A fost odată un sultan ce domnea în întreg imperiul otoman, imperiu ce se întindea câtă frunză și iarbă. Era cunoscut pentru faima sa și avea mari proiecte pe viitor.
Numele său era Mohamed al doilea și domnea în perioada în care în țara românească se afla la conducere Vlad Țepeș, un personaj cunoscut în politica externă pentru faima sa și teroarea de a trage în țeapă oștirile vrăjmașe. Sultanul se căsătorise în mai multe rânduri și avea deja câteva neveste nu de alta dar legea îi permitea să aibă harem. Zilele treceau și el se îmbogățea cucerire, după cucerire aducând acasă cât mai multe trofee de război, care mai de care mai frumoase. Era atent cu fiecare și împărțea cadouri la toți.
Toate mergeau aproape pe roate, spun aproape pentru că avea o umbră acolo undeva, în Țara Românească, ca o țeapă mare ascuțită ce se îndrepta spre mândrul soare.
A încercat în mai multe rânduri să-i vină de hac, eșuând de fiecare dată. S-a întâmplat chiar să fie păcălit într-o bătălie. Îi atrăseseră într-o zonă mlăștinoasă și cu multă ceață și pe la miezul nopții Vlad și cu ostașii săi deghizați în ieniceri și spahii i-au luat prin surprindere, noaptea în somn, buimaci, lăsându-i apoi să se omoare între ei. Da așa este, a pierdut mulți oameni acolo. Dar mai era o problemă, sultanul avea mai mulți copii, dintre care zece flăcăi de diferite vârste, care mai de care mai priceput în arta războiului, voinici și curajoși ca tatăl lor.
Se cam apropia momentul să lase pe mai departe tot ce reușise să realizeze el într-o viață de om plus ceea ce primise deja cu mult timp în urmă de la tatăl său.
Era cam delicată situația, deoarece nu știa pe cine să aleagă. Îi privea mereu, le urmărea fiecare mișcare, dar nu putea încă să ia nici o hotărâre. Timpul se scurgea repede ca un fuior ce toarce, toarce lâna de aur a unei vieți. Și apoi cu atâția pretendenți la tron nu era ușor să iei o decizie, pentru nimic în lume.
Se gândea mereu în fel și chip fară însă să ajungă la nici un rezultat comun care să-i folosească.
Copiii își arătau care mai de care îndemânarea cu artă și precizie cu fiecare acțiune ce-i va putea face creștere în fața ochilor săi.
După o lungă perioadă de timp sosise și momentul mult așteptat. Sultanul îi chemă la el și întrebă pe fiecare
ce ar fi făcut dacă ar fi devenit împărat.
I-au răspuns în fel și chip încercând să-i atragă atenția fiecare cu vorbe dulci, frumoase și cât mai mari năzuințe. Doar mezinul era tăcut în felul său și visa undeva departe. Atunci sultanul se apropie de el și îl întrebă cu voce tremurătoare.
- Tu ce ai face fiule dacă ai avea această putere?
Fiul îi răspunse serios cu un fel de mâhnire în suflet.
- I-aș fura țeapa lui Vlad Țepeș că prea mult a băgat frica-n noi.

Nu contează cât de mare ești, împortant e să știi ce vrei de la viață!