O femeie frumoasă e femeia cu care îți face la fel de multă plăcere să vorbești înainte și după ce ați făcut dragoste.

Conversația de dinainte de descărcarea fizică reprezintă, din punctul meu de vedere, al bărbatului, o etalare a atu-urilor, a motivelor pentru care femeia să te vrea pe tine. Reclama.
De când am început să conștientizez asta, știu mai bine ce trebuie să fac. Știu din start dacă femeia din fața mea va ceda sau nu. M-am înșelat în foarte puține cazuri, și întotdeauna când am primit un "da" în loc de "nu"-ul așteptat.

Nimeni nu poate afirma despre femei că "le cunoaște". Probabil că în spatele clișeului despre "eternul mister feminin" nu se ascunde, de fapt, nimic. Un om deschis la minte nu poate enumera nici o trăsătură de caracter specifică tuturor sau măcar majorității femeilor. De aceea, este la fel de absurd să spui "femeile sunt..." sau "femeile vor..." sau "femeile gândesc așa...", precum ai spune "bărbații sunt..." sau "...vor..." sau "...gândesc așa". Suntem diferiți. Unici. Și atât de asemănători, totuși...

Pentru mine femeile se împart de o vreme încoace în două categorii: cele pe care știu din start că, dacă aș vrea, le-aș putea băga în patul meu, și celelalte. Foarte puține în zona incertă, încă de la primele cuvinte schimbate.
Pe de altă parte, afirm cu toată convingerea că o femeie către care am cel puțin o punte de comunicare este ca și sedusă. Restul e o problemă de timp.
Comunicare. Nu cuvinte. Nu vorbe. O legătură la același nivel, egalitate cel puțin parțială în exprimare, în gândire, în simțire. Și mai ales, în definiții. "Muzică" înseamnă pentru mine cu totul și cu totul altceva decât pentru o femeie căreia îi plac manelele. Pornind de aici, știu deja că nu aș putea niciodată sau aproape niciodată să cuceresc o persoană căreia i se aplică definița de "manelistă". Nu avem aceleași simboluri, același limbaj. Nu există comunicare. Și unde nu există comunicare, nu există sex. Simplu. Și invers: unde există comunicare, poate exista sex. Acest "poate" depinde numai și numai de aptitudinile personale. Se mai pot numi, generic, empatie. Să știi cam ce ar vrea o femeie să audă de la tine. Să știi cum să îi spui ceea ce vrea să audă. Ideea de bază e simplă, tehnica vine pe parcurs. Drumul e întotdeauna același. Cunoștință - întâlnire - comunicare - sex. Aproape rutină.

Nu sunt misogin. Și nici nu vreau să par, și de aceea trebuie să îmi aleg cu grijă cuvintele. Nu insult intelectul unei femei dacă gândesc despre aceasta că mai degrabă sau mai târziu tot în patul meu va ajunge. Este un lucru pe care și ea îl vrea. Poate nu știe încă, dar cu siguranță îl vrea.

Orice om este o personalitate atât de complexă, încât în foarte puține cazuri poți să spui despre el că "îl cunoști", că îi anticipezi reacțiile. Cine crede astfel, gândește în dogme. Are prejudecăți. Aceeași persoană poate să fie și tatăl grijuliu până la sacrificiu, și ucigașul cu sânge rece. Și criminal, și victimă. Și alb, și negru. Funcție de mediu, conjunctură și eveniment, anumite trăsături se manifestă spontan. Nu întotdeauna cele dominante.
În acest sens, trebuie doar să știi ce latură a ta să îi dezvălui femeii pentru a o cuceri cât mai repede. După cum spuneam, reclamă. Ai publicul-țintă și produsul. Tu. Cum faci să vinzi produsul publicului-țintă? Păi, mai întâi trebuie să știi expectanțele publicului. Să îl cunoști. După care, prezinți acele caracteristici ale produsului pe care le așteaptă potențialul cumpărător. Nu minți! Doar omiți unele proprietăți în favoarea altora, în funcție de cerere. Trebuie să știi ce să scoți la suprafață. pentru că în afară de cazurile extreme, produsul poate corespunde așteptărilor. Din clipa în care conștientizezi asta, totul devine foarte simplu. Un joc plictisitor, pentru că finalitatea e mereu aceeași, dacă nu ar interveni personalitatea diferită a fiecărei femei și plăcerea de a o descoperi cât mai mult. Curiozitatea. Lucrul responsabil, în definitiv, pentru evoluția speciei umane.

Marea majoritate a femeilor au nevoie de un bărbat care să le confere siguranță. Și toate femeile au o plajă bine delimitată de variațiuni ale termenului "bărbatul pe care îl vreau". Secretul constă în a te încadra în acest spectru de stereotipii masculine acceptabile și în același timp a nu deveni comun, banal. Nici prea perfect nu e bine, nici prea "cuminte", nici prea previzibil. Trebuie să întinzi puțin coarda, dar să știi întotdeauna până unde să șochezi. Prin cuvinte, prin gesturi, prin teme abordate. Cât de departe să împingi limita.

Am făcut dragoste cu multe femei. Desigur, cu mai puține decât unii. Nu vreau să mă laud. Și ele au vrut tot la fel de mult ca și mine. Deci, nu este un merit personal. E norocul meu, moștenit și dobândit, de a fi ceea ce sunt.

Să ne întoarcem la definiții. "A face dragoste" înseamnă pentru multe femei a face sex cu o persoană la adresa căreia ai anumite sentimente, cristalizate într-o oarecare măsură. Cristalizarea în cauză cere timp. De aceea, această definiție (eronată) este unul dintre primele subiecte atacate în cadrul discuției cu o persoană de sex opus. "A face dragoste" înseamnă a îți păsa cum se simte persoana cu care faci sex. A te asigura că plăcerea e comună, a face tot posibilul pentru ca plăcerea să fie comună. După cum am spus întotdeauna, jumătate din plăcerea mea în timpul actului în sine, o reprezintă feed-back-ul. Să văd, să simt că și ei îi place.
Dacă nu îți pasă de ceea ce simte celălalt, e doar sex. Un fel de masturbare cu corpul partenerului, care este redus, astfel, la stadiul de obiect folosit.
Am făcut sex doar de două ori în viață. De fiecare dată, am fost mai mult decât îmbibat în alcool, și ceea ce a început ca o partidă de dragoste, s-a transformat pe parcurs, din frustrarea de a nu putea termina (anumite tipuri de alcool au acest efect asupra mea) într-o mișcare frenetică și fără sens, în care plăcerea atribuită în general mijlocului - a face dragoste - se transferase exclusiv unei finalități care întârzia să apară - ejacularea.

Pot să afirm, fără să fiu acuzat că aduc vreo ofensă IQ-ului sexului opus, că marea majoritate a femeilor cu care am vrut să fac dragoste mi-au cedat după maxim trei întâlniri. O femeie cu care nu am apucat încă să vorbesc ar putea gândi că este prea devreme. De ce să fie prea devreme?
Din punctul meu de vedere (întotdeauna împărtășit și partenerei de discuție), un om este definit de trei componente majore: cea fizică, cea intelectuală și cea sufletească. Sau altfel, felul în care arată, felul în care gândește și felul în care simte.
Personal, am o prejudecată și o recunosc: evit să intru în vorbă cu o femeie dizgrațioasă fizic. Îmi pare rău, ăsta sunt. Adică, să nu exagerăm: pot întreține o conversație și cu o femeie urâtă conform criteriilor mele (persoană care, de multe ori, poate surprinde în mod foarte plăcut la acest nivel - conversație), dar sunt mult mai înclinat să comunic cu o femeie frumoasă, de la care știu că pot să vreau mai mult.
Întotdeauna am vrut de la o posibilă parteneră (adică toate cele care au trecut de testul aspectului fizic) următoarele lucruri: să aibă aproximativ același nivel intelectual cu al meu (componenta intelectuală), să simtă la fel ca și mine (componenta sufletească) și să fie compatibilă în pat cu mine (componenta fizică). La asta se reduce totul. Succesul unei relații de lungă durată, după părerea mea, constă în reprezentarea semnificativă a fiecăruia dintre aceste trei capitole. Dacă unul - oricare - lipsește cu desăvârșire, nu va exista nici un fel de relație, chiar dacă la celelalte două cuplul e perfect compatibil. Toate au aceeași pondere în asigurarea longevității unei perechi (matematic vorbind, 33,(3)%).
Referitor la componenta fizică, spun doar "compatibilitate" pentru că la asta se rezumă totul. Experiența anterioară contează prea puțin, cea comună se dobândește în timp, iar deschiderea și nivelul de permisivitate, larghețea în manifestări, în cadrul actului în sine, intră tot în componența termenului de compatibilitate.

Și atunci, dacă îți place o femeie pentru ceea ce este și felul în care simte, nu este normal să vrei să îți satisfaci cât mai curând și această ultimă curiozitate majoră? În definitiv, oricât de mult ți-ar place o persoană, incompatibilitatea în pat va duce, mai devreme decât mai târziu, la destrămarea relației. Și atunci, ce rost are să mai aștepți, cu atât mai mult cu cât "testarea terenului" în acest domeniu are toate premisele de a se transforma într-un lucru foarte plăcut?
În mare, aceasta e părerea mea.

Unde intervine problema?
După.
După ce ai făcut dragoste cu o femeie. De multe ori, îți dai seama că nu mai ai chef să o vezi în jurul tău, să mai faci dragoste cu ea încă o dată, să o mai auzi vorbind sau să o ții în brațe. Din acest punct, se departajează irevocabil femeile frumoase de cele urâte. "Frumos" nu este, evident, un atribut fizic și cu atât mai puțin unul universal. Reprezintă exclusiv viziunea mea despre o persoană. Fiind un simplu om, cu defecte și calități, cu trecut și o moștenire genetică, nu pot să fiu decât subiectiv. Nici nu mi-aș dori să fiu altfel. Consider că în 99% din cazuri, cuvântul "obiectivitate" reprezintă un termen fără acoperire în concret. Nu există în realitate. În fine.

Sexul (respectiv acțiunea de a face dragoste) este pentru mine și a fost în relațiile mele de până acum punctul de turnură. Până acolo, ele m-au ales pe mine, de acolo eu le-am ales pe ele. Cine rămâne, cine pleacă?

Am rănit multe femei din această cauză. Îmi pare rău. Dacă aș ști cum să generez o despărțire fără să o fac pe ea să sufere, aș fi făcut-o. Dar nu știu. Și nu pot altfel. Le-am spus întotdeauna să uite cât mai repede, să treacă peste, să păstreze doar amintirile frumoase. Dar e greu să pui în practică ceea ce în teorie sună atât de ușor.
Și femeilor din viața mea pe care le-am obligat să treacă prin astfel de momente le cer, din nou, iertare. Eu nu le-am uitat. Pe nici una. Evident, nu pe prima fată cu care am făcut dragoste, cea care a venit de la 300 km doar ca să rupem patul amicului ce ne-a cazat timp de două zile (și așa am și făcut). Nici pe singura fată virgină cu care am încercat vreodată să mă culc (și nu știu nici acum dacă am reușit!). Nici pe olteanca "fierbinte" cu cei mai frumoși sâni pe care i-am văzut în viața mea - cea din cauza căreia am sărit pe geam aproape complet dezbrăcat, când era să mă prindă prietenul ei într-un loc la care credea că are exclusivitate cel puțin temporară.
Cu siguranță, n-am s-o uit niciodată nici pe nevestica "aprigă" pentru care a trebuit să mituiesc gras femeia de serviciu a unui hotel cu ținută, deoarece am dat nas în nas cu ea pe când ieșeam din toaleta damelor...

Toate fac parte din trecutul meu. Pe toate le mai păstrez încă, în culori diferite. Ca o prismă de sticlă, ce transformă orice rază de lumină care o traversează în curcubeu. Născându-mă prismă și neștiind să fac altceva decât să încerc să captez razele de soare, mă consider norocos pentru că în decursul scurtei mele existențe am avut șansa de a da peste unele raze deosebite... Împreună cu acestea, am născut mii de culori fantastice, care s-au stins la lăsarea întunericului, atunci când raza m-a părăsit. Dar amintirile au rămas, și despre asta vreau să vorbesc în continuare. Despre zilele mele cele mai colorate. Despre cât de frumoasă poate să fie viața. Despre femeile pe care le-am întâlnit, unice, magice, extraordinare...