cel mai intens a fost atunci cînd te-am lipit de garaj și mi-am strecurat mîna între coapsele tale. ai tresărit dar nici că ne păsa de oamenii care treceau pe stradă. întunericul era cîinele nostru de pază. în întuneric nu sîntem decît două forme pe care legiștii le recunosc după radiografia dentară. apoi ne-am pozat umbrele. n-a ieșit mare lucru.

kaufland. raionul de fructe. rîdeam ca niște idioți după ce am căutat jumătate de oră cîntarul pentru grefe roșii. e plăcută ora asta cînd se închid magazinele iar la casă nu mai rămîne decît o vînzătoare mototoală care din grabă greșește nota de plată și o ia de la capăt. ai senzația că ni se dă mai mult timp. îmi povesteai cum o prietenă de-a ta încurcase cutia de prezervative cu un pachet de gumă de mestecat. am rîs doar puțin ca nu cumva vocea ta să dispară. luminile se succedau rapid ca pe holul unui spital în care ești internat de urgență medicii nu știu ce ai ești conștient. tu știi. tu știi că ai nebunia nopților sărate că ziua nu are nici un sens și că viața ta cea adevărată se revarsă doar noaptea.

în fond mă trezesc dimineața îmi aduc aminte că am de plătit telefonul că am rata la bancă ajung la servici o cafea un primar țipă la mine că nu i-am dat dreptul la replică știri de rahat țigări fumate pe jumătate brusc mă închid în creierul meu ca într-un submarin și mă scufund în propriul organism pînă la adîncimea la care nu mai aud nimic și nimic nu mă mai poate atinge. trec prin ziua asta ca un proiectil printr-o țeastă știu bine că fiecare zi e un deșert în care te deshidratezi din lipsă de ceva important.

detest oamenii care-mi spun să umplu golurile cu ceva. întotdeauna eu umplu golurile cu cineva. notre raison d'etre: ensemble. e bine să-ți faci ziduri din lucruri care te țin în viață. eu am nopțile. nopțile în care mă strecor sub pielea ta ca un anestezic să nu leșini în cadă cum ți s-a întîmplat mai demult. nopțile în care te lipesc de garaj și-mi strecor mîna între coapsele tale iar garajul pocnește ca o claviculă. întunericul nostru dă sens luminii de peste zi.

ți se întîmplă și ție nu? cînd sîntem departe să ne simțim atît de aproape încît ai impresia că facem dragoste. te arcuiești pe scaun colegii te întreabă ce ai pățit dar ești atît de absentă încît toți se întreabă dacă nu cumva s-a prezentat altcineva în locul tău la birou. răspund la telefoane mecanic bună ziua spuneți vă rog brusc mintea mi-o razna stăm în pat goi vorbim despre fleacuri despre colega ta care doarme de la cinci la nouă apoi nu mai are somn și te invită să beți un gin despre salariul tău despre ce visează nou-născuții de zîmbesc în somn receptorul trîntit în nas mă trezește la realitate nu-i nici o pierdere m-am săturat de oameni care nu au nimic de spus dar care cred că ziua e timpul perfect pentru încă o dramă.

noaptea pocnesc toate garajele ca o claviculă e semnul că devenim o singură bulă de oxigen în pieptul unui oraș pe care întunericul îl transformă într-un imens raion de fructe.