În memoria lui Gheorghe Dohodeagă:,,Orice geam spart e o femeie pierdută!''


Mă strânge Măria de gât,ma sărută,fierbinte,mă îmbrățișează...
Ești un deștept!Cel mai deștept!
Ajuns în capătul uliței mari,privi în stânga și apoi în dreapta...
Nu zări pe nimeni.ținea mâna dreaptă streașină ochilor.Îl ardea soarele.Îl pârjolea.Îl bătea în cap.În capul lui și așa umblat de zvârcoliri neomenești,nelaîndemâna orișicui.
,,Tu,mare,urât,porc,slăbănog...Porc și bețiv ordinar!Tu,care nu te poți opri de la versurile tale prostești.Îmi place să merg pe sârmă.''Vorbea cu sine.Conștiința lui:,,Între mine și ea se presupune a fi o relație...Una mică,pentru că nu am auzit de catedrala Notre Dame din Paris.Parcă am trecut pe deasupra ei cu avionul.Copilul meu inventat e acum la New York.Dacă vreau, astăzi merg la pescuit.Un pește vine la mal numai tras de o undiță.Deschidem împreună un talk-show despre cum se pune râma în cârlig.Se pune în carlig...Câteodată,când eram mai tineri,mâncam amândoi dintr-o caisă și nu ne cădeau dinții.Cică există o luptă fără pauze iar omul e precum furnica.Îmi place să fiu luat de val,uneori.Sau mai mereu...''
Pornise către locul cu pricina.Pădurea cea mare și bogată în sălbăticiuni...se apropia...Ieșiseră deja din satul Valea Îndoielii.Cam la un kilometru.
,,...cu nevastă-mea,tineri fiind,seară de seară,vedeam picioarele broaștei râioase pe care o puneam înhămată la curse.Doamne,ce vremuri romantice!Dacă ne era foame mâncam dragoste cu mămăligă.Uneori credeam că e bine s-o las să-și pună silicoane.Mie nu imi plac dar dacă ea vrea...Iubirea pentru Măria devenea tot mai adâncă.O adancime vaginală...
Melcul coboară numai să bea apă.Am avut cândva un câine ce mă mușca mereu pentru că numai așa se simțea în largul lui.
P.C.-ul e poștașul cel mai bun:prin el îi scriam în fiecare miez de zi scrisori de dragoste din America:I love you baby!Îmi transmitea că se simte bine în spațiul virtual.Iar eu eram mulțumit.
Tot în tinerețe,încercam să fiu un cât mai discret locuitor al șanțurilor.Nu evitam nici șanțurile discurilor de vinil de unde ascultam muzică folk.Dacă rămâneam eu însumi,nu ajungeam căutator de versuri în pitră seacă.Acesta e principiul meu de fumat în rocă pentru a intra monoxidul de carbon în plămâni.''
La marginea satului se găsi cu Marin Cocoș,Gicuță Haiduc și Stan Troacă(zis al lui Trocitu).Își dătură cu ,,zâua bună!''.,,Să ne fie...!''își răspunseră.Soarele...El era de vină?Întindeau pasul...Erau patru ,,flăcăi''și la vorbă drumul le părea mai scurt.
-Gheorghe,zise Troacă,mai dă-ne și nouă câte ceva din ceea ce te frământă pe tine,din filo...cum îi spui tu vorbăriei de o tot îndrugi!Nu te doare capu' când vorbești în gând atâta?Nu mă?
-Bineeee,dar ascultați-mă cu atenție și băgați la cap!Ehe,eu am fost în America,cu avionu',ce știți voi...!
Se apropiau de capătul drumului.Totuși mai aveau de mers.În față se ivi un podeț peste un pârâu.Un podeț din lemn.
,,Vedeți voi acest podeț?E un podeț din lemn.Din lemn pus de-a curmezișul.Peste o apă curgătoare.Ãsta e pârâul Piatra Seacă.Eu intru să mă răcoresc.''
Îl priveau pe Gheorghe cu invidie pentru pofta lui de viață și pentru istețimea minții.Se scălda și le tot
vorbea:,,...nevastă-mea,femeia mea neclară,imi spune mereu ce crede ea despre dragoste...Ma doare ochiul bolnav și cer scaunul electric de fript muște!Durerea mă va înghiți în curând.Îmi e silă de mine!Îmi e silă de mine!Pleacă din mine fiară!Noi doi (eu și cu mine),scuipăm sânge.Scuip sânge atunci când lumea e bolnavă financiar sau când se nasc războaie.Profilul meu e unul lent și mai mereu îmi spun adio,ca și cum v-aș spune vouă.Mă ascultați,mă?''
-Cum să nu,suntem numai ochi și urechi.Că bine le mai zici!Că frumos mai vorbești!Ne dai poftă de viață.Dumnezeu e cu noi.
-Da,așa e.Zi-i mai departe!
,,Bine...Răspunderea lui Sisif de a alerga după vrăbii și din când în când de a-și vedea de piatră...Lăsați-mă să-mi curgă ochiul de albastru și de verde...!Sunt muște în camera asta a vieții și aer afară din univers.Se zice că luna e satelitul natural al pământului.Nu e așa.Eu sunt.Sunt un personaj din ,,The Plai cu boi''a lui D.Azi îl invit la un talk-show.Piciorul mi l-am rupt în cursa de șobolani și acum îmi bat cuie în cap de ciudă.În lăuntru-mi se scaldă o turmă de porci...Sunt unii care nu cred în Demiurg.E treaba lor.Timpul e în mine.Feriți-vă de El.Un grăunte de vis pentru poeți...Aseară am scris un poem dar nu vi-l spun...''
Într-un târziu au ajuns.Pădurea fremăta de vietăți.Începeau pregătirea pentru partida de vânătoare.
***
Trecuseră apa.Cu puștile le spinare.Gheorghe se scăldase.Semănau cu ceata de haiduci mioritici de odinioară.Toți de aceeași statură și cam de același leat.Înalți și slăbănogi.Nu băgase de seamă Gheorghiță că pușca luase apă.Vru s-o încerce.Marin, Gică și Stan erau gata de vânătoare.Vuia pădurea de triluri...De legănatul frunzișului în adierea lină a vântului primăvăratic.Trase Gheorghe...O dată,de două ori...Degeaba.Cu mâna stângă ținea cureaua pe care o încerca Glonț,câinele ,,de vânătoare'',trăgând-o,săltând la dreapta și la stânga,la stânga și la dreapta.Tot cu stânga avea obiceiul de a acționa trăgaciul.Mâna dreaptă ținea patul puștii.Glonț dorea să se joace.De multe ori alerga după vrăbii și din când în când după câte un iepuraș sau fazan rănit.Trase...O dată,de doă ori...Degeaba.Îndreptă țeava spre el,ținând un ochi închis iar pe celălalt ,,băgat''în țeava armei.Câinele,zburdalnic din fire,trase cu putere,cureaua se încordă și acționă degetul arătător...Dohodeagă îl scăpă pe trăgaci și bang-bang...!Se auzi un zgomot puternic.Ecoul se împrăștie cu repeziciune în toată pădurea.Toate viețuitoarele s-au speriat...Glonț,bietul,devenise mut-parcă de uimire,și tremura făcându-se din ce în ce
mai mic.Desigur că el nu avea nici o vină.Stan,Gică și Marin ajunseră grabnic la locul faptei rămânănd muți de ceea ce le vedeau ochii.Inima le sărea din piept.Priveau câinele și priveau cadavrul bunului prieten.

* * *

Trecuse un an de la moartea fulgeratoare a lui Gheorghe.Gheorghe Dohodeagă nu mai era...Neam mare și respectat în satul Valea Îndoielii.Acum se pomenea,mai mult ca oricand,numele lui.Din toate câte vorbea satul,se credea că și Măria avusese ,,ceva legături de iubărășenie'' în tinerețe cu cineva...Cu Gheorghe...Cel mai frumos,cel mai voinic și cel mai isteț tânăr din sat.Gheorghe avusese mai multe iubite,chiar și deodată!Era ,,isteț atât cât să nu moară de foame''după cum singur se lăuda.Mai avea o calitate:răbdarea.,,Cu răbdarea treci pârâul'',obișnuia să spună mai mereu.
Degeaba vorbeau oamenii,Dohodeagă nu punea la suflet toate cele câte se spunea despre Măria.
,,Bietul de el...!''îl compătimeau toți cei care îl cunoșteau.Era om bun,nu degeaba se luase Măria cu el!Se iubiseră în tinerețe.Și atunci existau zvonuri diverse și intrigi periculoase...

* * *

Îl aduseră oamenii,cu lcrimi în ochi.Îl puseră pe un pat de scânduri învelit cu o rogojină mucegăită.Au căutat-o pe Măria prin sat...Au găsit-o la câteva case mai în josul uliței ce ducea spre bisericuța satului.Venea...de parcă se ducea!Ajunse cu greu acasă...Aprinse o lumânare.O frântură de lumânare.Un muc și ăla frânt și ruginit.Începu a-l jeli...Asta,numai cât au stat oamenii prin preajmă.Numai atât.Luă o patură și o aruncă pe cadavrul galben ca ceara...,,să nu-l bâzâie muștele!''

* * *

Cât trăise,Măria prinsese și nu prinsese în urechi vorbele satului.Acum,de când aflase era ca focul în grai.Plânsul și pătura putredă spun totul...De îi spunea Gheorghe să facă ,,una sau alta'' ea ,,nu și nu'',că nu are timp,că are alte treburi,că merge pe la Florica-nevasta lui Stan,să bea un nechezol,etc.Uneori inventa dureri pe ici pe colo...Și uite-așa le-a trecut timpul și viața!

* * *

Spiritul ce trăiește și astăzi printre sătenii din Valea Îndoielii:,,Rama încadrează geamul!''.Încadrează totul...Ne mai trebuie un verde alături de cer.Iubirea vine de la Dumnezeu.Pe vremea lui Troacă nu existau psihologi.El știa doar să-și iubească nevasta.Sub clar de lună se înțelegeau cel mai bine.


* * *

,,Nefericitul Sisif!Piatra lui ,piatra noastra.Noi,nefericiții...

Și totuși Sisif era fericit!''