni, cea mai frumoasă din cartier.
- Da? N-am știut. Să vedeti ce scandal i-a făcut doamna de-acolo! I-a reproșat că a ieșit din coșul de gunoi, dar ea nu știe că băiatul ăsta nu ne duce niciodată acolo, ci ne lasă pe unde-i vine lui.
Las hârtia, care-mi mulțumeste, la coș și mă îndrept spre școală, încercând să-l ajung din urmă pe Ciuli. Chiar când să intre în școală, l-am strigat:
- Ciuli, eu te cunosc pe tine. Esti noul nostru vecin, dar tu nu mă cunoști. Sunt…
- Ba da, vă știu. Sunteti doamna Gheo. Mi-au spus prietenii mei.
- Îmi pare bine, atunci. Uite, Ciuli, vreau să-ți atrag atenția asupra unui lucru foarte important. Până a veni tu aici, strada noastră era cea mai curată.
- Ce vreți sa spuneți cu asta?
- Că….am dat eu să continui, însă Ciuli mi-a luat-o înainte:
- Dar văd că și acum e curată, a adăugat, repede, Ciuli. Ei, da, o hârtie, două, ici, colo, ce importanță are?
- Ce-ar fi dacă am face toți la fel? Nu-ți dai seama? În loc de oameni, ai avea de-a face numai cu hârtii pe stradă!
Ciuli a îngăimat un “da”mai mult pentru el, și-a intrat în școală, lăsându-mă să vorbesc singură. Nu mai văzusem așa un copil până atunci. Acasă, din nou fata mea i-a luat apărarea:
- Mamă, dar tu vrei prea multe de la un copil de-a patra! Apoi, nu vezi cum umblă? Ciufulit, cu hainele șifonate, cu pantofii prăfuiți. Așa e el, n-ai ce-i face!
În următoarele zile, la fel. Parcă nici nu vorbisem cu el. Erau și mai multe hârtii pe stradă, în curțile oamenilor. Așa că am hotarât să merg acasă la el și să stau de vorbă cu părinții lui. Am găsit-o pe mama lui Ciuli în bucătărie, frumos pieptănată și îmbrăcată. În jurul ei, totul strălucea de curațenie. Când i-am spus de băiatul ei, s-a amărât deodată:
- Da, doamna Gheo, tare ne mai necăjește și pe noi! De-ați vedea ce-i la el în cameră! Să nu vă vină să credeți! I-am făcut de sute de ori curățenie, degeaba! Stă toată ziua și citește.
- Foarte curios! Un băiat care citește așa de mult și să fie așa de dezordonat!
- Și-a făcut o lume a lui, cu basme și povești, dar și un obicei rău: mereu lasă lucrurile pe unde se nimerește. Da. Suntem cu adevarat supărați!
Am mai stat de vorbă un timp cu doamna Trot, încercând să găsim o soluție. N-a fost chip. Doamna Trot le încercase pe toate.
Mă întorceam acasă, cu gândul la cele spuse de mama lui Ciuli, când am văzut niște copii apropiindu-se de mine și râzând întruna. Au dat să spună ceva, dar n-au reușit. Am așteptat să se liniștească. Nona a fost prima care s-a putut opri din râs:
- Doamna Gheo, ati auzit ce-a pățit Ciuli?
- Nu. Dar ce s-a întâmplat? Am întrebat eu nerăbdătoare.
- Astăzi, după ce Ciuli și-a mâncat bomboana, a vrut, ca de obicei, să arunce hârtia jos. Însă, hârtia i s-a lipit de deget și i-a spus că nu se dă jos decât dacă o pune în coș. Iar până la școală, Ciuli n-a mai găsit nici unul. Când l-am văzut intrând în clasă așa, am râs cu toții de ne-am prăpădit.
- Și culmea, doamna Gheo, coșul era la scuturat, iar Ciuli a trebuit să stea, prima ora, cu hârtia lipită de deget.
- Așa a scris lecția. Doamne, ce ne-am mai distrat!
- Era cât pe-aci să ne dea doamna învățătoare afară din clasă.
- În pauză, ne-a întrebat unde este coșul, că doar, n-a fost niciodată la el. Când a ajuns în dreptul lui, hârtia, singură, s-a lăsat să cadă în coș.
- Poate de-acum s-o învăța minte! Nu-i așa doamna Gheo?
- Să sperăm, i-am încurajat eu și am adăugat: norocul lui că doamna învățătoare nu l-a scos la tablă.
- Oh! Daa!
Dar Ciuli nici de data asta nu și-a dat seama de greșeala lui. În schimb, nu și-a imaginat el, chiar dacă citea atâtea cărți, că poate să i se întâmple ceva ca-n povești , tocmai lui, lui Ciuli.
Într-adevar, de-abia după o asemenea întâmplare, Ciuli s-a dezmeticit și a învățat cât de important este coșul de gunoi.
Era într-o dimineață de vară și ne pregăteam cu toții să mergem într-o excursie. Era o zi minunată, ca pentru excursii. În schimb, în loc să ne grăbim spre autobuz, cu toții ne-am îndreptat spre poarta lui Ciuli, unde era o zarvă de nedescris. Poarta era blocată de hârtii, hârtii care vorbeau toate odată, de nu se mai înțelegea nici în cer nici pe pământ. Ciuli era în curte, de partea cealaltă a porții și nu putea să iasă în stradă, chiar dacă, de data aceasta, era frumos îmbrăcat, aranjat de mama lui, doamna Trot.
- Nu, dacă ieși din curte, ne lipim de tine: de ochi, de gură, de mâini…strigau toate hârtiile odată.
- Te-am răbdat destul…
- Cât ai să-ti mai bați joc de noi?
- Cu ce suntem noi vinovate?
- Da’ ce suntem noi, să ne arunci când ici când colo?
- Ce ți-am făcut noi?
- Uite, ce frumoase suntem; avem fundițe, cireșele pe noi…
- Eu am capșunele….
- Iar eu, ursuleți.
-Unele din noi suntem strălucitoare. Fetițele nici nu ne aruncă. Din contra, ne calcă și ne pun în caiete…
- Pe-o soră de-a mea a pus-o semn de carte…
- Și ce carte frumoasă!
- Pe alta a făcut-o fundiță la păpușă.
- O alta a ajuns față de masă pentru păpuși.
- Chiar și eu am folosit o hârtie strălucitoare pentru faruri la o mașinuță de-a mea, le-a încurajat Act.
- Vezi! Și prietenul tău are grijă de noi, iar tu….! Toată ziua ne arunci în fața mașinilor….!
- Ne mai ceartă și lumea că le stăm în cale, că stricăm aspectul străzii…
- Și au dreptate, au stigat copiii în cor.
Deodată, din tot grupul de copii, a ieșit Citi și s-a apropiat de poartă:
- Hai, Ciuli! De ce ești rău? Uite ce frumoase sunt hârtiile astea! Și necăjite peste măsură !
Atunci, au prins curaj și ceilalți copii: Coni, Mășor, Sori, Nona.
- Hai, Ciuli, tu care ne spui atâtea povești frumoase!
- Bine, promit, dar să știți că nu-s obișnuit și s-ar putea, din când în când, să mai scap vreouna…
-Ei, bine, una, două, dar nu pe toate. Vom fi și noi, pentru început, înțelegatoare, i-au strigat hârtiile. Da’ promiți? Spune drept! Promiți?
- Da. Promit, a răspuns Ciuli, cu ochișorii gata, gata să dea în lacrimi.
Fusese pus la o mare încercare.
Atunci, toate hârtiile s-au dat jos de pe portiță și-au căzut grămadă, jos. Toți copiii le-au luat, le-au dus la cos și, victorioși, împreună cu Ciuli, s-au îndreptat spre autobuz. Ne-a mustrat șoferul, că am întârziat, dar câștigasem un lucru de preț: îl convinsesem pe Ciuli să ducă hârtiile la coș.

(Poveste din volumul în pregătire Copiii de pe strada mea)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!