clopotul

clopotul bătea întotdeauna la ore fixe
la ore când se întâmpla ceva important tătaia spunea că e ceasul lui dumnezeu
e bine să ai un ceas de ăsta așa nu uiți pe nimeni

la ora doișpe bătea un singur clopot lumea se oprea din treburi
și pironea ochii spre cer eu mă gândeam că dumnezeu ăsta tre’ să fie un tip
destul de mare ca să-i privească pe toți în ochi
mă cățăram pe gard știam că vine autobuzul îl vedeam icnind ca un balaur
în pântecul lui oamenii stăteau cuminți pe scaun îl vedeam pe tata el mă vedea și-mi făcea cu mâna balaurul umplea drumul de praf se oprea taman în centru cu mare pufnet
scuipa oameni cu sacoșe eu ziceam că balaurul își cere iertare și le dă cadouri oamenilor înghițiți pentru cei de-acasă tata dispărea în praf vezi la bufet striga bunicul închideam poarta cu zgomot bufetul era și el un balaur care scuipa fum oamenii ieșeau din el cu vocea groasă și ochi de sticlă eu mă rugam de tata să-i duc sacoșa

atunci am înțeles prima oară balaurii nu mănâncă oameni ei stau cuminți în pântecul lor până ajung în centrul lumii

când venea o ploaie urâtă atunci băteau trei clopote cu putere într-o noapte am auzit ploaia răpăind pe acoperișul de tablă și niște trăsnete mari bunica zicea că dracii își biciuie caii prin lume apoi tremuram prin apa până la șolduri în urmă florica mugea întruna pe uliță apa creștea toată lumea striga spre biserică de parcă dumnezeu i-a chemat să le spună ceva important

și-n noaptea aia le-a spus
atunci am înțeles următoarea ploaie poate să fie și ultima

când bătea clopotul rar mă supăram trebuia să mă rog mai mult
bunica zicea că a mai plecat unul eu nu înțelegeam n-avea unde să plece
că nu venise balaurul mai tîrziu eram vesel era ziua în care mâncam sarmale pe
o scândură mare în loc de masă copiii într-o parte ăi mari într-alta

a fost singurul lucru pe care nu l-am înțeles
de ce când pierzi ceva important te plâng toți strănii care habar n-aveau de tine până atunci și de ce bătrânii îndesau ce-a mai rămas pe masă în pungi și batiste
de parcă ar fi șters orice urmă a celui ce-a fost

nunta

duminicile cu mirese erau cele mai strașnice bunica ne trimitea la biserică
noi jucam n-am curent pe stâlpii de la intrare apoi făceam planuri
când ieșea mireasa fanfara începea să cânte mirele arunca monede ne buluceam toți prin șanțuri ne rugam să nu fie nunta aproape de biserică așa mirele umbla mai des în buzunare eu aveam noroc stăteam la a doua casă de la biserică aveam și fântână umpleam găleată puneam buruieni în loc de flori o turnam în fața miresei mirele trebuia să pună mai mulți bani în găleată toți erau invidioși

o singură dată m-am supărat la o nuntă eram strânși ciorchine pe marginea drumului și mirele a aruncat o monedă nouă de-o sută nu mai văzusem vreodată decât în mâna ălor mai mari a urmat nebunia cel care-a prins-o a mâncat înghețată un an de zile și-a fost invidiat tot un an

înghețata de la bulbuc era cea mai bună mică și roz bulbuc scotea mai întâi cornetul apoi lua cu lingura din butoi tot timpul era coadă veneau copii de la capătul satului taman la mine în centru să cumpere înghețată bulbuc stătea într-o casă cu gardul verde noi ziceam că are o grămadă de bani

într-o duminică s-au întâmplat două lucruri băiatul cu moneda de-o sută
a murit înecat l-am văzut când îl aduceau pe brațe era vinețiu ca moneda de-o sută
bulbuc n-a mai venit l-am așteptat toți lângă stâlpul de care-și lega căruciorul cu înghețată
spre seară ne-am înarmat cu nuiele și-am mers la el acasă gardul verde stătea într-o rână poarta era deschisă și peste tot un pustiu rece ca înghețata

gamela

târziu am înțeles ultima poveste se spune întotdeauna pe picior de plecare
stăteam în pragul porții așteptam balaurul bunicul a început o poveste despre cum a luptat el în război mergea prin viscol să aprovizioneze soldații la ora doișpe bătuse clopotul și-a scos gamela din raniță o schijă i-a împrăștiat borșul pe haine și-a intrat în genunchi
eu mă uitam la coada de praf a balaurului m-a strâns de mână și mi-a dat o gamelă cu fundul turtit mi-a zis atunci ai să vezi tu ce faci cu ea

de fiecare dată când mă prinde viscolul scot gamela din suflet și-aștept o schijă
să împrăștie viața pe haine

*

îți spun adevărul

uterul e o sală de judecată în care pașii răsună pe marmoră ca un refren de beție semnul că tatăl sărbătorește cu limba împleticită în urma lui mama scuipă în palmă aranjează părul copilului el adoarme înainte ca povestea să se sfîrșească adoarme strîngînd în brațe un vaporaș cu cheița întoarsă pînă cînd motorașul plesnea ca o venă pe frunte

apoi tatăl își strînge bruma de lucruri își trece mîna prin părul copilului în urma lui aroma de tată un fel de mere uscate amestecate cu foi de tutun o ușă trîntită cuvintele se preling pe gresie ca vinul scurgîndu-se pe bărbia țepoasă

cînd nu avea mîinile înghețate copilul se visa alpinist la poalele oricărui pisc unde vedea o cruce lăsa bornă un gînd își spunea o să-mi iau șosete uscate și-o să urc să țin de urît celui ce a pornit înaintea mea

restul timpul și-l umplea cu lucruri mărunte spărgea oglinzi ceasuri nu voia să știe cum arată nici cît timp mai are strîngea cutii de chibrituri din care făcea o casă cu două camere își închipuia că șlefuiește mobilă pune gresie că face lucruri pe care bărbații le fac de obicei

îți spun toate acestea să înțelegi

unii se nasc însemnați alții doar cu poftă de viață pentru toți același vis niciodată lumina nu e mai bogată ca întunericul

cît e ziua de lungă mă uit la desene animate trec mîna prin păr îmi pipăi bărbia da chipul meu de copil e neschimbat poate visul se va deschide și cineva mai milos mă va arunca înapoi în sala de judecată să aflu cum se sfîrșește povestea

pînă atunci

ies pe stradă mă învîrt în jurul femeilor femeile se învîrt în jurul bărbaților bărbații se învîrt în jurul pămîntului pămîntul în jurul soarelui soarele se învîrte în jurul lui dumnezeu iar dumnezeu se învîrte în jurul singurătății sale