rîndunică a murit într-o zi de 13. n-a murit cum moare o rîndunică obișnuită pentru că nu era o rîndunică obișnuită. era un bărbat rotofei și era un fel de șef mai mic peste filiala unei instituții. mergea împreună cu doi șefi mai mari la nunta unui prieten. un șofer beat care mergea și el la o nuntă i-a spulberat de pe trotuar. două lucruri l-au făcut pe rîndunică să semene cu o rîndunică obișnuită. zborul pînă într-un copac aflat la zece metri de trotuar și trupul chircit după ce a atins pămîntul.

fragment de memorie inutil.
cînd eram copil aveam un vecin înalt cu păr grizonat. de la depărtare nu-l deosebeam de taică-miu. cînd îl vedeam mă apuca tremuratul îmi spuneam atunci că mai bine aș fi un copac. putea să dea în mine cu orice cu antena de cameră cu o curea sau cu furtunul de la mașina de spălat dacă aș fi fost copac nu m-ar fi durut i-aș fi scos limba de copac i-aș fi întors curul și i-aș fi zis na mă boule lovește că nu mă doare nimic. nu mă mai doare. erau zile în care vecinul meu punctul meu cardinal nu apărea. uitam complet de el cînd intram în casă auzeam un horcăit și mă blocam în pragul ușii. nu știam cum e mai bine să intru în casă cînd tata doarme ori cînd e treaz.

învățătoarea mea din clasa a II-a avea un țignal. îmi plăcea mult țignalul acela și într-o zi cînd eram de serviciu pe clasă l-am furat din dulap. a doua zi m-am lăudat tuturor că mi-am cumpărat țignal dar învățătoarea s-a prins. în fața școlii ne-a scos în careu și mi-a luat cravata de pionier. oricum niciodată n-am știut să fac nod mă gîndeam. i-a mai luat cravata unui coleg. tot emilian îl chema și cînta la pian. acum el e preot.

de amintirile astea nu mai am nevoie. ar fi timpul să renunț. dacă ar fi așa de simplu ca atunci cînd îți bagi două degete-n gît și-ți golești stomacul aș uita în fiecare zi cîte ceva.
tu de exemplu ce-ai uita?
eu aș uita să vorbesc să simt să scriu să mănînc să sting lumina.

*

uneori ședințele de sumar par că nu se mai termină. din redacție răzbate un murmur care-ți toacă nervii ca o ploaie mocănească. atunci țin ochii deschiși de complezență și mă încui în țeastă. șefa vorbește într-una dar nu o ascult. îmi imaginez o stație de maxi-taxi și un buchet de crini imperiali. de fapt îmi imaginez tot felul de lucruri rațe pe un lac o carafă de vin o lansare de carte. cînd se termină totul vocea șefei revine ca și cum ar rula pe ecran un film din care n-ai pierdut prea multe cît ai fost la toaletă.

în mine e o altă ședință de sumar. mîna dreaptă ia interviu plămînului drept despre revolta poporului de alveole. urechea stîngă ia interviu coastelor despre ceea ce le lipsește.

astăzi se împlinesc opt luni. opt luni de cînd ne locuim unul pe altul. cine pleacă ultimul deschide ochii și aerisește trupul. cine ajunge primul pornește sîngele se face cald apoi pune masa.