Auzim des vorbindu-se despre justiție, cât de dreaptă sau nu a fost o anumită sentință…
,,- Dumnezeu nu bate cu bâta!” o aud parcă pe bunica mea…
,,- Niciodată să nu încerci să faci rău cuiva, nici să nu gândești, zicea ea. Chiar dacă scapi de judecata omului, de judecata Celui de Sus n-ai cum să scapi.
Îmi aduc aminte de taică-meu Dumnezeu să-l ierte, era un om blând, săracu’. Nu ridica vocea niciodată, nu era un om certăreț, dar cu câțiva ani înainte să moară mi-a spus:
- Știi Kati, eu am să mor de glonț.
M-am uitat la el ca la un om care și-a pierdut mințile.
Era aproape orb, umbla cu un toiag în mână, abia se mișca săracu’.
Mai venea din când în când pe la noi, se așeza pe pragul bucătăriei, și în timp ce eu trebăluiam prin casă, el fie vorbea cu mine, fie stătea cu ochii pierduți și visa…
- Ce vorbe sunt astea, tată? Ce-ți veni? Cine crezi c-o să tragă în tine, când abia te miști?
El a dat din cap, ca să întărească cele spuse de el, a suspinat apoi a continuat cu glas domol.
- Eram ostaș… în război. Era iarnă, noi eram în tranșee. Era liniște, ninsese și parcă lumea se oprise în loc… Totul era alb, până hăt departe… Doar lângă un pom, se zărea o mogâldeață… Mi-am mijit ochii să văd dacă era un om sau nu. Da era un om, probabil un soldat rus mi-am spus. Atunci mi-a venit acel gând în minte…și am spus cu glas tare tovarășului de lângă mine. Uite sunt de ceva vreme pe front, am tras cu pușca, dar niciodată nu am fost sigur dacă am omorât vre-un rus, da’ pe acesta am să-l împușc.
Am pus pușca la ochi, am ochit și am tras…
În acel moment parcă mi s-a luat un văl de pe ochi! Doamne sunt un criminal! Cum de m-am gândit să omor pe cineva, așa…
Poate și pe el îl așteaptă copii acasă iar nevasta are și ea nevoie de ajutor.
Cine-i va mai ara și semăna pământul?
Poate mama lui acum spune o rugăciune ca Dumnezeu să-l aducă sănătos acasă, iar eu am tras fără milă în el...
Am stat apoi cu răsuflarea tăiată mult timp, spunând în gând o rugăciune atât pentru sufletul lui cât și pentru sufletul meu...
Am tot sperat să fi greșit ținta… Să-l văd că se ridică de lângă copac și pleacă.
Degeaba, nimerisem ținta.
Așa că, simt că așa voi muri și eu, încheie tatăl meu, apoi oftă, se ridică de pe prag și porni încet spre casă.
Cum a murit? De glonț, dar asta e altă poveste… așa că să știi că Cineva te privește sigur de acolo de sus și chiar dacă justiția umană nu te condamnă, îți vine vremea… doar Dumnezeu nu bate cu bâta.”
Da, așa e, oftez eu, dar de multe ori până atunci...