agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1530 .



Lebăda albastră
proză [ ]
text scris în anul 1995

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [andronescu ]

2009-04-01  |     | 




Artistul tocmai teminase de turnat ultima lucrare.Își fuma relaxat țigara.Privea mândru lucrarile ce le avea în jurul său și mișca din nas în semn că încă nu reușise să realizeze ceva care să-l mulțumească pe deplin.Atelierul era plin de statuete,mici și mari,reprezentând diverse personaje.Lucrări abstracte și lucrări figurative.Atelierul era destul de spațios și tocmai îndeplinea toate condițiile necesare lucrului în parametri optimi.Pereții erau tapetați de artist cu multe dintre desenele sale,unele crochiuri sau fotografii ale acestora.În fiecare colțișor erau așezate haotic vopseluri,lut,gips și uneltele murdare.Un miros de ulei îți tăia respirația!Artistul tocmai plecase spre usă.Se întoarse brusc crezând că a uitat ceva.Ziua de lucru se terminase.Dupa o ultimă privire aruncată atent către ultima sa lucrare,închise ușa cu lacătul ce îl avea în mână și porni spre casă cu pași repezi.

* * *
Era o vreme mohorâtă,deprimantă,aducătoare de tristețe.În atelier,ca și afară,încă mai era lumină.Soarele mergea,și el,melancolic la culcare.Cum sta nemișcată micuța nimfă de gips,ce se găsea pe măsuța de lemn...,dintr-o dată prinse suflet și se ridică pe picioare.Părea a fi o iluzie optică dar nu era...
-Ei,treziți-vă!spuse tuturor celor ce se aflau acolo.La auzul îndemnului,toate chipurile de lut sau gips se însuflețiră,prinseră glas și mobilitate.Pe o masuță,într-un colț,erau așezați câțiva omuleți de lut,exprimând diferite stări sufletești,diferite caractere psihologice,diferite poziții motrice.Unul gândea profund,altul sta letargic-picior peste picior,părea bine dispus.Altul închipuia o alergare continuă:se citea frica pe chipul său.Un altul era tolănit pe spate și privea cerul,în cazul acesta tavanul atelierului.Mai erau și alții:unul stând întins cu fața în jos-ținându-și o mâna sub falca stângă,contempla o figurină feminină care îl ademenea, într-un fel pervers,în mrejele iubirii,descoperindu-și trupul aproape perfect.Pe un scaun de lemn vechi trona încoronatul rege al nebunilor.Un altul avea gâtul exagerat de lung comparativ cu ceilalți,părea a fi un personaj de basm.Ceilalți trei aveau urechile exagerat de lungi,clapauge.Și ei se deosebeau prin unele particularități.Pe un dulăpior sta mai presus de toți Minos,judecatorul Infernului lui Dante.Pe undeva se mai aflau câteva nuduri.Pe pervazul ferestrei reflecta profund și trist la viață și la moarte Cavalerul Tristei-Figuri:obosit de atâtea bătălii cu morile de vânt,căutătorul adevărului absolut,cavalerul dreptății.Cu capul pe umărul său,într-o dimensiune mult mai mare,Primavara-bustul reușit al unei frumoase tinere.Nimfa repeta...
-Ei,leneșilor!Nu v-ați săturat de împietrirea voastră?Mișcați-vă!
La auzul acestor vorbe răstite,prinseră viață toate lucrările prezentate mai sus.Ca prin vrajă,toate se preschimbară în personaje reale-în carne și oase,se mișcau și vorbeau.În jurul Primăverii făcură cerc,aceasta îi număra arătându-i cu degetul pe fiecare(întocmai ca și profesorul artist cu elevii săi),apoi le recomandă să-și ocupe câte un loc în apropierea ei.Unii se așezară pe ascaune,alții pe podeaua plină de praf.

* * *


Profesorul avea 21 de ani,înălțimea peste medie,slăbuț la constituție,barba și mustața tunse aranjat,părul negru îi cădea pe umeri.Visa la o carieră glorioasă-având toate atuurile;la găsirea femeii vieții lui-alături de care să-si trăiască întreaga viață fericit.Îi plăceau blondele...
Mergea spre casă și concepea mental o noua lucrare,una abstractă în care să-și contureze metaforic toate dezideratele.Se plictisise de figurativul monoton.

* * *

Vorbi,parcă citind dintr-o carte,Primăvara:,,Sutem aici,în acest atelier,cei mai vechi și totodată cei mai buni prieteni ai lui Victor.Ne iubește și îl iubim,el ne-a dat viață!Suntem rodul muncii și talentului său.E foarte mândru de noi.În același,timp ați observat cu toții că este mai mereu trist!Să-i facem o bucurie...Să facem ceva pentru el...
-Dar cum și ce?întrebă un individ cu o pălărie peticită pe cap.
Liniștea se cobora peste ei.Aproape toți gândeau,căutau soluții...Numai cei cinci,,nebuni''din fundul încăperii se jucau cu lutul,,lucrând ceva...'',vorbind fel de fel de cuvinte-legând fraze fără înțeles.Veni și timpul prezentării ideilor.Toate au fost respinse.
Minos zise că trebuie să devină el însuși paznicul artistului ,,pentru a-l apăra de oamenii răi și pentru a tine tristețea departe...''Minos încerca,într-un fel grosolan,să-și impună punctul de vedere dar Primăvara îi replica scurt:,,Lasă că își poartă el singur de grijă!Și în definitiv,toți acești răufăcători sunt doar în închipuirea ta,asaltată de orgoliu și de setea de putere!Ia,mai bine stai aici și ne apără pe noi!Ne-am înțeles?''
Tăcu Minos,parcă lovit de trăznet,și se retrase supărat-rănit în orgoliul de Titan,își reocupă locul de mai-nainte.
O altă idee:,,Domnișoara Primăvara,ce ați spune dacă eu aș poza nud pentru tabloul ce vrea sa-l picteze pentru viitoarea expoziție?''Aceste cuvinte ieșeau din gura unei frumoase brunete.
-Nu știi că îi plac blondele?Care mai aveți ceva de spus?zise Primăvara.
În tot acest timp,cei cinci ,,nebuni''retrași în lumea lor...neînțeleasă de nimeni,ignorată de toți,modelaseră tot lutul din atelier.

* * *

Se întunecase deja când Victor ajunsese acasă.Se spală pe mâini și pe față,își spuse rugăciunea și începu să mănânce cu poftă.O ultima țigară înainte de somn...
Somnul nu venea iar gândurile îl purtau pe marea învolburată a artei și a iubirii.Imaginația și realitatea se împleteau în gânduri lungi,amețitoare,triste...Într-un timp adormi.Era obosit de ziua tocmai încheiata și de gândurile ce-l călătoreau prin lumi imaginare.

* * *

Ajuns în atelier a doua zi de dimineața,deschise lacătul de la poarta din spate a muzeului de artă,urcă cele câteva trepte și apoi deschise celălalt lacăt-aflat pe ușa atelierului.Deschise și intră calm și pierdut în gânduri...Deschise și ușa următoare și rămase pironit locului.Undeva în colțul din stânga,în fundul camerei,lângă cei cinci ,,nebuni'',aștepta-rezemată cu cotul de rezemătoarea unui scaun din lemn vechi,o femeie nespus de frumoasă.Cât el de înaltă,subțire ca firul de păpădie,cu ochi albaștri pătrunzători,gura mică și rotundă,buze ca de catifea roșie,nasul cârn-părând obraznic,părul...de culoarea aurului ăi curgea pe spate acoperindu-i șoldurile rotunde.
Soarele ajunsese în fața ferestrei și proiecta o siluetă perfect feminină,ca unduirea unei trestii...Victor rămase himnotizat și fără voia sa se apropie de fereastră...Întinse mâna și încercă să o atingă.Se trezi dintr-odată...Nu era nimeni!Întinsese mâna dreaptă și atinsese doar micile statuete de lut.,,Nebunii''erau colorați până peste urechi-goliseră toate uleiurile.
Din dreptul ușii se auzi o voce puțin obraznică:,,Vino lângă ușă!Dacă vei reuși să plămădești lucrarea pe care o gândești de mult timp și care să mă înfațișeze întocmai după chipul și trupul meu-așa după cum m-ai visat,voi fi a ta pentru totdeauna.Apucă-te și lucrează!''
La auzul acestor cuvinte aproape poruncitoare,realiză că numai obsesia pentru marele artist Michelangelo îi jucase o farsă învingându-i de moment discernământul.Realul și fictivul se îmbinau într-o hipnoza până la urmă creatoare,benefică.

* * *

Trecu și ziua asta,la finalul căreia se putea mândri,mai mult ca oricând,cu o nouă lucrare-născută din zbucium interior:,,Lebăda albastră''.
Înțelesese că numai prin muncă și ,,visare''poate ajunge ca marele artist Michelangelo.
Își puse semnătura pe ,,Lebăda albastră''...închise ușa atelierului dar numai după ce aruncă o ultimă privire asupara bustului abia terminat.
Realizase ce înseamnă lutul și culorile de pe cei cinci,,nebuni''de lut și exclamă fericit:,,nebunul tace și face...!''
Coborâ scările,ieși grăbit din curtea muzeului și porni grăbit spre casă.Foamea îi tortura stomacul.
Vorbea cu el însuși:,,Bine,dar și artistul trebuie să mănânce!''
Se pierdu în depărtare,se topi la orizont,precum Lebăda albastră!Visul femeii perfecte probabil că nu și-l va vedea niciodată împlinit.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!