agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1645 .



O partidă de bridge cu bunica
proză [ ]
fragment din Oscilograful nocturn - roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MirelaAndi ]

2008-12-12  |     | 



De câtva timp însă, la partidele lor de bridge mai lua parte și un alt personaj, mai insolit, fără contur material, de aceea și discret în felul său, și care-și făcea simțită prezența doar atunci când vreunul dintre participanți comitea vreo gafă grosolană la joc.
— Bunica mea n-ar fi ratat jocul acesta... — își exprimase cândva Radu o subtilă părere critică asupra calității jocului unui partener.
Inedita comparație îl punea pe partenerul gafeur într-o evidentă postură defavorabilă în raport cu una din rudele de sânge ale lui Radu.
Pomenită cu acel prilej, bunica lui Radu, întrupată într-o formulă eterică, luase totul ca pe o invitație, tentantă mai ales prin aceea că o readucea într-o lume de mult părăsită. Și îi plăcuse probabil într-o măsură atât de mare atmosfera de aici, din grupul lor de bridge-iști, încât de atunci era o prezență constantă printre ei.
Lucru și mai de înțeles — îi explică el Anei — dacă se are în vedere că bridge-ul, mai mult decât alte domenii, oferă un cadru generos de probare imediată a adevărului că toți oamenii greșesc.
Iar jocul, precum se știe, greșeala așteaptă.
Și-atunci, hop și bunica...

— Dar de ce invocă prietenul dumneavoastră cu atâta insistență pe bunica dânsului pentru cazuri de nereușită, și nu pe bunicul său, sau pe oricare rudă de genul masculin? Nu cumva este o abordare cam misogină? — încercă o mică revoltă latura militant-feministă a Anei.
— Asta numești tu misogină?! Stai să vezi ce înseamnă opinie misogină... am întâlnit-o la un campion francez de bridge. Chemat, — prin anii ’70 era asta — să-și exprime părerile asupra calității bridge-ului feminin, el a răspuns cam așa: „Faceți radiografia creierului unei femei în timp ce joacă bridge! Va rezulta un document opac...”
— N-a fost deloc elegant din partea lui să spună asta... — lansă Ana o dojană tardivă la adresa campionului francez de-acum trei decenii.
— Și, te rog să mă crezi că omul vorbea cât se poate de serios. Iar gradul de generalizare era absolut, să nu-ți imaginezi cumva că remarca lui se referea numai la jucătoarele de bridge blonde.
— Și aceasta este tot o atitudine misogină... — se arătă Ana-feminista hotărâtă să lupte până la capăt, nu numai cu campionul francez, ci și cu el.
Lucrurile se liniștiră abia după ce el veni cu precizarea că, în ce-l privește, nu împărtășea opinia francezului — deosebit de iscusit la jocurile de cărți, dar, probabil, nu tot atât de performant și la capitolul femei, de unde și o plauzibilă explicație pentru pornirile sale misogine.



.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!