joi seara.
Mă trezesc și văd un imens buchet de flori. Asistenta mă avertizează că va trebui să le scoată din rezervă.
Nu întreb cine le-a adus pentrcă ...știu! Femeia în vârstă are încă un corp superb. A fost o femeie frumoasă. Lumina ferestrei îmi descoperă, prin halatul fin, niște forme încă de invidiat.Dacă s-ar mai lucra pe la un chirurg estetician probabil că ar mai reduce din lest cu cel puțin zece ani.
Se apropie, un pic curioasă, și mă întreabă:
"Mihai e tatăl dumneavoastră?"
Rămân mută și nu știu ce să răspund. Tac prelung și o rog, în final, să imi aducă un pahar cu apă. Tăcerea mea, probabil, a sunat ca o confirmare.De unde atâta intimitate? De unde știe cum îl cheamă...
"Știți, continuă ea, tatăl dumneavoastra a fost operat aici la urgență, când eu eram o tânără asistentă". Sper că nu sunteți o puritană și, pentrucă sunteți fiica lui, probabil v-a educat în stil liberal.
"Desigur, sunt o femeie cu un mod de gândire liber pe deplin, continuați!"
"A fost o "tură" de neuitat.De atunci nu am mai făcut sex niciodată cu un bărbat aflat la reanimare".
Privirea mea întrebătoare, ,și oarecum zâmbitoare, o îndeamna să continue:
"Eram tânără,"iubitoare" și când l-am văzut gol, după anestezie, într-o erecție "feroce", l-am dorit ca trofeu. Dupa zece ore l-am avut".
Suna grotesc dar relatarea m-a excitat.
"Mihai? Mihai al meu?"
Schimb vorba și întreb cum am ajuns la spital.
"La coborârea din autobuz vi s-a făcut rău și ați căzut. Un domn binevoitor a sunat de pe telefonul dumneavoastră la "ultimul apelat". Mihai v-a adus aici"
O clipă mă liniștesc dar un gând ascuns își scoate capul:sarcina? Asistenta se uită la mine și de parca mi-a auzit gindul:
"Nepotul lui Mihai este O.K."
Răsuflu ușurată. Abea acum știu:îl vreau1! Vreau din tot sufletul meu acest copil!
Apare Mihai având un aer rătăcit dar preocupat:
"Cum te simti, iubito?"
"Bine. Chiar bine!"
Se uită la asistentă cerându-și scuze că nu a văzut-o:
"Sărut mâinile, doamnă".
Ea zâmbeste, realizând că el nu a recunoscut-o.
Ochiul lui Mihai s-a oprit o clipă "în lumina" care desena corpul superb,o clipă în decolteu și apoi a revenit în salon.
"E bărbat!" imi spun cu o unda de gelozie...
Gelozie? Chiar sunt geloasă?! Am o "criză" de posesivitate. Nu îl împart cu nimeni!
Mâine dimineață mă externează. Voi avea citeva zile de "medical".
Mihai propune o "lălăială" spre Ardeal, poate până în orasul meu de suflet: Cluj.
Adorm liniștită sub supravegherea"acelei" asistente.
Și-o fi reamintit-o?
vineri.
Raport de gardă. Externare, recomandări, certificatul madical pentru concediu.
"Evitați efortul fizic în exces, aglomerațiile,
mâncărurile grele..."
Citesc liniștită și nu am reacții. Sunt O.K.
Mihai vine și mă"extrage". Mă întreabă dacă îmi iau ceva de acasă. Am uitat cu totul de Costel. Iar amân și îi răspund că ce ne trebuie putem "târgui" pe drum.
E o dimineață însorită. Radioul e fixat pe un post cuminte:"muzică,nu zgomot". Mihai conduce relaxat iar eu stau comod pe bancheta din spate. Îmi zâmbește ștrengar în oglindă și mă atacă:
"Îți cam place pe bancheta din spate,,,"
Contraatac:"Þie nu?"
Ne zâmbim, oarecum complice, apoi rămânem fiecare cu ale lui. Am oprit la un motel și am mâncat.
Am băut cafea și suc și am continuat"lălăiala".
E plăcut să hoinărești așa, fără o țintă sigură.
Văd ochii lui Mihai în oglindă și o cută rebelă se ițeste pe fruntea lui.
"Întreabaăă, domnule,"îi zic.
Tresare și mă întreabă direct, un pic răstit:
"Ce ți-ai dori? Băiat sau fată?"
Mi-aș dori un băiat dar nu ies la bătaie și contraatac
"Dar tu?"
Tace îndelung. Băiat mai are unul, fată mai am eu...
Nu cred că știe ce să răspundă. Inspiră adânc și spune răspicat:
"Gemeni, băiat și fată".
"Ai înebunit de tot!"
"Da! mi-aș dori băiat și fată!"
"Tu nu?"
E rândul meu să tac. Ne apropiem de Sibiu. Parchează la"Împăratul Romanilor" apoi mă plimbă prin "orașul vechi".Cunoaște bine orașul. Nu-l întreb pentru că știu:va spune singur tot ce vreau eu să știu. Intrăm pe poarta monumentală a unui cimitir catolic.Crucile impunătoare, statuile de marmură, grilajele ,fac din acest loc un parc linistit. Mihai mărește pasul, o ia la dreapta pe o alee. Îl secondez păstrând distanța pe care a impus-o tacit. Îl urmz ca o școlariță. O clipă l-am pirdut din ochi dar îl regăsesc lângă un mormânt, îngenuncheat.
"ODIHNÃ VEȘNICÃ" și două nume: un adult și un copil:
Adultul Noel, decedat la optzecișitrei de ani, copilul,
Mircea, la doi ani.
Mihai plânge liniștit și adus de umeri. Nu-l întreb nimic, mă apropii și-l sărut în păr.
Plecăm. Batista mototolită intră în buzunar. Parcă a fost semnalul de a mări pașii. Vizitam Valea Aurie și încet, încet ne întoarcem la hotel. Mâncăm la restaurant. E o tăcere prevenitoare din partea mea și oarecum tristă din partea lui.
"Acela a fost primul meu copil".
Tac și-l las să spună ce poate și când vrea.
"Soția lui Noel a fost"iubita" mea.Poate m-a "folosit" din dragoste pentru el. Noel îsi dorea din tot sufletul un copil de la ea, chiar dacă biologic,
ceasul lui era "vechi". Mircea a murit, de mână cu Noel. A căzut o poartă de fier și pruncul s-a stins pe loc.
Am mâncat în tăcere. Am urcat în cameră, ne-am uitat la T.V.Mihai era abătut. Nu am în obicei dar "l-am hârâit" și l-am tras într-un joc erotic. După aceea a adormit ca un copil. Doar buzele lui nu dormeau și susurau ceva nedefinit. Sub mustață îi mijea un zâmbet larg.
sâmbătă.
Ma simt călduță în pat. Cafeaua caldă mă incită.
Mihai, lângă pat, cu cafeaua calda pe tavă, un sandiș cu mușchi...și un test de sarcină.
Nici nu știu dacă să mă enervez sau să râd.Offf! Copilul ăsta mare! Să nu-l necăjesc. Izbucnesc în râs.
Râde și el de parcă ar avea douăzeci de ani. Mâncam ascultând știri.
Coborâm în holul hotelului, predăm camera și urcăm în mașină. Aceeași liniște odihnitoare a roților care se "întind" cuminți la drum. Sună telefonul meu dar nu răspund.
"Să ma lase toți în pace!"
Telefonul devine enervant prin insistență. Mă uit pe ecran și văd "fixul" de acasă. Uitasem că mai exista Costel. Resping apelul. Chestia cu"la asta mă gândesc mâine"nu mai ține. Mihai mă întreabă iar eu nu spun.
Privesc calmă coroanele verzi ale copacilor care defilează liniștit prin soarele orbitor.Iar sună telefonul. Dau să "resping" apelul dar văd ecranul "plin".:Ioana!
"Alo!"
"Te sărut, mama!"
"Și eu pe voi"
"ce mai faci?"
De ce nu întreaba de NOI și o face numai despre mine?
AHA!
EI nu știu de NOI!.
Aflu noutățile, închid, spun lui Mihai ce am aflat
alea,alea" de la copii.
De ce-l mint? De ce amân?
"Mihai,te rog oprește pe undeva, la o margine de pădure."
"Sigur, iubito".
După câteva minute oprește. Ne intindem oasele. Mihai pune o pătură pe jos și ne întindem sub coroana copacilor. El se uită la cer și îi vine să râdă, ca de fiecare dată când privește cerul printre crengi.
"Mihai, știi că sunt căsătorită?"
"Întotdeauna ai fost!Stare de "necăsătorită" nu ți-ar da siguranță."
"Copilul nostru poate avea ca tată numai pe "soțul mamei",adica pe Costel".
S-a schimbat la față. El care anticipeazaă totul a fost luat pe nepregatite.
"Nici eu nu sunt divorțat!"
Radioul suna molcom printre sunetele pădurii:
"IN VIATA MEA NU-S TOATE CHIAR LA LOCUL LOR..."