Mă duc să trag o pipă în sufragerie. N-am de ales. Noaptea e patu-ncuiat. Nu aprind lumina și iau mereu de pe masă creionul galben fără mină. Închid ușor ușa. Nu vreau să trezesc pe cine nu trebuie din sforăit. Las capacul, deschid agenda și îmi pregătesc o țigară.
Poc… și botul lui umed se lipește pe sticla mată. Trage pe nas, curios. Trebuie să caut ceva de scris. Ochii mă privesc de jos în sus. Curiozitrate somnoroasă de shar pei.
- Hai, fugi la nani!
Pe pipăite găsesc în bar paharul cu pixuri. O să-l transfer pe chiuvetă în baie pentru nopțile în care mă spăl de cuvinte. Ies mai ieftin așa.
Mă zgârcesc. Să mă fi învățat minte?
Nu mai merg în piață. Mă cunosc toate babele ce vând ardei iuți – de săptămâna trecută. Și de Iulia mă feresc mai nou. Iulia, prietena mea…cea cu magazinul de apicole. I-am lichidat stocul de venin și propolis. Prin a patra zi m-a întrebat:
- Ce dracu-i cu tine? Zilnic? Ce iei tu ajunge pentru o turmă de elefanți.
Nu i-am spus. Clar!. Am inventat noi boli prin dicționare. Și sufereau de ele și mama și soacra, vecinii și ceva rude de prin Dâmboviță ce locuiau într-un sat fără dispensar și farmacie.
- Dacă tot am venit dă-mi și niște alcool de 70 de grade. Nu știu ce tinctură prepară soacra azi. Mersi, te-am pupat.
Cred că ar trebui să mai trec pe la spovedit. Iar mă învăț cu minciuna. Ce era să fac? Să-i spun? Aș fi ajuns la Castel la timp pentru decernarea premiilor la secțiunea fantezie. Da, la Galda.
Vouă vă spun. Știți déjà cât de sinceră devin în jur de ora 2.00 (a.m.). Sunteți inofensivi. Am văzut eu mai mulți și mai grav ca mine pe aici. Nu, nu mă tem. Majoritatea sunt lăsați liberi…. Aici se vorbește mult. Fiecare pe limba lui, câteodată cu sens…. Important e că se vorbește. Asta îmi place. E greu la început… ca peste tot. Până devii un obișnuit al casei treci printr-un soi de terapie. Nici pe departe ca la spital. E un soi de anticameră sau mai pe înțeles un fel de întâlniri ale băutorilor ce n-au pus gura pe alcool niciodată. Important e să te tratezi. Până la urmă te ajută să fii coerent și de nu ai nimic de spus. Dar privești coerent. Și asta e ceva. E ca în orășelul copiilor. Tu trebuie doar să zici ceva…. scoți doar limba și faci AAAaaa…sau vorbești trei ore despre te miri ce. Fiecare cum consideră. Primești un cartonaș colorat și te duci la grupa ta – poezie, proză, personale, eseu….și alte câteva. Toți, ca la grădiniță câte doi ne mutăm la altă coadă. Aștepți liniștit să apuci la bomboane. Da…multe și colorate….M&M’s sau Skittles…în funcție de diagnosticul de pe cartonaș. Îl auzi cum dă indicații:
- Două albe, două mov, una portocalie, una verde….două, două…două…
- Pot…în loc de verde sau…încă o portocalie?
- Hmmm. Fie!. Deci, de două ori pe zi. Înainte de masă. Duminică pauză. Luni mai vedem…


*** Și? De ce să-mi fie teamă?
Nimic fatal. Mă risc. Vă spun….

O investiție mai veche ce a început să meargă prost. Faliment. Scrisori din instanțe neobișnuite. Divine chiar.

N-am investit în comerț sau imobiliare, crescătorii de melci sau alte alea. Just feelings...