De-aici, din Câmpulung Muscel, fusese trimisă odinioară scrisoarea boierului Neacșu, primul text compact scris în limba română și păstrat, căci ne gândim că vor mai fi fost și altele, arse și risipite de timp, poate chiar mai vechi. Oricum, ținutul devine legendar în vreme, nu numai prin atestarea de limbă română scrisă, ci și prin însăși matca pe care o reprezintă, matcă a baladei pastorale, spiritualitate dintâi a neamului nostru. La câteva strigăte mai în sus de Câmpulung și spre stânci, din Rucăr, se știe, ciobanii au adus cântecul Mioriței prin munți până la Întorsătura Buzăului, și de-aici, din gură în gură, ca sărutul, în pretutindinea țării.
Aici, în acest triunghi de magică frumusețe, al munților cu dealul și cu valea, poate cel mai frumos loc din lume și din țară după placul inimii mele, aici, unde limba vorbită are o claritate fonetică de cristal, încât îți vine să crezi că aici s-a născut mai întâi limba română și probabil că așa și este, aici, în aerul curat și cu aripi, unde privirea niciodată nu e în jos, ci în sus, trasă de zăpada eternă a piscurilor, aici sălășluiește cosmosul stelelor de noapte și de zi, predestinat patriei noastre. Îți vine să strigi, mirându-te: oare ce zei uriași au fost îngropați sub munți, de au munții atâta măreție și tăcere vorbitoare în ei!
Aici, noaptea, la amiaza nopții, se poate auzi cum se rotește pământul pe axa polilor cu un murmur aparte, asemeni celui de copil alăptat.
Aici, timpul are făptură și se poate vedea cu ochiul și atinge cu mâna lui Toma Necredinciosul. O foame negrăită, de viață, te umple și, fântână fără de fund, deșerți în tine mirajul, ca și cum apei i-ar fi sete de apă. Să fie acesta sentimentul dorului din doină?

Frunză verde de mălin,
duce-m-aș ca să revin;
frunză verde de stejar,
deasă-i piatra, eu sunt rar;
frunză verde leuștean,
mi-este ora cât un an;
anul cu lumile, lumile ca stelele...

La Câmpulung, aerul este găurit de păsări, prin acele locuri curg în jos, la Câmpulung, luminile de la stele. La Câmpulung, e perna țării. Ne încercăm și noi pe dulceața ei de somn de zăpadă... Noi ne iubim patria și nu ne este câtuși de puțin rușine de aceasta, cum umbrei nu-i este rușine de stejarul său. Umbră aș vrea să fiu la Lungul Câmpulung...