CO}MARUL

Irimia B`lescu
Viceniu Licuriceanu cobor@, [ntr-o dup`-amiaz` ar`mie de toamn`, [n Gara de Nord, aflat` sub sechestru pentru ni]te sume fabuloase datorate la bugetul statului, pentru a participa la Congresul Internaional al Colectionarilor de Oglinzi Consacrate. Nu era indignat,nici m`car nu se sinchisi, de m`surile, de toat` panarama, luate de autoritai. Presa central` vuia de escrocheriile f`cute de c`tre un fost director al cefere-ului, care dusese transporturile pe gura pr`pastiei prin „investiii”, total nes`buite, [n ]uruburi de un milion bucata, sute de mii de buta]i de trandafiri, ma]ini de g`urit ]i costume de scafandru. Viceniu purta, [n schimb, [n s@n, frica de a nu se [nt@lni }tefu T.Ion, st`p@nul absolut al zonelor de parcare din centrul Bucure]tilor, fostul pu]c`ria], condamnat la ani grei de pu]c`rie pentru tr`dare de patrie, sub autoritatea sa de judec`tor. Frica era visceral`. I se [ncuibase [n plexul solar, odat` cu visul acela [n care nevast`-sa n`scuse un prunc din gaz metan lichefiat . Era de notorietate faptul ca }tefu T. Ion avea co]maruri. Persoana care ap`rea [n aceste vise, urma s` suporte [nt@mpl`ri ciudate, chiar terifiante, uneori identice, [n viaa real`. Lucru lini]titor era faptul c` }tefu T. Ion nu-]i putea controla ]i gestiona subcon]tientul, ceea ce f`cea ca n`lucirile s` se manifeste total aleatoriu, situaie care te putea lua prin surprindere, dac` nu intuiai, pe cine i se pune pata. Evident c` Viceniu Licuriceanu evita [nt@lnirea cu fostul pu]c`ria], ca dracu de t`maie. Era un motiv destul de [ntemeiat s` nu se expun`, nici m`car [n faa cuno]tinelor comune, pentru c` nu cuno]tea cum funcionau vasele comunicante ale subcon]tientului colectiv, exist@nd premiza c` ar exista o contaminare individual`, precum otrava dintr-o ciuperc` rebel`, care, [n perioade de ploi nest`vilite, infecteaz` p@nza freeatic`, duc@nd la v`t`m`ri de proporii. Prin similitudine, spaima pe care o tr`sese doctorul Covrig, medicul Armatei a-II-a Rom@n`, cu garnizoana [n |inutul Castelului de Ap`, c@nd [ntr-un exerciiu militar de supraveuire []i g`sise trupa plin` de fericire, dup` ce soldaii m@ncaser` gamele [ntregi de ciuperci infectate cu substane halucinogene, ilustra cu prisosin` temerea.
Congresul Internaional al Colectionarilor de Oglinzi Consacrate era, de bun` seam`, primul conclav la care participa , urm@nd a se afunda tot mai mult [n h`ul acela al colecion`rii de oglinzi ciudate, ca un lup singuratec. Coborase din troleibuzul 82 in Piaa Mihail Kog`lniceanu ]i o lu` [n sus, pe Regina Maria, inundat de un soi de voin` de a face lucruri foarte importante, cum erau acelea de a rememora aventurile, alt`dat` pentru el exemplare, con]tientiz@nd faptul ca prin aceste aduceri aminte, similare unor desc@ntece, nu f`cea altceva dec@t s` [ndep`rteze o eventual` [nt@lnire cu }tefu T. Ion . M`sura era profilactic` ]i recomadat` de catre dr. anestezist Bejenariu, [nainte s` plece de acas`, din t@rgul de la poalele podgoriilor, cu trenul, c`tre Capital`.
Se f`cuse cald, iar el era [mbr`cat [ntr-un trenci de culoarea untului, pe care curgea r`]ina soarelui de [nceput de septembrie. {nota printre zorzoanele de reclame ale bulevardului, cu pulpanele hainei flendur@nd la trecerea troleibuzelor, ur@te ca ni]te bivolie batr@ne. Trecea pe l@ng` ce mai r`m`sese din Cire]ica, unde cu dou`zeci ]i cinci de ani urm` se oprise cu prietenul s`u din liceau, S`ndel Covrig, ([n prezent „ doctor de familie” al lui }tefu T. Ion.) unde [nghiiser` c@te o vodc`, un ficat de vit` sleit ]i au b`ut o bere, la sticl`, acri]oar`. Picaser` la examenul de admitere, iar singura soluie de a ie]i din hrubele |inutului Castelului de Ap` - cum [i pl`cea, totu]i, s` spun` locurilor [n care v`zuse lumina pe faa p`m@ntului, care tocmai fusese [nghiit de apele viiturilor nemaiv`zute ]i nemaiauzite-, era s`-]i ia lumea [n cap. Vroiau s` se angajeze [n Capital`, cu toate c` ]ansele erau peste [nchipuirea lor. Au cotcod`cit la u]a unui v`r, dinspre mam`, a lui Viceniu, ]oferul directorului de la Opera Rom@n`: „Care-i ]pilu, b`i, alde Pulifrici, la ar` v` pute!? {i lu` peste picior. Vrei [n buricul Capitalei, s` v` m`n@nce c@inii din traist`?! Las`-m` s` v`d ce pot face, f`cu spre Viceniu. Sun`-m` peste dou` s`pt`m@ni! Pa! Dar, f`r` belitul, `sta!” ]i ar`t` c`tre S`ndel Covrig, care deja [ncepuse s` cheleasc`. St`tea sp@nzurat de bara sc`rii blocului. S`ndel avea ni]te ochi alba]tri, rotunzi, care i se rostogoleau [n cap, chiar ]i atunci c@nd r`m@nea vis`tor, ceea ce f`cea ca faa sa s` fie mereu sur@z`toare. Viceniu mai r`m`sese s` frece menta prin Bucure]ti, iar pe S`ndel Covrig [l abandon` undeva, pe l@ng` Obor, [ntr-un c`min de nefamili]ti al I.O.R.-ului, josnicie pe care avea s` nu ]i-o ierte niciodat`.
V`ru-s`u [i g`sese servici, [n cele din urm`, unde altundeva dec@t, la Oper`, pe post de pompier. Cu S`ndel s-a reg`sit, mult mai t@rziu, prin anul III de facultate. Erau, cu ajutorul lui Dumnezeu, studeni: Viceniu la Drept, [n Bucure]ti, iar S`ndel la Medicin`, la Ia]i. {n dimineaa aceea, Viceniu abia ie]ise cu faa ]i p`rul zdrene dintr-un [nceput de incendiu, dat de ni]te balerine dezm`ate vindec`toare consacrate a r`ului din vintre. }i-a cerut iertare pentru porc`ria pe care i-o f`cuse, cu mult timp [n urm` ]i s-au [mb`tat cu un litru de coniac Ovidiu, dup` care s-au dus la Hanul Manuc, unde au mai turnat, [n ei, pu@n c@t` pu@n, un litru. Bine le-ar mai fi prins un taraf care s` fie condus, de mult mai t@rziul c@nt`re basarabean, Pavel Stratan.
Ajunsese vis-a-vis de Ci]migiu. Cu teama de a nu-i s`ri [n c@rc` maimua de Silvia, jurist` la firmele pe care }tefu T. Ion le controla [n zon`. {i fusese coleg` de facultate. B`trioar`, mai ur@t` ca limba rus` ]i proast` ca oaia pe z`duf. Tr`ia, sau tr`ise cu profesorul de Teoria general` statului ]i dreptului, [nc@t Viceniu o [ncurcase c@nd mo]u [l abord` pe holurile facult`ii, pun@ndu-i [n vedere c`-i o para]ut`, care v@neaz` b`iei c`rora s` le tr@nteasc` o lighioan` de prunc ]i s` o ia de nevast`. {n momente de restri]te, Viceniu []i g`sea culcu] [n garsoniera ei, pe gaze, din Balata Alb`. {nainte fusese grefier` la tribunal ]i f`cuse rost de locuin`, iar facultatea o f`cea la FF. Neav@nd ocupaie, b`tea urca pe la cursuri. Viceniu pusese ochii pe ea pentru aerului boem pe care [l afi]a, mai ales prin Salonul Familial Tismana, bodega ordinar` din Spatele Facult`ii de Drept, unde studenii, cu aere de scriitori, se d`deau la Piliu` ]i la F`nu] Neagu, cu umilin`, ca [n faa unor instituii.
Ci]migiul era ar`miu. Viceniu d`du o rait` prin locurile unde, cu muli ani [n urm`, []i oblojea r`nile l`sate de mahmureal`. R`ni ad[nci, prin care se zg@iau ochii congestionai ai melancoliei ]i depresiei. G@ndul ]i sperana c` va ajunge judec`tor [ntr-o epoc` [n care doar c@inii mai aveau putere s` scheanc`ne, [l scutur` de bolni`, ca pe un dud de dude.
Se afla pe traseul pe unde, alt`dat`, []i t@r]ia fizicul de gloab` Doru Frunz`verde, pe]tele care-i aducea lui }tefu T. Ion, curvele, ca la botu’ calului. O haimana de]irat` ]i simpatic`, aciuat` prin Bucure]ti de prin praful Teleormanului, care susinu pentru a doua oar` examenul de admitere la drept, dup` ce fusese exmatriculat (un mare curaj ]i performan` pentru acea epoc`).Era [nsurat cu o fiin` c`reia numai ochii c`prui, migdalai [i lic`reau de sub farduri, pe numele s`u de fat` Urzic`, mariaj pe care Adi R`spopitu, [l califica drept o cotoial` [ntre doua b`l`rii. Adi era, de altfel, un tip acru, sc@rbit de via`, cu faa prelung`, pistruiat`, mereu neras` , cu ochii injectai de b`utur`. Sem`na puin cu Vincent van Gogh, din acele autoportrete unde apare cu urechea [ntreag`, ]i purta mereu [ntr-o geant` din f`] c`ri ale Sfinilor P`rini. Fusese dat afar` din s@nul bisericii pentru necuviina de a avea patima curv`s`relii, fiind abandonat de preoteas`, lucru care-l [mpinse ]i mai abitir pe drumul pierzaniei. De Doru [l lega faptul c` ag`au, am@ndoi, la [nt@mplare, pe trotuarul din faa Universit`ii, fete de toate soiurile, n`rav de care se lecuise dup` ce c`zuse, [ntr-o sear` de toamn` ploioas`, [n ]anul s`pat pentru reparaia conductei pentru ap` cald`.
Col cu Brezoianu se ridica, m`t`h`loas`, aidoma epavei de la Costine]ti, cl`direa ber`rii Gambrinus, plin` de m@zg` de parc` toi dracii din cotloanele Bucure]tiului []i g`siser` cuibar [n burta sa, marc@nd teritoriul prin grafitti, pictat cu bidineaua. Acolo, cu muli ani [n urm`, pe vremea c@nd localul era totu]i o bomb` vesel`,Viceniu se [ntrecu pe sine [n ale galanteriei invit@nd la mas`, cu puinii bani pe care [i avea, pe fosta iubit` din timpul liceului, Lidia Staicovici. Din informaiile pe care le avea, femeia ajunsese ]efa departamentului de ]tiri la un post de televiziune al lui }tefu T. Ion. {nt@lnirea cu ea i-ar fi fost, de bun` seam`, fatal`.
O cunoscuse la R@mnicu S`rat,.pe vremea c@nd zdr`ng`nea la chitar` ]i abia se dedulcise la cele bun`t`uri ale lumii, cu ocazia festivalurilor de tineret, hor` [n care se [nh`itase cu o ]leaht` de poiei zurbagii. Fuseser` cazai la }cola special` de la capul podului, cu intrare [n piaa or`]`nesac`. Era luna februarie, nor, frig unsuros ]i z`pad` t`v`lit` de ma]ini. Avea ]atesprezece ani ]i nu cunoscuse femeie. Lidia era poet`. Avea p`rul galben ]i ni]te ochi mari verzi, u]or [ncerc`nai: lacuri ad@nci [n care lumina reflectoarelor din sala de spectacole era [nghiit` ]i odat` cu ea, parc`, tot sufletul s`u vibr@nd de f@lf@iala primei iubiri. De altfel, fata nu era altceva dec@t [ntruparea fantasmelor sale de adolescent.
C`minul pentru copii handicapai era [necat [n frig ]i [ntuneric. La cap`tul holului lic`rea c@te un bec chior, de 60 W. Ambian` care [l [ncuraj` pe Viceniu s` o s`rute, dup` spectacol, f`ra explicaii inutile, pe Lidia, sprijinit` cu fundul de calorifer ]i s` o cotrob`ie pe dedesuptul pardesiului de l@n` gri, tricotat`, dup` care f`cuser` cuno]tin`. Era un atac scurt ]i eficient, pe care Viceniu [l lans` mai mult de fric`, dec@t dintr-o deliberat` strategie. Vraja fusese rupt` de haita de poei [nfierb@ntai de b`utur`, care se [nc`ieraser` cu haimanalele locale. {ntunericul fusese spart de lanternele chineze]ti, iar [njur`turile ]i r`cnetele b`gaser` [n speriei bietele fiine schiloade, ad`postite [n c`min. Dup` ce le fuseser` pus` lumina lanternelor [n ochi, cei doi [ndr`gostii se topiser` [ntr-o camer` cu elevi surdo-mui, a]a cum aveau s` constate dup` g@nguritul ce se rostogolea din g@tlejurile lor betege. „Prin [ntuneric, ne-am strecurat, parc`, [mbr`cai, sub o p`tur` de l@n` aspr` pe care o tr`seser`m peste cap ]i acolo, dejghiog@nd de pe ea bulendrele, tremur@nd ca varga, de parc` aveam friguri, am intrat [n ea, cu greu, f`r` s` o nimereasc din prima. Fata nu ip` de fric` ]i nici nu sc@nci de placere, inea doar gura c`scat`, cu dinii str`lucind [n lumina de veghe ]i scutura din cap ]i din m@ini cu coapsele [ncordate Nu o mai f`cusem niciodat` ]i nici acum, dup` at@ta cotoial`, nu sunt convins c` s-a [nt@mplat. B@jb@isem prin semi-[ntuneric p@n` la du]uri ]i am constat c` la prepu nu ap`ruser` bobiele rubinii de s@nge, semn c` mi s-a rupt aa, cum m-a] fi a]teptat . Mi-aduc aminte c` m-am [ntors total deprimat [n culcu] ]i m-am [ncol`ci pe dup` fiina aceea deja adormit`, cu faa [ntoars` spre lumina le]ioas` a zorilor ]i abia atunci am constatat c` femeia iubit` nu era Lidia, ci o surdo-mut` ]i nici acum nu-mi pot imagina cum dracu [ncurcasem [n a]a hal borcanele, doar o u]oar` senzaie de vom` mai persist` ]i acum , tu-i raiu m`-si!
A doua zi, [nainte de pr@nz, str@n]i [n clubul Casei de Cultur`, am [nt@lnit-o pe Lidia care [mi s`ri de g@t, cu faa solar`, odihnit` ]i plin` de z@mbet, de parc` pentru ea nimic nu se [nt@mplase, poate chiar c` a]a ]i era. Poeii ]i muzicanii se dregeau cu votc`, pe care o beau, din spirit de frond` ]i sictireal`, din c`u]ul pantofilor sc@lciai, iar c@iva mai voinici, h`cuii de mahmureal`, se sp`lau pe corp, cu z`pad`, [n mijlocul str`zii [nfundate. Activistul Arghire, un maimuoi scund, crud, durduliu, cu faa roz ]i ochii zorn`indu-i [n orbite, sp@nzurat de o cravat` albastr`, op`ia c@nd spre unu, c@nd spre altul, strig@nd disperat s` se ast@mpere, m` beivanilor, c` primesc pentru voi ]utri [n fund ]i se alege praful de cariera mea, fir-ai ai dracului de zl`tari nesimii, cu m`icua voastr`, care mi v-a dat pe cap.”
Viceniu, [ncep`tor [n ale eschibiionizmului, primi cu pl`cere botezul rebelilor care, [n cor, fredonau [n zdr`ng`nit de chitar` c@ntece puse pe versuri de Esenin.
Scrisorile de dragoste pe care Lidia i le expediase luni de zile [n ]ir, aveau s` fie p`strate [n tain`, toat` viaa. Uneori le recitea, iar din filele [ng`lbenite, aburul primei tinerei cheltuit` [n b`taie de joc [l f`cea, uneori, chiar s` pl@ng`.
...... {i r`m`sese [n minte cu faa ei l`t`rea`, blond`, cu fruntea u]or bombat`, punctat` cu trei ciupituri de v`rsat, a c`rei gur` era mereu r`coroas` ]i mirosea a coji de portocale. Mai t@rziu, pe vremea studeniei, Viceniu locuia [n Bucure]ti, [n gazd` la un mo], de pe M`rgeanului, [ntr-un apartament cu dou` camere, plin de plo]nie. Proprietarul era tat`l bibliotecarei, madam Streche, de la Oper`. Fusese ucenic, [mpreun` cu Ceau]escu, la aceea]i calf`, iar atunci, c@nd [l mai sl`bea pareza de la gur`, [ng`ima c@te ceva despre fostul dictator, vorbe pe care Viceniu le [nregistra cu nesa. Nu pl`tea chiriei, doar se angaj` s` [ngrijeasc` b`tr@nul. Activitate care se limita la a-l [ntoarce de pe o parte pe alta, „{l perpeleam, tu-i raiu m`-sii !”, c@nd [nepenea [n pat.
{n noapte aceea, dinaintea [nt@lnirii cu Lidia Staicovici, [l terorizase din or` [n or`, [nc@t, diminea`, era total n`uc...
Oprindu-se un moment [n faa ber`riei, [nc` mai simea [n n`ri mirosul puturos de friptur`, asezonat cu salata de ro]ii, castravei ]i p`trunjel; acreala berii st`tute ]i b`ltoaca aerului [mb@csit de scrum de igar` ]i un val de fericire simpl`, g@lg@itoare [l cuprinse. Avea pe atunci dou`zeci ]i patru de ani. Pe Lidia o revedea dup` ani buni de absen`, aproape o uitase, c@nd primise [n Z`podia o scrisoare scurt`, [nsoit` de o fotografie. Lidia Staicovici, p@n@ [n revoluie, ajunsese avocat`, se c`s`torise cu un activist, f`cuse un copil, apoi divorase. Se apucase de b`ut ]i era o scandalagioaic` de prima m@n`, [n baroul din or`]elul patriarhal din inima Ardealului.
Nu-]i mai aminte]te c@t a durat cina la ber`rie ]i nici dac` s-a ameit. Doar c` s-au iubit [n a]ternuturile pline de plo]nie ale b`tr@nului ]i paraliticului cizmar, dup` care au plecat [n ora]ul M‚ cu intenia nedisimulat` a Lidiei de a fi prezentat p`rinilor, vecinilor ]i cuno]tinelor, ca viitor so, dup` divorul scandalos care-i adusese pe cap comenduirea zonal` a partidului.
Avea s` rein` mai multe am`nunte din discuiile cu vecinii de garsonier` ai Lidiei, pentru c` Viceniu intrase [ntr-o turbionare de evenimente din care ie]ise cu o grea am`r`ciune [n suflet. Ajunseser` [n micul t@rg spre sear`. Din gar` luaser` un autobuz care-i purt` [ntr-un cartier de la marginea ora]ului. Garsoniera se afla la parter. Puea, dulceag, de la ghen`, a coji de pepene. Lidia [l g`zdui bine ]i [l iubi cu toat` s`lb`ticia pe blana ro]ie de capr`, [ntins` pe jos. Chiuiau de pl`cere, c@nd micuele animale erogene, dup` amu]inare, zb@rn@iau minute [n ]ir prin trupurile tinere ]i [nsetate, p@n` se striveau ca dudele [n cutele c`rnurilor ]i c`deau [n h`u. Apoi au ciupit c@te un p`h`rel de vodc`, dup` care Lidia a ie]it s` fac` rost de ceva m@ncare. {n epoca aia era o foamete oarb` [n tot ora]ul, ca de altfel [n toat` ara, iar prin extensie mental` [n toat` lumea. {i tortura foamea ca pe hoii de cai. Dup` vreo patru ore, s` fi fost unsprezece noaptea, se [ntoarse f`r` o f`r@m` de hran`, beat` chioar`. Viceniu se revolt`, [ns` nu avea cu cine dialoga, iar Lidia se [ncuie [n baie ]i [ncepu s` pl@ng` [n hohote. {ntr-un t@rziu, Viceniu putu s` p`trund` ]i o g`si gr`mad`, pe gresie, rezemat` de cad`. Mirosea [nep`tor a medicamente ]i a vom`. {ncerc` s` o comp`timesc`, s` o alinte, crez@nd c` vrea s` o [ncheie cu viaa. {ns` dilia avea s` sar`, ca ars`, []i spuse Viceniu [ntorc@nd capul dup` o para]ut` @os` care ungea cu pofte totuarul bulevardului Regina Elisabeta, ]i s` ias` pe geamul de la sufragerie, f`r` nici o explicaie. Viceniu intr` [n panic` ]i sun`, era deja dou` noaptea, la ]efa baroului, o femeie cumsecade pe care o vizitase, [mpreun`, cu o zi [nainte. {ng`im` ceva despre sinuciderea Lidiei, mai mult pentru a se asigura c` autorit`ile nu-l vor g`si vinovat de o eventual` crim`, sau incitare la sinucidere. Femeia [i r`spunse ceva neinteligibil la acea or` ]i-i [nchise telefonul. „ B`ga-te-a] [n p. m`-ti,]i pe tine!”,scr@]ni Viceniu.
Chiaunit ]i surescitat, nu-]i g`si odihna [ntre cei patru perei, care se [ncinseser` de la c`ldura de peste zi ]i [ncepu s` [nghit` alcoolul din sticluele de dou`zeci ]i cinci de ml. de vodc`, [nfipte ca ni]te cartu]e [ntr-o bandulier`- ornament, ag`at` la g@tul unui cerb, lipit de o panoplie de deasupra u]ii. Nu putu, sau nu apuc` s` se [mbete, c@nd uzi bubuituri [n u]`. {n cadrul din fier ap`ruser` trei persoane necunoscute, din care dou` - o femeie ]i un b`rbat - se recomandaser` a fi vecinii de la patru, iar cel`lalt, o matahal` de doi metri cu o fa` pergamentoas`, ochii alba]tri, apo]i, ]i o cicatrice care-i br`zda fruntea din colul spr@ncenii, p@n` sub p`rul blond, sp`l`cit. A [neles c` era vopsitor de furnale, iar Lidia se afla [n cas` la el, cu hemoragie pe nas, care nu se mai oprea. Cercet` curios garsoniera, apoi [i spuse s` aib` de grij`.
Peste c@teva minute, urc` la etajul patru cu cei doi soi, unde mirosea a cartofi pr`jii ]i ]niele ]i afl` c` furnalistul era iubitul Lidiei, pe picior de a se c`s`tori ]i venise cu intenia de a-i face de petrecanie. B`rbatul era osp`tar ]i sem`na cu Richard Drayfus, mai ales c@nd f`cu, la g@t, cu degetul mare [n form` de cosor, semnul de c`s`pire, iar nevast`-sa frizeri`. Din toat` p`l`vr`geala, reinuse doar repro]ul, c` ce naibilor c`uta la cap`tul p`m@ntului, dup` bagaboanta asta de Lidia, care, p`catele mele, mai ]i ]chioap`t`, c` nu trebuie s` mai r`m@n` nici un moment, dac` vrea s` scape teaf`r.
Nu-]i mai aminte]te cum a cobor@t la parter. Doar at@t, c` toat` noaptea nu pusese gean` peste gean`, cu toate c` tr`sese, pe g@t, cartu] dup` cartu], toat` votca din bandulier`. Aburii alcoolului [i d@nd t`ria de se crede, [n acele [mprejur`ri, cel puin Che Chevara care-]i l`ea chipul pe afi]ul de pe perte, sub coarnele de cerb, [n celebra poz` cu plete ]i basc` intat` cu steaua revoluiei. - ”Trec eu ]i peste asta!”, []i zise.
Ochii din capul cerbului [i urm`reau, parc`, zbaterea. Alunecau [ncet [n orbit`, fixindu-i dezn`dejdea ca pe o albin` [n insectar. Vedea cum pe n`rile uscate scotea un fel de abur [mpins parc` de pl`m@nii ]i bubuitul inimii sale, [ncercat` de pustiu ]i o bonc`neal` catifelat` se [nsinua prin cutele fumului de ig`ri Carpi.
Aipi anevoie pe canapeaua extensibil`.
{n zori, ap`ru, ca [n filmele cu pro]ti, alt` fa` necunoscut [n ochianul vizorului. De data asta, Viceniu nu mai deschise u]a. Arunc` pe fa` cu ap` rece, iar atunci c@nd tipul disp`ruse, ie]i ]i o lu` spre gar`, [n burduful unui autobuz. Abulic, ajunsese [n compartimentul puind a usturoi, creuzot ]i a closet. Descoperi tol`nit pe canapea, taman pe b`itul care abia [i ap`ruse [n vizorul garsonierii. O sumedenie de scenarii terifiante [i fulger` prin minte. C` va fi aruncat din tren - prin urmare nu trebuia s` adoarm`. T`iat cu briciul pe fa` - prin urmare trebuia s` fie cu ochii [n patru. Sugrumat [ntr-o clip` cu cureaua de la pantaloni - prin urmare trebuia s`-]i scoat` cureaua ]i s` o strecoare [n geant`, p@n` []i lu` inima [n dini ]i-l [ntreb` dac` o ]tie, cumva, pe Lidia Staicovici. Da, era o veri]oar` de a doua ]i obi]nuia ca, [n trecere prin ora], s` o viziteze. Uneori [i mai l`sa c@te o rud` de ca]caval, niscai slan` ]i un blidon de palinc`. E o fat` pe cinste ]i bun` de o pui pe ran`, domnu! Am [neles c`, dup` divor, s-a [ncurcat cu o haimana din Bucure]ti, care cic`-i din `sta, cu paranormala. Ce mai, domnu! No, io crez c`-i total sub vr`jile lui , f.- l Stalin! N-am g`sit- o acas`, cred c` ]i-a luat valea dup` dr`gu. Dar, ia o @r de molecul` de p`linc`, te v`d cam nec`jit! Medicament, domne, tu-i amaru! Era ultimul an la ]coala profesional`, la Vulcan.Avea faa spuzit` de co]uri, iar vorbele b`tr@ne]ti [i c`deau din gur`, ca nuca [n perete.
Viceniu c`zu lat. Se trezi lins de soarele de amiaz`, [n staia Chitila. De pe peron, ciripitul unui canar, care se zbenguia [n colivia leg`nat` de c`tre o feti`, [ntr-o pr`jin`, ajungea p@n` [n compartiment. Perdeaua maro, ]tanat` cu [nsemnele cefere-ului, f@lf@ia, dezvelind, cum m` a]teptam, chipul b`iatului cu obrajii supi ]i faa str@mbat` de somnul chinuit. De pe bancheta, din fa`, [ns`, m` privea trofeul de cerb, pe care-l l`sasem [n garsoniera Lidiei, cu ochii la fel de tri]ti. S` fi fost de vin` mahmureala! Naiba mai ]tie!
}i acum, spaima asta t@mpit` de }tefu T. Ion, care controla jum`tate din locurile de parcare din centrul Bucure]tilor, o bucat` de televiziune ]i nu mai ]tiu ce afaceri dubioase. {nt@lnirea cu el fiind, doar, o chestiune de timp. Putea s` abandoneze, s` o ia [napoi spre gar`, [ns` atracia pe care o exercita Simpozionul de Oglindologie [i d`dea un curaj nebun.
D@nd pinteni ]i [mping@nd cu fulgarinul, umflat ca o p@nz` de corabie, aerul de [nceput de toamn` pe Bulevardul Regina Elisabeta, Viceniu nu prea [nelegea de ce, totu]i, se oprise at@t de mult asupra acestui episod, la fel de anodin ca ]i celelalte. Poate c`, incon]tient, }tefu T.Ion era mai sensibil la chestiuni de soiul acesta, ceea ce ar fi accentuat ]ansele de a-l ine departe. Greu de presupus! Profilaxia rememor`rii trebuia s` capete, totu]i, un ritm alert, coerent, f`r` a te dedulci la vraja de a bate c@mpii. M`surile de precauie ale lui Viceniu atingeau, desigur , pragul de jos al absurdului, c`reia dr. Bejenariu i-ar fi spus agorafobie. Nimeni, [ns`, nu l-ar fi putut convinge c` acest gen de autoap`rare [mpotriva co]marurilor rebele ale lui }tefu T.Ion, nu era altceva dec@t o frecie la piciorul de lemn.(Colorate, vii, aproape c` mu]cau din [ntunericul nopii, co]maruri juc`u]e, am`gitoare, cu personaje [mb@rligate, schimb@ndu-]i, de-a-valma, [nf`i]area, zb@rn@ind prin s@rmuliele neuronilor celui care se l`sase mustit [n beciurile securit`ii, sub [ndem@narea de mare judec`tor penalist a lui Viceniu Licuriceanu. Toate aceste co]amaruri [n care a-i fi putut fi actorul principal, prin reconversia lor [n realitate, te-ar fi b`gat, desigur, la balamuc....). A fost o vreme c@nd, atins de damblaua politicii, se b`tuse pe burt` cu }tefu T. Ion ]i acum, sanki, umbla cu frica [n ceaf`, pe bulevardul g@lg@ind de lumina chihlimbarie, [n care probabilitatea de a da nas [n nas cu colivia de co]maruri din capul fostului pu]c`ria], care obi]nuia s`-]i poarte fizicul [n ditamai jeep-anul, era total aleatorie.. Uneori obosea s`-]i rememoreze viaa ]i atunci []i resuscita mecanismul prin aplicarea procedeului de „gur` la gur`”, cu sticlua plat` de wisky irlandez, din buzunarul de la piept, al sacoului pepit, iar atunci c@nd stropeala era abundent`, Viceniu lua „tocul” ]i l`ea pe h@rtie episoade din biografia sa, adev`rate, sau false, din cele mai n`strujnice, dar considerate cu impact major asupra lui }tefu T.Ion.
Desigur nu era momentul ]i nici cazul, acum c@nd, deja, o luase bine la picior pentru a nu [nt@rzia la Congres.
Totu]i, tehnic vorbind, traversa apoteoza profilaxiei antico]mar.
Congresul Internaional al Colecionarilor de Oglinzi Consacrate avea loc la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucure]ti, fostul Palt }uu, cu participarea celor mai [nalte figuri din Europa, Asia ]i de peste Ocean, av@nd ca tem` „Oglindologia - o problem` mondial`”. Printre lectori figura ]i Piere Vasilievici Vasea, pe care Viceniu voia s`-l [nt@lnesac`, s`-l pip`ie, s` fie convins c` acest om exist` [n carne ]i oase, om ale c`rei scrisori [i unse suferinele [n lungile nopii de iarn` din Castelul de Ap`.
Se apropia vertiginos, travers@nd Academiei, lu@nd-o pe l@ng` Cazinoul Prince, (Trocadero de alt` dat`, cu gr`dinia interioar` ]i bere la sticl` verde, de-o jumate, care sf@r@ia, turnat` peste jumerele g@lcilor, [n zilele caniculare bucure]tene, c@nd sac@zul lua foc pe arcu]ul din p`r de cal, a lui }aordel, l`utarul vagabod.), trec@nd prin potcoava cl`dirii B.C.R.-ului, [not@nd cu parpalacul printre munii de c`ri vechi, la v@nzare, de l@ng` gura metroului. C@nd s` intre [n curtea Palatului, d`du nas [n nas cu o persoan` extrem de cunoscut`, ]i atunci se pip`i, se ciupi de scrot, []i zdreli limba [ntre dini, iar un bold pe care-l purta [n permanen` [n reverul hainei ]i-l [nfipse [n pulpa piciorului, doar ]i-o reveni din buim`ceal`. Imposibil. Certamente, era taman el [nu]i, [n ur`m cu dou`zeci ]i cinci de ani. Cu ochii injectai, aruncai [n fundul capului, p`rul mare, castaniu ]i cre, sem`n@nd cu Angela Deviss. Urm`rea, el , cel t@n`r, cu ochii c`scai derularea imaginilor pe ferestrele palatului, imagini filmice,fragmente relevante, cu oameni ]i aciuni din zbuciumata istorie a Palatului }uu, de parc` un cineast tr`znit []i proiecta filmele dintru-n unghi apropiat ]i din c@nd [n c@nd pelicula se [ncurca [n mosorelele aparatului. Se afla, evident, [n epoca [n care fusese atins de blestemul acela nemaiauzit, de a vedea imagini pe sticla ferestrelor, contrar aprecierii colegilor ]i prietenilor, c` sunt doar cai verzi pe perei. Se apropie c@t putu de mult de el [nsu]i, [nc@t [i simi chiar r`suflarea puturoas` de tutun . Impasibil la stimuli externi, neb`g@ndu-l [n seam`, pe, el, cel matur, cel`lat privea, pur ]i simplu, derularea filmului. Dup` [mbr`c`minte ]i cearc`ne, p`rea chiar atunci coborat din trenul care-l adusese din Ardeal, de la iubita lui Lidia. Poate c` ]ocul pe care [l [ncasase [n compartiment, c@nd se trezi cu capul de cerb [n brae, [l [mpinse [n gloata bucure]tean`, pentru a-]i pierde urma, sau pur ]i simplu a bate urca, ag`at de grilajul gardului din fier forjat, de unde urm`rea secveele ascunse [n memoria siliciului geamurilor, de parc` atunci boierii ]i boieroaicele, domnul ]i domniele, d`deau n`val` [n sala de dans, [ntr-un iure] de mazurc`. Evident c` se l`s` [n boii lui, dedublarea retroactiv` oper@nd dup` legile proprii. Singurul lucru pe care ]i-l mai reamintea a fost c` din aceast` sminteal` [l scosese Polixenia, fata care, mult mai t@rziu, h`l`duind pe colinele din Z`podia, avea s`-i devin` soie, aproape pentru o ve]nicie. Ceea ce, totu]i, [l l`sase [nepenit de uimirea, a fost c` acest eveniment al [nt@lnirii cu el [nsu]i, ap`rea la un moment total anapoda; chiar atunci c@nd se a]teapta s` dea nas [n nas cu }tefu T.Ion, co]marul vieii lui. Dac` nu cumva se afla [n acele momente, taman [n miezul unui co]mar , cu totul ]i cu totul plin de culori.
„Pfiu, tu-i raiu m`-sii! Dar cum, doamne iart`-m`, se face ?! S` m` [nt@lnesc cu mine [nsumi,[n carne ]i oase, dup` at@ia ani, a]a, fa` [n fa`?! P`i, e de-a-dreptul incredibil! De nu ]i-o fi b`gat dracu’ coada!” ]i parc` c`uta, cu privirea, pe cineva c`ruia s`-i m`rturiseasc` [n ce belea intrase.„{nseamn` ca eu, acesta, care calc pe caldar@m, nu sunt eu, at@t vreme c@t, [n mod evident m` v`d cu ochii mei, ag`at de grilajul Palatului. Oi fi c`zut victim`, oare, benzii lui Moebuse, dar parc` modelul `la se aplica unui spaiu bulversat! Mai bine cad prad` co]marurilor lui }tefu T. Ion. Dar, dac` [l lichidez! Sau poate moare, pedeapsa, dup` cum arat`. S`-l ia mama dracului, pur ]i simplu! Se [nfurie. P`i, stai puin! Dac` moare, n-am s` mai ajung la v@rsta asta. Te doare mintea! Vas`zic`, dac` urm`resc mascaraua asta cu p`rul cre... m` plimb` prin cotloanele Bucure]tiului de acum dou` zeci ]i cinci de ani. Haida, de! E un truc! Cred c` mi-a f`cut-o cineva. Qui potest!”
Deja se l`sase noaptea, iar ferestrele Palatului }uu fuseser` invadate, de bun` seam`, de imagini vechi, picturale, aiuritoare, trezite din somnul siliciului din sticl`, pe care le percepea, desigur, ]i Viceniu, cel adult, peste um`rul celui t@n`r: un june cu c`rare pe mijloc []i aranja, [n oglindirea ferestrei, mustaa r`sucit` spre urechi; o coconi` []i [mprosp`ta, pe obraji, fardul ]i alte sulemeneli; la ferestrele de la etaj, de sub fronton, ap`ru chiar chipul boierului al`turi de Irina }uu, nevast`-sa. Imaginile la mare c`utare erau cele [n care tinerele doamne []i aranjau jupoanele ]i desuurile pe c@rca vreunui dansator, st@nd capr`. Evident c` numai ei doi aveau capacitatea senzoriala de a percepe imaginile filmice, astfel s-ar fi str@ns lumea ca la circ. Peste mult` vreme, darul acesta avea s`-l aduc` la marginea smintelii, lucru care [l hot`r@se s` abandoneze, cu sprijinul Polixeniei, definitiv halucinanta putere de a vedea imagini, de mult pierite, de pe obiectele care le reflectase. Era convis c` o ascunsese ad@nc [n pliurile subcon]tientului, f`r` a se a]tepta la violena cu care, pleosc, r`buvnise la suprafa`.
Holul central de primire al Palatului }uu, unde se derula Simpozionul, cu cele dou` brae ale sc`rii monumentale care ]erpuiau ca ni]te cosie spre etaj, cl`tind arabescurile [n oglinda veneiana de pe peretele din fa`, era inundat de o lumin` moale ]i mirosea, discret, a ulei volatil de mosc. Nu era lume prea mult`.Viceniu se ridic`, discret, pe v@rful picioarelor ]i lungi g@tul ca un batlan, doar o da cu ochii de Piere Vasilievici Vasea. Cuv@ntul de deschidere al Congresului era rostit, [ns`, de o persoan` destul de ciudat`. Discursul era pres`rat simtomatic ]i aproape enervant de sintagma ]i colateralele ei reflectare, de altfel cum era ]i firesc la o [ntrunire a oglindologilor. Cu toate acestea ceva nu era [n regul`. Plutea, parc`, [n aer o atmosfer` ap`s`toare, prea artificial`, un soi de deja vu, care-l f`cea pe Viceniu s` cread` c` este, de bun` seam`, victima celuilalt Viceniu, t@n`rul, care privea cu ochii bulbucai de pe caldar@mul din faa muzeului. Se simea str@ns ca-ntr-un ham. Singurul g@nd fiind cum s` o ]tearg` mai iute din cl`dire, dac` din sonorizarea staiei de amplificare nu ar fi ajuns p@n` la el, f`r` echivoc, frazele miraculoase ale amfitrionului, [n ciuda aparenei sale, care punct` c` el este, de fapt, Autorul acestor [nsemn`ri, iar onoratul auditoriu sunt personajele convocate la instructaj pentru o nou`, riscant` ]i anevoioas` cruciad` [mpotriva realit`ii, l`sand s` se [neleag` numirea la comenduirea operaiunii taman pe Piere Vasilievici Vasea. Viceniu simi c` i se [nmoaie, evident de bucurie, picioarele ]i s-ar fi pr`bu]it pe pardoseal`, dac` n-ar fi fost la [ndemn` o canapea de decor pe care se a]ez`, tampon@nd broboanele de sudoare de pe frunte. De bun` seam`, el [nsu]i era o ficiune ]i nu mai avea de ce s` se team` de co]marul vieii sale, pe numele s`u adev`rat }efu T. Ion, nici m`car de hidoasa sa dublur` abia ie]it` din pubertate, dar mai ales de tortura acelei inutile anamneze, dictat` de otrava instinctului de conservare, ca m`sur` profilactic`.



06.04.2006
Bucure]ti Irimia B`lescu




țCO}MARUL

Irimia B`lescu
Viceniu Licuriceanu cobor@, [ntr-o dup`-amiaz` ar`mie de toamn`, [n Gara de Nord, aflat` sub sechestru pentru ni]te sume fabuloase datorate la bugetul statului, pentru a participa la Congresul Internaional al Colectionarilor de Oglinzi Consacrate. Nu era indignat,nici m`car nu se sinchisi, de m`surile, de toat` panarama, luate de autoritai. Presa central` vuia de escrocheriile f`cute de c`tre un fost director al cefere-ului, care dusese transporturile pe gura pr`pastiei prin „investiii”, total nes`buite, [n ]uruburi de un milion bucata, sute de mii de buta]i de trandafiri, ma]ini de g`urit ]i costume de scafandru. Viceniu purta, [n schimb, [n s@n, frica de a nu se [nt@lni }tefu T.Ion, st`p@nul absolut al zonelor de parcare din centrul Bucure]tilor, fostul pu]c`ria], condamnat la ani grei de pu]c`rie pentru tr`dare de patrie, sub autoritatea sa de judec`tor. Frica era visceral`. I se [ncuibase [n plexul solar, odat` cu visul acela [n care nevast`-sa n`scuse un prunc din gaz metan lichefiat . Era de notorietate faptul ca }tefu T. Ion avea co]maruri. Persoana care ap`rea [n aceste vise, urma s` suporte [nt@mpl`ri ciudate, chiar terifiante, uneori identice, [n viaa real`. Lucru lini]titor era faptul c` }tefu T. Ion nu-]i putea controla ]i gestiona subcon]tientul, ceea ce f`cea ca n`lucirile s` se manifeste total aleatoriu, situaie care te putea lua prin surprindere, dac` nu intuiai, pe cine i se pune pata. Evident c` Viceniu Licuriceanu evita [nt@lnirea cu fostul pu]c`ria], ca dracu de t`maie. Era un motiv destul de [ntemeiat s` nu se expun`, nici m`car [n faa cuno]tinelor comune, pentru c` nu cuno]tea cum funcionau vasele comunicante ale subcon]tientului colectiv, exist@nd premiza c` ar exista o contaminare individual`, precum otrava dintr-o ciuperc` rebel`, care, [n perioade de ploi nest`vilite, infecteaz` p@nza freeatic`, duc@nd la v`t`m`ri de proporii. Prin similitudine, spaima pe care o tr`sese doctorul Covrig, medicul Armatei a-II-a Rom@n`, cu garnizoana [n |inutul Castelului de Ap`, c@nd [ntr-un exerciiu militar de supraveuire []i g`sise trupa plin` de fericire, dup` ce soldaii m@ncaser` gamele [ntregi de ciuperci infectate cu substane halucinogene, ilustra cu prisosin` temerea.
Congresul Internaional al Colectionarilor de Oglinzi Consacrate era, de bun` seam`, primul conclav la care participa , urm@nd a se afunda tot mai mult [n h`ul acela al colecion`rii de oglinzi ciudate, ca un lup singuratec. Coborase din troleibuzul 82 in Piaa Mihail Kog`lniceanu ]i o lu` [n sus, pe Regina Maria, inundat de un soi de voin` de a face lucruri foarte importante, cum erau acelea de a rememora aventurile, alt`dat` pentru el exemplare, con]tientiz@nd faptul ca prin aceste aduceri aminte, similare unor desc@ntece, nu f`cea altceva dec@t s` [ndep`rteze o eventual` [nt@lnire cu }tefu T. Ion . M`sura era profilactic` ]i recomadat` de catre dr. anestezist Bejenariu, [nainte s` plece de acas`, din t@rgul de la poalele podgoriilor, cu trenul, c`tre Capital`.
Se f`cuse cald, iar el era [mbr`cat [ntr-un trenci de culoarea untului, pe care curgea r`]ina soarelui de [nceput de septembrie. {nota printre zorzoanele de reclame ale bulevardului, cu pulpanele hainei flendur@nd la trecerea troleibuzelor, ur@te ca ni]te bivolie batr@ne. Trecea pe l@ng` ce mai r`m`sese din Cire]ica, unde cu dou`zeci ]i cinci de ani urm` se oprise cu prietenul s`u din liceau, S`ndel Covrig, ([n prezent „ doctor de familie” al lui }tefu T. Ion.) unde [nghiiser` c@te o vodc`, un ficat de vit` sleit ]i au b`ut o bere, la sticl`, acri]oar`. Picaser` la examenul de admitere, iar singura soluie de a ie]i din hrubele |inutului Castelului de Ap` - cum [i pl`cea, totu]i, s` spun` locurilor [n care v`zuse lumina pe faa p`m@ntului, care tocmai fusese [nghiit de apele viiturilor nemaiv`zute ]i nemaiauzite-, era s`-]i ia lumea [n cap. Vroiau s` se angajeze [n Capital`, cu toate c` ]ansele erau peste [nchipuirea lor. Au cotcod`cit la u]a unui v`r, dinspre mam`, a lui Viceniu, ]oferul directorului de la Opera Rom@n`: „Care-i ]pilu, b`i, alde Pulifrici, la ar` v` pute!? {i lu` peste picior. Vrei [n buricul Capitalei, s` v` m`n@nce c@inii din traist`?! Las`-m` s` v`d ce pot face, f`cu spre Viceniu. Sun`-m` peste dou` s`pt`m@ni! Pa! Dar, f`r` belitul, `sta!” ]i ar`t` c`tre S`ndel Covrig, care deja [ncepuse s` cheleasc`. St`tea sp@nzurat de bara sc`rii blocului. S`ndel avea ni]te ochi alba]tri, rotunzi, care i se rostogoleau [n cap, chiar ]i atunci c@nd r`m@nea vis`tor, ceea ce f`cea ca faa sa s` fie mereu sur@z`toare. Viceniu mai r`m`sese s` frece menta prin Bucure]ti, iar pe S`ndel Covrig [l abandon` undeva, pe l@ng` Obor, [ntr-un c`min de nefamili]ti al I.O.R.-ului, josnicie pe care avea s` nu ]i-o ierte niciodat`.
V`ru-s`u [i g`sese servici, [n cele din urm`, unde altundeva dec@t, la Oper`, pe post de pompier. Cu S`ndel s-a reg`sit, mult mai t@rziu, prin anul III de facultate. Erau, cu ajutorul lui Dumnezeu, studeni: Viceniu la Drept, [n Bucure]ti, iar S`ndel la Medicin`, la Ia]i. {n dimineaa aceea, Viceniu abia ie]ise cu faa ]i p`rul zdrene dintr-un [nceput de incendiu, dat de ni]te balerine dezm`ate vindec`toare consacrate a r`ului din vintre. }i-a cerut iertare pentru porc`ria pe care i-o f`cuse, cu mult timp [n urm` ]i s-au [mb`tat cu un litru de coniac Ovidiu, dup` care s-au dus la Hanul Manuc, unde au mai turnat, [n ei, pu@n c@t` pu@n, un litru. Bine le-ar mai fi prins un taraf care s` fie condus, de mult mai t@rziul c@nt`re basarabean, Pavel Stratan.
Ajunsese vis-a-vis de Ci]migiu. Cu teama de a nu-i s`ri [n c@rc` maimua de Silvia, jurist` la firmele pe care }tefu T. Ion le controla [n zon`. {i fusese coleg` de facultate. B`trioar`, mai ur@t` ca limba rus` ]i proast` ca oaia pe z`duf. Tr`ia, sau tr`ise cu profesorul de Teoria general` statului ]i dreptului, [nc@t Viceniu o [ncurcase c@nd mo]u [l abord` pe holurile facult`ii, pun@ndu-i [n vedere c`-i o para]ut`, care v@neaz` b`iei c`rora s` le tr@nteasc` o lighioan` de prunc ]i s` o ia de nevast`. {n momente de restri]te, Viceniu []i g`sea culcu] [n garsoniera ei, pe gaze, din Balata Alb`. {nainte fusese grefier` la tribunal ]i f`cuse rost de locuin`, iar facultatea o f`cea la FF. Neav@nd ocupaie, b`tea urca pe la cursuri. Viceniu pusese ochii pe ea pentru aerului boem pe care [l afi]a, mai ales prin Salonul Familial Tismana, bodega ordinar` din Spatele Facult`ii de Drept, unde studenii, cu aere de scriitori, se d`deau la Piliu` ]i la F`nu] Neagu, cu umilin`, ca [n faa unor instituii.
Ci]migiul era ar`miu. Viceniu d`du o rait` prin locurile unde, cu muli ani [n urm`, []i oblojea r`nile l`sate de mahmureal`. R`ni ad[nci, prin care se zg@iau ochii congestionai ai melancoliei ]i depresiei. G@ndul ]i sperana c` va ajunge judec`tor [ntr-o epoc` [n care doar c@inii mai aveau putere s` scheanc`ne, [l scutur` de bolni`, ca pe un dud de dude.
Se afla pe traseul pe unde, alt`dat`, []i t@r]ia fizicul de gloab` Doru Frunz`verde, pe]tele care-i aducea lui }tefu T. Ion, curvele, ca la botu’ calului. O haimana de]irat` ]i simpatic`, aciuat` prin Bucure]ti de prin praful Teleormanului, care susinu pentru a doua oar` examenul de admitere la drept, dup` ce fusese exmatriculat (un mare curaj ]i performan` pentru acea epoc`).Era [nsurat cu o fiin` c`reia numai ochii c`prui, migdalai [i lic`reau de sub farduri, pe numele s`u de fat` Urzic`, mariaj pe care Adi R`spopitu, [l califica drept o cotoial` [ntre doua b`l`rii. Adi era, de altfel, un tip acru, sc@rbit de via`, cu faa prelung`, pistruiat`, mereu neras` , cu ochii injectai de b`utur`. Sem`na puin cu Vincent van Gogh, din acele autoportrete unde apare cu urechea [ntreag`, ]i purta mereu [ntr-o geant` din f`] c`ri ale Sfinilor P`rini. Fusese dat afar` din s@nul bisericii pentru necuviina de a avea patima curv`s`relii, fiind abandonat de preoteas`, lucru care-l [mpinse ]i mai abitir pe drumul pierzaniei. De Doru [l lega faptul c` ag`au, am@ndoi, la [nt@mplare, pe trotuarul din faa Universit`ii, fete de toate soiurile, n`rav de care se lecuise dup` ce c`zuse, [ntr-o sear` de toamn` ploioas`, [n ]anul s`pat pentru reparaia conductei pentru ap` cald`.
Col cu Brezoianu se ridica, m`t`h`loas`, aidoma epavei de la Costine]ti, cl`direa ber`rii Gambrinus, plin` de m@zg` de parc` toi dracii din cotloanele Bucure]tiului []i g`siser` cuibar [n burta sa, marc@nd teritoriul prin grafitti, pictat cu bidineaua. Acolo, cu muli ani [n urm`, pe vremea c@nd localul era totu]i o bomb` vesel`,Viceniu se [ntrecu pe sine [n ale galanteriei invit@nd la mas`, cu puinii bani pe care [i avea, pe fosta iubit` din timpul liceului, Lidia Staicovici. Din informaiile pe care le avea, femeia ajunsese ]efa departamentului de ]tiri la un post de televiziune al lui }tefu T. Ion. {nt@lnirea cu ea i-ar fi fost, de bun` seam`, fatal`.
O cunoscuse la R@mnicu S`rat,.pe vremea c@nd zdr`ng`nea la chitar` ]i abia se dedulcise la cele bun`t`uri ale lumii, cu ocazia festivalurilor de tineret, hor` [n care se [nh`itase cu o ]leaht` de poiei zurbagii. Fuseser` cazai la }cola special` de la capul podului, cu intrare [n piaa or`]`nesac`. Era luna februarie, nor, frig unsuros ]i z`pad` t`v`lit` de ma]ini. Avea ]atesprezece ani ]i nu cunoscuse femeie. Lidia era poet`. Avea p`rul galben ]i ni]te ochi mari verzi, u]or [ncerc`nai: lacuri ad@nci [n care lumina reflectoarelor din sala de spectacole era [nghiit` ]i odat` cu ea, parc`, tot sufletul s`u vibr@nd de f@lf@iala primei iubiri. De altfel, fata nu era altceva dec@t [ntruparea fantasmelor sale de adolescent.
C`minul pentru copii handicapai era [necat [n frig ]i [ntuneric. La cap`tul holului lic`rea c@te un bec chior, de 60 W. Ambian` care [l [ncuraj` pe Viceniu s` o s`rute, dup` spectacol, f`ra explicaii inutile, pe Lidia, sprijinit` cu fundul de calorifer ]i s` o cotrob`ie pe dedesuptul pardesiului de l@n` gri, tricotat`, dup` care f`cuser` cuno]tin`. Era un atac scurt ]i eficient, pe care Viceniu [l lans` mai mult de fric`, dec@t dintr-o deliberat` strategie. Vraja fusese rupt` de haita de poei [nfierb@ntai de b`utur`, care se [nc`ieraser` cu haimanalele locale. {ntunericul fusese spart de lanternele chineze]ti, iar [njur`turile ]i r`cnetele b`gaser` [n speriei bietele fiine schiloade, ad`postite [n c`min. Dup` ce le fuseser` pus` lumina lanternelor [n ochi, cei doi [ndr`gostii se topiser` [ntr-o camer` cu elevi surdo-mui, a]a cum aveau s` constate dup` g@nguritul ce se rostogolea din g@tlejurile lor betege. „Prin [ntuneric, ne-am strecurat, parc`, [mbr`cai, sub o p`tur` de l@n` aspr` pe care o tr`seser`m peste cap ]i acolo, dejghiog@nd de pe ea bulendrele, tremur@nd ca varga, de parc` aveam friguri, am intrat [n ea, cu greu, f`r` s` o nimereasc din prima. Fata nu ip` de fric` ]i nici nu sc@nci de placere, inea doar gura c`scat`, cu dinii str`lucind [n lumina de veghe ]i scutura din cap ]i din m@ini cu coapsele [ncordate Nu o mai f`cusem niciodat` ]i nici acum, dup` at@ta cotoial`, nu sunt convins c` s-a [nt@mplat. B@jb@isem prin semi-[ntuneric p@n` la du]uri ]i am constat c` la prepu nu ap`ruser` bobiele rubinii de s@nge, semn c` mi s-a rupt aa, cum m-a] fi a]teptat . Mi-aduc aminte c` m-am [ntors total deprimat [n culcu] ]i m-am [ncol`ci pe dup` fiina aceea deja adormit`, cu faa [ntoars` spre lumina le]ioas` a zorilor ]i abia atunci am constatat c` femeia iubit` nu era Lidia, ci o surdo-mut` ]i nici acum nu-mi pot imagina cum dracu [ncurcasem [n a]a hal borcanele, doar o u]oar` senzaie de vom` mai persist` ]i acum , tu-i raiu m`-si!
A doua zi, [nainte de pr@nz, str@n]i [n clubul Casei de Cultur`, am [nt@lnit-o pe Lidia care [mi s`ri de g@t, cu faa solar`, odihnit` ]i plin` de z@mbet, de parc` pentru ea nimic nu se [nt@mplase, poate chiar c` a]a ]i era. Poeii ]i muzicanii se dregeau cu votc`, pe care o beau, din spirit de frond` ]i sictireal`, din c`u]ul pantofilor sc@lciai, iar c@iva mai voinici, h`cuii de mahmureal`, se sp`lau pe corp, cu z`pad`, [n mijlocul str`zii [nfundate. Activistul Arghire, un maimuoi scund, crud, durduliu, cu faa roz ]i ochii zorn`indu-i [n orbite, sp@nzurat de o cravat` albastr`, op`ia c@nd spre unu, c@nd spre altul, strig@nd disperat s` se ast@mpere, m` beivanilor, c` primesc pentru voi ]utri [n fund ]i se alege praful de cariera mea, fir-ai ai dracului de zl`tari nesimii, cu m`icua voastr`, care mi v-a dat pe cap.”
Viceniu, [ncep`tor [n ale eschibiionizmului, primi cu pl`cere botezul rebelilor care, [n cor, fredonau [n zdr`ng`nit de chitar` c@ntece puse pe versuri de Esenin.
Scrisorile de dragoste pe care Lidia i le expediase luni de zile [n ]ir, aveau s` fie p`strate [n tain`, toat` viaa. Uneori le recitea, iar din filele [ng`lbenite, aburul primei tinerei cheltuit` [n b`taie de joc [l f`cea, uneori, chiar s` pl@ng`.
...... {i r`m`sese [n minte cu faa ei l`t`rea`, blond`, cu fruntea u]or bombat`, punctat` cu trei ciupituri de v`rsat, a c`rei gur` era mereu r`coroas` ]i mirosea a coji de portocale. Mai t@rziu, pe vremea studeniei, Viceniu locuia [n Bucure]ti, [n gazd` la un mo], de pe M`rgeanului, [ntr-un apartament cu dou` camere, plin de plo]nie. Proprietarul era tat`l bibliotecarei, madam Streche, de la Oper`. Fusese ucenic, [mpreun` cu Ceau]escu, la aceea]i calf`, iar atunci, c@nd [l mai sl`bea pareza de la gur`, [ng`ima c@te ceva despre fostul dictator, vorbe pe care Viceniu le [nregistra cu nesa. Nu pl`tea chiriei, doar se angaj` s` [ngrijeasc` b`tr@nul. Activitate care se limita la a-l [ntoarce de pe o parte pe alta, „{l perpeleam, tu-i raiu m`-sii !”, c@nd [nepenea [n pat.
{n noapte aceea, dinaintea [nt@lnirii cu Lidia Staicovici, [l terorizase din or` [n or`, [nc@t, diminea`, era total n`uc...
Oprindu-se un moment [n faa ber`riei, [nc` mai simea [n n`ri mirosul puturos de friptur`, asezonat cu salata de ro]ii, castravei ]i p`trunjel; acreala berii st`tute ]i b`ltoaca aerului [mb@csit de scrum de igar` ]i un val de fericire simpl`, g@lg@itoare [l cuprinse. Avea pe atunci dou`zeci ]i patru de ani. Pe Lidia o revedea dup` ani buni de absen`, aproape o uitase, c@nd primise [n Z`podia o scrisoare scurt`, [nsoit` de o fotografie. Lidia Staicovici, p@n@ [n revoluie, ajunsese avocat`, se c`s`torise cu un activist, f`cuse un copil, apoi divorase. Se apucase de b`ut ]i era o scandalagioaic` de prima m@n`, [n baroul din or`]elul patriarhal din inima Ardealului.
Nu-]i mai aminte]te c@t a durat cina la ber`rie ]i nici dac` s-a ameit. Doar c` s-au iubit [n a]ternuturile pline de plo]nie ale b`tr@nului ]i paraliticului cizmar, dup` care au plecat [n ora]ul M‚ cu intenia nedisimulat` a Lidiei de a fi prezentat p`rinilor, vecinilor ]i cuno]tinelor, ca viitor so, dup` divorul scandalos care-i adusese pe cap comenduirea zonal` a partidului.
Avea s` rein` mai multe am`nunte din discuiile cu vecinii de garsonier` ai Lidiei, pentru c` Viceniu intrase [ntr-o turbionare de evenimente din care ie]ise cu o grea am`r`ciune [n suflet. Ajunseser` [n micul t@rg spre sear`. Din gar` luaser` un autobuz care-i purt` [ntr-un cartier de la marginea ora]ului. Garsoniera se afla la parter. Puea, dulceag, de la ghen`, a coji de pepene. Lidia [l g`zdui bine ]i [l iubi cu toat` s`lb`ticia pe blana ro]ie de capr`, [ntins` pe jos. Chiuiau de pl`cere, c@nd micuele animale erogene, dup` amu]inare, zb@rn@iau minute [n ]ir prin trupurile tinere ]i [nsetate, p@n` se striveau ca dudele [n cutele c`rnurilor ]i c`deau [n h`u. Apoi au ciupit c@te un p`h`rel de vodc`, dup` care Lidia a ie]it s` fac` rost de ceva m@ncare. {n epoca aia era o foamete oarb` [n tot ora]ul, ca de altfel [n toat` ara, iar prin extensie mental` [n toat` lumea. {i tortura foamea ca pe hoii de cai. Dup` vreo patru ore, s` fi fost unsprezece noaptea, se [ntoarse f`r` o f`r@m` de hran`, beat` chioar`. Viceniu se revolt`, [ns` nu avea cu cine dialoga, iar Lidia se [ncuie [n baie ]i [ncepu s` pl@ng` [n hohote. {ntr-un t@rziu, Viceniu putu s` p`trund` ]i o g`si gr`mad`, pe gresie, rezemat` de cad`. Mirosea [nep`tor a medicamente ]i a vom`. {ncerc` s` o comp`timesc`, s` o alinte, crez@nd c` vrea s` o [ncheie cu viaa. {ns` dilia avea s` sar`, ca ars`, []i spuse Viceniu [ntorc@nd capul dup` o para]ut` @os` care ungea cu pofte totuarul bulevardului Regina Elisabeta, ]i s` ias` pe geamul de la sufragerie, f`r` nici o explicaie. Viceniu intr` [n panic` ]i sun`, era deja dou` noaptea, la ]efa baroului, o femeie cumsecade pe care o vizitase, [mpreun`, cu o zi [nainte. {ng`im` ceva despre sinuciderea Lidiei, mai mult pentru a se asigura c` autorit`ile nu-l vor g`si vinovat de o eventual` crim`, sau incitare la sinucidere. Femeia [i r`spunse ceva neinteligibil la acea or` ]i-i [nchise telefonul. „ B`ga-te-a] [n p. m`-ti,]i pe tine!”,scr@]ni Viceniu.
Chiaunit ]i surescitat, nu-]i g`si odihna [ntre cei patru perei, care se [ncinseser` de la c`ldura de peste zi ]i [ncepu s` [nghit` alcoolul din sticluele de dou`zeci ]i cinci de ml. de vodc`, [nfipte ca ni]te cartu]e [ntr-o bandulier`- ornament, ag`at` la g@tul unui cerb, lipit de o panoplie de deasupra u]ii. Nu putu, sau nu apuc` s` se [mbete, c@nd uzi bubuituri [n u]`. {n cadrul din fier ap`ruser` trei persoane necunoscute, din care dou` - o femeie ]i un b`rbat - se recomandaser` a fi vecinii de la patru, iar cel`lalt, o matahal` de doi metri cu o fa` pergamentoas`, ochii alba]tri, apo]i, ]i o cicatrice care-i br`zda fruntea din colul spr@ncenii, p@n` sub p`rul blond, sp`l`cit. A [neles c` era vopsitor de furnale, iar Lidia se afla [n cas` la el, cu hemoragie pe nas, care nu se mai oprea. Cercet` curios garsoniera, apoi [i spuse s` aib` de grij`.
Peste c@teva minute, urc` la etajul patru cu cei doi soi, unde mirosea a cartofi pr`jii ]i ]niele ]i afl` c` furnalistul era iubitul Lidiei, pe picior de a se c`s`tori ]i venise cu intenia de a-i face de petrecanie. B`rbatul era osp`tar ]i sem`na cu Richard Drayfus, mai ales c@nd f`cu, la g@t, cu degetul mare [n form` de cosor, semnul de c`s`pire, iar nevast`-sa frizeri`. Din toat` p`l`vr`geala, reinuse doar repro]ul, c` ce naibilor c`uta la cap`tul p`m@ntului, dup` bagaboanta asta de Lidia, care, p`catele mele, mai ]i ]chioap`t`, c` nu trebuie s` mai r`m@n` nici un moment, dac` vrea s` scape teaf`r.
Nu-]i mai aminte]te cum a cobor@t la parter. Doar at@t, c` toat` noaptea nu pusese gean` peste gean`, cu toate c` tr`sese, pe g@t, cartu] dup` cartu], toat` votca din bandulier`. Aburii alcoolului [i d@nd t`ria de se crede, [n acele [mprejur`ri, cel puin Che Chevara care-]i l`ea chipul pe afi]ul de pe perte, sub coarnele de cerb, [n celebra poz` cu plete ]i basc` intat` cu steaua revoluiei. - ”Trec eu ]i peste asta!”, []i zise.
Ochii din capul cerbului [i urm`reau, parc`, zbaterea. Alunecau [ncet [n orbit`, fixindu-i dezn`dejdea ca pe o albin` [n insectar. Vedea cum pe n`rile uscate scotea un fel de abur [mpins parc` de pl`m@nii ]i bubuitul inimii sale, [ncercat` de pustiu ]i o bonc`neal` catifelat` se [nsinua prin cutele fumului de ig`ri Carpi.
Aipi anevoie pe canapeaua extensibil`.
{n zori, ap`ru, ca [n filmele cu pro]ti, alt` fa` necunoscut [n ochianul vizorului. De data asta, Viceniu nu mai deschise u]a. Arunc` pe fa` cu ap` rece, iar atunci c@nd tipul disp`ruse, ie]i ]i o lu` spre gar`, [n burduful unui autobuz. Abulic, ajunsese [n compartimentul puind a usturoi, creuzot ]i a closet. Descoperi tol`nit pe canapea, taman pe b`itul care abia [i ap`ruse [n vizorul garsonierii. O sumedenie de scenarii terifiante [i fulger` prin minte. C` va fi aruncat din tren - prin urmare nu trebuia s` adoarm`. T`iat cu briciul pe fa` - prin urmare trebuia s` fie cu ochii [n patru. Sugrumat [ntr-o clip` cu cureaua de la pantaloni - prin urmare trebuia s`-]i scoat` cureaua ]i s` o strecoare [n geant`, p@n` []i lu` inima [n dini ]i-l [ntreb` dac` o ]tie, cumva, pe Lidia Staicovici. Da, era o veri]oar` de a doua ]i obi]nuia ca, [n trecere prin ora], s` o viziteze. Uneori [i mai l`sa c@te o rud` de ca]caval, niscai slan` ]i un blidon de palinc`. E o fat` pe cinste ]i bun` de o pui pe ran`, domnu! Am [neles c`, dup` divor, s-a [ncurcat cu o haimana din Bucure]ti, care cic`-i din `sta, cu paranormala. Ce mai, domnu! No, io crez c`-i total sub vr`jile lui , f.- l Stalin! N-am g`sit- o acas`, cred c` ]i-a luat valea dup` dr`gu. Dar, ia o @r de molecul` de p`linc`, te v`d cam nec`jit! Medicament, domne, tu-i amaru! Era ultimul an la ]coala profesional`, la Vulcan.Avea faa spuzit` de co]uri, iar vorbele b`tr@ne]ti [i c`deau din gur`, ca nuca [n perete.
Viceniu c`zu lat. Se trezi lins de soarele de amiaz`, [n staia Chitila. De pe peron, ciripitul unui canar, care se zbenguia [n colivia leg`nat` de c`tre o feti`, [ntr-o pr`jin`, ajungea p@n` [n compartiment. Perdeaua maro, ]tanat` cu [nsemnele cefere-ului, f@lf@ia, dezvelind, cum m` a]teptam, chipul b`iatului cu obrajii supi ]i faa str@mbat` de somnul chinuit. De pe bancheta, din fa`, [ns`, m` privea trofeul de cerb, pe care-l l`sasem [n garsoniera Lidiei, cu ochii la fel de tri]ti. S` fi fost de vin` mahmureala! Naiba mai ]tie!
}i acum, spaima asta t@mpit` de }tefu T. Ion, care controla jum`tate din locurile de parcare din centrul Bucure]tilor, o bucat` de televiziune ]i nu mai ]tiu ce afaceri dubioase. {nt@lnirea cu el fiind, doar, o chestiune de timp. Putea s` abandoneze, s` o ia [napoi spre gar`, [ns` atracia pe care o exercita Simpozionul de Oglindologie [i d`dea un curaj nebun.
D@nd pinteni ]i [mping@nd cu fulgarinul, umflat ca o p@nz` de corabie, aerul de [nceput de toamn` pe Bulevardul Regina Elisabeta, Viceniu nu prea [nelegea de ce, totu]i, se oprise at@t de mult asupra acestui episod, la fel de anodin ca ]i celelalte. Poate c`, incon]tient, }tefu T.Ion era mai sensibil la chestiuni de soiul acesta, ceea ce ar fi accentuat ]ansele de a-l ine departe. Greu de presupus! Profilaxia rememor`rii trebuia s` capete, totu]i, un ritm alert, coerent, f`r` a te dedulci la vraja de a bate c@mpii. M`surile de precauie ale lui Viceniu atingeau, desigur , pragul de jos al absurdului, c`reia dr. Bejenariu i-ar fi spus agorafobie. Nimeni, [ns`, nu l-ar fi putut convinge c` acest gen de autoap`rare [mpotriva co]marurilor rebele ale lui }tefu T.Ion, nu era altceva dec@t o frecie la piciorul de lemn.(Colorate, vii, aproape c` mu]cau din [ntunericul nopii, co]maruri juc`u]e, am`gitoare, cu personaje [mb@rligate, schimb@ndu-]i, de-a-valma, [nf`i]area, zb@rn@ind prin s@rmuliele neuronilor celui care se l`sase mustit [n beciurile securit`ii, sub [ndem@narea de mare judec`tor penalist a lui Viceniu Licuriceanu. Toate aceste co]amaruri [n care a-i fi putut fi actorul principal, prin reconversia lor [n realitate, te-ar fi b`gat, desigur, la balamuc....). A fost o vreme c@nd, atins de damblaua politicii, se b`tuse pe burt` cu }tefu T. Ion ]i acum, sanki, umbla cu frica [n ceaf`, pe bulevardul g@lg@ind de lumina chihlimbarie, [n care probabilitatea de a da nas [n nas cu colivia de co]maruri din capul fostului pu]c`ria], care obi]nuia s`-]i poarte fizicul [n ditamai jeep-anul, era total aleatorie.. Uneori obosea s`-]i rememoreze viaa ]i atunci []i resuscita mecanismul prin aplicarea procedeului de „gur` la gur`”, cu sticlua plat` de wisky irlandez, din buzunarul de la piept, al sacoului pepit, iar atunci c@nd stropeala era abundent`, Viceniu lua „tocul” ]i l`ea pe h@rtie episoade din biografia sa, adev`rate, sau false, din cele mai n`strujnice, dar considerate cu impact major asupra lui }tefu T.Ion.
Desigur nu era momentul ]i nici cazul, acum c@nd, deja, o luase bine la picior pentru a nu [nt@rzia la Congres.
Totu]i, tehnic vorbind, traversa apoteoza profilaxiei antico]mar.
Congresul Internaional al Colecionarilor de Oglinzi Consacrate avea loc la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucure]ti, fostul Palt }uu, cu participarea celor mai [nalte figuri din Europa, Asia ]i de peste Ocean, av@nd ca tem` „Oglindologia - o problem` mondial`”. Printre lectori figura ]i Piere Vasilievici Vasea, pe care Viceniu voia s`-l [nt@lnesac`, s`-l pip`ie, s` fie convins c` acest om exist` [n carne ]i oase, om ale c`rei scrisori [i unse suferinele [n lungile nopii de iarn` din Castelul de Ap`.
Se apropia vertiginos, travers@nd Academiei, lu@nd-o pe l@ng` Cazinoul Prince, (Trocadero de alt` dat`, cu gr`dinia interioar` ]i bere la sticl` verde, de-o jumate, care sf@r@ia, turnat` peste jumerele g@lcilor, [n zilele caniculare bucure]tene, c@nd sac@zul lua foc pe arcu]ul din p`r de cal, a lui }aordel, l`utarul vagabod.), trec@nd prin potcoava cl`dirii B.C.R.-ului, [not@nd cu parpalacul printre munii de c`ri vechi, la v@nzare, de l@ng` gura metroului. C@nd s` intre [n curtea Palatului, d`du nas [n nas cu o persoan` extrem de cunoscut`, ]i atunci se pip`i, se ciupi de scrot, []i zdreli limba [ntre dini, iar un bold pe care-l purta [n permanen` [n reverul hainei ]i-l [nfipse [n pulpa piciorului, doar ]i-o reveni din buim`ceal`. Imposibil. Certamente, era taman el [nu]i, [n ur`m cu dou`zeci ]i cinci de ani. Cu ochii injectai, aruncai [n fundul capului, p`rul mare, castaniu ]i cre, sem`n@nd cu Angela Deviss. Urm`rea, el , cel t@n`r, cu ochii c`scai derularea imaginilor pe ferestrele palatului, imagini filmice,fragmente relevante, cu oameni ]i aciuni din zbuciumata istorie a Palatului }uu, de parc` un cineast tr`znit []i proiecta filmele dintru-n unghi apropiat ]i din c@nd [n c@nd pelicula se [ncurca [n mosorelele aparatului. Se afla, evident, [n epoca [n care fusese atins de blestemul acela nemaiauzit, de a vedea imagini pe sticla ferestrelor, contrar aprecierii colegilor ]i prietenilor, c` sunt doar cai verzi pe perei. Se apropie c@t putu de mult de el [nsu]i, [nc@t [i simi chiar r`suflarea puturoas` de tutun . Impasibil la stimuli externi, neb`g@ndu-l [n seam`, pe, el, cel matur, cel`lat privea, pur ]i simplu, derularea filmului. Dup` [mbr`c`minte ]i cearc`ne, p`rea chiar atunci coborat din trenul care-l adusese din Ardeal, de la iubita lui Lidia. Poate c` ]ocul pe care [l [ncasase [n compartiment, c@nd se trezi cu capul de cerb [n brae, [l [mpinse [n gloata bucure]tean`, pentru a-]i pierde urma, sau pur ]i simplu a bate urca, ag`at de grilajul gardului din fier forjat, de unde urm`rea secveele ascunse [n memoria siliciului geamurilor, de parc` atunci boierii ]i boieroaicele, domnul ]i domniele, d`deau n`val` [n sala de dans, [ntr-un iure] de mazurc`. Evident c` se l`s` [n boii lui, dedublarea retroactiv` oper@nd dup` legile proprii. Singurul lucru pe care ]i-l mai reamintea a fost c` din aceast` sminteal` [l scosese Polixenia, fata care, mult mai t@rziu, h`l`duind pe colinele din Z`podia, avea s`-i devin` soie, aproape pentru o ve]nicie. Ceea ce, totu]i, [l l`sase [nepenit de uimirea, a fost c` acest eveniment al [nt@lnirii cu el [nsu]i, ap`rea la un moment total anapoda; chiar atunci c@nd se a]teapta s` dea nas [n nas cu }tefu T.Ion, co]marul vieii lui. Dac` nu cumva se afla [n acele momente, taman [n miezul unui co]mar , cu totul ]i cu totul plin de culori.
„Pfiu, tu-i raiu m`-sii! Dar cum, doamne iart`-m`, se face ?! S` m` [nt@lnesc cu mine [nsumi,[n carne ]i oase, dup` at@ia ani, a]a, fa` [n fa`?! P`i, e de-a-dreptul incredibil! De nu ]i-o fi b`gat dracu’ coada!” ]i parc` c`uta, cu privirea, pe cineva c`ruia s`-i m`rturiseasc` [n ce belea intrase.„{nseamn` ca eu, acesta, care calc pe caldar@m, nu sunt eu, at@t vreme c@t, [n mod evident m` v`d cu ochii mei, ag`at de grilajul Palatului. Oi fi c`zut victim`, oare, benzii lui Moebuse, dar parc` modelul `la se aplica unui spaiu bulversat! Mai bine cad prad` co]marurilor lui }tefu T. Ion. Dar, dac` [l lichidez! Sau poate moare, pedeapsa, dup` cum arat`. S`-l ia mama dracului, pur ]i simplu! Se [nfurie. P`i, stai puin! Dac` moare, n-am s` mai ajung la v@rsta asta. Te doare mintea! Vas`zic`, dac` urm`resc mascaraua asta cu p`rul cre... m` plimb` prin cotloanele Bucure]tiului de acum dou` zeci ]i cinci de ani. Haida, de! E un truc! Cred c` mi-a f`cut-o cineva. Qui potest!”
Deja se l`sase noaptea, iar ferestrele Palatului }uu fuseser` invadate, de bun` seam`, de imagini vechi, picturale, aiuritoare, trezite din somnul siliciului din sticl`, pe care le percepea, desigur, ]i Viceniu, cel adult, peste um`rul celui t@n`r: un june cu c`rare pe mijloc []i aranja, [n oglindirea ferestrei, mustaa r`sucit` spre urechi; o coconi` []i [mprosp`ta, pe obraji, fardul ]i alte sulemeneli; la ferestrele de la etaj, de sub fronton, ap`ru chiar chipul boierului al`turi de Irina }uu, nevast`-sa. Imaginile la mare c`utare erau cele [n care tinerele doamne []i aranjau jupoanele ]i desuurile pe c@rca vreunui dansator, st@nd capr`. Evident c` numai ei doi aveau capacitatea senzoriala de a percepe imaginile filmice, astfel s-ar fi str@ns lumea ca la circ. Peste mult` vreme, darul acesta avea s`-l aduc` la marginea smintelii, lucru care [l hot`r@se s` abandoneze, cu sprijinul Polixeniei, definitiv halucinanta putere de a vedea imagini, de mult pierite, de pe obiectele care le reflectase. Era convis c` o ascunsese ad@nc [n pliurile subcon]tientului, f`r` a se a]tepta la violena cu care, pleosc, r`buvnise la suprafa`.
Holul central de primire al Palatului }uu, unde se derula Simpozionul, cu cele dou` brae ale sc`rii monumentale care ]erpuiau ca ni]te cosie spre etaj, cl`tind arabescurile [n oglinda veneiana de pe peretele din fa`, era inundat de o lumin` moale ]i mirosea, discret, a ulei volatil de mosc. Nu era lume prea mult`.Viceniu se ridic`, discret, pe v@rful picioarelor ]i lungi g@tul ca un batlan, doar o da cu ochii de Piere Vasilievici Vasea. Cuv@ntul de deschidere al Congresului era rostit, [ns`, de o persoan` destul de ciudat`. Discursul era pres`rat simtomatic ]i aproape enervant de sintagma ]i colateralele ei reflectare, de altfel cum era ]i firesc la o [ntrunire a oglindologilor. Cu toate acestea ceva nu era [n regul`. Plutea, parc`, [n aer o atmosfer` ap`s`toare, prea artificial`, un soi de deja vu, care-l f`cea pe Viceniu s` cread` c` este, de bun` seam`, victima celuilalt Viceniu, t@n`rul, care privea cu ochii bulbucai de pe caldar@mul din faa muzeului. Se simea str@ns ca-ntr-un ham. Singurul g@nd fiind cum s` o ]tearg` mai iute din cl`dire, dac` din sonorizarea staiei de amplificare nu ar fi ajuns p@n` la el, f`r` echivoc, frazele miraculoase ale amfitrionului, [n ciuda aparenei sale, care punct` c` el este, de fapt, Autorul acestor [nsemn`ri, iar onoratul auditoriu sunt personajele convocate la instructaj pentru o nou`, riscant` ]i anevoioas` cruciad` [mpotriva realit`ii, l`sand s` se [neleag` numirea la comenduirea operaiunii taman pe Piere Vasilievici Vasea. Viceniu simi c` i se [nmoaie, evident de bucurie, picioarele ]i s-ar fi pr`bu]it pe pardoseal`, dac` n-ar fi fost la [ndemn` o canapea de decor pe care se a]ez`, tampon@nd broboanele de sudoare de pe frunte. De bun` seam`, el [nsu]i era o ficiune ]i nu mai avea de ce s` se team` de co]marul vieii sale, pe numele s`u adev`rat }efu T. Ion, nici m`car de hidoasa sa dublur` abia ie]it` din pubertate, dar mai ales de tortura acelei inutile anamneze, dictat` de otrava instinctului de conservare, ca m`sur` profilactic`.



06.04.2006
Bucure]ti Irimia B`lescu




țCO}MARUL

Irimia B`lescu
Viceniu Licuriceanu cobor@, [ntr-o dup`-amiaz` ar`mie de toamn`, [n Gara de Nord, aflat` sub sechestru pentru ni]te sume fabuloase datorate la bugetul statului, pentru a participa la Congresul Internaional al Colectionarilor de Oglinzi Consacrate. Nu era indignat,nici m`car nu se sinchisi, de m`surile, de toat` panarama, luate de autoritai. Presa central` vuia de escrocheriile f`cute de c`tre un fost director al cefere-ului, care dusese transporturile pe gura pr`pastiei prin „investiii”, total nes`buite, [n ]uruburi de un milion bucata, sute de mii de buta]i de trandafiri, ma]ini de g`urit ]i costume de scafandru. Viceniu purta, [n schimb, [n s@n, frica de a nu se [nt@lni }tefu T.Ion, st`p@nul absolut al zonelor de parcare din centrul Bucure]tilor, fostul pu]c`ria], condamnat la ani grei de pu]c`rie pentru tr`dare de patrie, sub autoritatea sa de judec`tor. Frica era visceral`. I se [ncuibase [n plexul solar, odat` cu visul acela [n care nevast`-sa n`scuse un prunc din gaz metan lichefiat . Era de notorietate faptul ca }tefu T. Ion avea co]maruri. Persoana care ap`rea [n aceste vise, urma s` suporte [nt@mpl`ri ciudate, chiar terifiante, uneori identice, [n viaa real`. Lucru lini]titor era faptul c` }tefu T. Ion nu-]i putea controla ]i gestiona subcon]tientul, ceea ce f`cea ca n`lucirile s` se manifeste total aleatoriu, situaie care te putea lua prin surprindere, dac` nu intuiai, pe cine i se pune pata. Evident c` Viceniu Licuriceanu evita [nt@lnirea cu fostul pu]c`ria], ca dracu de t`maie. Era un motiv destul de [ntemeiat s` nu se expun`, nici m`car [n faa cuno]tinelor comune, pentru c` nu cuno]tea cum funcionau vasele comunicante ale subcon]tientului colectiv, exist@nd premiza c` ar exista o contaminare individual`, precum otrava dintr-o ciuperc` rebel`, care, [n perioade de ploi nest`vilite, infecteaz` p@nza freeatic`, duc@nd la v`t`m`ri de proporii. Prin similitudine, spaima pe care o tr`sese doctorul Covrig, medicul Armatei a-II-a Rom@n`, cu garnizoana [n |inutul Castelului de Ap`, c@nd [ntr-un exerciiu militar de supraveuire []i g`sise trupa plin` de fericire, dup` ce soldaii m@ncaser` gamele [ntregi de ciuperci infectate cu substane halucinogene, ilustra cu prisosin` temerea.
Congresul Internaional al Colectionarilor de Oglinzi Consacrate era, de bun` seam`, primul conclav la care participa , urm@nd a se afunda tot mai mult [n h`ul acela al colecion`rii de oglinzi ciudate, ca un lup singuratec. Coborase din troleibuzul 82 in Piaa Mihail Kog`lniceanu ]i o lu` [n sus, pe Regina Maria, inundat de un soi de voin` de a face lucruri foarte importante, cum erau acelea de a rememora aventurile, alt`dat` pentru el exemplare, con]tientiz@nd faptul ca prin aceste aduceri aminte, similare unor desc@ntece, nu f`cea altceva dec@t s` [ndep`rteze o eventual` [nt@lnire cu }tefu T. Ion . M`sura era profilactic` ]i recomadat` de catre dr. anestezist Bejenariu, [nainte s` plece de acas`, din t@rgul de la poalele podgoriilor, cu trenul, c`tre Capital`.
Se f`cuse cald, iar el era [mbr`cat [ntr-un trenci de culoarea untului, pe care curgea r`]ina soarelui de [nceput de septembrie. {nota printre zorzoanele de reclame ale bulevardului, cu pulpanele hainei flendur@nd la trecerea troleibuzelor, ur@te ca ni]te bivolie batr@ne. Trecea pe l@ng` ce mai r`m`sese din Cire]ica, unde cu dou`zeci ]i cinci de ani urm` se oprise cu prietenul s`u din liceau, S`ndel Covrig, ([n prezent „ doctor de familie” al lui }tefu T. Ion.) unde [nghiiser` c@te o vodc`, un ficat de vit` sleit ]i au b`ut o bere, la sticl`, acri]oar`. Picaser` la examenul de admitere, iar singura soluie de a ie]i din hrubele |inutului Castelului de Ap` - cum [i pl`cea, totu]i, s` spun` locurilor [n care v`zuse lumina pe faa p`m@ntului, care tocmai fusese [nghiit de apele viiturilor nemaiv`zute ]i nemaiauzite-, era s`-]i ia lumea [n cap. Vroiau s` se angajeze [n Capital`, cu toate c` ]ansele erau peste [nchipuirea lor. Au cotcod`cit la u]a unui v`r, dinspre mam`, a lui Viceniu, ]oferul directorului de la Opera Rom@n`: „Care-i ]pilu, b`i, alde Pulifrici, la ar` v` pute!? {i lu` peste picior. Vrei [n buricul Capitalei, s` v` m`n@nce c@inii din traist`?! Las`-m` s` v`d ce pot face, f`cu spre Viceniu. Sun`-m` peste dou` s`pt`m@ni! Pa! Dar, f`r` belitul, `sta!” ]i ar`t` c`tre S`ndel Covrig, care deja [ncepuse s` cheleasc`. St`tea sp@nzurat de bara sc`rii blocului. S`ndel avea ni]te ochi alba]tri, rotunzi, care i se rostogoleau [n cap, chiar ]i atunci c@nd r`m@nea vis`tor, ceea ce f`cea ca faa sa s` fie mereu sur@z`toare. Viceniu mai r`m`sese s` frece menta prin Bucure]ti, iar pe S`ndel Covrig [l abandon` undeva, pe l@ng` Obor, [ntr-un c`min de nefamili]ti al I.O.R.-ului, josnicie pe care avea s` nu ]i-o ierte niciodat`.
V`ru-s`u [i g`sese servici, [n cele din urm`, unde altundeva dec@t, la Oper`, pe post de pompier. Cu S`ndel s-a reg`sit, mult mai t@rziu, prin anul III de facultate. Erau, cu ajutorul lui Dumnezeu, studeni: Viceniu la Drept, [n Bucure]ti, iar S`ndel la Medicin`, la Ia]i. {n dimineaa aceea, Viceniu abia ie]ise cu faa ]i p`rul zdrene dintr-un [nceput de incendiu, dat de ni]te balerine dezm`ate vindec`toare consacrate a r`ului din vintre. }i-a cerut iertare pentru porc`ria pe care i-o f`cuse, cu mult timp [n urm` ]i s-au [mb`tat cu un litru de coniac Ovidiu, dup` care s-au dus la Hanul Manuc, unde au mai turnat, [n ei, pu@n c@t` pu@n, un litru. Bine le-ar mai fi prins un taraf care s` fie condus, de mult mai t@rziul c@nt`re basarabean, Pavel Stratan.
Ajunsese vis-a-vis de Ci]migiu. Cu teama de a nu-i s`ri [n c@rc` maimua de Silvia, jurist` la firmele pe care }tefu T. Ion le controla [n zon`. {i fusese coleg` de facultate. B`trioar`, mai ur@t` ca limba rus` ]i proast` ca oaia pe z`duf. Tr`ia, sau tr`ise cu profesorul de Teoria general` statului ]i dreptului, [nc@t Viceniu o [ncurcase c@nd mo]u [l abord` pe holurile facult`ii, pun@ndu-i [n vedere c`-i o para]ut`, care v@neaz` b`iei c`rora s` le tr@nteasc` o lighioan` de prunc ]i s` o ia de nevast`. {n momente de restri]te, Viceniu []i g`sea culcu] [n garsoniera ei, pe gaze, din Balata Alb`. {nainte fusese grefier` la tribunal ]i f`cuse rost de locuin`, iar facultatea o f`cea la FF. Neav@nd ocupaie, b`tea urca pe la cursuri. Viceniu pusese ochii pe ea pentru aerului boem pe care [l afi]a, mai ales prin Salonul Familial Tismana, bodega ordinar` din Spatele Facult`ii de Drept, unde studenii, cu aere de scriitori, se d`deau la Piliu` ]i la F`nu] Neagu, cu umilin`, ca [n faa unor instituii.
Ci]migiul era ar`miu. Viceniu d`du o rait` prin locurile unde, cu muli ani [n urm`, []i oblojea r`nile l`sate de mahmureal`. R`ni ad[nci, prin care se zg@iau ochii congestionai ai melancoliei ]i depresiei. G@ndul ]i sperana c` va ajunge judec`tor [ntr-o epoc` [n care doar c@inii mai aveau putere s` scheanc`ne, [l scutur` de bolni`, ca pe un dud de dude.
Se afla pe traseul pe unde, alt`dat`, []i t@r]ia fizicul de gloab` Doru Frunz`verde, pe]tele care-i aducea lui }tefu T. Ion, curvele, ca la botu’ calului. O haimana de]irat` ]i simpatic`, aciuat` prin Bucure]ti de prin praful Teleormanului, care susinu pentru a doua oar` examenul de admitere la drept, dup` ce fusese exmatriculat (un mare curaj ]i performan` pentru acea epoc`).Era [nsurat cu o fiin` c`reia numai ochii c`prui, migdalai [i lic`reau de sub farduri, pe numele s`u de fat` Urzic`, mariaj pe care Adi R`spopitu, [l califica drept o cotoial` [ntre doua b`l`rii. Adi era, de altfel, un tip acru, sc@rbit de via`, cu faa prelung`, pistruiat`, mereu neras` , cu ochii injectai de b`utur`. Sem`na puin cu Vincent van Gogh, din acele autoportrete unde apare cu urechea [ntreag`, ]i purta mereu [ntr-o geant` din f`] c`ri ale Sfinilor P`rini. Fusese dat afar` din s@nul bisericii pentru necuviina de a avea patima curv`s`relii, fiind abandonat de preoteas`, lucru care-l [mpinse ]i mai abitir pe drumul pierzaniei. De Doru [l lega faptul c` ag`au, am@ndoi, la [nt@mplare, pe trotuarul din faa Universit`ii, fete de toate soiurile, n`rav de care se lecuise dup` ce c`zuse, [ntr-o sear` de toamn` ploioas`, [n ]anul s`pat pentru reparaia conductei pentru ap` cald`.
Col cu Brezoianu se ridica, m`t`h`loas`, aidoma epavei de la Costine]ti, cl`direa ber`rii Gambrinus, plin` de m@zg` de parc` toi dracii din cotloanele Bucure]tiului []i g`siser` cuibar [n burta sa, marc@nd teritoriul prin grafitti, pictat cu bidineaua. Acolo, cu muli ani [n urm`, pe vremea c@nd localul era totu]i o bomb` vesel`,Viceniu se [ntrecu pe sine [n ale galanteriei invit@nd la mas`, cu puinii bani pe care [i avea, pe fosta iubit` din timpul liceului, Lidia Staicovici. Din informaiile pe care le avea, femeia ajunsese ]efa departamentului de ]tiri la un post de televiziune al lui }tefu T. Ion. {nt@lnirea cu ea i-ar fi fost, de bun` seam`, fatal`.
O cunoscuse la R@mnicu S`rat,.pe vremea c@nd zdr`ng`nea la chitar` ]i abia se dedulcise la cele bun`t`uri ale lumii, cu ocazia festivalurilor de tineret, hor` [n care se [nh`itase cu o ]leaht` de poiei zurbagii. Fuseser` cazai la }cola special` de la capul podului, cu intrare [n piaa or`]`nesac`. Era luna februarie, nor, frig unsuros ]i z`pad` t`v`lit` de ma]ini. Avea ]atesprezece ani ]i nu cunoscuse femeie. Lidia era poet`. Avea p`rul galben ]i ni]te ochi mari verzi, u]or [ncerc`nai: lacuri ad@nci [n care lumina reflectoarelor din sala de spectacole era [nghiit` ]i odat` cu ea, parc`, tot sufletul s`u vibr@nd de f@lf@iala primei iubiri. De altfel, fata nu era altceva dec@t [ntruparea fantasmelor sale de adolescent.
C`minul pentru copii handicapai era [necat [n frig ]i [ntuneric. La cap`tul holului lic`rea c@te un bec chior, de 60 W. Ambian` care [l [ncuraj` pe Viceniu s` o s`rute, dup` spectacol, f`ra explicaii inutile, pe Lidia, sprijinit` cu fundul de calorifer ]i s` o cotrob`ie pe dedesuptul pardesiului de l@n` gri, tricotat`, dup` care f`cuser` cuno]tin`. Era un atac scurt ]i eficient, pe care Viceniu [l lans` mai mult de fric`, dec@t dintr-o deliberat` strategie. Vraja fusese rupt` de haita de poei [nfierb@ntai de b`utur`, care se [nc`ieraser` cu haimanalele locale. {ntunericul fusese spart de lanternele chineze]ti, iar [njur`turile ]i r`cnetele b`gaser` [n speriei bietele fiine schiloade, ad`postite [n c`min. Dup` ce le fuseser` pus` lumina lanternelor [n ochi, cei doi [ndr`gostii se topiser` [ntr-o camer` cu elevi surdo-mui, a]a cum aveau s` constate dup` g@nguritul ce se rostogolea din g@tlejurile lor betege. „Prin [ntuneric, ne-am strecurat, parc`, [mbr`cai, sub o p`tur` de l@n` aspr` pe care o tr`seser`m peste cap ]i acolo, dejghiog@nd de pe ea bulendrele, tremur@nd ca varga, de parc` aveam friguri, am intrat [n ea, cu greu, f`r` s` o nimereasc din prima. Fata nu ip` de fric` ]i nici nu sc@nci de placere, inea doar gura c`scat`, cu dinii str`lucind [n lumina de veghe ]i scutura din cap ]i din m@ini cu coapsele [ncordate Nu o mai f`cusem niciodat` ]i nici acum, dup` at@ta cotoial`, nu sunt convins c` s-a [nt@mplat. B@jb@isem prin semi-[ntuneric p@n` la du]uri ]i am constat c` la prepu nu ap`ruser` bobiele rubinii de s@nge, semn c` mi s-a rupt aa, cum m-a] fi a]teptat . Mi-aduc aminte c` m-am [ntors total deprimat [n culcu] ]i m-am [ncol`ci pe dup` fiina aceea deja adormit`, cu faa [ntoars` spre lumina le]ioas` a zorilor ]i abia atunci am constatat c` femeia iubit` nu era Lidia, ci o surdo-mut` ]i nici acum nu-mi pot imagina cum dracu [ncurcasem [n a]a hal borcanele, doar o u]oar` senzaie de vom` mai persist` ]i acum , tu-i raiu m`-si!
A doua zi, [nainte de pr@nz, str@n]i [n clubul Casei de Cultur`, am [nt@lnit-o pe Lidia care [mi s`ri de g@t, cu faa solar`, odihnit` ]i plin` de z@mbet, de parc` pentru ea nimic nu se [nt@mplase, poate chiar c` a]a ]i era. Poeii ]i muzicanii se dregeau cu votc`, pe care o beau, din spirit de frond` ]i sictireal`, din c`u]ul pantofilor sc@lciai, iar c@iva mai voinici, h`cuii de mahmureal`, se sp`lau pe corp, cu z`pad`, [n mijlocul str`zii [nfundate. Activistul Arghire, un maimuoi scund, crud, durduliu, cu faa roz ]i ochii zorn`indu-i [n orbite, sp@nzurat de o cravat` albastr`, op`ia c@nd spre unu, c@nd spre altul, strig@nd disperat s` se ast@mpere, m` beivanilor, c` primesc pentru voi ]utri [n fund ]i se alege praful de cariera mea, fir-ai ai dracului de zl`tari nesimii, cu m`icua voastr`, care mi v-a dat pe cap.”
Viceniu, [ncep`tor [n ale eschibiionizmului, primi cu pl`cere botezul rebelilor care, [n cor, fredonau [n zdr`ng`nit de chitar` c@ntece puse pe versuri de Esenin.
Scrisorile de dragoste pe care Lidia i le expediase luni de zile [n ]ir, aveau s` fie p`strate [n tain`, toat` viaa. Uneori le recitea, iar din filele [ng`lbenite, aburul primei tinerei cheltuit` [n b`taie de joc [l f`cea, uneori, chiar s` pl@ng`.
...... {i r`m`sese [n minte cu faa ei l`t`rea`, blond`, cu fruntea u]or bombat`, punctat` cu trei ciupituri de v`rsat, a c`rei gur` era mereu r`coroas` ]i mirosea a coji de portocale. Mai t@rziu, pe vremea studeniei, Viceniu locuia [n Bucure]ti, [n gazd` la un mo], de pe M`rgeanului, [ntr-un apartament cu dou` camere, plin de plo]nie. Proprietarul era tat`l bibliotecarei, madam Streche, de la Oper`. Fusese ucenic, [mpreun` cu Ceau]escu, la aceea]i calf`, iar atunci, c@nd [l mai sl`bea pareza de la gur`, [ng`ima c@te ceva despre fostul dictator, vorbe pe care Viceniu le [nregistra cu nesa. Nu pl`tea chiriei, doar se angaj` s` [ngrijeasc` b`tr@nul. Activitate care se limita la a-l [ntoarce de pe o parte pe alta, „{l perpeleam, tu-i raiu m`-sii !”, c@nd [nepenea [n pat.
{n noapte aceea, dinaintea [nt@lnirii cu Lidia Staicovici, [l terorizase din or` [n or`, [nc@t, diminea`, era total n`uc...
Oprindu-se un moment [n faa ber`riei, [nc` mai simea [n n`ri mirosul puturos de friptur`, asezonat cu salata de ro]ii, castravei ]i p`trunjel; acreala berii st`tute ]i b`ltoaca aerului [mb@csit de scrum de igar` ]i un val de fericire simpl`, g@lg@itoare [l cuprinse. Avea pe atunci dou`zeci ]i patru de ani. Pe Lidia o revedea dup` ani buni de absen`, aproape o uitase, c@nd primise [n Z`podia o scrisoare scurt`, [nsoit` de o fotografie. Lidia Staicovici, p@n@ [n revoluie, ajunsese avocat`, se c`s`torise cu un activist, f`cuse un copil, apoi divorase. Se apucase de b`ut ]i era o scandalagioaic` de prima m@n`, [n baroul din or`]elul patriarhal din inima Ardealului.
Nu-]i mai aminte]te c@t a durat cina la ber`rie ]i nici dac` s-a ameit. Doar c` s-au iubit [n a]ternuturile pline de plo]nie ale b`tr@nului ]i paraliticului cizmar, dup` care au plecat [n ora]ul M‚ cu intenia nedisimulat` a Lidiei de a fi prezentat p`rinilor, vecinilor ]i cuno]tinelor, ca viitor so, dup` divorul scandalos care-i adusese pe cap comenduirea zonal` a partidului.
Avea s` rein` mai multe am`nunte din discuiile cu vecinii de garsonier` ai Lidiei, pentru c` Viceniu intrase [ntr-o turbionare de evenimente din care ie]ise cu o grea am`r`ciune [n suflet. Ajunseser` [n micul t@rg spre sear`. Din gar` luaser` un autobuz care-i purt` [ntr-un cartier de la marginea ora]ului. Garsoniera se afla la parter. Puea, dulceag, de la ghen`, a coji de pepene. Lidia [l g`zdui bine ]i [l iubi cu toat` s`lb`ticia pe blana ro]ie de capr`, [ntins` pe jos. Chiuiau de pl`cere, c@nd micuele animale erogene, dup` amu]inare, zb@rn@iau minute [n ]ir prin trupurile tinere ]i [nsetate, p@n` se striveau ca dudele [n cutele c`rnurilor ]i c`deau [n h`u. Apoi au ciupit c@te un p`h`rel de vodc`, dup` care Lidia a ie]it s` fac` rost de ceva m@ncare. {n epoca aia era o foamete oarb` [n tot ora]ul, ca de altfel [n toat` ara, iar prin extensie mental` [n toat` lumea. {i tortura foamea ca pe hoii de cai. Dup` vreo patru ore, s` fi fost unsprezece noaptea, se [ntoarse f`r` o f`r@m` de hran`, beat` chioar`. Viceniu se revolt`, [ns` nu avea cu cine dialoga, iar Lidia se [ncuie [n baie ]i [ncepu s` pl@ng` [n hohote. {ntr-un t@rziu, Viceniu putu s` p`trund` ]i o g`si gr`mad`, pe gresie, rezemat` de cad`. Mirosea [nep`tor a medicamente ]i a vom`. {ncerc` s` o comp`timesc`, s` o alinte, crez@nd c` vrea s` o [ncheie cu viaa. {ns` dilia avea s` sar`, ca ars`, []i spuse Viceniu [ntorc@nd capul dup` o para]ut` @os` care ungea cu pofte totuarul bulevardului Regina Elisabeta, ]i s` ias` pe geamul de la sufragerie, f`r` nici o explicaie. Viceniu intr` [n panic` ]i sun`, era deja dou` noaptea, la ]efa baroului, o femeie cumsecade pe care o vizitase, [mpreun`, cu o zi [nainte. {ng`im` ceva despre sinuciderea Lidiei, mai mult pentru a se asigura c` autorit`ile nu-l vor g`si vinovat de o eventual` crim`, sau incitare la sinucidere. Femeia [i r`spunse ceva neinteligibil la acea or` ]i-i [nchise telefonul. „ B`ga-te-a] [n p. m`-ti,]i pe tine!”,scr@]ni Viceniu.
Chiaunit ]i surescitat, nu-]i g`si odihna [ntre cei patru perei, care se [ncinseser` de la c`ldura de peste zi ]i [ncepu s` [nghit` alcoolul din sticluele de dou`zeci ]i cinci de ml. de vodc`, [nfipte ca ni]te cartu]e [ntr-o bandulier`- ornament, ag`at` la g@tul unui cerb, lipit de o panoplie de deasupra u]ii. Nu putu, sau nu apuc` s` se [mbete, c@nd uzi bubuituri [n u]`. {n cadrul din fier ap`ruser` trei persoane necunoscute, din care dou` - o femeie ]i un b`rbat - se recomandaser` a fi vecinii de la patru, iar cel`lalt, o matahal` de doi metri cu o fa` pergamentoas`, ochii alba]tri, apo]i, ]i o cicatrice care-i br`zda fruntea din colul spr@ncenii, p@n` sub p`rul blond, sp`l`cit. A [neles c` era vopsitor de furnale, iar Lidia se afla [n cas` la el, cu hemoragie pe nas, care nu se mai oprea. Cercet` curios garsoniera, apoi [i spuse s` aib` de grij`.
Peste c@teva minute, urc` la etajul patru cu cei doi soi, unde mirosea a cartofi pr`jii ]i ]niele ]i afl` c` furnalistul era iubitul Lidiei, pe picior de a se c`s`tori ]i venise cu intenia de a-i face de petrecanie. B`rbatul era osp`tar ]i sem`na cu Richard Drayfus, mai ales c@nd f`cu, la g@t, cu degetul mare [n form` de cosor, semnul de c`s`pire, iar nevast`-sa frizeri`. Din toat` p`l`vr`geala, reinuse doar repro]ul, c` ce naibilor c`uta la cap`tul p`m@ntului, dup` bagaboanta asta de Lidia, care, p`catele mele, mai ]i ]chioap`t`, c` nu trebuie s` mai r`m@n` nici un moment, dac` vrea s` scape teaf`r.
Nu-]i mai aminte]te cum a cobor@t la parter. Doar at@t, c` toat` noaptea nu pusese gean` peste gean`, cu toate c` tr`sese, pe g@t, cartu] dup` cartu], toat` votca din bandulier`. Aburii alcoolului [i d@nd t`ria de se crede, [n acele [mprejur`ri, cel puin Che Chevara care-]i l`ea chipul pe afi]ul de pe perte, sub coarnele de cerb, [n celebra poz` cu plete ]i basc` intat` cu steaua revoluiei. - ”Trec eu ]i peste asta!”, []i zise.
Ochii din capul cerbului [i urm`reau, parc`, zbaterea. Alunecau [ncet [n orbit`, fixindu-i dezn`dejdea ca pe o albin` [n insectar. Vedea cum pe n`rile uscate scotea un fel de abur [mpins parc` de pl`m@nii ]i bubuitul inimii sale, [ncercat` de pustiu ]i o bonc`neal` catifelat` se [nsinua prin cutele fumului de ig`ri Carpi.
Aipi anevoie pe canapeaua extensibil`.
{n zori, ap`ru, ca [n filmele cu pro]ti, alt` fa` necunoscut [n ochianul vizorului. De data asta, Viceniu nu mai deschise u]a. Arunc` pe fa` cu ap` rece, iar atunci c@nd tipul disp`ruse, ie]i ]i o lu` spre gar`, [n burduful unui autobuz. Abulic, ajunsese [n compartimentul puind a usturoi, creuzot ]i a closet. Descoperi tol`nit pe canapea, taman pe b`itul care abia [i ap`ruse [n vizorul garsonierii. O sumedenie de scenarii terifiante [i fulger` prin minte. C` va fi aruncat din tren - prin urmare nu trebuia s` adoarm`. T`iat cu briciul pe fa` - prin urmare trebuia s` fie cu ochii [n patru. Sugrumat [ntr-o clip` cu cureaua de la pantaloni - prin urmare trebuia s`-]i scoat` cureaua ]i s` o strecoare [n geant`, p@n` []i lu` inima [n dini ]i-l [ntreb` dac` o ]tie, cumva, pe Lidia Staicovici. Da, era o veri]oar` de a doua ]i obi]nuia ca, [n trecere prin ora], s` o viziteze. Uneori [i mai l`sa c@te o rud` de ca]caval, niscai slan` ]i un blidon de palinc`. E o fat` pe cinste ]i bun` de o pui pe ran`, domnu! Am [neles c`, dup` divor, s-a [ncurcat cu o haimana din Bucure]ti, care cic`-i din `sta, cu paranormala. Ce mai, domnu! No, io crez c`-i total sub vr`jile lui , f.- l Stalin! N-am g`sit- o acas`, cred c` ]i-a luat valea dup` dr`gu. Dar, ia o @r de molecul` de p`linc`, te v`d cam nec`jit! Medicament, domne, tu-i amaru! Era ultimul an la ]coala profesional`, la Vulcan.Avea faa spuzit` de co]uri, iar vorbele b`tr@ne]ti [i c`deau din gur`, ca nuca [n perete.
Viceniu c`zu lat. Se trezi lins de soarele de amiaz`, [n staia Chitila. De pe peron, ciripitul unui canar, care se zbenguia [n colivia leg`nat` de c`tre o feti`, [ntr-o pr`jin`, ajungea p@n` [n compartiment. Perdeaua maro, ]tanat` cu [nsemnele cefere-ului, f@lf@ia, dezvelind, cum m` a]teptam, chipul b`iatului cu obrajii supi ]i faa str@mbat` de somnul chinuit. De pe bancheta, din fa`, [ns`, m` privea trofeul de cerb, pe care-l l`sasem [n garsoniera Lidiei, cu ochii la fel de tri]ti. S` fi fost de vin` mahmureala! Naiba mai ]tie!
}i acum, spaima asta t@mpit` de }tefu T. Ion, care controla jum`tate din locurile de parcare din centrul Bucure]tilor, o bucat` de televiziune ]i nu mai ]tiu ce afaceri dubioase. {nt@lnirea cu el fiind, doar, o chestiune de timp. Putea s` abandoneze, s` o ia [napoi spre gar`, [ns` atracia pe care o exercita Simpozionul de Oglindologie [i d`dea un curaj nebun.
D@nd pinteni ]i [mping@nd cu fulgarinul, umflat ca o p@nz` de corabie, aerul de [nceput de toamn` pe Bulevardul Regina Elisabeta, Viceniu nu prea [nelegea de ce, totu]i, se oprise at@t de mult asupra acestui episod, la fel de anodin ca ]i celelalte. Poate c`, incon]tient, }tefu T.Ion era mai sensibil la chestiuni de soiul acesta, ceea ce ar fi accentuat ]ansele de a-l ine departe. Greu de presupus! Profilaxia rememor`rii trebuia s` capete, totu]i, un ritm alert, coerent, f`r` a te dedulci la vraja de a bate c@mpii. M`surile de precauie ale lui Viceniu atingeau, desigur , pragul de jos al absurdului, c`reia dr. Bejenariu i-ar fi spus agorafobie. Nimeni, [ns`, nu l-ar fi putut convinge c` acest gen de autoap`rare [mpotriva co]marurilor rebele ale lui }tefu T.Ion, nu era altceva dec@t o frecie la piciorul de lemn.(Colorate, vii, aproape c` mu]cau din [ntunericul nopii, co]maruri juc`u]e, am`gitoare, cu personaje [mb@rligate, schimb@ndu-]i, de-a-valma, [nf`i]area, zb@rn@ind prin s@rmuliele neuronilor celui care se l`sase mustit [n beciurile securit`ii, sub [ndem@narea de mare judec`tor penalist a lui Viceniu Licuriceanu. Toate aceste co]amaruri [n care a-i fi putut fi actorul principal, prin reconversia lor [n realitate, te-ar fi b`gat, desigur, la balamuc....). A fost o vreme c@nd, atins de damblaua politicii, se b`tuse pe burt` cu }tefu T. Ion ]i acum, sanki, umbla cu frica [n ceaf`, pe bulevardul g@lg@ind de lumina chihlimbarie, [n care probabilitatea de a da nas [n nas cu colivia de co]maruri din capul fostului pu]c`ria], care obi]nuia s`-]i poarte fizicul [n ditamai jeep-anul, era total aleatorie.. Uneori obosea s`-]i rememoreze viaa ]i atunci []i resuscita mecanismul prin aplicarea procedeului de „gur` la gur`”, cu sticlua plat` de wisky irlandez, din buzunarul de la piept, al sacoului pepit, iar atunci c@nd stropeala era abundent`, Viceniu lua „tocul” ]i l`ea pe h@rtie episoade din biografia sa, adev`rate, sau false, din cele mai n`strujnice, dar considerate cu impact major asupra lui }tefu T.Ion.
Desigur nu era momentul ]i nici cazul, acum c@nd, deja, o luase bine la picior pentru a nu [nt@rzia la Congres.
Totu]i, tehnic vorbind, traversa apoteoza profilaxiei antico]mar.
Congresul Internaional al Colecionarilor de Oglinzi Consacrate avea loc la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucure]ti, fostul Palt }uu, cu participarea celor mai [nalte figuri din Europa, Asia ]i de peste Ocean, av@nd ca tem` „Oglindologia - o problem` mondial`”. Printre lectori figura ]i Piere Vasilievici Vasea, pe care Viceniu voia s`-l [nt@lnesac`, s`-l pip`ie, s` fie convins c` acest om exist` [n carne ]i oase, om ale c`rei scrisori [i unse suferinele [n lungile nopii de iarn` din Castelul de Ap`.
Se apropia vertiginos, travers@nd Academiei, lu@nd-o pe l@ng` Cazinoul Prince, (Trocadero de alt` dat`, cu gr`dinia interioar` ]i bere la sticl` verde, de-o jumate, care sf@r@ia, turnat` peste jumerele g@lcilor, [n zilele caniculare bucure]tene, c@nd sac@zul lua foc pe arcu]ul din p`r de cal, a lui }aordel, l`utarul vagabod.), trec@nd prin potcoava cl`dirii B.C.R.-ului, [not@nd cu parpalacul printre munii de c`ri vechi, la v@nzare, de l@ng` gura metroului. C@nd s` intre [n curtea Palatului, d`du nas [n nas cu o persoan` extrem de cunoscut`, ]i atunci se pip`i, se ciupi de scrot, []i zdreli limba [ntre dini, iar un bold pe care-l purta [n permanen` [n reverul hainei ]i-l [nfipse [n pulpa piciorului, doar ]i-o reveni din buim`ceal`. Imposibil. Certamente, era taman el [nu]i, [n ur`m cu dou`zeci ]i cinci de ani. Cu ochii injectai, aruncai [n fundul capului, p`rul mare, castaniu ]i cre, sem`n@nd cu Angela Deviss. Urm`rea, el , cel t@n`r, cu ochii c`scai derularea imaginilor pe ferestrele palatului, imagini filmice,fragmente relevante, cu oameni ]i aciuni din zbuciumata istorie a Palatului }uu, de parc` un cineast tr`znit []i proiecta filmele dintru-n unghi apropiat ]i din c@nd [n c@nd pelicula se [ncurca [n mosorelele aparatului. Se afla, evident, [n epoca [n care fusese atins de blestemul acela nemaiauzit, de a vedea imagini pe sticla ferestrelor, contrar aprecierii colegilor ]i prietenilor, c` sunt doar cai verzi pe perei. Se apropie c@t putu de mult de el [nsu]i, [nc@t [i simi chiar r`suflarea puturoas` de tutun . Impasibil la stimuli externi, neb`g@ndu-l [n seam`, pe, el, cel matur, cel`lat privea, pur ]i simplu, derularea filmului. Dup` [mbr`c`minte ]i cearc`ne, p`rea chiar atunci coborat din trenul care-l adusese din Ardeal, de la iubita lui Lidia. Poate c` ]ocul pe care [l [ncasase [n compartiment, c@nd se trezi cu capul de cerb [n brae, [l [mpinse [n gloata bucure]tean`, pentru a-]i pierde urma, sau pur ]i simplu a bate urca, ag`at de grilajul gardului din fier forjat, de unde urm`rea secveele ascunse [n memoria siliciului geamurilor, de parc` atunci boierii ]i boieroaicele, domnul ]i domniele, d`deau n`val` [n sala de dans, [ntr-un iure] de mazurc`. Evident c` se l`s` [n boii lui, dedublarea retroactiv` oper@nd dup` legile proprii. Singurul lucru pe care ]i-l mai reamintea a fost c` din aceast` sminteal` [l scosese Polixenia, fata care, mult mai t@rziu, h`l`duind pe colinele din Z`podia, avea s`-i devin` soie, aproape pentru o ve]nicie. Ceea ce, totu]i, [l l`sase [nepenit de uimirea, a fost c` acest eveniment al [nt@lnirii cu el [nsu]i, ap`rea la un moment total anapoda; chiar atunci c@nd se a]teapta s` dea nas [n nas cu }tefu T.Ion, co]marul vieii lui. Dac` nu cumva se afla [n acele momente, taman [n miezul unui co]mar , cu totul ]i cu totul plin de culori.
„Pfiu, tu-i raiu m`-sii! Dar cum, doamne iart`-m`, se face ?! S` m` [nt@lnesc cu mine [nsumi,[n carne ]i oase, dup` at@ia ani, a]a, fa` [n fa`?! P`i, e de-a-dreptul incredibil! De nu ]i-o fi b`gat dracu’ coada!” ]i parc` c`uta, cu privirea, pe cineva c`ruia s`-i m`rturiseasc` [n ce belea intrase.„{nseamn` ca eu, acesta, care calc pe caldar@m, nu sunt eu, at@t vreme c@t, [n mod evident m` v`d cu ochii mei, ag`at de grilajul Palatului. Oi fi c`zut victim`, oare, benzii lui Moebuse, dar parc` modelul `la se aplica unui spaiu bulversat! Mai bine cad prad` co]marurilor lui }tefu T. Ion. Dar, dac` [l lichidez! Sau poate moare, pedeapsa, dup` cum arat`. S`-l ia mama dracului, pur ]i simplu! Se [nfurie. P`i, stai puin! Dac` moare, n-am s` mai ajung la v@rsta asta. Te doare mintea! Vas`zic`, dac` urm`resc mascaraua asta cu p`rul cre... m` plimb` prin cotloanele Bucure]tiului de acum dou` zeci ]i cinci de ani. Haida, de! E un truc! Cred c` mi-a f`cut-o cineva. Qui potest!”
Deja se l`sase noaptea, iar ferestrele Palatului }uu fuseser` invadate, de bun` seam`, de imagini vechi, picturale, aiuritoare, trezite din somnul siliciului din sticl`, pe care le percepea, desigur, ]i Viceniu, cel adult, peste um`rul celui t@n`r: un june cu c`rare pe mijloc []i aranja, [n oglindirea ferestrei, mustaa r`sucit` spre urechi; o coconi` []i [mprosp`ta, pe obraji, fardul ]i alte sulemeneli; la ferestrele de la etaj, de sub fronton, ap`ru chiar chipul boierului al`turi de Irina }uu, nevast`-sa. Imaginile la mare c`utare erau cele [n care tinerele doamne []i aranjau jupoanele ]i desuurile pe c@rca vreunui dansator, st@nd capr`. Evident c` numai ei doi aveau capacitatea senzoriala de a percepe imaginile filmice, astfel s-ar fi str@ns lumea ca la circ. Peste mult` vreme, darul acesta avea s`-l aduc` la marginea smintelii, lucru care [l hot`r@se s` abandoneze, cu sprijinul Polixeniei, definitiv halucinanta putere de a vedea imagini, de mult pierite, de pe obiectele care le reflectase. Era convis c` o ascunsese ad@nc [n pliurile subcon]tientului, f`r` a se a]tepta la violena cu care, pleosc, r`buvnise la suprafa`.
Holul central de primire al Palatului }uu, unde se derula Simpozionul, cu cele dou` brae ale sc`rii monumentale care ]erpuiau ca ni]te cosie spre etaj, cl`tind arabescurile [n oglinda veneiana de pe peretele din fa`, era inundat de o lumin` moale ]i mirosea, discret, a ulei volatil de mosc. Nu era lume prea mult`.Viceniu se ridic`, discret, pe v@rful picioarelor ]i lungi g@tul ca un batlan, doar o da cu ochii de Piere Vasilievici Vasea. Cuv@ntul de deschidere al Congresului era rostit, [ns`, de o persoan` destul de ciudat`. Discursul era pres`rat simtomatic ]i aproape enervant de sintagma ]i colateralele ei reflectare, de altfel cum era ]i firesc la o [ntrunire a oglindologilor. Cu toate acestea ceva nu era [n regul`. Plutea, parc`, [n aer o atmosfer` ap`s`toare, prea artificial`, un soi de deja vu, care-l f`cea pe Viceniu s` cread` c` este, de bun` seam`, victima celuilalt Viceniu, t@n`rul, care privea cu ochii bulbucai de pe caldar@mul din faa muzeului. Se simea str@ns ca-ntr-un ham. Singurul g@nd fiind cum s` o ]tearg` mai iute din cl`dire, dac` din sonorizarea staiei de amplificare nu ar fi ajuns p@n` la el, f`r` echivoc, frazele miraculoase ale amfitrionului, [n ciuda aparenei sale, care punct` c` el este, de fapt, Autorul acestor [nsemn`ri, iar onoratul auditoriu sunt personajele convocate la instructaj pentru o nou`, riscant` ]i anevoioas` cruciad` [mpotriva realit`ii, l`sand s` se [neleag` numirea la comenduirea operaiunii taman pe Piere Vasilievici Vasea. Viceniu simi c` i se [nmoaie, evident de bucurie, picioarele ]i s-ar fi pr`bu]it pe pardoseal`, dac` n-ar fi fost la [ndemn` o canapea de decor pe care se a]ez`, tampon@nd broboanele de sudoare de pe frunte. De bun` seam`, el [nsu]i era o ficiune ]i nu mai avea de ce s` se team` de co]marul vieii sale, pe numele s`u adev`rat }efu T. Ion, nici m`car de hidoasa sa dublur` abia ie]it` din pubertate, dar mai ales de tortura acelei inutile anamneze, dictat` de otrava instinctului de conservare, ca m`sur` profilactic`.



06.04.2006
Bucure]ti Irimia B`lescu