Știți, acum vreo doi ani Maria s-a săturat de oraș și s-a hotărât cu puținii bani pe care-i avea să plece. Nu știa încă unde. Florin , fiul ei se simțea puțin mai bine. Pamfil îi ceruse să facă testul de paternitate și dacă se dovedea că e băiatul lui...Maria a refuzat. Știa că Florin e băiatul ei. Restul nu mai conta. Nu mai scrisese demult!De prea demult ca să-și mai amintească.Florin avea aproape trei ani și așa bolnăvior cum era încerca să fie puiul mamii mult dorit.Maria își împachetă într-o bună zi totul. Totul ei se dovedi a fi destul de puțin.Într-o bună zi urcă în trec. S-a oprit într-un orășel de munte. Florin o urma supus.Era pe la începutul lui august. În gara mică, de provincie trenul părea un balaur. Balaurul vieții sale.Ducându-se parcă lua și greutățile ei.Toamna îți făcea simțită prezența. Căteva frunze galbene împodobeau cimentul trist de pe peron . A plecat așa buimacă pe strada din fața gării. Unde se va duce?Și Florin nu se temea. Știa că mami știe ce are de făcut. S-au așezat câteva minute pe o bancă pe "Bulevardul gării"și au privit cerul.Florin
își găsi o prietenă de joacă:o frunză,iar Maria urmărea un nor care nici el nu știa încotro s-o apuce. Și ea , și norul!Florin cu frunza.S-au scurs câteva minute bune fără a băga de seamă. O doamnă în vârstă se așeză lângă ei. Se uita mirată la copilul firav care alerga frunza. Și la femeia care părea căzută din cer.Doamna Iancu știa tot ce mișcă prin oraș și era clar că Maria era o intrusă. Voia să întrebe , dar nu-și dorea să jignească. "Poate e venită în vizită la Generalul, vreo nepoată îndepartată, sau la Marina ...cine știe, vreo fiică din prima căsătorie?" Întotdeauna am fost bună și am ajutat bătrânii care întind mâna. Bătrânii sunt așa niște monumente, trebuie protejați. Zilele trecute pe scările unei mari bănci din orașul meu...(mă scuzați o las pe Maria puțin pe bancă.Doamna Iancu mă incită, ea e de vină că deraiez)o bătrână mi-a cerut să o ajut. Am scos fără a sta pe gânduri o suma din geantă. Bătrâna a izbucnit în lacrimi. Mi-a mulțumit și mi-am văzut de drum . Am lăsat-o plângând. Nu, bătrânii nu sunt răi. Sunt ca și copiii!Să nu uităm că poate cu ajutorul Celui de Sus într-o bună zi vom fi bătrâni. Șă nu ajungem să întindem mâna, dar viața asta poate fi atât de păcătoasă, încât niciodată să nu spui niciodată!Și uite, mă luai cu vorba și Maria deja întreținea un dialog plin de haz cu doamna Iancu.Parcă o trimisese cineva atunci la plimbare.Se și oferise să o găzduiască pe Maria și pe Florin în casa ei de oaspeți pentru o chirie modică, a se înțelege. Maria zâmbea. Prima dată după mult timp!
Cum se măsoară Timpul?Cu ora? Nu cred...Pentru unii timpul este cea mai grea povară. Vlad, știți...Vlad era într-o continuă alergătură. Aura născuse de curând o fetiță. Trei kilograme și o sută de grame și cincizeci de centrimetri. Primise nota "zece"la naștere.Aura născuse într-o rezervă, sub atenta supraveghere a doctorului Lucian , prieten și partener de afaceri al lui Vlad:"se poate, omule...tocmai pe ea să nu o îngrijesc?O să am grijă ca de soția mea!"Și așa a fost. Aura a născut și bucuria din sufletul lor era pe cât se poate de mare pe atât de firească. Își doreau un copil, Aura a trecut printr-o perioadă grea. Nu reușea să rămână însărcinată.Dar , gata...acum totul e în regulă. Toamna asta le-a adus cel mai frumos cadou!Pe Mara.O scumpete de fetiță!Vlad avea lacrimi în ochi și se gândea la cât o să fie de frumoasă Mara peste câțiva ani. O bomboană:să aibe ochii lui și tenul maică-șii. S-a întâmplat să fie și el în sfârșit tată! Nu se mai gândea la Maria!Decât fulgere în noapte. Rareori admitea ipoteza paternității lui Florin . Nu , el știa clar că nu avea cum să-i fie tată.Pe deasupra aflase de aventura Mariei cu dobitocul ăla de Pamfil. Și el nu mai avusese de ceva timp nicio treabă cu Maria. Nu!Nici nu mai dormeau în același pat,darămite...Nu, el o iubea pe Aura și fugea cât putea de lângă Maria. Până când a fugit de tot. Aura urcase sigur pe scara socială. Ajunsese mare doamnă!Și Vlad era tare mândru de ea!Da, viața asta...Și acum parcă îi mai vin în minte serile din facultate când el alerga dupa Maria. Și Aura lupta să ia bursă. Și purta ochelari. Și fuste lungi. Rar lăsa vreun picior mai dezgolit. Și serile în care ...
La Sinaia toamna își intrase în drepturi. Pe strada Castanilor la numărul 23 locuia doamna Iancu. Maria pășea hotărâtă spre casă. Era deja târziu. Nu-i stătea mintea decât la Florin.Sedințele astea cu părinții!Aaa,Maria preda româna la liceul din oraș. Începuse deja școala, iar de câteva săptămâni era și dirigintă, în locul doamnei Sorilă, care se pensionase pe neașteptate. Pe caz de boală!Și Maria devenise dirigintă la a IX-a B. O clasă de nebuni. Dar se descurca. Doamna Iancu mai avea grijă și de Florin .Acesta mergea la grădiniță, dar de multe ori venea mai devreme acasă pentru că-i era rău. Și drumul de la liceu acasă i se păru atât de lung în seara aia!Trânti atât de tare poarta , încât doamna Iancu sări ca arsă!Nu se întâmplase nimic, iar Florin dormea. A plâns el puțin acum vreo jumătate de oră. Dar s-a potolit, l-a păcălit Jeni cu ceva dulce. Jeni Iancu-îngerul păzitor al Mariei și al lui Florin . Jeni era singură.Avea o fată fugită prin Franța și un cățel.Pe Pușchin .Acum îi avea pe ăștia doi pe care începuse să-i iubească.Florin era un deliciu!Deși suferea de o boală de oase era un isteț și jumătate. Și un șmecher nevoie mare!Maria renăscu în acea toamnă în orașul de la munte...Și pomii parcă erau veseli pentru ea. Și soarele mai rotund.Și ciorba avea gust mai de ciorbă. Și Sebi, colegul de fizică de la liceu ...Și ochișorii lui de tigru!Și cele două costume noi luate din banii pe meditații. Și ultimul control la medic al lui Florin!Atât de îmbucurător...Da, miresme primăvăratice în toamna târzie!
Compunerea de azi pe care am citit-o la ora de română nu a fost foarte apreciată de profesoara mea scorțoasă:"Maria locuiește la munte".Mie mi se părea bunicică, dar doamna a zis că e lungă și am deviat de la subiect.Cică trebuia să insist pe descrierea orașului de la munte!Da, ce știe ea?Eu am treaba cu Maria...