Ce bine îi stă lui George cu copilul în brațe!Are o privire caldă, învăluitoare.Este asta o privire de frate mai mare?Mai degrabă cred că e un amestec de sentimente de frate și o atitudine oarecum paternă.
Ioana și-a luat cumnățelul în brațe.Adam râdea prinzând-o de bluză.L-a luat și pe George și au plecat amândoi, cu ruda lor, la plimbare, prin curte, și s-au oprit lângă piscină.Mi-am scos jurnalul din
"mapa de supraviețuire" și încerc să mai aștern câte ceva din întâmplările zilei.M-a sunat Mihai și m-a întrebat o ciudățenie:
"Dalia, ești de acord să renunțăm la apartamentul din oraș?"
Am rămas o clipă buimacă...
"Cum adică să renunțăm?Și de ce, nu mai avem bani?"
"Nu de bani e vorba."
TRCUTUL INTERVINE MAI DES ÎN VIAÞA NOASTRÃ DECÂT VIITORUL
"Pentru a-l avea legal pe fiul nostru intenționez să dau la schimb apartamentul.Costel primește apartamentul în schimbul contestării paternității."
"Nici să nu te gîndești că nu aș fi de acord.Nu precupeți absolut nimic. Te rog!"
"Vin acasă și mergem la un notar sau dorești să închei tu această "tranzacție"?"
"Vino, te aștept."
Am marii emoții.Nu puteam să-mi închipui cât de multe probleme pot apare.La poarta sună cineva.Mă apropii și văd o femeie frumoasă, tânară, cu niște degete fine, care mă privea insistent.
"Buna ziua, ce doriți?"
"De la gaze, doresc să "citesc" consumul."
"Poftiți!" îi zic eu și îi deschid poarta.O urmez și văd în fața mea, "defilând", o siluetă superbă, ca de manechin.Fata își scoate caietul, "citeste" indexul și mă privește din nou atent, poate provocator...
Privirea asta îmi spunea ceva, îmi spunea că ...parcă aș ști-o de undeva.Am condus-o la poartă dar gândul la ea nu-mi dădea pace.Intru pe calculatorul lui Mihai să-mi verific "poșta" și, în acele momente, în fața minitorului, am avut o revelație.Ochii și ținuta erau aceleași cu ale unei femei dintr-o fotografie de pe net.Intru, o caut și chiar o găsesc.În timp ce mă uitam la ea am zărit pe un scaun darurile pentru nași.
Închid ușa și mă "strecor" în șalvarii vaporoși ai nașei, îmi scot sutienul și "completez" ținuta cu bluza.Oglinda mare și clară mă făcea chiar să mă plac.
Îmi spun zâmbind provocator:
"Asta-i costumație de harem..."
Aud vocile copiilor și ies rapid din rețea.După ce mi-am scos "recuzita" am coborât.A venit și Mihai.Am plecat împreună la notar și i-am făcut o procură pentru a putea dispune de apartamentul ...acela.
"Te rog, nu te supăra, mai am ceva treabă în oraș și sunt urgențe."
Mi-a oprit un taxi și am plecat acasă.George și Ioana se jucau cu Adam.Am urcat și am strâns cadourile pentru nași.Într-unul din șifoniere,încercând să așez darurile, am dat de o rochie superbă, cu o culoare aproape de mov.Era un fel de rochie de mireasă cu o tăietură îndrăzneață la bust, o diagonală ce-mi arăta suficient de mult sânii, continuând cu o breteluță numai, ce se ridica discret, pe umărul drept.
Lingă ea, o palărie stil florentin, cu panglici mov și cu o voaletă discretă. Am pus cadourile în alt șifonier și am "ignorat" surpriza.Când s-a întors Mihai, am mâncat în patru.Mai sunt numai două zile până la botez.
DIMINEAÞA.
Adam a avut colici.Mihai, îngrijorat, mi-a sugerat că ar fi bun un ceai de chimen.El a plecat la treburile lui iar eu, împreună cu Ioana, ne-am scăldat în piscină.A fost surprinsă și încântată de tatuajul meu cu spațiul și timpul.Nu i-am dat detalii.M-a sunat Mihai și m-a rugat să vin la ora douăsprezece la primărie pentru noul certificat de naștere al lui Adam.
Când a semnat de ridicarea lui era entuziasmat. O venă de pe tâmplă era mai umflată iar în ochi se zbăteau doua lacrimi.
"Să ne trăiască, iubito!"
"Să ne trăiască, dragule!"
Am plecat: eu acasă, el în oraș.Mihai și-a luat o săptămână de concediu și, a doua zi, speram să facem "un patru plus unu" la munte.Mă gândeam la Lavinia.
"De acum are "cale liberă", Costel era un bărbat liber, avea și casă..."
Mă încercau sentimente contradictorii.A fost atâția ani soțul meu...Am ieșit în grădină să ud gazonul. Privesc casa și rămân pe gânduri.Uneori nici nu-mi vine să cred cât și cum s-a schimbat viața mea.Mihai a venit pe seară cu doua buchete uriașe de flori și două cutii mari de carton colorat:
"Pe femei să nu le lovești nici măcar cu o floare, zice
un proverb, doar cu câte un cadou din când în când..."
Și eu și Ioana l-am asaltat, ne-am răsfățat, l-am rugat, l-am pupat.S-a lăsat cu greu, pentru că îi plăcea jocul.În cele din urmă am primit cadourile și din cele două cutii s-au ivit doua "vestuțe" ciudate pe care le-am îmbrăcat cu greu.Acele "producții" erau plăcute la purtat și erau confecționate din fulgi de pasăre marină.La suprafață părea o blană scurtă din fulgi dar la interior aveau un material plăcut la purtat.Nu eram foarte încântate dar el ne-a îndemnat să ne privim în oglindă: arătam ca două păsări în zbor.