La facultate totul se derula normal.
Atmosfera de la ASE era incomparabil mai plăcută decât cea experimentată de el la Metalurgie.
Și asta îndeosebi datorită farmecului peisagistic conferit de proporția femininului, cu mult superioară celei de la Politehnică.
Cantitate, slavă Domnului, era, dar nu numai, să nu-l mâniem pe Dumnezeu, care se dovedise destul de grijuliu și cu latura calitativă!
Și chiar dacă interesul și preocupările lui adaptate noilor împrejurări nu vizau anumite acțiuni concrete de desfătare, în afara celor strict vizuale și de comunicare colegială, (nu-i trebuia o iubită, doar o avea pe Daniela lui) aprecia că mediul acesta îi era cu mult mai prietenos și de aceea și mai adecvat manifestării în voie a spiritului său zburdalnic.
Fusese, de altfel, anul în care își consolidase teoria tripletei feminine.

Pe baza experiențelor trăite, — îi explică el Anei — dacă se constituie un grup format dintr-un băiat și trei fete, relațiile se structurează cam după aceeași schemă.
Una dintre fete, de regulă cea mai nurlie, își valorifică rapid vino-ncoa-ul nativ și devine iubita lui.
Există o a doua, cu mult mai reținută decât prima, care suferă în tăcere, ea nefiind așa de întreprinzătoare, dar de o profunzime a sentimentelor incomparabil mai mare și care așteaptă răbdătoare ca el, după momentul inițial de orbire, să ajungă să aprecieze așa cum se cuvine statornicia și seriozitatea ei în dauna efemerului celeilalte.
În fine, cu a treia, lucrurile stau cel mai simplu: relațiile vor fi clare de la început, de o naturalețe permanentă, ferite de pericolul alterării dat îndeobște de influența sentimentelor specifice atracției dintre sexe. Ea și băiatul vor fi doi buni camarazi, putând trata deschis, fără ascunzișuri, orice subiect.

Prima lui aplicație cu tripleta o trăise pe la șaisprezece ani.
Pe timpul vacanței de vară se angajase la o fermă viticolă de lângă Panciu și avusese șansa să întâlnească trei fete mai mari cu un an decât el, venite în practică școlară la legatul și stropitul viei. Își adăugase și el un an vârstei sale, temându-se că un puști ca el s-ar fi putut să nu fie luat în seamă, și reușise să fie în centrul atenției fetelor, după scenariul unei teorii încă neștiute, dar pe care el fusese pus atunci de viață s-o abordeze empiric.
Reușise, cum s-ar spune, nu cu brio, ci cu trio.
Apoi, timp de doi ani, relațiile continuaseră numai prin intermediul corespondenței, după care, inevitabil, se stinseseră.

Consacrarea teoriei tripletei feminine avea să se producă abia după ce urma să trăiască o a doua experiență, oarecum similară, după mai bine de trei ani, cu trei colege de grupă de la facultate.
Situația era, totuși, puțin diferită...
El, de astă dată, avea o iubită din afara grupului, despre a cărei existență ele toate știau.
Amănuntul nu avea însă s-o împiedice nicicum pe posesoarea de sex-appeal din noua tripletă să purceadă la punerea în valoare a calităților specifice.
Reușita ei a fost parțială, numai pentru o scurtă perioadă de timp, materializată la nivelul unor săruturi, însă doar atât.
S-ar fi putut să fie mai mult, cel puțin după unele tendințe comportamentale ale ei, dar el îi refuzase avansurile.

— Cum, ea v-a făcut avansuri și dumneavoastră ați... refuzat?! — păru Ana intrigată sau, mai degrabă, neîncrezătoare.
— Ai tot dreptul să mă condamni...
— Nu voiam să... — își începu Ana protestul.
Dar el o întrerupse cu un ton vizibil ștrengăresc.
— Uneori, parcă mă macină și pe mine regretul...
— De ce?
— Stai să-ți povestesc totul și pe urmă aștept un verdict corespunzător din partea ta.

Mai întâi fusese o petrecere la el acasă, ocazionată de împlinirea vârstei de douăzeci de ani.
Aniversarea avusese loc într-o sâmbătă, iar luni dimineață, la facultate, știind că acasă au mai rămas suficientă mâncare și destulă băutură, corupsese tripleta sa și-ncă vreo alți doi colegi să chiulească de la cursuri în schimbul unei mini-petreceri matinale.
Și-uite-așa, la ora nouă dimineața, pune-te, nenică, pe benchetuială!
Cu acel prilej, amica lui din tripletă, față de care el nu lăsase până atunci să se înțeleagă că ar dori să depășească pragul celor câteva săruturi neangajante, (iar ea știa foarte limpede cât o iubea el pe Daniela!) găsi că este momentul potrivit să treacă la acțiuni directe, lipsite de prejudecăți.
La inițiativa ei se retrăseseră în dormitor, ei doi, lăsându-i pe ceilalți în sufragerie.
Ea era cam magnetizată... — după expresia ei favorită.
„M-am magnetizat!” — așa exclama ea de regulă după cel de-al doilea păhăruț de votcă sau lichior, băuturi aflate pe primele locuri în preferințele ei cu efect magnetizant.
După o serie de sărutări în care el remarcase din partea ei o parcă mai puternică implicare decât până atunci, ea ieșise și se dusese la baie. Iar când revenise...

— Ce crezi tu că a făcut ea? — o întrebă pe Ana.
— Aștept să-mi spuneți dumneavoastră...
— Ei bine, a-ncuiat broasca ușii de la dormitor, pe dinăuntru, desigur, a băgat cheia în sân și s-a cocoțat în vârful patului. Poftim situație! Știi care a fost primul gând al meu?
— Mai bine... nu-mi spuneți! — păru Ana să bată, prudent, în retragere.
— Ba-ți spun! — sări el, vădit pus pe șotii. — Am gândit așa: „Iată-mă captiv în propria-mi casă.”
Ana zâmbi larg.
— Dar știi tu care a fost al doilea gând al meu?
— Nu vreau să știu! — se prefăcu Ana, din nou, că n-o interesează.
— Află că am simțit nevoia de ajutor. Cu ușa blocată, fără cheie la îndemână, gândul meu era... unde pot găsi, în regim de urgență, un lăcătuș priceput.
Ana râdea de-a binelea.
— Până la urmă m-am descurcat cu mijloace proprii. Pardon, fie vorba între noi, în orice situație tot cu mijloace proprii ar fi trebuit să mă descurc... — recunoscu el. — Am recuperat totuși cheia, degeaba insiști, nu-ți voi da amănunte asupra scenei în sine și, cu un gest hotărât, care purta amprenta bărbăției autentice, am... descuiat triumfător broasca, redându-mi atât de râvnita libertate. Ei, ce verdict îmi dai pentru gestul meu atipic?
— Lipsă de magnetism! — găsi Ana o replică spontană de nota zece, care lui îi merse drept la inimă — secțiunea de umor și bună dispoziție.
— Așa este, — luă el la prelucrat ideea Anei — pentru că eu, spre deosebire de ea, nu eram magnetizat. Nici pe planul alcoolemiei, dar, deopotrivă, sau chiar mai mult, nici pe planul sentimental.
Își corectă imediat tonul care devenise prea serios.
— Și-apoi, orice bărbat care se respectă, decât să se creadă despre el cine știe ce, sau să capete nedorita reputație că cedează prea ușor, nu spune da de prima dată. Nici chiar așa, la prima ocazie! Dar, așa-mi trebuie ! O a doua ocazie nici că mi s-a mai ivit... Și astăzi mă mai minunez de mine. Cum oi fi putut să fiu atunci atât de... încuiat?
Nu-i lăsă răgaz Anei să spună vreo vorbă, că emise încă o reflecție.
— Uneori, așa stau lucrurile, femeile sunt tăiate de pe listă. După Marin Sorescu, e un gest care poate fi înscris și în apanajul lui Dumnezeu.

Concret, se referea la poezia care făcuse furori, pe atunci, în anii studenției, printre amicii săi. Își amintea că poezia se intitula Dacă nu cer prea mult.
Unele versuri îi mai rămăseseră în minte.
I le spuse și Anei, pe un ton declamator.

"— Ce-ai dori să iei cu tine
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai și iad,
Ca să ții niște cursuri?"

"— O carte, o sticlă de vin, și-o femeie, Doamne,
Dacă nu cer prea mult."

"— Ceri prea mult.
Îți tăiem femeia.
Te-ar ține de vorbă,
Þi-ar împuia capul cu fleacuri
Și n-ai mai putea să-ți pregătești cursul."

"— Taie-mi, mai bine, cartea!
O scriu eu singur, Doamne,
Dacă am lângă mine,
O sticlă de vin și-o femeie.
Atât aș dori, dacă nu cer prea mult."

— Ceri prea mult.
Îți tăiem femeia.

Și discuția continua tot așa, între Dumnezeu și cel desemnat tot de El să predea cursuri în universitățile cerești.
El, sărmanul, ajunsese să renunțe la tot ce pretinsese inițial, mai puțin la femeie, așa încât, spre finalul poeziei, când i se mai pusese pentru ultima oară întrebarea:

"— Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai și iad,
Ca să ții niște cursuri?"

el răspunsese:

"— O femeie, Doamne.
Atât aș dori, dacă nu cer prea mult."

Răspunsul, să recunoaștem, era în măsură să exaspereze pe oricine.
Dumnezeu nu era însă oricine, drept care, imperturbabil, pe același ton categoric, rămăsese impasibil la cererea încăpățânatului muritor.

"— Ceri prea mult.
Îți tăiem femeia."

Într-un final, cititorul devenea martorul unei revolte justificate față de un Dumnezeu inflexibil, cu atât mai mult cu cât argumentul omului părea, la prima vedere, destul de îndreptățit.

"— Atunci taie-mi raiul și iadul.
Ori totul, ori nimic.
Cum să sperii și să înfricoșez eu păcătoșii din iad
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?"

Asta le plăcuse mult de tot lor, studenților de-atunci:

"femeia, material didactic"

Ana își exprimă rezervele ei.
— Oare chiar așa să fie ?
— Așa spune poetul. Nici nu mai contează dacă-i adevărat sau nu, dar ideea în sine e de reținut.