…Știi ce mi-a răspuns la apostrofarea mea acea ființă mizerabilă, acel cerșetor imund pe care nu numai că nu dădeai doi bani, dar nici prin gând nu-ți trecea că te-ar putea convinge vreodată să-i dai ceva de pomană? "Nu-mi dai nimic dacă nu te conving că nu merit, dar dacă te-am convins că merit va trebui să accepți o simplă rugăminte pentru că altfel orice adevăr al convingerii s-ar dizolva". Măi să fie, mi-am zis contrariat de limbajul totuși diferit de aspect, prin îngrijire și prin conținut, "ăsta este un cerșetor cult", am continuat eu ironic cu glas tare. El m-a auzit, s-a uitat două, trei clipe la mine și mi-a spus că "poezia vine din soare într-un șuvoi inconstant, uneori se întrerupe, dar că el, șuvoiul poeziei este întreținut de oameni ca mine" și n-a așteptat să-i răspund că are sau nu are dreptate, că mi-a adresat rugămintea: să renunț pentru o oră pe zi la tot și să mă transform în cerșetor, la fel de mizerabil, de zdrențăros și urât mirositor ca și el. Am acceptat aproape instantaneu. Ceea ce vreau eu de la tine este să-mi dai un răspuns de ce am făcut asta, dacă nu te-am convins nu-mi dai nimic, dar te rog la rândul meu ceva…