Marți.
Mama mă trezește sărutându-mă pe frunte.
Am obosit să fiu adult.
Cred ca am restanțe de copilarie.
Când eram puștoaică îmi doream să fiu"mare" și poate că mi s-a întâmplat prea curând, prea brusc.
Valoarea lucrurilor interzise am amplificat-o.
A existat întotdeauna o sexualitate latentă în mine.
Impulsuri sexuale am avut de la grădiniță...
Nu am conștientizat niciodată că acel"nu se cade" a fost un factor ce m-a ponderat și m-a protejat destul de mult.
După "întimplareaCostel" am continuat să mă port ca un copil la cofetarie, ce are "cardul" de platină.
Mihai mi-ar spune:"nimic din ce este omenesc nu-mi este străin".
Mă răsfăț un pic, beau cafeaua servită de altul.
Aș intra pe mess dar mi-e lene.
Merg la muncă. Nu mai întârzii la serviciu de mult.
Intru pe mess dar e "liniște". Mă apuc de lucru.
Doamna Sofi mă privește peste ochelari...
Mă simt bine: odihnită,"descatușată", fără griji imediate. Caut în poșetă o țigare și dau de "testul de sarcina".
"trecutul intervine în viața noastră mai des decât viitorul". E atit de prezent Mihai în viața mea interioară încât mă surprind receptând citate pe care mi le-a "furnizat" cândva.
Am o mare dilemă:Costel!
Cu câtă nonșalanță si siguranță a reintrat în viața mea, după atâția ani...
Pe mess intră Geta.
Geta Vâlceanu a trăit o experiență asemănătoare.
Și ea, și eu, am fost"uitate" de ei.
Ce mult îl iubea pe Iulian!
"te pup, Geta"
"te pup, Dalia"
"ce faci?"
"pe aici"
"am o bombă, stai pe scaun!"
"stau"
"Iulian s-a întors la mine"
Tresar și tastez rămânând în espectativă.
"Și ce dacă?"
"am zis și eu "spune Geta dupa un timp.
Și ea, și eu ne-am căsătorit cum "primul bărbat".
Eu, măcar, nu am scuze:au mai fost "experimente" până să "ne luăm", chiar dacă el a fost primul, dar ea?
"ce să fac?" mă întreabă și intuiesc o undă de nesiguranță.
"nu știu, chiar NU ȘTIU", îi răspund ușor agresiv.
Dar eu, eu ce să fac?
Primul ei bărbat(sexual vorbind) a îmbolnăvit-o veneric și ea...l-a luat de soț.
Ea zicea că-l iubește dar de luat, l-a luat din cauza "baletului" care i l-a făcut tatăl ei.
Pe lângă asta, ea, care e o analitică, s-a gândit că altui bărbat ar trebui, la o eventuală căsătorie, să-i spună de "antecedente".
"Și cine o să mă creadă că ăsta a fost și primul și ultimul...?" Și l-a luat.
"buzzz"
"da, Geta"
"sunt singură acum. Să-l primesc? O avea și el dreptul la a doua șansă..."
"nu mi-ai povestit cum s-a ajuns la "ruptură""
"simplu: a plecat să plătească telefonul și s-a întors după doi ani".
Amândouă am fost părăsite aiurea! Chiar meritam o
chestie ca asta?
"mai lasă-l și vezi ce are în cap", ăi zic și îmi dau seama că îi dau un sfat pe care mi-l doresc eu însămi.
Mi-e rău și parcă mi-e greață...
"Bestie" mai e și Mihai ăsta. A premeditat tot și acum uite:sunt gravidă, chiar sunt gravidă....
"Getuțo.....Ioana e gravidă"
Era sa continui cu:"și eu" dar nu se cade.
"Bunico, felicitari!te pup".
"vorbim"
Sună mobilul: e Mihai. Nu pot să-i răspund, nu pot!
Pe fix m-a sunat Costel vorbind cu o voce egală și parcă somnoroasă.
"când vii, ia-mi și mie un ziar de sport"apoi a continuat
"pa, pui!"
A închis.
Acum, îl simt ca pe o "chestie" îndepărtată și străină.
Mă tem să mă uit în sertar, de parcă însuși Mihai ar fi acolo.
"oare îl iubesc pe Mihai?"
"Sigur"imi spun "dar într-un fel aparte pe care el nu-l poate pricepe."
De fapt nici eu nu știu exact dar e altceva.
Altceva față de ce?
Simt nevoia să vorbesc cu el. Niciodată nu am curaj să-i spun totul dar el compensează.
Îl iubesc pentru cum îmi vorbește, pentru cum se poartă cu mine dar... e prea delicat. E prea sentimental. Mă inhibă cu atâta sinceritate și gingășie. L-aș dori poate, mai frust. Dar l-aș mai iubi?
Îl sun, pentru că pe mess nu este prezent.
"Te pupici, Mihai"
"Te sărut, iubito"
"Spune-mi Mihai, crezi că există femei menite a fi părăsite de bărbați?"
Rămâne un pic pe gânduri...
"Cine te-a părăsit?"
"Nimeni. E vorba de o prietenă".
"Minți prin omisiune dar am să-ți spun ce cred:
cincizecișișase la sută din populația României sunt femei, implicit, patruzecișitrei la sută sunt bărbați. Rezultă, prin diferență, că treisprezece la sută dintre voi, nu au bărbatul lor. Atunci apare
"nivelarea", care presupune că unii bărbați "se sacrifică", pendulând între cele două procente.
Când vine "rândul" alteia din procentul ghinionist, aceasta e părăsită, apoi se schimbă locurile. Totul e demografie și statistică".
M-a surprins aerul rece și didactic, și chiar m-a enervat.
"ce vrei să spui?" rămân eu în așteptare,"că treisprezece la suta se vor mulțumi cu o "ciorbă" reâncălzită?"
"Nu mă întreba nimic și eu scap cu un "te pup, am treabă multă, vorbim mai târziu"
Am simtit o tăcere dezamagită înainte de un "pa" cuminte.
Mihai a fost un onest că nu a povestit nimic copiilor despre noi doi. Tot așa a procedat și cu contul: s-au născut două conturi separate.
Nu a dorit să mă simt obligată în nici un fel.
Poate asta e: imi place să fiu"forțată" dar el nu poate așa.
Am cam încheiat treaba pe azi și nici nu mai am chef.
Am văzut-o pe Narcisa la MALL, am târguit câte ceva și am cumpărat un ziar de sport.
"De când citește Mihai sport?"
Nu pricep ce îmi spune.
"Þi-a revenit"soțul" sau ai o "relație" cu un tip normal?"
Simt ironia și nu îi răspund.
Ne despărțim și iau metroul spre casă.
Cutia de scrisori...unu, doi, trei,..orizontala...
Liftul.
Descui ușa. Domnul, în halat, mâninca floricele și se uita la T.V.
Arunc ziarul pe măsuță și fac un duș.
Încearcă să intre peste mine și nu îl las.
Nu insistă dar mormăie nemulțumit.
Îmi fac un ceai și mă culc în camera Ioanei.
Îl aud intrând și-mi amintesc de sabia lui Lancelot așezata intre el si Guinevieve.
"Sunt obosită, lasă-mă!"
Înainte de a adormi am zâmbit la acel "sunt obosită" pentrucă mi-a sunat în urechi bancul cu soția dusă la zoo de soț. După ce soțul a împins-o in cusca urangutanului, nemulțumit, a clamat:"spune-i și ăstuia că ești obosită".
miercuri.
Îmi scot din geantă testul și, un pic provocator, îmi fac preparativele. Costel îl vede.
"Doamna e puțin gravidă?"
"Da! Și care e problema?"
S-a așternut o tăcere incărcată. Din nou acțiunile și
obiectele lui Mihai, îi pledează cauza.
Plec nervoasă la serviciu.
Autobuzul e mai plin ca oricând de mirosuri și parcă nu e aer!
"AER!!!"
"Doamnă, vă e bine?"
Deschid ochii.
Niște ochi mari și albaștri(ca de vacă tiroleză, cum zicea Mihai) mă privesc pe deasupra unei măști de tifon.
"Da! mi-a fost și mai bine".
Perfuzia îmi umple corpul de căldura..nisipului de la mare...