agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-07 | |
Un strigăt nici animalic nici omenesc străbate pe neașteptate prin întunericul greu ce atîrnă în cameră.
O pocnitură infernală străpunge zidul și morfolind într-o limbă diabolică flutură din crăpaturi specii cu aripi aspre și ascuțite. Zborul lor răspîndește o miasmă putredă, aerul se încrețește și pielea mea se răcește sub cearceaf. Guri negre, căscate, strigătul în cameră e mut, se aude numai înăuntru și freamătul infernal urcă din abisul negru. Mă ridic cu greu din pat și ascult. Totul doarme, la capătul patului cățelul își linge o labă pe întuneric. Îl aud plescăind cu limba. Ca și cum nu s-a întînplat nimic. Nu mîrîie, nu a auzit nimic, el este liniștea mea în întuneric. Lumina ceasului se prelinge albăstrie și tremură pe crucifix. Încerc să mă uit numai la un punct, privirea se pierde în goluri și acolo se naște a patra dimensiune ( ființe microscopice dansează un dans nebun, plutesc într-un abur lăptos, sînt sigură, mi-au intrat în ochi, în gură și cotrobăiesc prin corp, nu avem nici o putere asupra lor, locuiesc în noi și cu noi, ne cunoaște mai bine decît ne cunoaștem dar nu au nici o influență asupra vieții noastre.) Am auzit răcnetul și numai eu îi văd cum vin cu degete lungi și ascuțite, degete bătrîne, uscate și străvezii. Glugile negre se înfoiesc peste craniile deformate, flutură într-un cîntec infernal și acum știu.....a început sfîrșitul Totul în jurul lor este înecat în ceață, o ceață neagră grăbind la pas cu ei. Mă încovrig în așternut, aș vrea să fiu surdă, aș vrea să fiu un nou născut, să fiu invizibilă, să am puteri magice și cu un singur gînd să-i azvîrl în infernul din care au venit. Vreau să mă retrag din ghearele lor, ei simt asta, urlă și simt furia lor nebună. Strîng ochii cît mai mult și mîrîitul lor flutură desupra patului. Camera e plină de răceala lor, ferestrele înflorite de brumă, martore tăcute, nepăsătoare. Lumina crudă străpunge pleoapele strînse și aflu...s-a făcut ziuă. Deasupra capului peretele are șanțuri adînci, zgîrieturi de gheare se lungesc în șiruri pînă la mine. Perna albă are urme de arsuri provocate de fire de păr negre, scurte și aspre. Mă grăbesc spre spital, în spatele meu și deasupra aud cum vin cu bătăi de aripi uriașe acoperă lumina și duhoarea respirației mă amețește. Ciudat...numai eu le aud răcnetul, numai eu le simt ura și furia care-i biciuiește. Ajung la spital, intru pe poartă și deodată este liniște...au rămas la gard, cu degetele uscate și străvezii hîțînă grilajul urlînd înfuriați. Aici nu pot intra, aici puterea lor nu folosește la nimic. Ei știu, știu că nu mă mai pot ataca și urletele lor le simt pe pielea încrețită. Iar eu știu..... pentru moment am scăpat dar cerul îmi spune....în curînd va fi iar noapte....
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate