Dimineața, lacul e un indicator meteo: uneori e ca apa de acuarelă în care-ai înmuiat periuța de prea multe ori - astăzi va fi trist, noros... va ploua, uneori lacul e o acuarelă încă udă pe hârtie, culorile lumii aeriene din jur curg în lac, dacă acuarela e sumbră și ziua va fi sumbră, dacă e luminoasă, și cu cât culorile sunt mai vii și mai puțin amestecate, cu atât mai însorită va fi ziua. Uneori lacul e demonic în ceață creând spații vide din tablourile lui Dali. Ceața deschide porți fantomatice spre lumi invizibile. Rațele plutesc malefic între două lumi mistice. În preajma acuarelei, în preajma Viduluiplin Dali e copacul lui Auguste Rodin, la 360 de grade: alerg și admir "Faunesse à genoux"(1884), alerg și Mme Abruzzeti se întoarce cu fața spre mine metamorfozând "Toilètte de Vénus"(1885); sau posibil sunt muzele lui Victor Hugo, cu torsul îndreptat, căci peste doi pași e sculptura încruntată a lui Hugo cu brațele în forță ridicate în nebunia muzelor; sau să fie "Grande main crispée avec figure implorante"(după 1890)? Interesant, dar liniile de construcție ale copacilor se conformează acelorași reguli de construcție ale liniilor corpului uman: din prifil omul e o creanga, din față torsul e un trunchi expresiv... Anumite specii de copaci se confundă cu anumite atitudini umane. Există copaci ce dețin plasticitatea, grația unor figuri de balet. Copacul a obținut în mod natural, dar omul(balerina) prin muncă... Există copaci cu atitudine implorantă, strigătoare... Să fie oare victime ale foamei din '46 - '47 cu mâinile din pământ ridicate la cer?
Dumnezeu a creat paradisul, și fiindcă e păcat să-l admire singur, a creat omul, dar omul...



Mă duc să întreb lacul cum va fi timpul astăzi.