Duminică, 14 Sept. 2008, Sărbătoarea Sfintei Cruci.

Cerul anunță prima zi mohorâtă de toamnă. Pe neașteptate, parcă toți norii s-au grămădit peste Valea Prahovei. E frig, pădurea care pană mai ieri stătea cu vârful semeț spre lumina cerească, astăzi și-a răsfrânt crengile adormite, sub voalul răcoros și veșted al toamnei. Tot dealul împădurit dimprejurul Mânăstirii, s-a umplut deodată cu mulți credincioși. Unii suntem pregătiți de haine groase, dar mulți dintre noi, am fost păcăliți de zilele senine și atât de călduroase, până ieri. Acum, stăm circhiți sub arborii crescuți până lângă zidurile Mânăstirii Ianculești. Toți așteptăm nerăbdători începerea Sfintei Liturghii. Așteptăm cu o primire caldă și prietenească, sosirea Primului Intâistătător, Patriarhul Bisericii noastre, Părintele Daniel și cu Prea Sfințitul Episcopul nostru Părintele Varsanufie Prahoveanul, pe lângă Părintele, Stareț Benedict, impreună și cu un sobor de mulți Sfințiți Părinți Preoți și toată obștea mânăstirii, formată din cei șapte călugări. Ca și noi și împrejurimile muntoase, parcă a început a prinde viață odată cu începerea Slujbei. Imediat, ne-a redat căldura sentimentală și acum totul pare un prilej de bucurie și de desfătare dumnezeiască.
Venind lângă umărul meu, cu diferența de opinie, cineva îmi pune discret întrebarea:
- Dar de ce zidim atât de multe mânăstiri?... Oare, Dumnezeu pune bază pe ziduri?
- Și pe ziduri, da… și pe ziduri! am răspuns eu. Va trebui să zidim o Mănăstire așa de mare, încât să cuprindă toată România, de la o graniță la alta. Să sfințim fiecare metru de pământ, iar noi toți locuitorii ei, să trăim ca niște maici și călugări, împărțind felia de pâine pe jumătate, că… slavă Domnului, pâine se găsește din belșug, pentru toți.
- Da… pâine se găsește din belșug, pentru toți!... După o scurtă pauză vocea reveni din nou.
- Și totuși, eu tot nu am înțeles, de ce e nevoie de atâtea mânăstiri?
- Vom face în curând primirea lui Dumnezeu și să avem unde să-L găzduim! am încercat eu să-i alung nedumerirea.
- Lui Dumnezeu, numai în mânăstiri, îi place să locuiască?
- Da… Lui Dumnezeu, numai în liniștea munților din mânăstiri îi place… "Precum în Cer așa și pre pământ".
Amprenta tăcerii s-a lăsat peste noi, văzând cum șiruri de credincioși urcau mereu din vale, din ce în ce mai mulți. De acum, parcă starea sufletească participa la încălzirea trupului nostru, redându-ne starea de bine și zâmbetul pe buze. Zâmbind își făcu apariția și Preafericitul Patriarh, Daniel. Cu o personalitate puternică, pășește plin de har și înțelepciune cerească. O liniște deplină plutește în aer, vrând fiecare dintre noi să savurăm aceste frumoase momente trăite în rare astfel de ocazii. A urmat o predică impresionantă. Fiind și Duminică și Ziua Sfintei Cruci și Hramul cu același nume, pe lângă Făcătorul de Minuni, Sfântul Mina:
"Iubiți credincioși, astăzi avem o mare sărbătoare, cu dublul rol. Fiind totodată Duminică, Invierea Domnului Hristos, dar, și Ziua Sfintei Cruci. Crucea, noi ortodocșii, o ridicăm la mare rang de demnitate divină, pentru că, Crucea înseamnă: putere, biruință asupra celui potrivnic. Dacă ați observat în noaptea de Sfintele Paști, la Inviere, lângă Lumină se află și Crucea. Invierea a biruit prin Cruce. Nu poate fi Inviere fără Cruce și nici Cruce fără Invierea lui Hristos, Domnul nostru. Prețul plătit pe Sfânta Cruce, pe care a sfințit-o cu scump sângele Său, pentru mântuirea noastră, sacrificiul infinit de mare pe care l-a făcut Iisus, să moară pe Sfânta Cruce, ar trebui să trezească în noi, idei foarte înalte, născându-se în inimile noastre sfințenia și bucuria a-L căuta, a-L dorii, a-L chema în orice loc și în orice timp, pe Cel ce s-a răstignit pe Ea, pentru a ne scăpa pe noi de la moarte. Moartea, însemnând adâncurile infernului". Predica susținută de Preafericitul Părintele nostru, a fost mult mai lungă și cu un conținut bogat în folositoarele virtuți duhovnicești, spre a ne desăvârși în credință.
Preafericitul, ca un sfetnic bun, iată, veghează pentru sufletele noastre, pregătindu-le pentru Ziua Strălucitei Veșnicii, din Lăcașul Fericit al Cetății Cerești. Că și viața noastră, a drept credincioșilor ortodocși este tot o Cruce. Și unde vom afla odihna, dacă nu vom învăța de la mai marii noștri, a ne smerii ca Iisus pe Crucea vieții noastre? Cum să devenim un Om Nou, dacă nu vom învăța, că numai Crucea ne arată Calea pe care să mergem după poruncile evanghelice, ca să ajungem la virtuțile prunciei arătate nouă de Domnul Iisus?
Mamona este încă idolul multora dintre noi! Mulți adunăm în sufletele noastre numai tristețe și întunecime, murmurănd pentru pierderea unui câștig cât de mic, dând celorlalți o falsă înfățișare despre Dumnezeu. Iubirea de bani, dorința de îmbogățire, este lanțul de aur care ne leagă pe mulți dintre noi, de satan. Cine să ne rupă din atât de grele aceste lanțuri ale robiei? Putem trăi, împărțind pe jumătate ființa noastră? Jumătate dând lui Dumnezeu, cealaltă jumătate lui mamona?! Da… putem trăi, dar nu putem murii fără Dumnezeu, și aproape toți dintre noi, n-am știi acest lucru, dacă n-am avea "Trimișii", Apostolii lui Hristos.
"Răspunzând Simon Petru a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit ești Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Þatăl Meu, Cel din ceruri.
Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei deslega pe pământ va fi deslegat și în ceruri". (Matei 16; 16-19).
Iată, Preafericitul este "piatra" cu cea mai mare responsabilitate în fața Invățătorului Său, Iisus Hristos, dând socoteală pentru noi! Noi care suntem numiți "Copii ai Impăratului Ceresc".
Prețioasă făgăduința de la Tatăl, Dumnezeu! El, ne-a făcut copii desăvârșiți, sfinți și fericiți. El e izvorul de forță al vieții noastre și dacă îl rugăm să ne dea puteri, El, ne promite puteri mult mai mari ca cele omenești. El, ne promite iubire a toate iertătoare și puterea iertării pe care noi niciodată nu le putem avea de la noi. El vrea să ajute pe aceia care nu se mai pot ajuta singuri și care au recunoscut că într-adevăr sunt neputincioșî, și observă cât de limitate sunt posibilitățile lor.
" Căci, Fiul Omului a venit șă caute și să mântuie ceea ce este pierdut".
Niciodată n-a pricinuit unui suflet sensibil o durere. Este o greșeală a nutrii gândul că Dumnezeu Iși găsește plăcerea, în a vedea pe copiii Săi, suferind. Când pașii noștri se unesc cu ai Lui, și El este prezent lângă noi, vine să ne aducă: pacea, iertarea, vindecarea și mântuirea sufletelor noastre. In vremurile de demult, Dumnezeu porunci poporului Israel, ca atunci când se adună laolaltă pentru Serviciul Divin "să mâncați înaintea Domnului, Dumnezeului vostru și să vă bucurați împreună cu familiile voastre de toate lucrurile cu care vă va binecuvânta Domnul Dumnezeul vostru" (Deut. 12; 7). El satisface dorințele tuturor acelora care prin credința în Fiul Său, păzește Poruncile Sale. Căci zice Scriptura: "Da-voi Legile Mele în inimile lor și le voi scrie în cugetele lor". (Evrei 10; 16).
Cel ce zice: "L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzește, mincinos este, și întru el adevărul nu se află"(l Ioan 2; 4).
Iată, Iisus vrea să locuiască încontinuu în inimile noastre ca izvor al vieții, al luminii și al bucuriei, iar binecuvântările Lui, să se reverse asemenea razelor de lumină de la soare. Biserica lui Hristos este călăuzitoarea care dă pe față, înaintea oamenilor, "Iubirea lui Hristos". Apostolii sunt lucrătorii pentru această lucrare atât de înaltă. Chiar cel mai umil și cel mai sărac dintre Apostoli, poate fi cea mai înaltă călăuză pentru "copiii lui Dumnezeu". Indeplinind lucrarea pe care Dumnezeu i-a dat-o prin Har și iubire de semeni, El, poate da loc la valuri de binecuvântări ale căror rezultate se pot vedea în ziua răsplătirii finale, prin bucuria neumbrită a vieții veșnice. Dumnezeu ne vorbește prin cuvântul Apostolului, ucenicul Său, ocupându-se de marea lucrare de mântuire a fiilor Lui.
Astăzi, Tatăl Ceresc iată, a revărsat din plinătatea binecuvântărilor Sale Cerești, cu o iubire nemărginită și asupra mea, a bărbatului meu, și a celor două surori de credință, Luminița și Florentina:
- Foarte multă lume! se mirau ele.
- Da, foarte multă! am mărturisit și eu.
- Ce rău ne pare că nu ne-a binecuvântat și pe noi Preafericitul…Iată, slujba s-a terminat, au plecat toate Fețele Bisericești! ne-am văicărit împreună cu mare tristețe în glas.
- Voi nu vedeți ce de garduri?... Și, cum să te strecori prin atâta lume?
- Da… așa e, toată lumea vrea să fie binecuvântată!
- Și ce facem acum?
- Ce să facem, ne așezăm frumos la rând dacă vrem să intrăm și noi prin Sf. Altar.
- Dar, e așa de mare rândul!
- Pentru Iisus, trebuie să suferim și noi puțin, e doar un strop de suferință.
- Uite, uite… chiar acum Preasfințitul Varsanufie a apărut la ușa mânăstirii de sus!
- Uite, zâmbește!... Arată foarte fericit!
- O, vai… dacă eram și noi mai aproape… îi ceream binecuvântare, am vociferat iar, toate într-un glas. Intre timp, Părintele Episcop se schimbase de haina preoției, îmbrăcând pe acea haină călugărească, neagră. Acum, ieșind în fața mânăstirii, zâmbind mulțumit, admira florile și iarba încă verde, neatinsă de picioarele pelerinilor care dacă n-ar fi fost gardul, fără milă ar fi călcat-o în picioare.
- Uite, vine și Preafericitul!…
- Da!... Și Preafericitul, tot cu zâmbetul pe buze
… Stau de vorbă amândoi.
- Arată către flori
… Ooo!... ce rău ne pare că suntem așa de departe... Nici nu auzim ce zice!
- Ce poate să zică? Admiră florile Părintelui Stareț Benedict, îi laudă vrednicia!
- Uite, uite… Preafericitul vine spre noi!
- Vine, vine… da, vine spre noi! Ne miram toate cu o mare uimire în glas. Acum auzim ce zice, nu ne-am înșelat, într-adevăr admiră florile. Preafericitul cu pași mari, grăbiți, legănându-se prin iarba de verdele crud, o călca fără milă în picioare. Se opri dincolo de gard, la doi pași de noi, ne privi atent și binecuvântându-ne, mai zise:
- Sunt foarte frumoase aceste flori, dar mai frumoase sunteți voi, "Florile Credinței!" Toate, pline de uimire, cu emoții în glas, am răspuns cu aceeași binecuvântare.
- Domnul Iisus și Maica Domnului, să vă sporească Harul și puterea, și turma Preafericirii Voastre, să fie plină numai de "Flori Duhovnicești ale credinței!"
După ce ne-a întors spatele, plecând de lângă noi, toate intr-un glas, am zis:
"Vă vine să credeți, sau nu, dar și aceasta a fost tot o minune dumnezeiască!"

Deșii norii și negura acoperise dealul împădurit, iată, Lumina lui Hristos, tot a pătruns adâncul. Nu putem înțelege toate tainele Providenței Sale, nu putem înțelege nici motivele cel determină pe Dumnezeu să se comporte, așa, cu noi. Totdeauna Cel Preaînalt, rămâne învăluit în ceva "tainic" și nici chiar cel mai înțelept gânditor, nu poate explica. Dincolo de toate acestea, noi trebuie să ne încredem în Brațul Lui Puternic, și în Inima Lui, care este plină de "Iubire Nemărginită".

Așadar…"Cele ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar cele descoperite sunt ale noastre și ale fiilor noștri pe veci, ca să plinim toate cuvintele legii acesteia". (Deutr. 29; 29)
Așa să ne ajute Dumnezeu. +Amin+.